Acţiune în constatare. Incetarea contractului prin acordul partilor. Conditiile manifestarii de vointa. Încetarea contractului de muncă în baza art. 61 alin. (1) lit. a) Codul Muncii

Tematică: Actiune in constatare

1. Instanţa nu poate reţine faptul că între părţi a intervenit acordul părţilor în ceea ce priveşte încetarea raporturilor de muncă, întrucât voinţa acestora nu poate fi prezumată, ci trebuie să rezulte în mod direct şi neechivoc. Or, în speţă, nici din procesul verbal invocat de reclamant, prin care s-a realizat predarea bunurilor către angajator, şi nici din alte probe administrate în cauză, nu rezultă faptul că părţile au dorit de comun acord încetarea raporturilor de muncă. Reclamantul ar fi trebuit să conteste decizia emisă de intimată, însă neprocedând astfel, instanţa nu poate concluziona în sensul celor solicitate de reclamant prin cererea de chemare în judecată. Numai în cadrul unei astfel de contestaţii se punea problema cercetării prealabile administrative. 2. Adresa societăţii pârâte, prin care reclamantul era somat să restituie suma de 845, 92 RON, nu poate fi interpretată în sensul susţinut de reclamant, că între părţi nu mai existau raporturi juridice, faţă de decizia emisă de societatea pârâtă, de încetare a raporturilor de muncă, necontestată de reclamant în termenul de 30 de zile de la comunicare, prevăzut de art. 283, alin. (1) lit. a) Codul Muncii.
(Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 545/M din 13 mai 2008, www.jurisprudenta.org)

Constată că prin sentinţa civilă nr. 508/2008 a Tribunalului Braşov, a fost respinsă cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul I.N.-B. în contradictoriu cu pârâta S.C. I.T. S.R.L. A fost respins cererea paratei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecata, ca nedovedita.

 

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut următoarele:

Reclamantul a fost salariatul societăţii pârâte începând cu data de 12.10.2006 în funcţia de responsabil aprovizionare lemn rotund, aşa cum rezultă din carnetul de muncă depus la dosar. Din acelaşi înscris şi din decizia nr. 1701/05.11.2007, rezultă că la data de 5.11.2007 a încetat contractul individual de muncă al reclamantului în baza art. 61 lit. i) Codul Muncii, ca sancţiune disciplinară pentru absenţe nemotivate de la serviciu.

Reclamantul nu a contestat această decizie ci a cerut să se constate că raporturile de muncă dintre părţi au încetat la data încheierii protocolului nr. 5899/17.08.2007, respectiv conform art. 55, alin. (1) lit. b) Codul Muncii şi pe cale de consecinţă să se radieze înscrierile de la punctele 42-43 din carnetul de muncă.

Pârâta, prin nota de şedinţă şi răspunsul la interogatoriu nu recunoaşte că raporturile de muncă au încetat la urmare a acordului părţilor. Astfel, la interogatoriu, pârâta răspunde că raporturile de muncă dintre părţi au fost între data de 12.10.2006 până în data de 5.11.2007.

De asemenea, pârâta nu recunoaşte că reclamantului i s-a aprobat concediul de odihnă în perioada 1.08.2007-16.08.2007 iar reclamantul recunoaşte în declaraţia de la dosar că, a cerut doar telefonic concediul de odihnă pentru anul 2007.

Protocolul de predare-primire nr. 5898/17.08.2007 de la dosar nu cuprinde menţiuni cu privire la modalitatea de încetare a raporturilor de muncă, respectiv ca urmare a acordului părţilor, aşa cum susţine reclamantul în cererea introductivă.

Adresa societăţii pârâte, prin care reclamantul era somat să restituie suma de 845, 92 RON până la data de 25.09.2007, nu poate fi interpretată în sensul susţinut de reclamant, că între părţi nu mai existau raporturi juridice, faţă de decizia nr. 1701/05.11.2007 emisă de societatea pârâtă, de încetare a raporturilor de muncă, necontestată de reclamant în termenul de 30 de zile de la comunicare, prevăzut de art. 283, alin. (1) lit. a) Codul Muncii.


Împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs de recurentul I.N.B., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanţa de fond a reţinut o eronată stare de fapt şi a ignorat înscrisurile depuse la dosar, respectiv protocolul de predare primire care a fost semnat de părţi fără niciun fel de obiecţiuni. Acest înscris trebuia coroborat cu întreaga stare de fapt, şi astfel se putea concluziona că părţile au dorit încetarea raporturilor de muncă în baza dispoziţiile art. 55 lit. b) Codul Muncii.

Se mai arată în cuprinsul motivelor de recurs, faptul că, în cauză nu s-a efectuat nicio cercetare prealabilă aşa cum prevăd dispoziţiile art. 63 alin. (1) şi art. 267 Codul Muncii.

Toate cele prezentate conduc la concluzia, că unitatea pârâtă avea reprezentarea faptului că raporturile de muncă ale reclamantului au încetat la data de 17.08.2007 de comun acord, chiar dacă nu s-a încheiat un înscris care să consfinţească acest lucru.

 

Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate instanţa apreciază că recursul nu este întemeiat şi în consecinţă va fi respins în baza dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. pentru următoarele considerente:

Din toate probele administrate în cauză, rezultă că părţile au avut raporturi de muncă până în data de 5.11.2007, dată de la care s-a dispus desfacerea contractului de muncă al reclamantului în baza dispoziţiile art. 61 alin. (1) lit. a) Codul Muncii, reţinându-se faptul că a lipsit nemotivat de la serviciu.

Instanţa nu poate reţine faptul că între părţi a intervenit acordul părţilor în ceea ce priveşte încetarea raporturilor de muncă, întrucât voinţa acestora nu poate fi prezumată, ci trebuie să rezulte în mod direct şi neechivoc. Or, în speţă, nici din procesul verbal invocat de reclamant, prin care s-a realizat predarea bunurilor către angajator, şi nici din alte probe administrate în cauză, nu rezultă faptul că părţile au dorit de comun acord încetarea raporturilor de muncă.

Reclamantul ar fi trebuit să conteste decizia nr. 1701/5.11.2007, emisă de intimată, însă neprocedând astfel, instanţa nu poate concluziona în sensul celor solicitate de reclamant prin cererea de chemare în judecată. Numai în cadrul unei astfel de contestaţii se punea problema cercetării prealabile administrative.

Pentru toate aceste considerente instanţa apreciază că recursul nu este fondat şi în consecinţă va fi respins, urmând ca sentinţa primei instanţe să fie menţinută ca legală şi temeinică.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner