Contestaţie decizie suspendare contract de muncă.Suspendarea contractului individual de muncă până la finalizarea acţiunii de verificare a modului de gestionare a patrimoniului societăţii. Compensaţia în bani a concediului de odihnă neefectuat

Tematică: Contestatie decizie de suspendare contract de munca

1. Cât priveşte compensaţia în bani a concediului de odihnă neefectuat, instanţa a reţinut că de vreme ce raporturile juridice de muncă n-au încetat, el poate fi efectuat în natură Procesul a fost soluţionat fără a se intra în cercetarea fondului, Curtea costatând fondate ambele recursuri.
(Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 304 din 25 martie 2008, www.jurisprudenta.org)

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Botoşani sub nr. 2691/40/din 19 iunie 2007, H.E. a chemat în judecată pe S.C. „D.” (...) B. A solicitat anularea deciziei nr. 7 din 2 iunie 2007, emisă de această unitate.

Totodată, a solicitat obligarea S.C.”D.” (...) B la plata de despăgubiri reprezentând salariul şi toate celelalte drepturi de care a fost lipsit pe durata suspendării, despăgubiri corespunzătoare funcţiei de director pe care a deţinut-o în cadrul intimatei.

Până la data de 21 aprilie 2007 a îndeplinit funcţia de director al intimatei. Atunci, prin Hotărârea nr. 1 B. a fost revocat din funcţie şi a fost ales un nou consiliu de administraţie. Împotriva acestei măsuri a promovat o acţiune în anulare.

Mai susţine că, prin decizia nr. 7 din 21 mai 2007, noua conducere a dispus suspendarea contractului individual de muncă până la finalizarea acţiunii de verificare a modului de gestionare a patrimoniului societăţii în perioada mandatului de director.

În motivare pretinde că măsura luată nu are temei disciplinar.

Mai arată că prin încheierea nr. 24 din 28 mai 2007, Curtea de ApelSuceava – secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal – a dispus suspendarea executării încheierii judecătorului delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Botoşani. Ea a avut în vedere hotărârea B. de revocare a să şi de alegere a unui nou consiliu de administraţie.

Tribunalul Botoşani, secţia civilă, prin încheiere (de fapt, menţiunea este greşită) – sentinţa nr. 1100 din 23 octombrie 2007 – i-a admis acţiunea şi a obligat unitatea S.C. „D.” (...) B să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pentru perioada 21 mai 2007 – 3 septembrie 2007 corespunzătoare funcţiei de director comercial. Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pe de altă parte, a respins că nefondate capetele de cerere având că obiect anularea deciziei nr. 7 din 21 mai 2007 şi plata compensaţiei în bani a concediului de odihnă pentru anii 2006 – 2007.

Pentru a hotărî astfel, în esenţă, prima instanţă a reţinut că, în speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1551 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 deoarece instanţa nu a fost investită să verifice condiţiile antrenării răspunderii disciplinare a administratului, ci derularea raporturilor de muncă potrivit contractului individual de muncă încheiat de reclamant.

Pe fond, aceeaşi instanţă învederează că nu se poate constata că decizia nr. 7 din 21 mai 2007 nu respectă dispoziţiile legale evocate [art. 52 alin. (1), art. 263 alin. (1) şi art. 267 din Codul muncii], atâta timp cât suspendarea s-a dispus pentru efectuarea cercetării prealabile disciplinare obligatorii şi nu că sancţiune disciplinară.

Ulterior, S.C. “D.” (...) B, prin decizia nr. 12 din 17 septembrie 2007 a renunţat la suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului, iar cu 3 septembrie 2007 a dispus că el să treacă pe funcţia de economist.

Cât priveşte compensaţia în bani a concediului de odihnă neefectuat, instanţa a reţinut că de vreme ce raporturile juridice de muncă n-au încetat, el poate fi efectuat în natură.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs ambele părţi litigante.

Reclamantul H.E. critică hotărârea atacată considerând că suspendarea contractului de muncă, a fost nejustificată; de fapt, pretinde că a constituit primul pas în scopul înlăturării sale din societatea comercială.

Mai susţine că despăgubirile acordate sunt nelegale. De fapt, el arată că despăgubirile i-au fost acordate pentru o funcţie care nu există în organigrama unităţii respective. Ele (despăgubirile) trebuiau să fie corespunzătoare funcţiei de director.

Acelaşi recurent arată că decizia nr. 12 din 3 septembrie 2007 (prin care a fost numit pe funcţia de economist) încalcă două hotărâri judecătoreşti prin care s-a suspendat activitatea noului consiliu de administraţie şi revocarea acestuia din funcţia de director.

În fine, critică sentinţa atacată şi pentru că funcţia de economist nu a existat şi nu există nici în prezent în organigramă şi-n statul de funcţii.

Pe de altă parte, în recursul declarat, S.C. „D.” (...) B, pretinde că prima instanţă a acordat contestatorului ceea ce acesta nu a cerut, respectiv despăgubiri salariale aferente funcţiei de director comercial. S. că această funcţie a avut-o anterior numirii sale în cea de administrator şi director al societăţii.

Unitatea recurentă arată că prima instanţă a corectat eroarea din petitul cererii contestatorului care a solicitat altceva decât era legal să o facă.

Criticând acordarea despăgubirilor, recurenta susţine că prin decizia nr. 12/2007, contestatorul nu a fost numit pe funcţia anterioară pentru a fi îndeplinită cerinţa legală în sensul acordării de despăgubiri acelei funcţii. Ele (despăgubirile) puteau fi acordate numai în ipoteza desfiinţării deciziei nr. 7/2007 şi dacă prin hotărâre s-ar fi dispus reluarea acelei activităţi sau în cazul în care prin decizia nr. 12/2007 el ar fi fost numit în funcţia de director comercial.

Examinând actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei, curtea reţine că ambele recursuri sunt întemeiate pentru considerentele expuse în cele ce urmează.

Astfel cum sunt definite de legiuitor [art. 67 şi 68 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă şi art. 248 alin. (3) din Codul muncii], conflictele de drepturi se referă la drepturile salariaţilor.

Potrivit art. 69 din Legea nr. 168/1999, nu sunt considerate conflictele dintre unităţile şi persoanele care prestează diferite activităţi acestora, în temeiul altor contracte decât contractul individual de muncă.

Prin decizia nr. 7 din 21 mai 2007, Consiliul de administraţie al S.C. „D.” (...) B a dispus suspendarea contractului individual de muncă (fila 69 dosar fond) al reclamantului (contestatorului) H.E. până la finalizarea verificărilor. În preambul se face precizarea că, anterior, prin Hotărârea B. nr. 1 din 21 aprilie 2007, cel în cauză a fost revocat din funcţiile de administrator şi director.

Ulterior, prin decizia nr. 12 din 17 septembrie 2007, cu data de 3 septembrie 2007, acesta a fost trecut pe funcţia de economist (fila 72 dosar fond).

Este de subliniat că reclamantului (contestatorului) H.E. i-a încetat mandatul de administrator şi director prin Hotărârea nr. 1/21 aprilie 2007 a Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor din cadrul S.C. „D.” (...) B.

Prima instanţă, fără a decela cauza (debendi petendi), considerându-se, ab initio, competenţă raţione materiae deoarece n-are incidenţă art. 1551 din Legea nr. 31/1990, pe de o parte, a admis capătul de cerere referitor la despăgubirile aferente salariului de care a fost lipsit pentru perioada 21 mai 2007 – 3 septembrie 2007, însă, pe de altă parte, a respins că nefondate capetele de cerere având că obiect anularea deciziei nr. 7/2007 şi plata compensaţiei în bani a concediului de odihnă aferent anilor 2006-2007.

Recurenta S.C. „D.” (...) arată că funcţia reţinută de prima instanţă a fost desfiinţată de contestator anterior numirii sale în funcţia de administrator şi director, aspect necercetat. Practic instanţa pronunţându-se astfel a corectat eroarea din petitul cererii contestatorului care a solicitat altceva (...)

Este de reţinut dacă, indirect şi in terminis, reclamantul (contestatorul) nu aduce în discuţie pretinsa nelegalitate a măsurii de revocare a mandatului de administrator şi director, ipoteză în care competenţa raţione materiae aparţine instanţei comerciale.

Rezultă că procesul a fost soluţionat fără a intra în cercetarea fondului.

În consecinţă, din considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (5) teza I C. prod. civ. şi având în vedere decizia nr. XXI/12.VI.2006 (M.Of., partea I, nr. 182/16.11.2007) a I.C.C.J – Secţiile Unite –, constatând fondate ambele recursuri, ele urmează să fie admise, iar sentinţa nr. 1100 din 23 octombrie 2007 a Tribunalului B o t o ş a n i – secţia civilă –, în tot casată, cu trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner