Întrunirea răspunderii patrimoniale a salariatului. Corecta respingere a probei audierii cu martori

Tematică: Actiune in raspundere patrimoniala

1. Pe baza dispoziţiilor art. 270 Codul Muncii, evocate şi aplicate corect de instanţa de fond, pârâtul trebuie să răspundă patrimonial pentru paguba creată angajatorului, răspunderea instituită în sarcina sa fiind una patrimonială iar nu disciplinară, pentru a face aplicabile prevederile art. 267 Codul Muncii, cum în mod greşit a susţinut recurentul-pârât. În egală măsură, nu are relevanţă juridică pentru cauza de faţă dacă recurentul-pârât a acţionat din dispoziţia conducerii, ori în locul casierului societăţii pentru care postul nu era ocupat, câtă vreme nu ordinul de plată emis de conducere ci plata efectivă, în numerar este fapta ce a atras răspunderea contravenţională şi implicit, producerea pagubei pe de o parte, cum nici atribuţiile de serviciu ale pârâtului-recurent nu interesează, fiind relevantă exclusiv acţiunea salariatului care din culpa sa a produs respectiva pagubă. 2. Cât priveşte cea de a doua critică referitoare la refuzul primei instanţe de a audia martori pentru ca pârâtul să poată proba folosirea autoturismului personal pentru interesele angajatorului, Curtea constată că în disputa juridică a părţilor nu acest aspect este decisiv, ci lipsa documentelor legale justificative pentru consumul de benzină de 765 litri, decontat de pârât. Ceea ce reclamanta a afirmat că reprezintă pagubă şi urmează a fi recuperată de la pârât, este contravaloarea carburantului decontat fără forme legale şi fără aprobarea conducerii societăţii. Or, aceste împrejurări nu pot fi probate cu martori, ci doar prin documente contabile care nu există în dosar.
(Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 493 din 9 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. (...), reclamanta (...) „T.” (...)B. a chemat în judecată pe pârâtul J.E. pentru a fi obligat la plata sumei de 7474 lei reprezentând prejudiciu adus societăţii prin încălcarea unor dispoziţii legale. În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că pârâtul i-a produs paguba de 7474 lei reprezentând: 5000 lei amendă contravenţională achitată de societate în urma controlului efectuat de Garda Financiară-Comisariatul Regional P şi 2474 lei-contravaloare a 765 litri benzină decontată de pârât fără forme legale şi fără aprobarea conducerii executive a societăţii.
În fapt, reclamanta a arătat că pârâtul având calitatea de gestionar casier al societăţii a restituit fără aprobare, o sumă mai mare de 10.000 lei către (...) Z.J. Export SRL, reprezentând garanţia de participare la o licitaţie, fapta fiind interzisă de lege conform art. 5 alin.2 din P. nr. 15/1996 privind întărirea disciplinei financiare; că această faptă a fost constatată şi sancţionată contravenţional de organele Gărzii financiare cu amendă de 5.000 lei.
Acelaşi pârât, fără aprobare şi documente justificative a decontat prin casieria al cărei gestionar era în perioada octombrie-decembrie 2006, suma de 2474 lei reprezentând contravaloarea a 765 litri benzină pentru autoturismul proprietate personală.
În dovedirea acestor susţineri, reclamanta a depus înscrisuri (filele 4-60).
Pârâtul, legal citat a depus întâmpinare (fila 65) prin care a cerut respingerea acţiunii deoarece plata sumei depuse drept garanţie s-a făcut după ce conducerea societăţii prin director şi director economic a emis ordin de plată, iar decontarea sumei de 2474 lei reprezentând contravaloarea benzinei a fost aprobată de conducerea societăţii.
Părţile au administrat probe cu interogatorii şi înscrisuri.
Tribunalul Prahova, prin sentinţa civilă nr. 1272 din 4 octombrie 2007 a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat pe pârât la plata sumei de 7474 lei, reţinând că potrivit art. 270, 274 din Codul Muncii, salariaţii răspund patrimonial potrivit principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor, iar pârâtul în calitate de fost angajat al societăţii pârâte a creat în patrimoniul acesteia paguba totalizând suma cerută prin acţiune, prejudiciul fiind real, cert, direct şi actual.


Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs pârâtul J.E. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi a invocat cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Sub un prim aspect, recurentul a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a admis primul capăt de cerere, fără ca la dosar să existe dovada abaterii disciplinare reţinute în sarcina sa şi fără ca reclamanta să facă proba parcurgerii procedurii cercetării disciplinare prealabile, care era obligatorie, conform art. 267 Codul Muncii.
Recurentul a mai susţinut că din nicio probă nu rezultă obligaţia sa de serviciu de a efectua plăţi în contul societăţii, iar restituirea sumei de 10.000 lei a făcut-o din dispoziţia conducerii, pentru că reclamanta nu avea casier angajat.
O altă critică priveşte împrejurarea că în mod greşit prima instanţă i-a respins proba cu audierea de martori spre a dovedi că alături de alţi angajaţi, inclusiv directorul societăţii, foloseau autoturismele proprietate personală în folosul firmei, iar carburantul era ulterior evidenţiat în documentele contabile şi decontat.
Pentru aceste motive, recurentul a solicitat admiterea recursului şi în principal, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru completarea probelor, iar în subsidiar-respingerea acţiunii reclamantei ca neînemeiată (filele 4-5).
Intimata-reclamantă (...) „T.”(...) B. prin avocat, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, depunând în şedinţa dezbaterilor, concluzii scrise (fila 22).


Curtea, verificând hotărârea atacată, prin prisma criticilor aduse de recurent, a actelor şi lucrărilor dosarului, a dispoziţiilor legale incidente în cauză dar şi sub toate aspectele conform art. 3041 C. proc. civ. constată că recursul exercitat nu este fondat şi va fi respins pentru considerentele care succed:
Din sentinţa civilă nr. 6930 din 27 septembrie 2007 a Judecătoriei Ploieşti depusă la instanţa de fond (filele 4-6) rezultă că societatea reclamantă a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 5.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 5 din P. nr. 15/1996 şi constând în efectuarea unor plăţi în numerar peste plafonul legal-de 10.000 lei-către diverse persoane juridice. Plângerea contravenţională a societăţii a fost respinsă aşa încât aceasta a solicitat prin acţiunea de faţă, recuperarea sumei achitate cu titlu de amendă de la pârât-salariat gestionar ce a comis efectiv fapta contravenţională.
Pârâtul recurent nu a contestat fapta, însă a susţinut că în mod greşit instanţa de fond l-a obligat la plata sumei de 5.000 lei, fără a se constata în sarcina sa vreo abatere disciplinară, care trebuia cercetată după procedura instituită de art. 267 Codul Muncii.
În plus, pârâtul-recurent a mai susţinut că a avut aprobarea conducerii societăţii care a emis ordin de plată pentru restituirea sumei către societatea (...) „T.”(...) B.
Intr-adevăr, prin adresa nr. 85 din 9 martie 2006 (fila 74) s-a solicitat de către conducerea societăţii reclamante Băncii E. S. P, restituirea sumei de 10.000 lei depuse de o firmă participantă la licitaţie, iar la data de 17 martie 2007 (fila 69) unitatea bancară a operat transferul respectivei sume, însă pârâtul a emis dispoziţia de plată în numerar a sumei (filele 72-73) pe care a şi predat-o sub semnătură la data de 9 martie 2006 lui Z.N., încălcând astfel dispoziţiile legale pentru care societatea angajatoare a şi fost sancţionată contravenţional, aşa cum s-a arătat.
În aceste împrejurări, pe baza dispoziţiilor art. 270 Codul Muncii, evocate şi aplicate corect de instanţa de fond, pârâtul trebuie să răspundă patrimonial pentru paguba creată angajatorului, răspunderea instituită în sarcina sa fiind una patrimonială iar nu disciplinară, pentru a face aplicabile prevederile art. 267 Codul Muncii, cum în mod greşit a susţinut recurentul-pârât.
În egală măsură, nu are relevanţă juridică pentru cauza de faţă dacă recurentul-pârât a acţionat din dispoziţia conducerii, ori în locul casierului societăţii pentru care postul nu era ocupat, câtă vreme nu ordinul de plată emis de conducere ci plata efectivă, în numerar este fapta ce a atras răspunderea contravenţională şi implicit, producerea pagubei pe de o parte, cum nici atribuţiile de serviciu ale pârâtului-recurent nu interesează, fiind relevantă exclusiv acţiunea salariatului care din culpa sa a produs respectiva pagubă.
Cât priveşte cea de a doua critică referitoare la refuzul primei instanţe de a audia martori pentru ca pârâtul să poată proba folosirea autoturismului personal pentru interesele angajatorului, Curtea constată că în disputa juridică a părţilor nu acest aspect este decisiv, ci lipsa documentelor legale justificative pentru consumul de benzină de 765 litri, decontat de pârât.
Ceea ce reclamanta a afirmat că reprezintă pagubă şi urmează a fi recuperată de la pârât, este contravaloarea carburantului decontat fără forme legale şi fără aprobarea conducerii societăţii. Or, aceste împrejurări nu pot fi probate cu martori, ci doar prin documente contabile care nu există în dosar.
Pentru aceste considerente, se constată că în mod legal şi temeinic tribunalul a aplicat dispoziţiile legale incidente în cauză şi a interpretat mijloacele de probă administrate de părţi, astfel că recursul exercitat se va respinge ca nefondat conform art. 312 C. proc. civ., cu consecinţa, prevăzută de art. 274 din acelaşi cod, a obligării recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă şi reprezentând contravaloarea onorariului de avocat în suma de 700 lei.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner