Reclamanta S.C. S. S.R.L. C, a chemat în judecată pe pârâţii D.E.N., N.E.J. şi E.E., solicitând obligarea fiecăruia dintre pârâţi la plata sumei individualizate în fiecare caz în parte (respectiv, 13.511 lei pârâtul D., 10.427 lei pârâtul N. şi 9.893 lei pârâtul E.), cu dobânda legală până la data achitării integrale, reprezentând prejudiciul cauzat prin exploatare necorespunzătoare a autobasculantei; s-a solicitat, totodată, obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
Societatea reclamantă a arătat că pârâţii au fost salariaţi în funcţia de conducător auto, în temeiul contractului individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată iar prejudiciul stabilit în sarcina acestora a fost determinat în funcţie de depăşirea consumului de carburant normat.
Societatea reclamantă a susţinut că prejudiciul calculat în sarcina fiecărui pârât a fost determinat prin înmulţirea cantităţii consumate în plus, cu 3, 18 lei/l de carburant). S-au invocat dispoziţiile art. 270 alin. (1) Codul Muncii, privitoare la răspunderea patrimonială a salariaţilor pentru pagubele produse angajatorului din culpa şi în legătură cu munca depusă.
Prin întâmpinare, pârâţii au solicitat respingerea acţiunii, cu plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 450/11.04.2008 Tribunalul Constanţa a respins acţiunile conexate formulate de reclamanta S.C. S. S.R.L. şi a obligat reclamanta la plata către fiecare pârât a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs recurenta reclamantă SC S. SRL care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Arată recurenta că, hotărârea instanţei este nulă conf. art. 304 pct. 9 C. proc. civ. având în vedere că instanţa nu a examinat elementele acţiunii prin raportare la dubla calitate a reclamanţilor de şoferi şi gestionari faţă de modalitatea de alimentare cu card de combustibil ceeace conduce la situaţia ca prejudiciul să fie prezumat astfel că sarcina probei cade în sarcina pârâţilor.
Deşi unitatea a solicitat proba cu expertiză, instanţa a respins-o în condiţiile în care numai un expert putea să determine consumul faţă de datele tehnice ale maşinilor şi de foile de parcurs.
Hotărârea este nulă şi din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ. deoarece motivarea instanţei este străină de natura cauzei, referindu-se la organizarea internă a evidenţelor societăţii şi nu la faptul că examinarea foilor de parcurs era determinantă pentru soluţionarea corectă a cauzei. De asemenea recurenta invocă dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. raportat la susţinerile contradictorii făcute de intimaţi şi care au fost preluate selectiv numai în favoarea acestora.
Pentru toate aceste motive, recurenta solicită admiterea recursului şi casarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării probei cu expertiză de specialitate.
Intimaţii şi-au precizat poziţia procesuală în sensul respingerii recursului ca nefondat întrucât s-a dovedit că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii disciplinare prevăzute de art. 270 C. proc. civ. iar consumul de carburant a fost greşit determinat de unitate fără a ţine cont de faptul că maşinile funcţionau fără oprire determinând un consum de combustibil mult mai mare şi că acesta nu se putea raporta doar la nr. de km. E. ci şi la orele de funcţionare şi lucrările efectuate cu ajutorul maşinilor cum ar fi întinderea fierului unde consumul este de asemenea foarte mare.
Analizând sentinţa recurată în raport de materialul probator administrat, Curtea constata că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente.
Aşa cum s-a încercat a se dovedi în faţa instanţei de fond, consumul de carburant nu se poate stabili numai în raport de distanţa parcursă de autobasculante ci şi la condiţiile de lucru, dat fiind faptul că acestea erau folosite nu numai la transport ci şi la alte activităţi cum ar fi întinderea fierului, basculare etc. De asemenea, trebuia avute în vedere şi condiţiile specifice de şantier unde numărul de opriri şi porniri este mai mare iar condiţiile de lucru diferă de cele de transport efectiv.
Instanţa a constatat că determinarea prejudiciului nu se putea efectua în mod corect de către societate şi pentru faptul că aceasta nu a ţinut o evidenţă strictă a consumului de carburant decât abia din luna septembrie 2007, după prezentarea referatului privind rezultatul analizei activităţii de transport şi mecanizare din perioada 1.01.2007-31.07.2007. Din întreaga motivare a sentinţei reiese faptul că acest prejudiciu nu se poate determina cu exactitate mai ales că nici unitatea nu a prezentat cărţile tehnice ale autovehiculelor şi nici nu a ţinut cont de condiţiile specifice de lucru de la punctele de lucru în cele 6 luni de activitate.
Or, în aceste condiţii, instanţa nu putea să constate existenţa prejudiciului dar nici nu putea să constate că acest prejudiciu nu există, tocmai pentru faptul că un calcul exact al consumului de combustibil în raport de toţi aceşti factori la care a făcut trimitere, putea fi efectuat doar de un expert de specialitate şi nicidecum de către instanţa care nu deţine calificarea necesara pentru astfel de determinări.
Utilitatea efectuării unei astfel de expertize rezidă şi în faptul că foile de parcurs, locul în care au fost folosite aceste utilaje, dovada alimentarii cu combustibil (fie cu cardul, fie prin numerar), referatele privind defecţiunile intervenite la aceste maşini şi modalitatea în care s-a ţinut evidenţa consumului de carburant precum şi cărţile tehnice ale autovehiculelor se găsesc la sediul societăţii reclamante unde expertul este dator să se prezinte în vederea consultării lor.
Aşadar, greşit a constatat prima instanţa că o astfel de expertiză nu este utilă în condiţiile în care consumul de carburant considerat imputabil reclamanţilor nu a fost stabilit în raport de circumstanţe şi de condiţiile de lucru deoarece tocmai acesta este rostul unei lucrări de specialitate şi anume stabilirea consumului real în raport de toate aceste aspecte relevate de martorii audiaţi şi reţinute chiar de către instanţă.
Pentru toate aceste motive, Curtea apreciază că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. astfel că va admite recursul şi va casa hotărârea recurată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru completarea materialului probator, respectiv efectuarea unei expertize de specialitate care să stabilească în raport de toate aspectele relevate mai sus, consumul real de combustibil al autovehiculelor folosite de pârâţi.