Accident de muncă. Nelegala soluţionare a cauzei pe excepţia necompetenţei materiale a instanţei de fond. Casare cu trimitere.

Tematică: Alte cereri

1. Litigiul promovat de către reclamanta, în condiţiile în care aceasta considera ca unitatea intimata se face vinovata de producerea accidentului de munca, este un litigiu de munca, întemeiat pe dispoziţiile celor doua acte normative şi nu un litigiu civil. 2. Angajatorului îi revine obligaţia asigurării securităţii şi sanatatii salariaţilor în toate aspectele legate de munca, obligaţie ce constituie componenta a instituţiei sanatatii şi securităţii în munca. Aceasta instituţie cuprinde un ansamblu de activitati instituţionalizate, pe care sunt grefate drepturi şi obligaţii ale participanţilor la desfăşurarea acestor activitati, având drept scop organizarea procesului de munca astfel incat sa fie asigurata viata, integritatea fizica şi psihica, sănătatea lucrătorilor şi a altor participanţi la procesul de munca. 3. Legiuitorul a edictat o serie de norme de reglementare a activităţilor respective, ce se completează cu dispoziţiile cuprinse în contractele colective de munca, în normele şi normativele de protecţie a muncii. Orice accident de munca se analizează prin prisma modului în care s-au respectat normele respective şi a modului în care participanţii au respectat obligaţiile ce le revin în baza acelor norme, stabilindu-se cauzele şi persoanele vinovate în producerea accidentului de munca. 4. In ceea ce priveşte răspunderea patrimoniala pentru prejudicii suferite ca urmare a accidentului aceasta isi găseşte reglementarea în cele doua acte normative mai sus menţionate, acte ce constituie dreptul comun în materie şi care reglementează răspunderea angajatorului aşa cum este prevăzuta în dispoziţiile art. 269 Codul Muncii.
(Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7684 din 1 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)

Prin decizia civilă nr. 1658/22.06.2007, Curtea de Apel Craiova a admis recursul său împotriva sentinţei civile nr. 2473/2006 a Tribunalului Gorj şi a modificat sentinţa în sensul că a admis contestaţia şi a anulat decizia de sancţionare nr. 122/22.06.2006, emisă de intimată.
Prin sentinţa nr. 2683/12.03.2008, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. (...) s-a respins acţiunea în pretenţii formulată de petenta E.U., în contradictoriu cu intimata S.C. S. S.A. A fost obligată petenta la 1.200 lei cheltuieli de judecată către intimată. Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut:
În situaţia în care petenta consideră că societatea intimată se face vinovată de producerea accidentului de muncă, aceasta are posibilitatea să solicite la instanţa civilă plata unei rente lunare, în raport de procentul în care i-a fost afectată capacitatea de muncă, ci nu o diferenţă între pensia de invaliditate ce i-a fost stabilită, respectiv salariul pe care l-ar fi putut încasa dacă era încadrată la societatea intimată.
Instanţa a respins şi capătul de cerere privind daunele morale ca urmare a respingerii acţiunii în pretenţii.


Împotriva sentinţei a declarat recurs recurenta E.U., invocând următoarele motive:
Ca în mod nejustificat instanţa de fond a respins acţiunea. Ca la dosarul cauzei au fost depuse acte din care rezulta fara putinţa de tăgada producerea accidentului suferit în data de 21.04.2006 şi în urma căruia a rămas cu infirmitate permanenta.
Ca instanţa a ignorat actele din care rezulta ca intimata a fost sancţionata pentru nerespectarea prevederilor privind protecţia salariaţilor, ignorând şi prevederile deciziei nr. 1658/2007 a Curţii de Apel Craiova. Ca având în vedere pensia primita şi salariul pe care l-ar fi primit ca angajat al unitaţii, considera ca acţiunea este întemeiata.
Se mai arata ca sentinţa instanţei de fond este neîntemeiata în fapt şi în drept, iar nemotivarea acesteia constituie un caz de nelegalitate.


Analizând motivele de recurs în raport cu sentinţa recurată, Curtea retine următoarele:
In fapt, reclamanta a fost angajata unitaţii parate în baza contractului individual de munca. La data de 21.04.2006, în timpul serviciului, a avut loc un accident de munca, a cărui victima a fost reclamanta.
Accidentul a avut ca urmare starea de invaliditate a reclamantei, stabilita prin Decizia asupra capacitaţii de munca nr. 3137/19.10.2007, invaliditate încadrata în gradul II. Prin consecinţa, reclamantei i-au fost deschise drepturile pentru pensie de invaliditate aşa cum rezulta din Decizia nr. (...) /24.11.2006. Considerând ca prejudiciul suferit este mai mare decât cel acoperit prin asigurările sociale de stat, reclamanta a formulat prezenta acţiune.
Acţiunea a fost respinsa de către instanţa de fond cu motivarea ca „În situaţia în care petenta consideră că societatea intimată se face vinovată de producerea accidentului de muncă, aceasta are posibilitatea să solicite la instanţa civilă plata unei rente lunare….”
In drept, Curtea va retine următoarele dispoziţii: Potrivit art. 171 C. muncii: (2) Angajatorul are obligaţia să asigure securitatea şi sănătatea salariaţilor în toate aspectele legate de muncă. (3) Dacă un angajator apelează la persoane sau servicii exterioare, aceasta nu îl exonerează de răspundere în acest domeniu. (4) Obligaţiile salariaţilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu pot aduce atingere responsabilităţii angajatorului. (5) Măsurile privind securitatea şi sănătatea în muncă nu pot să determine, în niciun caz, obligaţii financiare pentru salariaţi.Potrivit art. 269 Codul Muncii: (1) Angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. (2) În cazul în care angajatorul refuză să îl despăgubească pe salariat, acesta se poate adresa cu plângere instanţelor judecătoreşti competente.
La data producerii accidentului erau în vigoare dispoziţiile L. 90/1996, Curtea reţinând următoarele dispoziţii:
Art. 24 – (1) În sensul prezentei legi, prin accident de muncă se înţelege vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicaţia acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, indiferent de natura juridică a contractului în baza căruia se desfăşoară activitatea, şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile, invaliditate ori deces. Art. 34 – Încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la protecţia muncii atrage răspunderea disciplinară, administrativă, materială, civilă sau penală, după caz, potrivit legii. Art. 46 – (1) Persoanele juridice şi persoanele fizice răspund patrimonial, potrivit legii civile, pentru prejudiciile cauzate victimelor accidentelor de muncă sau bolilor profesionale, în măsura în care daunele nu sunt acoperite integral prin prestaţiile asigurărilor sociale de stat.
Se retine totodată ca prin aceasta lege legiuitorul a stabilit obligaţii privind realizarea masurilor de protecţie a muncii, norme privind accidentele de munca şi procedura privind comunicarea, cercetarea şi înregistrarea accidentelor de munca, norme care nu vor fi redate cu ocazia prezentului recurs, urmând a fi analizate în raport de prezenta cauza odată cu cercetarea fondului de către tribunal.
Legea nr. 90/1996 a fost abrogata prin Legea nr. 319/2006, ce a intrat în vigoare începând cu data de 1.10.2006. Din analiza dispoziţiilor legale mai sus menţionate, Curtea retine următoarele:
Angajatorului îi revine obligaţia asigurării securităţii şi sanatatii salariaţilor în toate aspectele legate de munca, obligaţie ce constituie componenta a instituţiei sanatatii şi securităţii în munca.
Aceasta instituţie cuprinde un ansamblu de activitati instituţionalizate, pe care sunt grefate drepturi şi obligaţii ale participanţilor la desfăşurarea acestor activitati, având drept scop organizarea procesului de munca astfel incat sa fie asigurata viata, integritatea fizica şi psihica, sănătatea lucrătorilor şi a altor participanţi la procesul de munca.
In acest sens legiuitorul a edictat o serie de norme de reglementare a activităţilor respective, ce se completează cu dispoziţiile cuprinse în contractele colective de munca, în normele şi normativele de protecţie a muncii. Orice accident de munca se analizează prin prisma modului în care s-au respectat normele respective şi a modului în care participanţii au respectat obligaţiile ce le revin în baza acelor norme, stabilindu-se cauzele şi persoanele vinovate în producerea accidentului de munca.
Totodată legiuitorul a reglementat o răspundere juridica (care imbraca diverse forme: penala, contravenţionala, patrimoniala) în situaţia apariţiei unor astfel de evenimente.
In ceea ce priveşte răspunderea patrimoniala pentru prejudicii suferite ca urmare a accidentului aceasta isi găseşte reglementarea în cele doua acte normative mai sus menţionate, acte ce constituie dreptul comun în materie şi care reglementează răspunderea angajatorului aşa cum este prevăzuta în dispoziţiile art. 269 Codul Muncii.
Litigiul promovat de către reclamanta, în condiţiile în care aceasta considera ca unitatea intimata se face vinovata de producerea accidentului de munca, este un litigiu de munca, întemeiat pe dispoziţiile celor doua acte normative şi nu un litigiu civil.
Sintagma „potrivit legii civile” trebuie interpretata în sensul aplicării regulilor de drept substanţial privind răspunderea patrimoniala, fiind complementara prevederilor art. 269 Codul Muncii şi nu în sensul unei excepţii de la aceste prevederi, sub aspectul naturii civile a cauzei.
Ca atare, în mod greşit instanţa de fond a respins acţiunea, motivat pe faptul naturii civile a cauzei, în cauza fiind vorba de un litigiu de munca, supus competentei prevăzuta de art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ.
In consecinţa, având în vedere ca Tribunalul a soluţionat cauza pe excepţie, fara a intra în cercetarea fondului cauzei, Curtea în raport de prevederile art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., va casa sentinţa şi va trimite cauza spre rejudecare.
In rejudecare, Tribunalul va analiza în fond cauza sub aspectul existentei sau inexistentei condiţiilor care atrag răspunderea patrimoniala, prin administrarea de probe, cu martori, înscrisuri, inclusiv cele emanate ca urmare a cercetărilor efectuate în cauza de către organele abilitate, eventual expertiza în specialitatea protecţia muncii. Se va retine ca răspunderea prev. de art. 269 Codul Muncii este subsidiara şi complementara reparării prejudiciului prin prestaţiile de asigurări sociale.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner