Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs.

Tematică: Drepturi banesti

Reclamantul s-a aflat în incapacitate de muncă, o perioadă mai lungă de timp, iar unitatea angajatoare a refuzat plata ultimului concediu medical, motivat de faptul că nu a fost înştiinţată în termenul legal. În criticile de recurs se arată că termenul prevăzut de dispoziţiile Ordinului nr. 233/14.03.2003, stabilesc cu caracter imperativ, obligativitatea angajatului de a anunţa situaţia de incapacitate de muncă în care se află. Textul nu prevede însă şi sancţiunea neplăţii indemnizaţiei de concediu medical, astfel că refuzul angajatorului de a nu plăti concediul medical este abuzivă, şi arbitrară.
(Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 220/M din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)

Constată că prin sentinţa civilă nr. 932/2007 a Tribunalului Braşov, a fost admisă acţiunea formulată şi precizată de reclamantul N.P.D. în contradictoriu cu pârâta (...) E. SRL. A obligat pârâta să achite reclamantului suma de 220 lei reprezentând drepturile salariale aferente lunii martie 2006. A obligat pârâta să achite reclamantului contravaloarea a 46 de zile de concediu medical, în perioada 16 martie-31 aprilie 2007.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut următoarele:
Reclamantul a fost angajat în cadrul societăţii pârâte în funcţia conducător auto, pe durată nedeterminată, începând cu data de 1.11.2006, astfel cum rezultă din contractul individual de muncă depus la dosar (fila 15 ).
Potrivit aceluiaşi act salariul de bază cuvenit reclamantului pentru munca prestată este în cuantum de 370 lei.
Potrivit art. 40 alin. (2) lit. c) din Codul Muncii angajatorului îi revine obligaţia de acorda salariatului toate drepturile ce decurg din lege, contractul colectiv de muncă aplicabil şi contractele individuale de muncă. Potrivit art. 154 alin. (2) din Codul Muncii pentru munca prestată salariatul are dreptul la un salariu exprimat în bani.
Conform art. 163 alin. (1) Codul Muncii plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată, precum şi alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit.
În speţă, statul de plată depus de pârâtă la dosar – fila 23 – nu poartă semnătura reclamantului iar pârâta nu a depus alte documente justificative de natură a demonstra efectuarea plăţii salariului. Conform acestui înscris reclamantul este îndreptăţit la suma de 220 lei, pentru activitatea prestată în folosul societăţii în luna martie 2007.
Întrucât nu s-a făcut dovada plăţii salariului pe perioada 1.03.2007- 15.03.2007, sarcina probei revenind angajatorului, potrivit dispoziţiilor art. 287 Codul Muncii, instanţa va admite acest petit şi va dispune obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 220 lei.
Referitor la plata concediului medical aferente perioadei 16 martie-31 aprilie 2007 instanţa reţine următoarele:
Potrivit certificatelor de concediu medical seria (...) nr. (...) din 23 martie 2007, seria (...) nr. (...)din 27 martie 2007 şi seria (...) nr. (...) din 23 aprilie 2007, reclamantul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă în perioada 16 martie-31 aprilie 2007, fiindu-i suspendat de drept contractul individual de muncă în acest interval, potrivit art. 50 alin. (1) lit.b din Codul Muncii.
Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 158/2006,, persoanele asigurate pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate în sistemul de asigurări sociale de sănătate,denumite asiguraţi, au dreptul, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, pe perioada în care au domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul României, la concedii medicale şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, dacă desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă sau în baza raportului de serviciu”.
Art. 12 din acelaşi act normativ precizează că „indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă se suportă după cum urmează: de către angajator, din prima zi până în a 5-a zi de incapacitate temporară de muncă;. din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, începând cu ziua următoare celor suportate de angajator şi până la data încetării incapacităţii temporare de muncă a asiguratului.”
Calculul şi plata indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă se face pe baza certificatului de concediu medical eliberat în condiţiile legii, care constituie document justificativ pentru plată. Plata acestora se face lunar de către angajator, cel mai târziu odată cu lichidarea drepturilor salariale pe luna respectivă, pentru asiguraţii angajaţi cu contract individual de muncă.
În speţa dedusă judecăţii reclamantul a făcut dovada cu certificate medicale a incapacităţii temporare de muncă pe perioada 16 martie-31 aprilie 2007, fiind îndreptăţit la plata indemnizaţiei corespunzătoare.
Pârâta se apără invocând faptul că reclamantul a depus la sediul societăţii numai 2 certificate de concediu medical, respectiv certificatele seria (...) nr. (...) şi Seria (...) nr. (...).Certificatul seria (...) nr. (...) nu poartă viza plătitorului, fiind depus direct la CAS.
Instanţa apreciază că, în condiţiile legii amintite, doar angajatorul este cel care efectuează plata acestei indemnizaţii, că indemnizaţia respectivă se suportă de fondul special de asigurări de sănătate, astfel încât depunerea acestui înscris direct la CAS nu este de natură a înlătura obligaţia angajatorului de a plăti acest concediu.
Împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs de recurenta (...) E. SRL, criticându-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că prima instanţă în mod eronat a reţinut starea de fapt, şi nu a avut în vedere faptul că reclamantul a fost convocat în scris la sediul societăţii pentru lămurirea situaţiei sale, şi a refuzat această invitaţie în mod nejustificat.
Se mai arată în cuprinsul motivelor de recurs faptul că angajatorul are obligaţia de a depune lunar la CAS declaraţii privind obligaţiile ce le revin precum şi dovada plăţii contribuţiilor, iar angajatul trebuie să depună certificatul medical plătitorului până cel mai târziu la data de 5 ale lunii următoare celei pentru care se face plata, lucru care s-a realizat cu o întârziere de peste o lună. Termenul despre care s-a făcut vorbire este unul de decădere, imperativ şi are în vedere depunerea actelor fiscale la DGFP.
În continuarea motivelor de recurs, se arată că angajatorul a fost de bună credinţă, sens în care şi-a manifestat disponibilitatea pentru soluţionarea amiabilă a acestei divergenţelor apărute, însă reclamantul a manifestat dezinteres şi rea credinţă, refuzând orice comunicare cu recurenta.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate instanţa apreciază că recursul nu este întemeiat şi în consecinţă va fi respins în baza dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. pentru următoarele considerente:
Reclamantul s-a aflat în incapacitate de muncă, o perioadă mai lungă de timp, iar unitatea angajatoare a refuzat plata ultimului concediu medical, motivat de faptul că nu a fost înştiinţată în termenul legal. În criticile de recurs se arată că termenul prevăzut de dispoziţiile Ordinului nr. 233/14.03.2003, stabilesc cu caracter imperativ, obligativitatea angajatului de a anunţa situaţia de incapacitate de muncă în care se află. Textul nu prevede însă şi sancţiunea neplăţii indemnizaţiei de concediu medical, astfel că refuzul angajatorului de a nu plăti concediul medical este abuzivă, şi arbitrară. Pentru aceste considerente instanţa urmează să respingă această critică.
În ceea ce priveşte faptul că reclamantul a fost invitat de mai multe ori la sediul unităţii pentru a rezolva în mod amiabil neînţelegerile intervenite, acest aspect nu poate influenţa soluţia pronunţată, şi în niciun caz nu poate conduce la ideea pierderii dreptului reclamantului la plata indemnizaţiei de incapacitate de muncă.
Aşadar prima instanţă a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică, reţinând în mod corect starea de fapt, şi făcând o aplicare judicioasă a textelor de lege incidente în cauză. Pentru toate aceste considerente instanţa urmează să respingă recursul declarat în cauză şi să menţină sentinţa primei instanţe ca legală şi temeinică.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner