Contestaţie act. Concediere. Anularea deciziei de catre angajator. Consecinte. Obligatiile salariatului. Recurs

Tematică: Contestatie act

1. Anularea unei decizii de concediere are de drept efectul reintegrării angajatului pe postul anterior ocupat. Faptul că această decizie a fost comunicată cu întârziere nu conduce la nulitatea ei ci are efecte doar în privinţa momentului de la care îi este opozabilă angajatului, respectiv în privinţa momentului de la care acesta este dator a se prezenta pentru a presta muncă. 2. Atitudinea angajatorului de a revoca decizia emisă vădit cu încălcarea dispoziţiilor legale nu poate fi calificată că fiind un abuz de drept, atâta vreme cât prin conduita sa, acesta nu a făcut decât să asigure respectarea legii.
(Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1159 din 11 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org )

Prin acţiunea în conflict de drepturi înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr. (...), reclamantul E.J.S. a chemat în judecată pe pârâta SC F.H. F.R.I. SRL, solicitând anularea deciziei nr. 5300/17.10.2007 prin care se anulează decizia nr. 5018/08.10.2007 şi a informării nr. 5019/08.10.2007. S-au cerut şi cheltuieli de judecată. Acţiunea este scutită de la plata taxei de timbru conform prevederilor art. 285 din Codul Muncii.

În fapt, reclamantul a arătat că decizia nr. 5300/17.10.2007, i-a fost comunicată în original după 114 zile, la data de 07.02.2008, când a adus-o că probă în dosarul nr. (...) şi că prin această decizie s-a anulat decizia nr. 5018/08.10.2007 şi informarea nr. 5019/08.10.2007, fără să fi fost repartizat în orice alt loc de muncă şi fără a se respecta termenul legal de comunicare, impus de capitolul IV art. 4.6 din Regulamentul Intern.

Pârâta prin întâmpinare a solicitat respingerea acţiunii că neîntemeiată întrucât prin decizia de desfacere a contractului individual de muncă al reclamantului în baza art. 65 din Codul Muncii, dat fiind faptul că împotriva acestuia a fost începută cercetarea disciplinară prealabilă, pentru desfacerea contractului individual de muncă în temeiul art. 61 lit. a) coroborat cu art. 264 alin. (1) din Codul Muncii, fiind emisă ulterior decizia nr. 5678/09-11-2007, prin care contractul individual de muncă i-a fost desfăcut, pentru abateri disciplinare.

Prin sentinţa nr. 875/LM/2008 Tribunalul a respins că nefondată acţiunea reclamantului. Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut următoarele considerente:

Prin decizia nr. 5300/17.10.2007, emisă de conducerea pârâtei, s-a anulat decizia nr. 5018/08.10.2007 şi informarea nr. 5019/08.10.2007, referitoare la încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, în temeiul art. 65 din Codul Muncii.

Această decizie, chiar dacă i-a fost adusă cu întârziere la cunoştinţă reclamantului, nu-l prejudiciază pe acesta, întrucât fiind anulată decizia nr. 5018/08.10.2007 şi informarea nr. 5019/08.10.2007, s-a restabilit situaţia existentă anterior emiterii acestor acte, prin urmare nu se impunea a fi repartizat pe alt loc de muncă, el ocupând în continuare locul de muncă pe care îl avea la data de 08.10.2007.

Prin decizia nr. 5018/08.10.2007, emisă de conducerea pârâtei, contractul individual de muncă al reclamantului a fost desfăcut în temeiul art. 65 din Codul Muncii, iar prin informarea nr. 5019/08.10.2007 i se aducea la cunoştinţă acestuia modalitatea de încetare a contractului individual de muncă, precum şi ce loc de muncă i se poate oferi, că urmare a desfiinţării locului său de muncă şi posibilitatea de a-şi exprima opţiunea cu privire la acest nou loc de muncă (f. 5,6).

Această decizie de desfacere a contractului individual de muncă în U. art. 65 din Codul Muncii şi informarea emisă în temeiul art. 64 din acelaşi cod, nu au produs efecte juridice fiind anulate de pârâtă prin decizia nr. 5300/17.10.2007.

Conform prevederilor art. 40 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii şi art. 3.3. lit. c) din Regulamentul Intern, angajatorul are dreptul să dea dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalităţii lor, iar această dispoziţie, de anulare a unor acte emise tot de pârâtă se încadrează în prevederile legale mai sus menţionate, fiind un atribut al angajatorului de a-şi anula propriile acte.

Această decizie, contestată în prezentul dosar nu este o decizie de sancţionare, sau care să stabilească drepturi sau obligaţii, în sarcina reclamantului, prin urmare nu produce efecte juridice prin ea însăşi, iar actele de dispoziţii la care se face referire, în această decizie, au fost atacate de către reclamant pe cale separată.

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată. În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul a susţinut că soluţia instanţei de fond este nelegală deoarece a trecut prea uşor peste caracterul ilegal al deciziei atacate. De asemenea se arată că revocarea deciziei de concediere a fost făcută pro causa, că nu îl repune în mod real în situaţia anterioară şi că a reprezentat un abuz de drept.

Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea recursului că neîntemeiat.

Deliberând asupra recursului prin prisma motivelor invocate şi din oficiu în limitele prev. de art. 306 alin. (2) din Codul d e procedură civilă Curtea reţine următoarele:

Prin Decizia nr. 5300 din 17 10 2007 emisă de pârâtă s-a dispus anularea deciziei nr. 5018/08 10 2007 şi a informării 5019/08 10 2007.

Susţinerea reclamantului în sensul că prin această decizie nu se realizează o repunere reală în situaţia anterioară nu este întemeiată. Anularea unei decizii de concediere are de drept efectul reintegrării angajatului pe postul anterior ocupat.

Faptul că această decizie a fost comunicată cu întârziere nu conduce la nulitatea ei ci are efecte doar în privinţa momentului de la care îi este opozabilă angajatului, respectiv în privinţa momentului de la care acesta este dator a se prezenta pentru a presta muncă. De altfel o hotărâte judecătorească ce ar fi anulat decizia de concediere avea aceleaşi efecte că şi decizia de revocare emisă de emitent astfel că reclamantul nu este cu nimic prejudiciat.

Atitudinea angajatorului de a revoca decizia emisă vădit cu încălcarea dispoziţiilor legale nu poate fi calificată că fiind un abuz de drept, atâta vreme cât prin conduita sa, acesta nu a făcut decât să asigure respectarea legii.

Faţă de cele ce preced Curtea a respins ca nefondat recursul reclamantului. În temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, fiind în culpă procesuală reclamantul a fost obligat să plătească pârâtului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner