Acţiune în răspundere patrimonială. Recurs. Excepţie de necompetenţă teritorială. Declinare competenţă

Tematică: Actiune in raspundere patrimoniala

1. În litigiile de muncă legiuitorul a prevăzut o competenţă teritorială exclusivă, reglementată de dispoziţiile art. 284 alin. (2) Codul Muncii potrivit cărora „cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul ori, după caz, sediul”. Atunci când se referă la reclamant s-a avut în vedere, cu trimitere la persoanele juridice, acele structuri juridice care au personalitate juridică, deoarece persoanele care nu au o asemenea personalitate nu pot sta singure în proces.
(Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Cauze cu Minori şi de Familie, Decizia civilă nr. 584/M din 19 mai 2008, www.jurisprudenta.org)

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr. (...) reclamanta (...) G.F. Serv SA – T.F. Transilvania Sud – B. Sibiu a chemat-o în judecată pe pârâta P. J. solicitând obligarea acesteia la restituirea sumei de 1088 lei reprezentând drepturi salariale nedatorate. În motivarea acţiunii se arată că reclamanta a beneficiat în august 2006 de indemnizaţia de concediu de odihnă şi prima de vacanţă, iar suma de 1088 lei i-a fost plătită din eroare, motiv pentru care s-a promovat prezenta acţiune.
Instanţa din oficiu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale.
Prin sentinţa civilă nr. 116/24.01.2008 Tribunalul Sibiu a declinat competenţa soluţionării acţiunii în răspundere patrimonială formulată de reclamanta (...) G.F. Serv SA – T. F. Transilvania Sud – B. Sibiu în favoarea Tribunalului Braşov. Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că faţă de obiectul dedus judecăţii şi de sediul reclamantei sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 284 alin. (2) Codul Muncii.
Întrucât competenţa teritorială este exclusivă, tribunalul în temeiul art. 158 coroborat cu art. 159 pct. 2 C. proc. civ. a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.


Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta ,

prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei Tribunalului Sibiu ca instanţă competentă teritorial în soluţionarea cauzei. În motivele de recurs se arată că reclamanta a făcut dovada cu notele scrise depuse după închiderea dezbaterilor că sediul principal al reclamantei este la B, iar la Sibiu este sediul secundar unde intimata îşi desfăşoară activitatea.
Este greşită susţinerea instanţei de fond referitoare la faptul că sucursala din B are personalitate juridică, singura structură cu personalitate juridică fiind societatea din B. Admiterea excepţiei de necompetenţă teritorială ar contraveni caracterului şi scopului urmărit de lege, respectiv administrarea probelor şi soluţionarea în regim de urgenţă a conflictului de drepturi. În speţă este de necontestat faptul că intimata a prestat munca la B. Sibiu, întreg dosarul de personal, cât şi calculul drepturilor salariale ale intimatei efectuându-se de către conducerea agenţiei.


Curtea, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu conform cerinţelor art. 304 indice 1 în limitele statuate de art. 306 alin. (1), reţine următoarele:
Recursul este nefondat.
În litigiile de muncă legiuitorul a prevăzut o competenţă teritorială exclusivă, reglementată de dispoziţiile art. 284 alin. (2) Codul Muncii potrivit cărora „cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul ori, după caz, sediul”.
Atunci când se referă la reclamant s-a avut în vedere, cu trimitere la persoanele juridice, acele structuri juridice care au personalitate juridică, deoarece persoanele care nu au o asemenea personalitate nu pot sta singure în proces.
Pe de altă parte, litigiile de muncă fiind litigii guvernate de principiile procesului civil, inclusiv a celui potrivit căruia reclamantul este cel care stabileşte cadrul procesual, este de reţinut cu trimitere la speţa dedusă judecăţii, că reclamantă în prezenta cauză este (...) G.F. Serv SA – T. F. Transilvania Sud – B. Sibiu.
Dintre cele trei structuri, toate aparţinând de F. SA, numai G. are personalitate juridică, potrivit Legii nr. 31/1991, deoarece sucursalele şi agenţiile sunt dezmembrăminte ale societăţii fără personalitate juridică. În cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 41 alin. (2) C. proc. civ., întrucât în cauză G. are calitatea de reclamant şi nu de pârât.
Cum (...) G.F. Serv. are personalitate juridică – raportat şi la menţiunile cuprinse în art. 14 din Actul adiţional la CCM pe anul 2002 – şi are sediul în B, aşa cum se menţionează şi în acţiunea formulată de către reclamantă, corect a reţinut prima instanţă că Tribunalul Braşov este cel competente teritorial să judece prezenta acţiune, sub acest aspect neavând nicio relevanţă juridică unde se găsesc majoritatea actelor din dosarul de personal al pârâtei sau cine i-a calculat şi acordat drepturile băneşti ce fac obiectul prezentului litigiu. Mai mult, trebuie reţinut că pârâtul are raporturi juridice de muncă cu T.B, aceasta având calitatea de angajator în contractul individual de muncă al pârâtului (f. 8).
Pentru motivele menţionate, constatând că Tribunalul Sibiu a făcut o corectă aplicare a prevederilor menţionate la speţa dedusă judecăţii, în funcţie de actele existente la dosar, soluţia pronunţată este temeinică şi legală, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu aplicarea art. 81 din Legea nr. 168/ Curtea va dispune respingerea recursului cu care a fost investită de către reclamantă.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner