Acţiune în răspundere patrimonială. Recurs. Lipsa cercetării fondului. Casare cu trimitere

Tematică: Actiune in raspundere patrimoniala

Având în vedere contradicţiile dintre rezoluţia parchetului din care rezultă că nu au fost probe certe care să ateste minusurile în gestiune şi concluziile expertului, instanţa trebuia, conform dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ. să ataşeze dosarul de urmărire penală şi să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză contabilă care să clarifice aspectele contradictorii, soluţia astfel pronunţată, echivalând cu o neexaminare a fondului.
(Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Cauze cu Minori şi de Familie, Decizia civilă nr. 808 din 22 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)

Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Hunedoara în dosar nr. (...), reclamanta (...) E.D. SRL D a chemat în judecată pârâtele T. (fostă D.) (...) M., E.F., E.D.M., U.M., E.U., E.E. şi P.G.N., solicitând ca în temeiul art. 270, 271 alin. (1) şi (2) Codul Muncii să fie obligate pârâtele la plata sumei de 24.972, 36 lei, reprezentând prejudiciu cauzat în timpul cât au funcţionat în calitate de vânzătoare la punctul de lucru al reclamantei din D, precum şi cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat ca desfăşoară activităţi comerciale în cadrul unui punct de lucru din D, pârâtele fiind angajate ca vânzătoare, cu atribuţii de primire şi recepţionare a mărfii, iar încasările sumelor de bani rezultate din vânzarea mărfurilor pe ture erau predate pe bază de monetar administratorului societăţii.
În cadrul unităţii se obişnuia ca produsele ridicate de vânzătoarele pârâte pentru folosinţa proprie să fie evidenţiate şi înregistrate separat, urmând a se reţine din salariile următoare sumele reprezentând contravaloarea cumulata a produselor cumpărate.
S-a precizat că deşi s-a semnalat un minus în gestiune anterior datei de 1.01.2005, pretenţiile ce fac obiectul acţiunii de faţă vizează doar minusul în gestiune acumulat ulterior acestei date, iar stabilirea prejudiciului a fost realizată în raport cu timpul efectiv lucrat de fiecare dintre pârâte, conform unui proces verbal de constatare a minusurilor.
Ulterior, reclamanta si-a precizat acţiunea (fila 105) în sensul că a solicitat obligarea fiecărei pârâte la plata unei cote părţi din prejudiciul de 24972, 36 lei, în funcţie de perioada lucrată de fiecare, arătând în motivare că pârâtele, cu excepţia pârâtei E.U., au încetat raporturile de munca cu reclamanta. În plus, reclamanta a arătat că înţelege să îşi majoreze pretenţiile şi cu prejudiciul reprezentând dobânda plătită la împrumutul bancar pe care unitatea l-a contractat datorită diminuării patrimoniului urmare a lipsei în gestiune şi în scopul achitării obligaţiilor băneşti curente.
În acest sens, a solicitat obligarea paratei T. (fostă D.) (...) M. la plata sumei de 3518, 82 lei cu titlu de prejudiciu produs în perioada 1.01.2005-7.09.2005 şi suma de 563, 01 lei reprezentând cota parte din dobânda aferentă împrumutului contractat, a paratei E. F. la plata sumei de 5045, 40 lei cu titlu de prejudiciu produs în perioada 1.01.2005-15.03.2006 şi suma de 807, 26 lei reprezentând cota parte din dobândă, a pârâtei E.D. la plata sumei de 6780, 65 lei cu titlu de prejudiciu produs în perioada 1.01.2005-6.06.2006 şi suma de 1084, 90 lei reprezentând cota parte din dobândă, a pârâtei U. M. la plata sumei de 3871, 74 lei cu titlu de prejudiciu produs în perioada 24.08.2005-25.11.2006 şi suma de 619, 48 lei reprezentând cota parte din dobândă, a paratei E.U. la plata sumei de 3344, 07 lei cu titlu de prejudiciu produs în perioada 5.01.2006 – până la data ultimei inventarieri şi suma de 535, 05 lei reprezentând cota parte din dobânda, a pârâtei E.E. la plata sumei de 1501, 14 lei cu titlu de prejudiciu produs în perioada 18.05.2006-2.10.2006 şi suma de 240, 18 lei reprezentând cota parte din dobândă şi a pârâtei P.G. la plata sumei de 910, 54 lei cu titlu de prejudiciu produs în perioada 25.07.2006-14.11.2006 şi suma de 145, 69 lei reprezentând cota parte din dobândă.
În drept au fost invocate prevederile art. 270 şi 271 alin. (2) şi (3) Codul Muncii.
Prin întâmpinările depuse în cauză pârâtele au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, susţinând în esenţă că nu se fac vinovate de prejudiciul constatat, că acesta nu este real, iar la data angajării nu li s-a adus la cunoştinţă existenţa vreunei lipse în gestiune şi o atare lipsă nu a fost constatată nici măcar la primul inventar efectuat. S-a precizat că sumele rezultate din încasările zilnice predate pe bază de monetar administratorului societăţii, iar cu privire la produsele luate de angajate, s-a arătat că acestea erau evidenţiate separat şi plătite din următorul salariu, neexistând posibilitatea producerii prejudiciului pe această cale.
Au mai arătat că intrările şi ieşirile de marfă se înregistrau zilnic într-un caiet cu menţionarea facturilor şi a soldului zilnic, iar administratorul societăţii verifica aceste evidenţe şi le modifica precum şi că nu s-a efectuat predarea –primirea gestiunii la angajarea lor şi la scurt timp după angajare au aflat că exista deja o lipsă în gestiune de aproximativ 20.000 lei. S-a mai susţinut că în unitate, deseori era adusă marfă fără factură şi administratorul ridica diferite sume de bani fără efectuarea unor menţiuni sau notări clare. S-a solicitat respingerea acţiunii şi pe considerentul că nu sunt îndeplinite condiţiile atragerii răspunderii contractuale, iar prejudiciul pretins nu este real şi efectiv, întinderea prejudiciului fiind stabilită pe baza unor documente emise de reclamantă şi neînsuşite prin semnătură de către pârâte.
Prin sentinţa civilă nr. 55/M. din 17 ianuarie 2008 pronunţată în cauză, Tribunalul Hunedoara a respinge acţiunea în conflict de drepturi formulată şi precizată de reclamanta (...) E.D. SRL D, împotriva pârâtelor T. (fostă D.) (...), M.E.F., E.D.M., U.M., E.U., E.E., P.G.N.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut din probele administrate că pârâtele au fost angajate, diferite perioade de timp, ca vânzătoare la societatea comercială reclamantă, având calitatea de gestionare în înţelesul art. 1 din Legea nr. 22/1969.
Această lege, prin art. 26 instituie prezumţia de vinovăţie a gestionarului pentru lipsurile în gestiune, însă stabileşte o serie de obligaţii şi în sarcina angajatorului, care nu au fost respectate.
Astfel, reclamanta nu a solicitat şi nici nu a obţinut avizul celorlalte vânzătoare pe măsura noilor angajări efectuate, aviz obligatoriu în cazul gestiunilor în care manipularea bunurilor se face în colectiv de mai mulţi angajaţi şi în schimburi succesive şi nici nu a constituit garanţiile în numerar sau suplimentare potrivit prev.art. 7 şi 10 din Legea nr. 22/1969.
Nu au fost încheiate acte individuale de preluare a gestiunii la momentul angajării fiecăreia dintre pârâte şi nici acte care să ateste predarea individuală şi efectivă a gestiunii la momentul încetării contractelor individuale de muncă. În lipsa acestor acte, cum fiecare din cele 7 pârâte a lucrat efectiv în cadrul societăţii perioade diferite, care cuprind în unele cazuri perioade anterioare iar în unele situaţii perioade în care nu au mai fost angajate, raportat la cea reţinută în care s-ar fi creat prejudiciul, nu se poate determina întinderea răspunderii fiecărui salariat care se pretinde că a contribuit la producerea pagubei.


Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta (...) E.D. SRL D

solicitând în principal casarea ei ca netemeinică şi nelegală şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe pentru completarea expertizei iar în subsidiar casarea cu reţinere spre rejudecare pentru completarea raportului de expertiză sau modificarea hotărârii în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată şi precizată la filele 105-106 dosar fond.
În expunerea de motive, criticând sentinţa ca netemeinică şi nelegală a susţinut că menţiunea expresă din cuprinsul hotărârii privitoare la” omisiunea expertului de a stabili cu certitudine paguba produsă de fiecare angajată” creează obligaţia instanţei de a clarifica obiectul cauzei şi implicit obiectul probei, în condiţiile art. 129 alin. 4, 5, 6 C. proc. civ.
Această omisiune, reţinută expressis verbis în motivare şi apreciată de natură a dezlega un element esenţial al cauzei ( întinderea prejudiciului fiecărei pârâte ), în mod intenţionat nu a fost pusă în discuţia părţilor şi clarificată, făcând proba administrată cu expertiză inutilă în cauză din punct de vedere al instanţei, deşi proba fusese încuviinţată, dispusă şi prin urmare câştigată cauzei.
Apreciază că prin această „scăpare” partinică pârâtelor prima instanţă a privat-o de dreptul la un proces echitabil şi a omis cu bună ştiinţă să aibă rol activ considerent ce justifică casarea hotărârii pentru administrarea probei incomplete.
Pe fondul cauzei a susţinut că hotărârea este contradictorie şi criticabilă atât din punct de vedere al omiterii textelor legale aplicabile şi al „selectării” lor în mod trunchiat şi parţial, cât şi din punct de vedere al examinării probelor.
În primul rând pârâtele nu au adus probe în cauză cu excepţia a 2 cereri de demisie, care nu sunt de natură a le înlătura răspunderea şi prezumţia de vinovăţie cum motivează în mod neclar instanţa.
Instanţa a pornit în motivarea hotărârii de la prezumţia de nevinovăţie a pârâtelor şi de la acceptarea calităţii lor de gestionar, fără dubiu.
Instanţa a ocolit prevederea art. 27 alin. (2) din Legea nr. 22/1969 şi art. 271 alin. (2) din Codul Muncii privitoare la gestiunea colectivă şi la antrenarea răspunderii proporţionale, pe care recurenta a avut-o în vedere în precizările de la filele 105-106, 486 din dosar, limitându-se în motivare la omisiunea stabilirii cotei părţi din pagubă corespunzătoare fiecărui salariat, deşi legea prevede şi răspunderea pentru gestiunea colectivă, cum a fost cazul de faţă.
Cu referire la lipsa avizului scris al celorlalte salariate la angajarea altor vânzătoare a precizat că prin fişele posturilor, semnarea şi executarea contractelor de muncă în gestiune colectivă, acestea s-au acceptat reciproc.
Motivarea privind lipsa unei preluări individuale a gestiunii de fiecare nou angajată este străină cauzei, dată fiind existenţa gestiunii colective. De asemenea este străină cauzei motivarea că prejudiciul nu este real, cert şi efectiv şi reţinerea ad literam a conţinutului rezoluţiei din dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva nr. 1820/P/2006, contrazise vădit de răspunsul 3 din expertiză, probă pe care parchetul nu a avut-o la dispoziţie
Lipsa probei privitoare la prejudiciul aferent perioadei de angajare a fiecărei salariate denotă din nou o expertiză contabilă incompletă cu privire la minusurile constatate raportat la timpul de angajare al fiecărei salariate sau la calculul proporţional al pagubei.
Consideră că inventarele efectuate sunt probe valabile până la înscrierea în fals iar faptul că nu au fost întocmite scriptic potrivit Ordinului MF 1753/2004 nu poate constitui motiv de înlăturarea lor din probaţiune, fiind acte însuşite de salariatele gestionare prin semnătură.
Sub ultim aspect a susţinut că a probat toate elementele necesare antrenării răspunderii salariatelor, cu înscrisurile depuse la filele 55, 56, 217 şi 218.
În drept a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 6-7, art. 312 alin. 3, 5 art. 129 şi 261 C. proc. civ.
Prin întâmpinare intimata E.F. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei ca temeinică şi legală arătând în esenţă că susţinerile recurentei sunt neîntemeiate întrucât starea de fapt reţinută de prima instanţă este în concordanţă cu probele administrate şi în speţă s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente.


Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate prin prisma criticilor formulate, conform dispoziţiilor art. 304/1 C. proc. civ. şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Curtea reţine următoarele
Din probele administrate, în mod corect prima instanţă a reţinut că pârâtele au fost angajate, diferite perioade de timp, ca vânzătoare la societatea comercială reclamantă, având calitatea de gestionare în înţelesul art. 1 din Legea nr. 22/1969.
De asemenea, că pentru antrenarea răspunderii patrimoniale, prejudiciul trebuie să fie real, cert şi efectiv.
Prin derogare de la dreptul comun, sarcina probei revine însă pârâtelor nu angajatorului, întrucât Legea nr. 22/1969 prin art. 26 instituie prezumţia de vinovăţie a gestionarului pentru lipsurile în gestiune.
În cazul în care paguba a fost produsă de mai mulţi salariaţi, cuantumul răspunderii fiecăruia se stabileşte în măsura în care a contribuit la producerea lui, conform art. 271 alin. (1) Codul Muncii.
Dacă măsura în care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinată, răspunderea fiecăruia se stabileşte proporţional cu salariul său net de la data constatării pagubei şi atunci când este cazul, şi în funcţie de timpul efectiv lucrat de la ultimul său inventar, potrivit art. 271 alin. (2).
În speţă, deşi s-a dispus de instanţă efectuarea unui raport de expertiză, nu s-a solicitat prin obiectivele încuviinţate, stabilirea cuantumului răspunderii fiecărei persoane ce a contribuit la producerea pagubei, conform dispoziţiilor art. 271 Codul Muncii mai sus citat.
Separat de acesta, în mod greşit s-a reţinut incert prejudiciul din faptul că pentru recuperarea sumei de 20811, 72 lei reprezentând minus în gestiune stabilit de reclamantă la inventarierea din data de 3.06.2006 (rezultata din consemnarea de pe verso filei 396 din dosar), a fost formulată de reclamantă o plângere penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare împotriva a 6 persoane, dintre care doar 5 au calitatea de pârâte în prezentul dosar iar prin rezoluţia dată în dosarul nr. 1820/P/2006 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva a fost confirmată propunerea de neîncepere a urmăririi penale, pe considerentul că nu au rezultat probe care să ateste existenţa minusurilor în gestiune şi nici existenţa efectivă a mărfurilor în gestiunea reclamantei, având în vedere răspunsul 3 din expertiză unde a fost stabilit un minusul în gestiune în valoare de 22195, 03 lei RON.
Nici nerespectarea întocmai a Normelor de inventariere a elementelor de activ şi pasiv, aprobate prin Ordinul nr. 1753/2004 nu constituie temei pentru a califica incert prejudiciul şi nici de natură a răsturna prezumţia de vinovăţie a gestionarelor, întrucât nu sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii tuturor formelor întocmite şi ca atare nu le exonerează pe gestionare de răspundere pentru paguba produsă din vina lor.
În aceste condiţii, având în vedere contradicţiile dintre rezoluţia parchetului din care rezultă că nu au fost probe certe care să ateste minusurile în gestiune şi concluziile expertului, instanţa trebuia, conform dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ. să ataşeze dosarul de urmărire penală şi să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză contabilă care să clarifice aspectele contradictorii.
Soluţia astfel pronunţată, echivalează cu o neexaminare a fondului, considerent pentru care, Curtea în baza art. 312 pct. 5 C. proc. civ., va admite recursul ca fondat şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond .
Cu ocazia rejudecării instanţa va dispune ataşarea dosarului nr. 1820/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva şi efectuarea unui raport de expertiză contabilă prin care să se clarifice aspectele contradictorii din rezoluţia parchetului şi răspunsul la obiectivul 3 din raportul de expertiză întocmit în dosar, să se stabilească cuantumul prejudiciului şi răspunderea persoanelor vinovate, conform dispoziţiilor art. 271 din Codul Muncii.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner