Acţiune în răspundere patrimonială. Neîntrunirea condiţiilor răspunderii patrimoniale

Tematică: Actiune in raspundere patrimoniala

1. Potrivit art. 270 alin. (1) Codul Muncii, salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor. Aşadar, pentru atragerea răspunderii patrimoniale este necesar ca prejudiciul material suferit de angajator să fie rezultatul faptei ilicite şi personale a salariatului săvârşite în legătură cu munca sa, altfel spus să existe un raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu. 2. Nu se poate reţine că intimatul nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile de serviciu şi că nu ar fi făcut demersurile necesare pentru restituirea sumelor până la plecarea sa din unitate. Pentru stabilirea răspunderii patrimoniale, nu prezintă relevanţă modul în care au fost predate, respectiv preluate lucrările efectuate de intimat în perioada derulării raporturilor de muncă. De asemenea, neprezentarea intimatului la interogatoriu nu poate constitui, conform art. 225 C. proc. civ., o recunoaştere a vinovăţiei sale, în condiţiile în care nu există o faptă ilicită şi personală a intimatului, săvârşită în legătură cu munca sa, care să fi produs recurentei paguba materială.
(Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 784 din 18 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Vaslui, reclamanta (...)U.(...)V a chemat în judecată pe pârâtul B.D. solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 772, 80 lei. În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că, în urma controlului efectuat de Camera de Conturi V, s-a constatat că s-a încasat în plus de la bugetul statului suma de 6442, 36 lei reprezentând ajutoare pentru încălzirea locuinţei. Această sumă nu a fost restituită bugetului de stat, conform Ordinului MFP nr. 2164/2006, aşa încât s-au calculat dobânzi şi penalităţi în cuantum de 772, 80 lei, conform art. 115 alin. (5) din Legea nr. 210/2005.
A mai susţinut reclamanta că a virat bugetului de stat atât suma încasată necuvenit, cât şi accesoriile aferente şi că vinovat de producerea prejudiciului se face pârâtul, care, conform fişei postului, ţinea contul (4482) privind ajutoarele pentru încălzirea locuinţei. Prin explicaţiile scrise luate cu în timpul controlului, pârâtul a confirmat cele constatate de controlorii financiari.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii, arătând că nu se face vinovat de producerea prejudiciului în sumă de 772, 80 lei, deoarece nu este salariatul reclamantei din iulie 2006, iar suma de 6442, 36 lei trebuia restituită bugetului de stat până la data de 31 ianuarie 2007, conform Ordinului MFP nr. 2164/2006.
Prin sentinţa civilă nr. 757 din 26 februarie 2008, Judecătoria Vaslui a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui.
Reclamanta a depus copii de pe înscrisuri şi a solicitat interogatoriu pârâtului.
Prin sentinţa civilă nr. 850 din 21 august 2008, Tribunalul Vaslui a respins acţiunea reclamantei (...)U.(...)V în contradictoriu cu pârâtul B.D. Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
În perioada 3 mai-12 iunie 2007, Camera de Conturi V a efectuat la sediul reclamantei controlul privind situaţia, evoluţia şi modul de administrare a patrimoniului public şi privat al statului, pentru perioada 1 ianuarie 2004-31 decembrie 2006. Verificându-se sprijinul financiar acordat de stat privind ajutoarele băneşti pentru încălzirea locuinţelor, s-a reţinut că, în lunile ianuarie, martie şi aprilie 2006, reclamanta a încasat în plus suma totală de 6442, 36 lei, care trebuia, conform art. 3.1 (1) din Ordinul MFP nr. 2164/18.12.2006, restituită până la data de 31 ianuarie 2007, când are loc încheierea execuţiei bugetare a anului 2006.
Întrucât subvenţia de 6442, 36 lei nu a fost virată în termenul legal, au fost calculate accesoriile legale în sumă de 772, 80 lei. Sumele au fost înregistrate în evidenţele contabile şi au fost virate la bugetul de stat prin OP nr. 472 şi 473/2007.
Pentru suma de 772, 80 lei, s-a apreciat că vinovat este pârâtul, care, conform fişei postului, ţinea evidenţa contului pentru ajutoarele băneşti privind încălzirea locuinţelor. Pârâtul nu mai era salariatul reclamantei din luna iulie 2006, în perioada mai-iulie 2006 fiind plecat în concediu de odihnă.
Având în vedere dispoziţiile art. 3.1 (1) din Ordinul MEF nr. 2164 din 18 decembrie 2006, emis după ce pârâtul nu mai era salariatul reclamantei, s-a reţinut că pârâtul nu se face vinovat de acest prejudiciu, urmând ca acţiunea să fie respinsă.


Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta (...)U.(...)V.

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., se susţine, în primul rând, că pârâtul intimat a fost prima persoană care a văzut diferenţele de sume încasate în plus de la bugetul de stat, iar conform fişei postului avea obligaţia de a informa conducerea societăţii de problemele ce pot produce prejudicii societăţii şi de a acţiona în consecinţă. Intimatul nici nu a demonstrat că a informat conducerea societăţii de problema ivită, iar prin neprezentarea la interogatoriu demonstrează vinovăţia sa. Mai susţine recurenta că intimatul avea îndatorirea să facă adresă la E.V. pentru restituirea sumelor încasate în plus până la plecarea sa din unitate, acesta recunoscând că intenţiona să facă această adresă. De asemenea, intimatul ştia că orice sumă încasată nejustificat se returnează în orice moment, până la o anumită dată şi că la sfârşitul fiecărui an se dădea un ordin al MFP care încheia execuţia bugetară.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul B.D. a solicitat respingerea recursului, arătând că nu este persoana vinovată de nevirarea sumei de 6442, 36 lei la bugetul de stat.
În recurs nu au fost administrate probe noi şi nu s-au invocat din oficiu motive de ordine publică.


Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi hotărârea primei instanţe, prin prisma criticilor formulate de recurentă, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Intimatul B.D. a fost salariatul recurentei (...)U.(...)V, având funcţia de economist. Conform fişei postului, intimatul avea şi următoarele două atribuţii: ţinerea contabilităţii ajutoarelor băneşti pentru încălzirea locuinţei cont 4482 şi întocmirea notei contabile; informarea conducerii societăţii asupra tuturor problemelor ce pot produce prejudicii societăţii şi acţionarea în consecinţă.
Cu ordinul de plată nr. 473 din 2.08.2007, recurenta a plătit către bugetul de stat suma de 772, 80 lei, cu titlu de majorări la ajutoarele de încălzire încasate necuvenit în 2006, aşa cum se constatase de către controlorii financiari din cadrul Camerei de Conturi V. Aceiaşi controlori financiari au apreciat că intimatul se face vinovat de încălcarea art. 3.1. (1) din Ordinul nr. 2164 din 18 decembrie 2006 emis de Ministerul Finanţelor Publice, care prevede că „regiile autonome, societăţile sau companiile naţionale şi societăţile comerciale care au beneficiat în anul 2006 de subvenţii sau transferuri de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, după caz, au obligaţia de a verifica, pe baza deconturilor definitive, dacă alocaţiile bugetare primite sunt justificate şi în cazul în care se constată că s-au primit sume în plus acestea vor fi restituite bugetului de stat sau bugetelor locale pe anul 2007, după caz, în conturile 20.30.01.03  „Restituiri de fonduri din finanţarea bugetară a anilor precedenţi” pentru bugetul de stat şi respectiv 21.30.02.03 „Restituiri de fonduri din finanţarea bugetară a anilor precedenţi” pentru bugetele locale, pâna la data de 31 ianuarie 2007, dacă legea nu prevede altfel”.
Potrivit art. 270 alin. (1) Codul Muncii, salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor. Aşadar, pentru atragerea răspunderii patrimoniale este necesar ca prejudiciul material suferit de angajator să fie rezultatul faptei ilicite şi personale a salariatului săvârşite în legătură cu munca sa, altfel spus să existe un raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.
Sunt întemeiate susţinerile recurentei, conform cărora intimatul avea, conform fişei postului, atât obligaţia de ţinere a contabilităţii ajutoarelor băneşti pentru încălzirea locuinţei cont 4482 şi întocmirea notei contabile, cât şi obligaţia de informare a conducerii societăţii asupra tuturor problemelor ce pot produce prejudicii societăţii şi acţionarea în consecinţă, însă recurenta nu a suferit prejudiciul material în sumă de 772, 80 lei ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare de către intimat a acestor sarcini de serviciu, ci ca urmare a nerestituirii sumei de 6442, 36 lei, către bugetul de stat, până la data de 31 ianuarie 2007. De altfel, suma de 6442, 36 lei nu era restituită nici la data efectuării controlului, aşa încât suma de 772, 80 lei reprezintă majorări de întârziere calculate pentru perioada 1.02.2007-10.07.2007. Or, această obligaţie, de restituire a sumelor primite în plus, după verificarea alocaţiilor bugetare primite, până la data de 31 ianuarie 2007, revenea recurentei, iar termenul de restituire a fost stabilit prin Ordinul MFP nr. 2164 din 18 decembrie 2006, ulterior datei la care intimatului îi încetase calitatea de salariat al recurentei.
Este adevărat că sumele primite în plus puteau fi restituite în orice moment şi că intimatul cunoştea această împrejurare, însă nerestituirea lor, până la data când raporturile de muncă ale intimatului au încetat, nu are drept consecinţă prejudiciul material în sumă de 772, 80 lei. Aceasta în condiţiile în care, ulterior lunii iulie 2006, până la data de 31 ianuarie 2007, stabilită prin Ordinul MFP nr. 2164 din 18 decembrie 2006, a existat o perioadă de 6 luni în care recurenta putea restitui sumele încasate în plus. Recurenta putea restitui aceste sume şi ulterior datei de 31 ianuarie 2007, dar înainte de efectuarea controlului, ceea ce ar fi determinat reducerea corespunzătoare a majorărilor de întârziere, deci a pagubei suferite. Mai mult, recurenta, căreia îi revine sarcina probei în conformitate cu dispoziţiile art. 287 Codul Muncii, a depus, în copie, explicaţiile scrise solicitate intimatului ulterior încetării calităţii sale de salariat, din care rezultă că acesta a înregistrat sumele încasate în plus în contul „creditori” şi că intenţiona să vireze sumele la bugetul de stat, însă raporturile sale de muncă au încetat în iulie 2006.
Prin urmare, nu se poate reţine, aşa cum susţine recurenta, că intimatul nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile de serviciu şi că nu ar fi făcut demersurile necesare pentru restituirea sumelor până la plecarea sa din unitate. Pentru stabilirea răspunderii patrimoniale, nu prezintă relevanţă modul în care au fost predate, respectiv preluate lucrările efectuate de intimat în perioada derulării raporturilor de muncă. De asemenea, neprezentarea intimatului la interogatoriu nu poate constitui, conform art. 225 C. proc. civ., o recunoaştere a vinovăţiei sale, în condiţiile în care nu există o faptă ilicită şi personală a intimatului, săvârşită în legătură cu munca sa, care să fi produs recurentei paguba materială.
În consecinţă, faţă de considerentele expuse, avându-se în vedere şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul şi se va menţine sentinţa.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner