Acţiune în constatare. Recurs. Încetarea raporturilor de muncă prin acordul părţilor

Tematică: Actiune in constatare

1. Potrivit dispoziţiilor art. 79 alin. (1) Codul Muncii, prin demisie se înţelege actul unilateral de voinţă al salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, iar alin. 3 din acelaşi articol menţionează că salariatul are dreptul de a nu motiva demisia. In speţa, reclamanţii au cerut în cuprinsul cererii acordul societăţii la încetarea raportului de muncă, acord care a fost dat de societate în condiţiile art. 55 lit. b) din Codul muncii. 2. Din conţinutul cererilor depuse de reclamanţi la societatea pârâtă nu rezultă explicit intenţia acestora de a demisiona, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 55 lit. b) Codul Muncii, astfel cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă. Dispoziţiile art. 85 indice 1 din Legea nr. 76/2002, referitoare la ipoteza angajatorilor care beneficiază de subvenţionarea locurilor de muncă şi care încetează raporturile de muncă sau de serviciu ale persoanelor încadrate pe aceste locuri de muncă din motivele prevăzute de art. 83 alin. (2), anterior termenelor prevăzute de lege, nu are incidenţă în speţă în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, şi nu este de natură a împlini lipsurile cererilor formulate de reclamanţi, cărora li se aplică dispoziţiile speciale ale Codului şi ale legislaţiei muncii.
(Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 879/M din 3 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)

Constată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Braşov sub nr. (...), reclamabţii O.T., O.E. şi T.B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC J.E.T. SRL, ca prin sentinţa ce se va pronunţa a se dispune modificarea temeiului de drept privind încetarea contractului individual de muncă din art. 55 lit. b) în art. 79 din Codul Muncii, rectificarea în carnetul de muncă a menţiunii referitoare la încetarea raporturilor de muncă şi constatarea valabilităţii contractului de muncă încheiat de reclamantul T. B. cu societatea pârâtă.

În motivarea cererii se arată că reclamanţii au fost angajaţi ai societăţii pârâte şi în ciuda faptului că au intenţionat să înceteze raportul de muncă prin demisie, conform art. 79 din Codul Muncii, din eroare, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă în conformitate cu art. 55 lit. b) din acelaşi cod.

Prin sentinţa civilă nr. 1287/3.07.2008 Tribunalul Braşov a respins acţiunea formulată de reclamanţi, precum şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta AJOFM B.

 

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

Reclamantul O.E. a fost încadrat în muncă, pe durată nedeterminată, în funcţia de tâmplar, la societatea pârâtă începând cu data de 25.11.2004. Reclamanta O.T. a fost încadrat în muncă, pe durată nedeterminată, în funcţia de muncitor necalificat, la societatea pârâtă începând cu data de 1.02.2005. Reclamantul T.B. a fost, de asemenea, încadrat în muncă, pe durată nedeterminată la societatea pârâtă începând cu data de 1.08.2006. Raporturile de muncă dintre părţi au încetat conform art. 55 lit. b) Codul muncii (acordul părţilor).

La data de 16.06 2006 reclamantul O.E. a depus o cerere prin care îşi manifesta voinţa de a pune capăt raportului de muncă, cerere înregistrată de angajator sub nr. 103/16.06.2006. În cuprinsul cererii reclamantul solicită să i se aprobe cererea de lichidare începând cu data de 19.06.2006. Pe această cerere este completată menţiunea, de acord – art. 55 art. b) din Codul muncii” şi este aplicată ştampila angajatorului. Situaţia este similară şi în cazul celorlalţi doi reclamanţi, cererile acestora fiind depuse la dosar, filele 10 şi 47.

Reclamanţii arată prin acţiune că, de fapt, au intenţionat să-şi dea demisia din societate şi că în mod greşit pârâta a încetat raportul de muncă prin acordul părţilor.

Analizând cererile depuse de reclamanţi prin raportare la susţinerile acestora şi prin prisma prevederilor art. 79 din Codul Muncii care reglementează situaţia încetării raportului de muncă prin demisie instanţa apreciază că susţinerile acestora nu sunt întemeiate.

Potrivit dispoziţiilor art. 79 alin. (1) Codul Muncii, prin demisie se înţelege actul unilateral de voinţă al salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, iar alin. 3 din acelaşi articol menţionează că salariatul are dreptul de a nu motiva demisia. In speţa, reclamanţii au cerut în cuprinsul cererii acordul societăţii la încetarea raportului de muncă, acord care a fost dat de societate în condiţiile art. 55 lit. b) din Codul muncii.

 

Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că voinţa părţilor la încetarea raporturilor de muncă a fost aceea a plecării prin demisie şi nu a încetării raportului de muncă prin acordul părţilor.

Se invocă faptul că nu modalitatea de formulare a unui înscris, ci voinţa părţilor primează, în raport de principiul autonomiei de voinţă şi al voinţei interne a părţilor actului juridic.

În condiţiile în care s-ar menţine dispoziţiile art. 55 lit. b) ca temei al încetării raporturilor de muncă s-ar încălca şi dispoziţiile art. 851 din Legea nr. 76/2002, având incidenţă asupra contractului încheiat de societatea pârâtă cu reclamantul T.B. În drept au fost invocate dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. şi ale Legii nr. 53/2003.

 

Examinând sentinţa în raport cu actele, lucrările dosarului şi cu motivele de recurs, Curtea reţine următoarele:

Demisia reprezintă actul unilateral de voinţă al salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, potrivit art. 79 alin. (1) din Codul muncii. Astfel, manifestarea de voinţă în sensul demisiei trebuie exteriorizată, exprimată clar în conţinutul notificării scrise, o demisie tacită fiind inadmisibilă.

Din conţinutul cererilor depuse de reclamanţi la societatea pârâtă în datele de 16 iunie 2006, 31 octombrie 2006 şi 5 septembrie 2007 nu rezultă explicit intenţia acestora de a demisiona, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 55 lit. b) Codul Muncii, astfel cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă.

Dispoziţiile art. 851 din Legea nr. 76/2002, referitoare la ipoteza angajatorilor care beneficiază de subvenţionarea locurilor de muncă şi care încetează raporturile de muncă sau de serviciu ale persoanelor încadrate pe aceste locuri de muncă din motivele prevăzute de art. 83 alin. (2), anterior termenelor prevăzute de lege, nu are incidenţă în speţă în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, şi nu este de natură a împlini lipsurile cererilor formulate de reclamanţi, cărora li se aplică dispoziţiile speciale ale Codului şi ale legislaţiei muncii.

Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., D. va respinge recursul declarat de recurenţii reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 1287/3 iulie 2008 a Tribunalului Braşov.

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner