Demisie. Neaprobare. Desfacere disciplinara a contractului individual de munca. Consecinte.

Tematică: Contestatie act

1. Demisia nu trebuie aprobată de angajator, nefiind necesară emiterea unei decizii privind încetarea contractului, iar manifestarea de voinţă a salariatului reprezentată prin cererea de voinţă cu privire la încetarea contractului individual de muncă din iniţiativa să este irevocabilă. 2. Prin emiterea acestei decizii de concediere din motive disciplinare, angajatorul şi-a manifestat implicit voinţa de a nu da curs cererii de demisie a salariatului, situaţie în care, prin cererea formulată, contestatoarea a arătat că nu doreşte să presteze muncă în continuare, în favoarea fostului angajator, căci în caz contrar s-ar încălca prevederile art. 4 alin. (1) din Codul Muncii, în conformitate cu care munca forţată este interzisă.
(Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1128 din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)

Prin sentinţa civilă nr. 833/PI din 28.02.2008 a Tribunalului Timiş s-a admis contestaţia formulată de contestatoarea P.B.N., în contradictoriu cu intimata S.C. G. România SRL şi, în consecinţă, s-a anulat Decizia de desfacere a contractului individual de muncă emisă de intimată sub nr. T./21.11.2007, constatându-se încetat contractul individual de muncă, încheiat între contestatoare şi intimată, prin demisie, începând cu data de 16.11.2007.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că decizia S. 4348 prin care intimata a decis desfacerea contractului individual de muncă al contestatoarei, în temeiul art. 61 lit. a) din Codul Muncii, a fost emisă ulterior datei înaintării de către contestatoare a cererii prin care înştiinţa pe aceasta că solicită aprobarea demisiei începând cu data de 16.11.2007 din funcţia de director marketing, invocând motive personale.

Ca atare, demisia nu trebuie aprobată de angajator, nefiind necesară emiterea unei decizii privind încetarea contractului, iar manifestarea de voinţă a salariatului reprezentată prin cererea de voinţă cu privire la încetarea contractului individual de muncă din iniţiativa să este irevocabilă.

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta, solicitând admiterea lui, modificarea sentinţei, respingerea contestaţiei şi menţinerea deciziei de concediere

În cererea de recurs a arătat că sentinţa atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie, nefiind motivată în drept şi neexistând niciun text de lege care să susţină soluţia pronunţată de prima instanţă.

Astfel, din înscrisurile existente la dosar, reiese că reclamanta nu şi-a îndeplinit în mod culpabil o serie de atribuţii de serviciu, iar documentele privind desfacerea disciplinară a contractului de muncă sunt anterioare demisiei acesteia, demisie ce a fost înregistrată în scopul de a eluda consecinţele unei sancţiuni disciplinare, ori această demisie nu poate produce efecte, cât timp era în derulare procedura de desfacere a contractului de muncă.

În consecinţă, a arătat recurenta, că prima instanţă, în mod nelegal şi nejustificat a acordat prioritate manifestării de voinţă a angajatului exprimată prin demisie, fără a ţine seama de dispoziţiile art. 263 alin. (1) din Codul muncii.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor art. 3041 Cod procedură civilă, instanţa constată recursul neîntemeiat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente :

În conformitate cu dispoziţiile art. 76 din Codul Muncii, , ,concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută".

În cazul în care concedierea intervine pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. a),- ca în speţa de faţă- angajatorul trebuia să emită decizia de concediere numai cu respectarea dispoziţiilor art. 263-268 raportate la dispoziţiile art. 75 din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010.

Conform dispoziţiilor art. 75 (1) din Contractul mai sus invocat, ;;sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio sancţiune nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile”, comisia constituită pentru această cercetare disciplinară, convocându-l în scris pe salariatul cercetat cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte, indicându-se motivul, data, ora şi locul întrevederii.

Raţiunea pentru care legiuitorul a inserat aceste cerinţe, menţionate în dispoziţiile legale mai sus arătate, a fost aceea de a da posibilitatea salariatului de a-şi pregăti apărările şi probele, în cunoştinţă de cauză faţă de fapta care i se impută.

 Ori, se va observa că această convocare a fost emisă de unitate în scris, la data de 16.11.2007, pentru data de 21 nov. 2007, încălcându-se astfel termenul menţionat în textul de lege mai sus invocat de 5 zile, ,lucrătoare”, decizia de concediere fiind nulă, întrucât nu au fost respectate dispoziţiile imperative legale.

Pe de altă parte, demisia reprezintă actul unilateral de voinţă a salariatului care, printr-o motivare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului de muncă, după îndeplinirea unui termen de preaviz.

Susţinerile recurentei în sensul motivării demisiei nu pot fi reţinute, dispoziţiile art. 79 alin. (3) din Codul Muncii stipulând faptul că „ salariatul are dreptul de a motiva demisia „.

În speţă este dată situaţia în care ulterior emiterii unei decizii de desfacere a contractului individual de muncă din motive disciplinare, dar până la soluţionarea cauzei în prima instanţă, angajatul îşi depune demisia, cerând încetarea raporturilor de muncă în baza art. 55 lit.b din Codul Muncii, prin acordul părţilor.

Cererea de demisie a fost înregistrată la unitate la data de 16.XI.2007, sub nr. T. (fila 6 dosar fond), iar demisia de desfacere a contractului de muncă din motive disciplinare a fost emisă de aceeaşi unitate la data de 21.XI.2007 (fila 9 dosar fond), deci ulterior depunerii demisiei.

Sub acest aspect, se apreciază că prin emiterea acestei decizii de concediere din motive disciplinare, angajatorul şi-a manifestat implicit voinţa de a nu da curs cererii salariatului, situaţie în care, prin cererea formulată, contestatoarea a arătat că nu doreşte să presteze muncă în continuare, în favoarea fostului angajator, căci în caz contrar s-ar încălca prevederile art. 4 alin. (1) din Codul Muncii, în conformitate cu care munca forţată este interzisă.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de către pârâta recurentă S.C. G. România SRL, împotriva sentinţei civile nr. 833/PI/28.02.2008, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. (...) în contradictoriu cu reclamanta P.B.N.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner