Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Acordare creşterilor salariale prevăzute de art. 1 din O.G. 10/2007, actualizate cu indicele de inflaţie şi cu aplicarea dobânzii legale. Tardivitatea recursului reclamanţilor-recurenţi

Tematică: Drepturi banesti

Nu poate fi acceptată critica prin care recurenţilor pârâţi arată că instanţa şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti recunoscând pe criterii de discriminare – drepturi salariale în favoarea magistraţilor, fără suport legal. Nu este vorba de o greşeală de judecată a instanţei de fond, ci de o interpretare asupra efectelor unui text de lege asupra sistemului de salarizare a unei categorii de magistraţi. Este atributul instanţelor de judecată potrivit art. 27 din O.G. nr. 137/2000 să soluţioneze cererile pentru acordarea de drepturi şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, iar judecata cauzei are loc cu citarea obligatorie a CNCD. Astfel, recunoaşterea acordării creşterilor salariale pentru anul 2007 de către instanţa de fond echivalează cu acoperirea prejudiciului produs prin această formă de discriminare directă. Recursul reclamantelor va fi respins ca tardiv formulat, excepţia tardivităţii fiind o excepţie de ordine publică, deoarece s-a încălcat o normă imperativă a legii, respectiv prevederea ce impunea exercitarea recursului într-un termen special, contrar susţinerilor apărătorului recurentelor care a considerat că numai partea adversă o poate invoca nu şi instanţa din oficiu.
(Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 723/M din 19 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)

Constată că prin sentinţa civilă nr. 647/27.03.2008, Tribunalul Braşov a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a paratului Ministerul Economiei si Finanţelor si a CNCD, invocate prin întâmpinare. A admis in parte acţiunea formulată de reclamantele E.(G.)N. (...) şi N.J. (...) în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Braşov, Curtea de Apel Braşov, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Economiei şi Finanţelor. A obligat pe pârâţii Tribunalul Braşov, Curtea de Apel Braşov şi Ministerul Justiţiei să majoreze salariul de bază al reclamantelor conform dispoziţiilor art. 1 din O.G. nr. 10/2007 respectiv cu 18% începând cu data de 14 ianuarie 2008. A obligat pe pârâţii Tribunalul Braşov, Curtea de Apel Braşov şi Ministerul Justiţiei să plătească reclamanţilor diferenţele de drepturi de natura salariala menţionate anterior, reactualizate conform indicelui de inflaţie si dobânzii legale până data plăţii efective. A obligat pe paratul Ministerul Economiei si Finanţelor să vireze fondurile de bani necesare achitării diferenţelor de drepturi de natura salariala, reactualizate, menţionate anterior. A respins restul pretenţiilor.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. (...) reclamantele E.(G.)N. (...) si N.J. (...), au chemat in judecata pe pârâţii Tribunalul Braşov, Curtea de Apel Braşov, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa sa-i oblige pe pârâţii 1-3 să acorde creşterile salariale prevăzute de art. 1 din O.G. 10/2007, sume actualizate conform indicelui de inflaţie si prin aplicarea dobânzii legale;
- să fie obligat paratul 4 sa aloce fondurile de bani necesare plătii drepturilor mai sus indicate.
Potrivit art. 15 din H.G. nr. 83/2005, instanţele judecătoreşti sunt instituţii publice din sistemul justiţiei, finanţate de la bugetul de stat. De asemenea, art. 118 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanţelor şi parchetelor este finanţată de la bugetul de stat. Astfel, rolul Ministerului Economiei şi Finanţelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum şi de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete. Ca urmare, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor, invocată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice B.
Prin art. 1 din O.G. nr. 10/2007 s-a stabilit că în anul 2007 salariile de bază ale personalului contractual din sistemul bugetar precum şi indemnizaţiile personalului care ocupă funcţii de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor II şi III din Legea nr. 154/1998, să se majoreze în trei etape, respectiv: cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, faţă de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, faţă de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, faţă de nivelul din luna septembrie 2007.
Aşa cum rezultă din anexa îi din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică, beneficiari ai acestor drepturi sunt şi judecătorii Curţii Constituţionale, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie şi adjuncţii acestuia.
Aşadar, singurii magistraţi exceptaţi de la acordarea majorărilor salariale amintite sunt judecătorii din cadrul curţilor de apel, tribunalelor şi judecătoriilor şi cei din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, parchetele de pe lângă curţile de apel, tribunale şi judecătorii, printre aceştia din urmă numărându-se şi reclamanţii-judecători în cadrul Tribunalului Braşov.
Faptul că de majorarea salariilor au beneficiat numai anumiţi magistraţi conduce la existenţa unei discriminări în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, aducându-se astfel atingere principiului pentru muncă egală, plată egală şi al egalităţii în faţa legii.
Prin urmare, Tribunalul a constatat şi reţinut tratamentul diferenţiat aplicat unor persoane care efectuează aceeaşi muncă şi se află în situaţii comparabile, astfel că distincţia făcută de legiuitor încalcă drepturile consfinţite de art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000.
Împotriva sentinţei au formulat recurs reclamantele şi pârâţii pârâţii, motivat.
Curtea de Apel, Tribunalul Braşov solicită modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii susţinând că nu sunt aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 137/2000, neexistând discriminare faţă de magistraţii Î.C.C.J. şi nici faţă de alte categorii profesionale deoarece reclamanţii nu se află într-o situaţie similară sau comparabilă cu a beneficiarilor OG 10 2007. Se mai susţine că instanţa în mod greşit a cumulat aceste procente pentru întreaga perioadă solicitată.
MEF prin DGFP B reiterează excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia în speţă susţinând că nu există raporturi de muncă între acest pârât şi Ministerul Justiţiei şi implicit reclamanţi.
Este criticată sentinţa şi pentru acordarea dobânzii legale aferentă sumelor convenite, în paralel cu actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor datorate. Acest recurs este formulat tardiv, cu depăşirea termenului special de recurs de 10 zile, sentinţa fiind comunicată Ministerului Economiei şi Finanţelor în 16.05.2008, iar recursul fiind înregistrat în 28.05.2008, drept pentru care instanţa îl va respinge ca tardiv formulat.
Ministerul Justiţiei critică sentinţa pentru următoarele motive:
Un prim motiv de recurs incident în cauză este cel prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri în situaţia în care instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege a depăşit limitele puterii judecătoreşti şi şi-a arogat atribuţii de legiferare.
Dispoziţiile privind salarizarea procurorului general şi adjuncţilor acestuia, cuprinse în Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, cu modificările şi completările ulterioare au fost abrogate prin O.U.G. nr. 27/2006, astfel încât susţinerile reclamanţilor sunt total nefondate.
De asemenea, argumentaţia instanţei de fond cu privire la discriminarea creată între magistraţii Curţii Constituţionale şi magistraţii instanţelor de judecată ca urmare a indexării salariilor este nefondată prin prisma dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 care prevede că „Exercitarea drepturilor enunţate în cuprinsul prezentului articol priveşte persoanele aflate în situaţii comparabile”.
De asemenea, reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi, în favoarea unor persoane ori nereglementarea anumitor drepturi excede cadrului legal stabilit prin O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu intră în sfera competenţei Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
În afara legii, nu putem vorbi de discriminare, în sensul O.G. nr. 137/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Observând procentele în care instanţa obligă la indexări, în plus de faptul că Tribunalul ignoră rolul său de a exercita atribuţii specifice dosar autorităţii judecătoreşti, iar nu pe ale altei puteri constituită în stat, nu rezultă din „motivarea” instanţei de fond care sunt considerentele pentru care intimaţii reclamanţi sunt mai îndreptăţiţi să beneficieze de dispoziţiile O.G. nr. 10/2007 şi nu de dispoziţiile altui act normativ care acordă indexări salariale. Din acest punct de vedere, solicită ca instanţa de recurs să constate că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Cu privire la recursurile declarate de Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Braşov şi Tribunalul Braşov, instanţa constată că nu sunt întemeiate.
În ceea ce priveşte legalitatea sentinţei faţă de criticile formulate de recurent cu privire la soluţionarea în fond a cauzei, instanţa, cu opinie majoritară constată că nu sunt întemeiate.
Nu poate fi acceptată critica prin care recurenţilor pârâţi arată că instanţa şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti recunoscând pe criterii de discriminare – drepturi salariale în favoarea magistraţilor, fără suport legal.
Nu este vorba de o greşeală de judecată a instanţei de fond, ci de o interpretare asupra efectelor unui text de lege asupra sistemului de salarizare a unei categorii de magistraţi
Faptul că instanţa a reţinut că aceste drepturi salariale izvorăsc din aplicarea coeficienţilor de indexare şi pentru magistraţii instanţei de drept comun, se cuvin ca echivalent al despăgubirilor rezultate pentru un act juridic discriminator nu echivalează „cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti”, însăşi Î.C.C.J. reţinând în speţe asemănătoare cu ocazia soluţionării recursurilor în interesul legii pronunţate (decizia VI/15.01.2007, decizia XXXVI/7.05.2007) că „folosirea drept criteriu de diferenţiere a tratamentului salarial pentru magistraţi doar apartenenţa la anumite segmente restrânse de realizare a justiţiei, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o salarizare particularizată, nu se poate justifica”.
Soluţia instanţei de fond nu trebuie interpretată ca rezultatul acordării unor drepturi salariale fără suport legal.
Este atributul instanţelor de judecată potrivit art. 27 din O.G. nr. 137/2000 să soluţioneze cererile pentru acordarea de drepturi şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, iar judecata cauzei are loc cu citarea obligatorie a CNCD. A considera că problema de drept cu care reclamanţii au sesizat instanţa ţine de constituţionalitatea unor texte de lege şi nu de aprecierea ca discriminatorie a unei stări de fapt izvorâtă din lege poate fi interpretată ca o încălcare a dreptului la liberul acces la justiţie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului sancţionând statul român pentru aceste încălcări ale dreptului consacrat de art. 6 alin. (1) al convenţiei pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului reţinând că încălcarea acestui drept a rezultat din soluţiile instanţei interne care au respins ca inadmisibile unele acţiuni pe considerente procedurale, părţile având la dispoziţie o altă cale procedurală de urmat în valorificarea dreptului (cauza Gheorghe împotriva României).
Pentru o apreciere discriminatorie a situaţiei de fapt invocată de reclamanţi, constând în eliminarea dintre categoriile salariaţilor bugetari care beneficiază de majorarea ori indexarea salariilor în anul 2007, a judecătorilor, procurorilor, personalului asimilat, instanţa a reţinut corect că până în ianuarie 2007 aceste indexări salariale au avut o reglementare juridică pentru toate categoriile de magistraţi: atât pentru magistraţii instanţei de drept comun, prin (O.G. 27/2006 şi O.U.G. nr. 177/2002), cât şi magistraţii Î.C.C.J., ai Curţii Constituţionale cu calitate de demnitari conform Legii 154/1998.
Pentru anul 2007 sunt recunoscute aceste indexări salariale numai categoriei de magistraţi prevăzută în anexa II şi III din Legea nr. 154/1998 excluzând magistraţii instanţei de drept comun, conform dispoziţiilor O.G. nr. 10/31.01.2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit O.G. nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică.
Aşadar, în mod voit legiuitorul nu a mai prevăzut pentru magistraţii instanţei de drept comun (judecători şi procurori ai Parchetelor de pe lângă Judecătorii, Tribunale şi Curţi de Apel) creşteri salariale pentru valoarea de referinţă sectorială în cursul anului 2007, deşi pentru alte categorii de magistraţi, cât şi personal bugetar au fost reglementate în continuare, şi pentru anul 2007, creşteri salariale – indexări.
Trebuie remarcat că în prezent, respectiv pentru anul 2008, prin ordonanţe de guvern, guvernul a prevăzut din nou creşteri salariale, de data aceasta fără nicio distincţie între categorii de magistraţi existând: O.G. nr. 13/30.01.2008 privind creşterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei (ordonanţa se referă prin alte categorii de personal din sistemul justiţiei la magistraţii instanţei de drept comun) şi O.G. nr. 10/2008 care prevede creşteri salariale pentru 2008 pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi pentru personalul salarizat potrivit anexelor îi şi III din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor persoanelor car ocupă funcţia de demnitate publică.
Omisiunea reglementării acestor drepturi la creşteri salariale pentru o anumită categorie de personal pentru anul 2007, deşi până în ianuarie 2007, cât şi din 1.01.2008, au existat şi există prevederi cu privire la indexările salariale pentru magistraţii instanţei de drept comun (judecători şi procurori), în comparaţie cu prevederea cu continuitate a acestor drepturi pentru magistraţii Î.C.C.J. (de exemplu), cât şi pentru alte categorii de personal bugetar, echivalează cu aplicarea unui tratament discriminatoriu constând în încălcarea principiului egalităţii de tratament pentru o situaţie asemănătoare, principiu protejat de legislaţia secundară comunitară, respectiv prin Directiva 2000/43/CE/29.06.2000 de punere în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică şi prin directiva 2000/78/CE/27.11.2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă care stabileşte că „prin principiul egalităţii de tratament” se înţelege absenţa oricărei discriminări directe sau indirecte cu privire şi la „condiţiile de încadrare şi de muncă, inclusiv condiţiile de concediere şi de remunerare” [art. 3 lit. c) din directivă].
Nu poate fi primită susţinerea recurenţilor prin care se arată că nu poate constitui discriminare situaţia prezentată de reclamanţi. Recurenţii se raportează la criteriile de discriminare recunoscute de dispoziţiile O.G. nr. 137/2000 pe care le interpretează restrictiv, fără a ţine cont de faptul că modificările aduse acestei ordonanţe prin Legea nr. 324/2003 au drept scop transpunerea în legislaţia internă a prevederilor directivelor mai sus invocate în respectarea principiului supremaţiei dreptului comunitar şi efectului direct al acestuia asupra legislaţiei interne.
În consecinţă, recunoaşterea acordării acestor creşteri salariale pentru anul 2007 de către instanţa de fond echivalează cu acoperirea prejudiciului produs prin această formă de discriminare directă.
În ceea ce priveşte reactualizarea pretenţiilor cu indicele de inflaţie, motivele de recurs nu sunt întemeiate. În cea ce priveşte dispoziţia instanţei de fond de a fi acordate cumulat aceste creşteri salariale (indexări), Curtea constată critica nefondată. Dispozitivul sentinţei a fost interpretat greşit de recurente. Instanţa a recunoscut acordarea indexărilor conform art. 1 din O.G. nr. 10/2007, acest articol dispunând majorarea în trei etape exact cum sunt reproduse şi de recurente în motivele de recurs.
Executarea acestor dispoziţii ale art. 1 din O.G. nr. 10/2007 are însă în situaţia de speţă o particularitate. Procentele de indexare de 5%, 2% şi 11% nu pot fi acordate reclamantelor decât de la data reluării activităţii după încetarea concediului de creştere şi îngrijire copil care a constituit o cauză de suspendare a raporturilor de muncă fără însă a înlătura existenţa dreptului de a beneficia de aceste indexări, majorări salariale deoarece „ nicio normă specială nu interzice aplicarea dispoziţiei legale de majorare a salariului de bază şi personalului aflat în funcţie, dar care se află temporar în concediu special pentru care are dreptul la o indemnizaţie calculată la salariul de bază”.( decizia 88/6.01.2006 a Î.C.C.J.).
Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge recursurile pârâţilor.
Recursul reclamantelor va fi respins ca tardiv formulat, excepţia tardivităţii fiind o excepţie de ordine publică, deoarece s-a încălcat o normă imperativă a legii, respectiv prevederea ce impunea exercitarea recursului într-un termen special, contrar susţinerilor apărătorului recurentelor care a considerat că numai partea adversă o poate invoca nu şi instanţa din oficiu.

OPINIE SEPARATĂ:
În dezacord cu opinia majoritară consider că în cauză recursurile formulate de pârâţi se impunea a fi admise iar sentinţa atacată modificată în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor.
Drepturile băneşti ce fac obiectul pretenţiilor din acţiunea dedusă judecăţii sunt solicitate în baza art. 1 din O.G. nr. 10/2007 si sunt aplicabile doar personalului contractual din sistemul bugetar si personalului care ocupa funcţii de demnitate publica, in aceasta din urma categorie incluzându-se si judecătorii Î.C.C.J. si ai Curţii Constituţionale.
În opinia reclamanţilor, însuşită atât de instanţa de fond cât şi de instanţa de recurs, majorarea indemnizaţiilor instituite de legiuitor în favoarea numai a unor categorii de magistraţi a condus la aplicarea unui tratament discriminatoriu în rândul acestora.
În primul rând această concluzie la care a ajuns instanţa de fond este eronată întrucât principiul egalităţii astfel cum acesta se aplică in speţa dedusă judecăţii are la bază ideea că pentru o muncă egală se impune o plată egală. Această condiţie ce este de esenţa principiului egalităţii nu este îndeplinită în cauză deoarece intre magistraţii de la instanţele supreme şi cei de la instanţele ordinare există o multitudine de diferenţe in ceea ce priveşte munca prestată de aceştia şi din această cauză plata muncii nu este şi nici nu a fost niciodată egală
În altă ordine de idei pretenţiile reclamanţilor au la bază premisa potrivit căreia textul legal invocat este discriminatoriu întrucât încalcă principiul egalităţii instituit atât de Constituţia României cât şi de art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
 Cu privire la acest aspect, în opoziţie cu ceilalţi membri ai completului, apreciez că instanţele ordinare au posibilitatea să constate doar existenţa unei discriminări în aplicarea unei legi de câtre anumiţi subiecţi de drept, nefiind posibil să se solicite constatarea faptului că o lege este discriminatorie.
În situaţia în care un act normativ conţine dispoziţii discriminatorii cu privire la anumiţi subiecţi de drept, soluţia legală este aceea de a se invoca şi a se constata neconstituţionalitatea respectivei norme pe considerentul că încalcă principiul egalităţii instituit prin Legea supremă. Doar Curtea Constituţională are competenţa legală de a aprecia că un text legal creează o discriminare şi, ca atare poate stabili modalitatea în care trebuie interpretat textul respectiv pentru a elimina încălcarea principiului egalităţii. În acest sens părţile sau instanţele ordinare din oficiu pot invoca excepţia de neconstituţionalitate în cadrul procesului pendinte.
În contextul în care norma legală invocată nu a fost declarată neconstituţională în perioada în care aceasta a fost în vigoare, instanţele ordinare au obligaţia de a respecta conţinutul respectivei norme, în caz contrar actul de justiţie căzând în derizoriu.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner