Contestaţie decizie suspendare contract de muncă pe durata cercetarii disciplinare. Daune morale. Recurs

Tematică: Contestatie decizie de suspendare contract de munca

1. Măsura suspendării contractului de muncă din iniţiativa angajatorului pe durata cercetării disciplinare este o măsură complementară, în strânsă legătură cu măsura principală. Astfel, constatând nelegalitatea deciziei de concediere, instanţa a dispus, pe cale de consecinţă şi anularea deciziei de suspendare a contractului de muncă. 2. În ceea ce priveşte despăgubirile băneşti pentru daune-interese, acordarea acestora nu se justifică. Chiar dacă prevederile art. 269 alin. (1) C. N. stabilesc cadrul legal, vătămarea sub acest aspect trebuie indicată, individualizată şi dovedită de către salariat sub aspectul vătămării interesului, onoarei, a demnităţii ori a prestigiului profesional. În speţă, contestatoarea nu a probat aceste aspecte, aşa încât instanţa a respins acest capăt de cerere. 3. Prin nesemnarea încheierilor de amânare a pronunţării nu se poate verifica legalitatea constituirii completului şi, deci este imposibilă exercitarea controlului judiciar cu privire la acest aspect, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2021/R din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)

Prin sentinţa civilă nr. 1157 din data de 18 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), s-a admis în parte contestaţia formulată şi precizată de contestatoarea O.J. în contradictoriu cu intimata S.C. F. S.R.L. şi în consecinţă s-a dispus anularea Deciziei de Suspendare a Contractului Individual de Muncă nr. 187/07.02.2008, s-a dispus anularea Deciziei de concediere nr. 3/08.03.2008 emisă de intimată în sarcina contestatoarei, a fost obligată intimata să plătească contestatoarei drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate aferente perioadei 07.02.2008 şi până la 18.06.2008, s-a respins capătul de cerere privind plata daunelor interese şi a fost obligată intimata la plata sumei de 2.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată parţiale – onorariu avocaţial.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că, contestatoarea a fost angajată a societăţii intimate în funcţia de economist în baza contractului individual de muncă pe perioadă nedeterminată nr. 16 din 31.10.2006, desfăşurând, potrivit contractului, activitatea de contabilitate.

Prin Decizia nr. 187 din 07.02.2008 (f. 4 dosar fond) intimata a procedat la suspendarea contractului individual de muncă al contestatoarei începând cu 07.02.2008 în vederea cercetării disciplinare prealabile pentru neîndeplinirea obligaţiilor de serviciu.

La data de 08.03.2008, intimata a procedat la emiterea Deciziei nr. 3 prin care a desfăcut contractul individual al contestatoarei în temeiul art. 61 lit. a) C. N., reţinând în sarcina acesteia nedepunerea în termen a declaraţiilor fiscale la D.G.F.P., precum şi încălcarea atribuţiilor de serviciu constând în obligativitatea întocmirii registrelor contabile, de evidenţă fiscală, jurnal şi inventar.

În speţă, nu poate fi considerată că fiind legală procedura cercetării, atâta timp cât intimata nu a făcut dovada convocării legale a contestatoarei la cercetarea prealabilă disciplinară.

Menţiunea inserată în cuprinsul deciziei de concediere, referitoare la neprezentarea salariatei la cercetare şi la refuzul de a primi orice corespondenţă, nu poate fi reţinut, atâta timp cât angajatorul nu a dovedit îndeplinirea cerinţelor legale privind convocarea salariatului.

T. depuse de intimată la dosar nu îndeplinesc cerinţele legale. Procesul-verbal nr. 2/07.03.2008 nu poartă niciun număr de înregistrare, el nefiind nici măcar semnat de comisia despre care se face vorbire.

Mai mult, nici adresa de la fila 58 nu poate constitui dovada convocării legale a salariatei, ea nefiind înregistrată la societate, iar comunicarea acesteia nedovedită conform prevederilor legale. În aceste condiţii, aceste înscrisuri pot fi apreciate că fiind întocmite pro causa.

În aceste condiţii de absenţă a dovezii de comunicare legală a convocării pentru cercetarea disciplinară, scriptele intimatei reprezintă acte unilaterale, care fiind întocmite fără cunoştinţa salariatului nu pot fi avute în vedere.

Pentru toate aceste motive, apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile legale privind emiterea măsurii de concediere, instanţa a admis în parte contestaţia şi a dispus anularea deciziei nr. 3/08.03.2008 că fiind nelegală.

În ce priveşte decizia de suspendare a contractului de muncă nr. 187/07.02.2008, instanţa a anulat reţinând că măsura suspendării contractului de muncă din iniţiativa angajatorului pe durata cercetării disciplinare este o măsură complementară, în strânsă legătură cu măsura principală. Astfel, constatând nelegalitatea deciziei de concediere, instanţa a dispus, pe cale de consecinţă şi anularea deciziei de suspendare a contractului de muncă.

În aceste condiţii, angajatului i s-a cuvenit despăgubiri, în temeiul art. 78 alin. (1) C. N., echivalente cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate de care ar fi beneficiat, pe perioada cuprinsă între data de 07.02.2008 şi până la data pronunţării sentinţei, respectiv. 18.06.2008.

În ceea ce priveşte despăgubirile băneşti pentru daune-interese, acordarea acestora nu se justifică. Chiar dacă prevederile art. 269 alin. (1) C. N. stabilesc cadrul legal, vătămarea sub acest aspect trebuie indicată, individualizată şi dovedită de către salariat sub aspectul vătămării interesului, onoarei, a demnităţii ori a prestigiului profesional. În speţă, contestatoarea nu a probat aceste aspecte, aşa încât instanţa a respins acest capăt de cerere.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., fiind în culpă procesuală, instanţa a obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată parţiale în sumă de 2.5000 lei în favoarea contestatorului, cu titlu de onorariu avocaţial.

Împotriva acestei sentinţe civile a declarat recurs contestatoarea O.J. în termenul legal, solicitând că prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii în totalitate a contestaţiei formulate de către contestatoare.

În dezvoltarea motivelor de recurs contestatoarea a arătat că prima instanţă a încălcat grav prevederile imperative ale art. 78 din Codul Muncii şi i-a acordat, fără niciun temei legal, doar drepturile salariale ce i s-a cuvenit începând cu data de 7.02.2008 şi până la data de 18.06.2008, adică doar până la data pronunţării prezentei sentinţe civile, care nu poartă niciun fel de număr, neexistând nicio prevedere legală care să-i confere instanţei de judecată o astfel de posibilitate.

Mai mult, având în vedere că sentinţa de fond nu este irevocabilă ci doar definitivă şi executorie, acesta fiind încă un motiv în plus pentru că instanţa de recurs să-i admită prezentul recurs şi să oblige pârâta S.C. F. S.R.L. la plata drepturilor salariale pe care i le datorează până la data reintegrării contestatoarei pe postul pe care îl deţinea la pârâtă înainte de suspendarea şi desfacerea contractului individual de muncă.

Cu privire la obligarea pârâtei S.C. F.S S.R.L. la plata întregului onorariu de avocat, în cuantum de 3.000 lei, s-a precizat că avocatul contestatoarei s-a prezentat la toate termenele de judecată fixate în prezentul dosar de către Tribunalul Cluj, a insistat pe toată durata desfăşurării prezentei cauze că instanţa să acorde termene mai scurte, având în vedere caracterul urgent al litigiilor în domeniul Dreptului N., a făcut toate demersurile legale pentru a-i apăra cât mai bine interesele procesuale, depunând chiar şi concluzii de 8 pagini, justificându-se pe deplin cuantumul onorariului de avocat solicitat de acesta însă în ciuda acestor aspecte, pe care instanţa le-a ignorat pur şi simplu şi a diminuat în mod ilegal onorariul avocatului de la 3.000 lei la 2.500 lei, fără să-i justifice în niciun fel această decizie.

În speţa de faţă, instanţa nu a făcut dovada unui abuz de drept din partea contestatoarei iar pe cale de consecinţă nu s-a justificat dispoziţia Tribunalului Cluj de a reduce cuantumul onorariului plătit de contestatoare către avocatul ales de ea.

Având în vedere faptul că prin Sentinţa Civilă mai sus amintită onorata instanţă de judecată nu s-a pronunţat în cuprinsul dispozitivului şi cu privire la reintegrarea contestatoarei la S.C. F. S.R.L., pe postul pe care era încadrată înainte de emiterea atât a Deciziei de Suspendare a Contractului Individual de Muncă cât şi a Deciziei de Desfacere a C.I.M., în ciuda faptului că a dispus anularea atât a deciziei de suspendare a contractului individual de muncă emisa la data de 7.02.2008 cât şi pe cea de desfacere a contractului individual de munca nr. 3 din 8.03.2008, situaţia locului de muncă al reclamantei nefiind reglementată, fiind cât se poate de firesc că în cazul în care instanţa a constat faptul că aceste două decizii au fost emise cu încălcarea prevederilor imperative ale legii instanţa trebuia să dispună şi reintegrarea contestatorului la vechiul loc de muncă, adică să-şi reia activitatea la S.C. F. S.R.L., acesta fiind efectul anulării deciziilor amintite mai sus, indiferent dacă contestatoarea a solicitat sau nu pe calea contestaţiei formulate iniţial acest lucru, fiind de la sine înţeles că în cazul admiterii contestaţiei formulate de către contestatoare părţile trebuiau să fie repuse în situaţia anterioară emiterii atât a deciziei de suspendare cât şi a deciziei de desfacere a C.I.M.

Prin recursul formulat de pârâta S.C. F. S.R.L. în termenul legal, s-a solicitat admiterea căii de atac promovate şi modificarea hotărârii în sensul respingerii acţiunii.

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor invocate de recurenţi şi a celui de ordine publică pus în discuţia părţilor din oficiu în condiţiile art. 306 alin. (2) Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursurile sunt fondate, urmând să le admită pentru următoarele considerente:

Încheierea ce consemnează dezbaterile asupra fondul cauzei şi prin care s-a amânat prima dată pronunţarea,din data de 12 iunie 2008, aflată la fila 71 din dosarul de fond şi încheierea prin care s-a amânat pronunţarea hotărârii din data de 16 iunie 2008, aflată la fila 84 din dosarul de fond nu sunt semnate de judecătorii care au compus completul de judecată, acestea fiind semnate doar de către asistenţii judiciari şi grefierul de şedinţă.

Dispoziţia legală prevăzută de art. 147 Cod procedură civilă potrivit căreia dezbaterile urmate în şedinţa de judecată se vor trece într-o încheiere de şedinţă care va fi semnată de judecători şi grefier, are caracterul unei dispoziţii imperative având în vedere finalitatea ei. Dacă instanţa amână pronunţarea, dezbaterile asupra fondului sunt consemnate într-o încheiere ce face parte integrantă din hotărâre. Neîntocmirea acestei încheieri sau nesemnarea ei de către unul din membrii completului constituie o nulitate procedurală, deoarece s-a cauzat părţilor o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii.

Având în vedere aceste considerente şi reţinând că prin nesemnarea încheierilor de amânare a pronunţării nu se poate verifica legalitatea constituirii completului şi, deci este imposibilă exercitarea controlului judiciar cu privire la acest aspect, Curtea reţine că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor legale menţionate anterior şi a art. 312 alin. (1)-(3) şi (5) Cod procedură civilă se vor admite recursurile declarate de reclamanta O.J. şi de pârâta S.C. F. S.R.L împotriva sentinţei civile nr. 1157 din 18 iunie 2008 a Tribunalului C l u j pronunţată în dosar nr. (...), pe care o va casa în întregime şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner