Acordarea sporului de vechime în cuantum de 25%.

Tematică: Conflict de munca

1. Întrucât nu există contract colectiv de muncă încheiat la nivel de angajator sau la nivel de grupuri de angajatori, reclamantului îi sunt aplicabile prevederile contractelor colective de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje şi apărare, aflate în vigoare. 2. Având în vedere probele administrate în cauză, şi anume: înscrisurile, reprezentând contractul individual de muncă al reclamantei, contractele colective de muncă la nivel naţional şi de ramură, precum şi raportul de expertiză judiciară, Curtea apreciază că instanţa de fond a stabilit în mod corect că reclamanta este îndreptăţită la aplicarea sporului de vechime acest drept fiind prevăzut de dispoziţiile art. 40 alin. (3) lit. d) din Contractul colectiv de muncă la nivel naţional, coroborate cu dispoziţiile art. 51 alin. (1) lit. d) din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, prevederi aplicabile în cauză în temeiul art. 236 şi următoarele Codul Muncii.
(Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 344 din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)

În deliberare, constată că prin sentinţa civilă nr. 2751 din 13.12.2007 a Tribunalului Timiş, s-a hotărât: „admite acţiunea formulată de reclamanta E.D. împotriva pârâtei SC T. România SRL. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6119 RON reprezentând spor de vechime în cuantum de 25% cuvenit şi neacordat reclamantei aferent perioadei 7.08.2004-7.08.2007, precum şi în continuare lunar, pe durata derulării contractul individual de muncă încheiat cu pârâta. Obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 2028 RON, reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu avocaţial şi 600 RON – onorariu expert.


Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta,

în motivarea căruia a invocat absorbţia „sporului de vechime în salariu, şi neacordării acestuia în mod aparte”, aşa cum s-a negociat atât la încheierea contractului colectiv, cât şi individual de muncă; un alt motiv de recurs priveşte nelegalitatea sentinţei, ca urmare a interpretării şi aplicării greşite, în fond, de către prima instanţă a prevederilor legale aplicabile în cauză.
Recursul este nefondat.


Analizând motivele de recurs prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 4 şi pct. 9 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 304 ind.1 din Codul procedură civilă, instanţa apreciază că nu este prezent în cauză niciun motiv de recurs, pentru considerentele care urmează:
În conformitate cu dispoziţiile art. 241 alin. (1) lit. c) Codul Muncii şi ale art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 130/1996, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru salariaţii încadraţi la toţi angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, indiferent dacă angajatorul respectiv a participat sau nu, direct ori prin reprezentare de către o federaţie sau confederaţie patronală, la negocierea şi încheierea unor asemenea contracte colective.
Art. 238 alin. (2) Codul Muncii prevede: „contractele individuale de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă”. Astfel, orice contract individual de muncă se încheie nu numai în considerarea prevederilor legii, ci şi în considerarea clauzelor contractelor colective ce îi sunt aplicabile salariatului în cauză. Potrivit art. 247 Codul Muncii, „în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior”. Cu alte cuvinte, dacă la nivelul angajatorului sau, eventual, al grupului de angajatori nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.
Aceste prevederi se întemeiază pe natura juridică a contractului colectiv de muncă, şi anume aceea de izvor de drept, precum şi pe împrejurarea că un asemenea contract reprezintă o excepţie de la principiul relativităţii efectelor contractelor, aşa cum rezultă din ansamblul dispoziţiilor legale în materia contractelor colective de muncă.
Recurenta susţine că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de probă, şi anume: contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul unităţii pe anii 2001-2003, care la art. 27.2 prevede că sporul de vechime este inclus în salariul de bază negociat şi care, deşi nu a fost înregistrat, poartă semnătura părţilor ce l-au negociat şi trebuie privit ca un început de dovadă scrisă, posibil a fi completat cu alte mijloace de probă.
Conform art. 25 alin. (3) din Legea nr. 130/1996, „contractele colective de muncă se aplică de la data înregistrării”. Pe cale de consecinţă, un contract colectiv de muncă neînregistrat în condiţiile prevăzute de lege este inaplicabil părţilor semnatare, fiind inexistent din punct de vedere juridic, astfel încât nu poate fi privit ca un început de dovadă scrisă, posibil a fi completat cu alte mijloace de probă.
Întrucât, în speţă, nu există contract colectiv de muncă încheiat la nivel de angajator sau la nivel de grupuri de angajatori, reclamantului îi sunt aplicabile prevederile contractelor colective de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje şi apărare, aflate în vigoare în perioada 14 iunie 2003-14 iunie 2006.
Deşi art. 40 alin. (3) lit. d) din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional precizează doar limita minimă şi cea maximă a sporului de vechime ce poate fi stabilit, urmând ca determinarea lui între aceste limite să fie făcută, prin negociere, între angajator şi angajat, prima instanţă nu a depăşit prerogativele puterii judecătoreşti şi nu a intrat într-un domeniu rezervat exclusiv negocierii, aşa cum susţine recurenta, deoarece art. 51 alin. (1) lit. d) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje şi apărare prevede sporurile minime de vechime ce se acordă în condiţiile acestui contract după cum urmează: spor de 5% pentru o vechime în muncă de 3-5 ani; spor de 10% pentru o vechime în muncă de 5-10 ani; spor de 15% pentru o vechime în muncă de 10-15 ani; spor de 20% pentru o vechime în muncă de 15-20 ani şi un spor de 25% pentru o vechime în muncă de peste 20 de ani. Ori, în cauză este aplicabil acest contract, conform art. 247 Codul Muncii. Faţă de prevederile art. 238 alin. (1) Codul Muncii, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură poate conţine dispoziţii mai favorabile salariaţilor decât cel încheiat la nivel naţional.
Din cuprinsul contractului individual de muncă al reclamantei nu rezultă că sporul de vechime cuvenit reclamantei, potrivit art. art. 51 alin. (1) lit. d) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje şi apărare şi vechimii în muncă a acesteia, este conţinut în salariul negociat de părţi.
Procesul-verbal de control al ITM T nr. 15959/12.12.2005, depus la dosar după prima zi de înfăţişare şi care reţine că „sporul de vechime este inclus în salariul negociat, motiv pentru care salariul minim negociat în societate este cu 20% mai mare decât salariul minim pe economie”, nu indică temeiul pe baza căruia s-a ajuns la o asemenea concluzie, astfel încât nu poate justifica apărarea pârâtei, cu atât mai mult cu cât art. 287 Codul Muncii prevede că sarcina probei, în conflictele de muncă, revine angajatorului, care este obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare în instanţă.
Având în vedere probele administrate în cauză, şi anume: înscrisurile, reprezentând contractul individual de muncă al reclamantei, contractele colective de muncă la nivel naţional şi de ramură, precum şi raportul de expertiză judiciară, Curtea apreciază că instanţa de fond a stabilit în mod corect că reclamanta este îndreptăţită la aplicarea sporului de vechime pe perioada începând cu 7.08.2004-7.08.2007 şi în continuare pe durata executării contractului individual de muncă, acest drept fiind prevăzut de dispoziţiile art. 40 alin. (3) lit. d) din Contractul colectiv de muncă la nivel naţional, coroborate cu dispoziţiile art. 51 alin. (1) lit. d) din D.-tractul colectiv de muncă la nivel de ramură, prevederi aplicabile în cauză în temeiul art. 236 şi urm. Codul Muncii.
Din cele expuse mai sus rezultă că hotărârea recurată este temeinică şi legală, nefiind incident prezent în cauză niciunul dintre motivele de recurs invocate de către pârâta recurentă, astfel că recursul va fi respins, prin aplicarea dispoziţiilor art. 312 (1) C. proc. civ., cât şi ale art. 274 (1) din acelaşi cod de legi.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner