Contestaţie act. Reorganizare. Dificultati financiare. Caracterul real si serios al reorganizarii. Recurs

Tematică: Contestatie act

1. Din probatoriul administrat la fondul cauzei, rezultă că societatea-pârâtă avea dificultăţi financiare, atât pe anul 2006 cât şi pe anul 2007, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, Curtea constatând caracterul real şi serios al motivelor invocate de către angajator la concedierea salariatului. 2. Simpla intenţie a angajatorului de a reduce costurile salariale, aşa cum rezultă din procesul-verbal nr. 1 al Consiliului de Administraţie, nu constituie dificultăţi economice în înţelesul disp. art. 65 Codul Muncii, aptă să fundamenteze decizia de concediere. 3. Împrejurarea că în anul 2007 pierderile societăţii au fost mai mici decât în anul 2006 nu este de natură a schimba pe fond situaţia financiară a pârâtei întrucât starea de normalitate este aceea de a aduce profit, iar nu de a înregistra succesiv pierderi, aşa cum arată şi recurenta.
(Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9169 din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)

Prin sentinţa nr. 1213/30.05.2008, pronunţată de Tribunalul Mehedinţ i în dosarul nr. (...) s-a admis acţiunea formulată de contestatorul N.J. în contradictoriu cu intimata SC 2000 S SA. S-a dispus anularea Dispoziţiei nr. 5/18.02.2008, emise de SC 2000 S SA. S-a dispus reintegrarea reclamantului pe postul deţinut anterior, acela de bucătar.

A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, începând cu data concedierii şi până la data reintegrării efective.

 

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut:

Conform dispoziţiei nr. 5/18.02.2008, emisă de pârâta SC 2000 S SA, reclamantului N.J. i s-a desfăcut contractul individual de muncă în baza disp. art. 65 alin. (1) Codul Muncii.

Această măsură a avut la bază Hotărârea Consiliului de Administraţie din 18.02.2008, a societăţii pârâte, prin care s-a desfiinţat un post de bucătar şi unul de ospătar, precum şi procesul-verbal nr. 1 al Consiliului de Administraţie din 18.12.2008 şi Raportul privind activitatea desfăşurată de societate în anul 2007.

Astfel, din Raportul privind activitatea desfăşurată în anul 2007 (fila 41 dosar) rezultă că cifra de afaceri a societăţii la finele anului 2007 a crescut cu 19,7% faţă de anul 2006, iar pierderile în comparaţie cu anul 2006 au fost mai mici, reţinându-se că principală cauză care a condus la înregistrarea de pierderi, plata dobânzilor şi penalităţilor la bugetul de stat şi bugetul local, precum şi a cheltuielilor mari ocazionate de activitatea de la Casa de P. de la G.E., în comparaţie cu veniturile realizate.

Acest raport a fost însoţit de balanţe analitice de activitate pe perioada decembrie 2007-martie 2008. Prin procesul-verbal nr. 1 al Consiliului de Administraţie din 18.02.2008 (fila 39 dosar) la pct. 3 se reţine că se impune disponibilizarea că urmare a desfiinţării unui post de bucătar şi a unui post de ospătar datorită problemelor economico-financiare şi necesităţii reducerilor cheltuielilor salariale, în special la Casa de P. G E.

Potrivit art. 65 Codul Muncii, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă, dintre cele prevăzute la alin. (1).

Din întreaga documentaţie care a stat la baza deciziei de desfacere a contractului de muncă, documentaţie ce a fost evidenţiată mai sus, a rezultat că, deşi s-au înregistrat pierderi, cifra de afaceri a societăţii a crescut cu 19,7% faţă de nivelul anului 2006 şi chiar şi pierderile înregistrate au fost mai mici comparativ cu acelaşi an (fila 41 dosar ).

Mai mult, simpla intenţie a angajatorului de a reduce costurile salariale, aşa cum rezultă din procesul-verbal nr. 1 al Consiliului de Administraţie din 18.02.2008 (fila 39 dosar), nu constituie dificultăţi economice în înţelesul disp. art. 65 Codul Muncii, aptă să fundamenteze decizia de concediere.

Pe de altă parte, desfiinţarea locului de muncă trebuie să aibă o cauză reală şi serioasă.

La solicitarea instanţei, pârâta a depus la dosar organigrama şi statul de funcţii din 08.12.2005, făcând precizarea că statul de funcţiuni a fost valabil până în anul 2007 întrucât din decembrie 2005 de când a fost aprobat în Consiliul de Administraţie al societăţii nu au fost efectuate modificări la nivelul personalului salariat (fila 45 dosar).

Din statul de funcţiuni a rezultat că anterior concedierii reclamantului, la data de 18.02.2008, existau două posturi de bucătar. Ulterior, după concedierea acestuia s-au operat modificări, în sensul că acesta cuprindea doar un post de bucătar (fila 35 dosar).

Din actul adiţional nr. 1 la contractul individual de muncă nr. 10/03.02.2004 al numitei H.F. salariată a pârâtei, încheiat la 03.01.2008 şi solicitat de instanţă ( fila 44 dosar), reiese că acesteia i s-a modificat contractul individual de muncă prin acordul părţilor începând cu 01.01.2008, în sensul schimbării funcţiei din cameristă în bucătar. Aceasta înseamnă că cel puţin pe perioada 01.01.2008-18.02.2008, dată la care este concediat reclamantul, societatea pârâtă, contrar statului de funcţiuni din anul 2007, a funcţionat cu încă un post de bucătar.

Conform art. 74 Codul Muncii alin. (1), în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, la solicitarea salariatului, instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere.

 

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta SC 2000S, criticile sale fiind, în esenţă, următoarele:

Soluţia admiterii contestaţiei este consecinţa aprecierii eronate a probatoriului administrat şi aplicării greşite a prevederilor art. 65 Codul Muncii. Arată că încetarea contractului de muncă al contestatorului, a fost determinată de dificultăţile economice grave şi a avut la bază Hotărârea Consiliului de Administraţie/18.02.2008.

Arată că deşi instanţa de fond reţine că societatea a înregistrat pierderi în anii 2006, 2007, fără temei apreciază că pierderea financiară a fost mai mică în anul 2007 decât în anul 2006 făcând confuzie între cifra de afaceri şi rezultatul financiar, acesta din urmă fiind criteriul de individualizare a stării economice a societăţii.

Recurenta-pârâtă invocă interpretarea eronată de către instanţă a sintagmei „dificultăţi economice” prin care aceasta ar sugera că nu simplele motive de ordin economic ar justifica concedierea în temeiul art. 65 Codul Muncii, ci existenţa unor împrejurări concrete care să conducă la pierderi economice, la creşterea costurilor de producţie.

În acest sens, recurenta arată că există contradicţie în considerentele sentinţei, deoarece se reţine că principala cauză ce a condus la pierderi este reprezentată de cheltuielile mari ocazionate de activitatea de la Casa de P. G E.( locul de muncă al contestatorului) în comparaţie cu menţiunile realizate.

Arată că deşi prima instanţă s-a preocupat de analiza situaţiei economice, a refuzat efectuarea unei expertize contabile solicitată de pârâte, prin care se urmărea dovedirea în concret, a dificultăţilor financiare.

Recurenta arată şi că, în cauză, este vorba de desfiinţarea efectivă a postului de bucătar deţinut de contestator, instanţa reţinând greşit că după concedierea contestatorului, societatea ar fi funcţionat contrar modificărilor operate în Ştatul de funcţii, cu încă un post de bucătar, fapt ce ar conduce la concluzia că numita H.F. ar fi reprezentat un al treilea bucătar; în realitate, acesta funcţiona pe postul său, necreându-se un al treilea post şi precizează că au existat două posturi de bucătar, iar după concedierea contestatorului, un singur post.

Cât priveşte situaţia postului de cameristă, recurenta arată că excede cadrului procesual, instanţa preocupându-se de aspecte care nu făceau obiectul cauzei.

Prin întâmpinarea formulată la data de 29.09.2008, intimatul a solicitat respingerea recursului cu motivarea că instanţa a reţinut corect situaţia de fapt şi de drept, că nu a existat o cauză reală şi serioasă la baza măsurii de concediere şi că perioadele economice ale societăţii au fost mai mici în anul 2007 faţă de anul 2006.

 

Analizând criticile invocate şi apărările formulate, prin prisma dispoziţiilor art. 3041 şi art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ, văzând actele şi lucrările dosarului, se apreciază că recursul este fondat, din următoarele considerente:

Pentru a se putea dispune concedierea unui salariat în temeiul art. 65 alin. (1) Codul Muncii este necesar că desfiinţarea locului de muncă ocupat de acesta să fie efectivă şi să aibă cauză reală şi serioasă.

Prin contractul colectiv al desfiinţării locului de muncă se înţelege suprimarea acestuia din Statutul de funcţii, măsură care se întemeiază pe o situaţie concretă care trebuie dovedită, aşadar trebuie dovedit că a avut loc o reorganizare, o restrângere reală impusă de nevoile societăţii.

Din probatoriul administrat la fondul cauzei, rezultă că societatea-pârâtă avea dificultăţi financiare, atât pe anul 2006 cât şi pe anul 2007, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond.

Împrejurarea că în anul 2007 pierderile societăţii au fost mai mici decât în anul 2006 nu este de natură a schimba pe fond situaţia financiară a pârâtei întrucât starea de normalitate este aceea de a aduce profit, iar nu de a înregistra succesiv pierderi, aşa cum arată şi recurenta.

Din indicatorii economici ai societăţii-pârâte rezultă că la sfârşitul anului 2006, veniturile totale ale acesteia au fost de 420.547 lei, iar cheltuielile totale de 504.194 lei, iar la 31.12.2007 veniturile totale au fost de 503.363 lei, iar cheltuielile totale de 533.614 lei (fila 55, dosar fond) deci societatea a înregistrat doi ani la rând, pierderi financiare.

Din organigramele şi ştatele de funcţiuni depuse la dosar de către pârâtă, a rezultat că în fapt, s-a produs o restructurare şi o reorganizare a acesteia, fiind desfiinţate, pe lângă postul de bucătar şi posturi de altă natură, cum ar fi cel de ospătar în acest sens hotărând Consiliul de Administraţie al societăţii.

Din actele societăţii rezultă că în perioada 03.01.2008-29.04.2008 societatea a funcţionat cu două posturi de bucătar, iar ulterior datei de 29.04.2008 când a încetat Contractul Individual de Muncă al contestatorului, după expirarea preavizului, cu un singur post de bucătar.

Hotărârea Consiliului de Administraţie a societăţii prin care s-a stabilit desfiinţarea unui post de bucătar şi a unui post de ospătar a intervenit la 18 februarie 2008, iar desfiinţarea postului de bucătar a fost efectivă după data de 29 aprilie 2008.

În cronologia desfăşurării faptelor se constată că salariata H.F. – despre care aminteşte instanţa de fond în considerente – deţinea acest post de bucătar anterior hotărârii Consiliului de Administraţie şi deci anterior concedierii contestatorului.

Aşadar, nu se poate reţine că această salariată a ocupat postul de bucătar al contestatorului sau concedierea nu a avut o cauză reală şi serioasă.

În consecinţă, instanţa analizând condiţiile legale privind concedierea contestatorului, dacă aceasta a avut o cauză reală şi serioasă, constată caracterul real şi serios al motivelor invocate de către angajator la concedierea salariatului, astfel că, în raport de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi admis, va modifica sentinţa în sensul că pe fond, va respinge contestaţia formulată.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner