Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. Respingere. Plata drepturilor salariale restante, conform Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate. Plata daunelor pentru neachitarea la termen a obligaţiilor. Plata cheltuielilor de judecată

Tematică: Conflict de munca

1. Art. 168 alin. (2) din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003-2004 dispune că: „pentru anul 2003 suplimentările de la alin. (1) vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalităţii şi în condiţiile negociate cu F.S.L.I E.”. Acelaşi articol din contractele colective de muncă pe anii 2005-2006 prevede că: „în anul 2003, suplimentările salariale de la alineatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat”. Prin urmare, instanţa de fond, a interpretat corect dispoziţiile art. 168 alin. (2) din contractele colective de muncă pe anii 2004-2006, respectând atât prevederile art. 977 C. civ., cât şi pe cele ale art. 982 C. civ. 2. Angajatorul nu a probat susţinerea sa referitoare la faptul că suplimentările prevăzute de art. 168 alin. (1) din contractele colective de muncă pe anii 2004-2006 se regăsesc în salariile angajaţilor, deşi sarcina probei îi revenea conform art. 287 Codul Muncii. Rapoartele de expertiză contabilă şi hotărârile judecătoreşti depuse la dosarul cauzei de către pârâta recurentă, nu au relevanţă în cauză, deoarece, faţă de prevederile art. 167 alin. (1), art. 169 alin. (1) şi art. 201 C. proc. civ., instanţa nu este ţinută de concluziile unor expertize extrajudiciare, iar jurisprudenţa nu este izvor de drept.
(Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 979 din 6 mai 2008, www.jurisprudenta.org)

Reclamantul O.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C „E.” SA B, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care aceasta din urmă să fie obligată la plata sumei de 11.480 lei, cu titlu de drepturi salariale restante conform Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate precum şi suma de 983, 36 lei cu titlu de daune pentru neachitarea în termen la termen a obligaţiilor, cu cheltuieli de judecată.
Motivându-şi acţiunea, reclamantul a arătat că deşi contractul colectiv de muncă prevedea o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi de C pentru anii 2004-2007, acestea nu i-au fost acordate. De asemenea, a mai arătat că pârâta datorează şi daunele calculate la nivelul dobânzii legale în materie civilă.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 168 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate şi art. 67 lit. b) din Legea nr. 168/1999 şi art. 274 C. proc. civ. şi practică judiciară.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a solicitat respingerea acţiunii reclamantului, arătând că până în anul 2003, salariaţii au beneficiat de prime de C şi de Paşti, plătite în sume globale cu ocazia acestor sărbători. A mai arătat că în anul 2003, ca urmare a negocierilor între reprezentanţii societăţii şi cei ai sindicatelor, s-a hotărât ca, în conformitate cu art. 168 alin. (1), drepturile salariale de C şi de Paşti să fie incluse în salariul de bază, Comisia Paritară, prin decizia nr. 3793 din 18. 06. 2007, informând părţile cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat, atât pentru anul 2003, cât şi pentru anii următori, societatea achitând toate drepturile salariale în conformitate cu contractul colectiv de muncă.
Prin aceeaşi întâmpinare, s-a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, cu motivarea că cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
De asemenea, s-a mai invocat şi excepţia prematurităţii promovării acţiunii, în raport cu prevederile contractuale, întrucât, cât timp nu au avut loc negocieri care să stabilească valoarea concretă a acestor suplimente salariale, şi modalitatea lor de acordare, nu se pot pretinde aceste sume.
Prin sentinţa civilă nr. 1635/27 decembrie 2007, Tribunalul Arad a admis acţiunea formulată de reclamant, în sensul că a obligat pârâta să-i plătească acestuia suma de 11.480 lei, cu titlu de drepturi salariale restante conform Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate precum şi suma de 983, 36 lei, reprezentând daune pentru neachitarea la termen a obligaţiilor sus-menţionate. Pârâta a mai fost obligată la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 100 lei reprezentând onorariu avocat.mDe asemenea s-au respins excepţiile de prematuritate şi de prescripţie a acţiunii reclamantului, invocate de pârâtă.


Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal pârâta S.C. E. SA solicitând modificarea ei în sensul respingerii acţiunii.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 1 C. proc. civ., art. 3121 alin. (3) şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum şi art. 283 Codul Muncii.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat în esenţă că instanţa de fond a dat o interpretare greşită prevederilor art. 168 din Contractul colectiv de muncă, încălcând dispoziţiile art. 977 C. civ., deoarece în anul 2003 primele de Paşti şi de Crăciun au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, iar această creştere salarială a fost menţinută şi în anii următori. Obligaţia de plată a primei a fost executată şi după anul 2003 prin menţinerea includerii primei în salariul de bază, intimatul beneficiind deja de acest drept, fiind îmbogăţit fără just temei.
Cu privire la inexistenţa unui prejudiciu, instanţa nu a motivat respingerea probei cu expertiza contabilă extrajudiciară depusă la dosar, iar pe de altă parte ar fi trebuit să administreze proba cu o astfel expertiză, pentru a se clarifica dacă prima a fost sau nu inclusă în salariul de bază, întrucât intimatul a beneficiat deja de acest drept, aflându-ne în situaţia îmbogăţirii fără just temei.
S-a reiterat şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, susţinându-se incidenţa dispoziţiilor art. 283 alin. (1) lit. e) Codul Muncii, acţiunea derivând din neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă şi pretenţiile puteau fi solicitate în termenul de 6 luni.


Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9, coroborate cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea a constatat că este neîntemeiat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Cu privire la fondul cauzei, Curtea constată că sentinţa atacată cuprinde motivele pe care se sprijină, fără ca ele să fie contradictorii sau străine de natura pricinii ori rezultatul unei greşite interpretări a unui act juridic dedus judecăţii. Pe de altă parte, această hotărâre a fost dată cu aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în cauză, astfel încât este temeinică şi legală, nefiind aplicabil motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9, coroborat cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. Art. 168 alin. (1) din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003-2006 are aceeaşi formulare în toate aceste contracte, prevăzând următoarele: „cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi de C, salariaţii S.N.P. „E.” SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de bază mediu pe S.N.P. „E.” SA. Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu G.E. în vederea stabilirii valorii concrete, modalităţii de acordare, condiţiilor, criteriilor şi beneficiarilor”.
Art. 168 alin. (2) din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003-2004 dispune că: „pentru anul 2003 suplimentările de la alin. (1) vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalităţii şi în condiţiile negociate cu F.S.L.I E.”. Acelaşi articol din contractele colective de muncă pe anii 2005-2006 prevede că: „în anul 2003, suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat”.
Din modul de formulare al ambelor variante ale art. 168 alin. (2) din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003-2006, rezultă că drepturile prevăzute de art. 168 alin. (1) din aceleaşi contracte au fost incluse în salariile angajaţilor societăţii pârâte doar pentru anul 2003. Dacă părţile contractante nu ar fi intenţionat să convină acordarea acestor drepturi pe anii 2004-2006 pe lângă salariile cuvenite angajaţilor, ele nu le-ar mai fi prevăzut la art. 168 alin. (1).
De altfel, salariul de bază mediu pe E. SA, la care se referă art. 168 alin. (1) din aceste contracte, nu este acelaşi în fiecare an, pentru a se susţine că eventuala includere a echivalentului acestui salariu în salariile cuvenite angajaţilor în anul 2003 reprezintă o executare corespunzătoare a obligaţiei angajatorului reglementată de art. 168 alin. (1) din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2004-2006.
Această dovadă putea fi făcută cu statele de plată ale salariaţilor, cu alte înscrisuri din care să rezulte evoluţia crescătoare a salariului reclamantului ca urmare a includerii primelor, atât în anul 2003, cât şi pe anii viitori, şi eventual cu o dispoziţie internă a conducerii societăţii, nefiind necesară administrarea probei cu expertiza judiciară în acest scop, întrucât în speţă se pune problema interpretării unei clauze dintr-un contract colectiv de muncă, care este izvor de drept, fiind incidente prevederile art. 286 alin. (1) Codul Muncii.
Angajatorul nu a probat susţinerea sa referitoare la faptul că suplimentările prevăzute de art. 168 alin. (1) din contractele colective de muncă pe anii 2004-2006 se regăsesc în salariile angajaţilor, deşi sarcina probei îi revenea conform art. 287 Codul Muncii.
Adresa nr. 3793/18.06.2007, emisă de Comisia Paritară a S.C „E.” SA, nu poate fi luată în considerare, deoarece nu menţionează ce calitate au persoanele fizice semnatare ale acesteia, respectiv dacă au calitatea de reprezentant legal al părţilor şi mandatul necesar pentru a semna această adresă.
Nota asupra precizării situaţiei primelor de Paşti şi de Crăciun, prevăzute în art. 168 din contractul colectiv de muncă al E. SA”, înregistrat la Comisia Paritară a E. SA sub nr. 5149/31.08.2007, nu poate fi, luată în considerare, deoarece nu îmbracă forma unui act adiţional la contractul colectiv de muncă ce a necesitat interpretarea prin consens a clauzelor sale neclare, în condiţiile în care o astfel de interpretare exprimă acordul de voinţă al părţilor contractante.
Prin urmare, instanţa de fond, a interpretat corect dispoziţiile art. 168 alin. (2) din contractele colective de muncă pe anii 2004-2006, respectând atât prevederile art. 977 C. civ., cât şi pe cele ale art. 982 C. civ.
Rapoartele de expertiză contabilă şi hotărârile judecătoreşti depuse la dosarul cauzei de către pârâta recurentă, nu au relevanţă în cauză, deoarece, faţă de prevederile art. 167 alin. (1), art. 169 alin. (1) şi art. 201 C. proc. civ., instanţa nu este ţinută de concluziile unor expertize extrajudiciare, iar jurisprudenţa nu este izvor de drept.
De asemenea, adresa nr. 53948/1992 şi nr. 54199 de completare a primei adrese, emise de Direcţia generală de legislaţie a muncii, a protecţiei sociale şi de contencios din cadrul Ministerului muncii, nu sunt utile soluţionării cauzei, întrucât se referă la modul de completare a carnetelor de muncă şi nu probează includerea drepturilor prevăzute de art. 168 alin. (1) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate în salariile angajaţilor societăţii pârâte.
Nici critica cu privire la greşita respingere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, nu este fondată. Din dispoziţiile contractuale şi legale redate anterior, rezultă că primele de Paşti şi de C, pretinse prin acţiunea de faţă au natura unor adaosuri la salariu de bază, deoarece ele sunt obligatorii şi au caracter constant, fiind reglementate printr-o clauză expresă în contractul colectiv de muncă la nivel de angajator.
Dispoziţiile art. 283 lit. c) Codul Muncii se impun a fi coroborate cu dispoziţiile art. 166 Codul Muncii şi din interpretarea lor unitară rezultă, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, că ori de câte ori obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale, chiar dacă acestea îşi au izvorul în contractul colectiv de muncă, termenul de prescripţie este de trei ani conform art. 283 lit. c) Codul muncii, nefiind incidente dispoziţiile art. 283 lit. e.
Plata drepturilor salariale este o obligaţie care derivă din contractul individual de muncă, fiind de esenţa executării acestuia şi pretinzând drepturi de natură salarială, reclamantul nu solicită executarea unei clauze din contractul colectiv de muncă chiar dacă aceste drepturi îşi au izvorul în contractul colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner