Acţiune în constatare. Sarcina probei. Nerespectarea dispoziţiilor imperative ale art. 287 Codul Muncii de către pârâta-recurentă.

Tematică: Actiune in constatare

1. Fiind contestată de către angajat data încheierii contractului de muncă precum şi cuantumul drepturilor salariale cuvenite şi acordate unitatea era datoare să producă probe prin care să demonstreze legalitatea încheierii contractului de muncă, a plăţilor făcute în temeiul acestuia, precum şi a duratei muncii prestate şi a zilelor în care aceasta a fost depusă. În acest sens instanţa de fond a cerut pârâtei să depună la dosar extrase din statele de plată şi pontaje din care să rezulte activitatea desfăşurată de reclamant. 2. Deşi au fost acordate trei termene de judecată pârâtul nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei. De altfel acesta nu a solicitat administrarea niciunei probe în fata instanţei de fond. Singur răspunsul la interogatoriu, prin care pârâtul se mărgineşte să nege pretenţiile formulate de reclamant nu poate constitui o probă pentru fundamentarea soluţiei instanţei. Nici critica recurentului referitoare la neconsemnarea prezenţei avocatului nu este întemeiată. Din actele dosarului instanţei de fond rezultă că instanţa a consemnat prezenţa avocatului pârâtei la termenele la care acesta s-a prezentat şi a permis acestuia să susţină interesul părţii pe care o reprezenta.
(Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 12 din 10 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)

Prin acţiunea formulată şi precizată reclamantul E.S. a chemat în judecată pe pârâta SC E. SRL solicitând ca prin sentinţa civilă care urmează a fi pronunţată de către instanţa de judecată să se dispună obligarea acesteia la plata drepturilor salariale în cuantum de 700 lei lunar pentru perioada 22.02.2006-6.07.2006, plata orelor suplimentare prestate în aceeaşi perioadă, precum şi la plata indemnizaţiei de concediu de odihnă. Se mai solicită de către reclamant a se constata raportul de muncă, în sensul că a avut calitatea de angajat al pârâtei în perioada 22.02.2006-6.07.2006 şi efectuarea menţiunilor în carnetul de muncă cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a acţiunii civile se arată de către reclamant faptul că a prestat muncă în favoarea pârâtei câte 12 ore pe zi şi în fiecare sâmbătă 8 ore, iar în perioada lucrată nu a beneficiat de concediu de odihnă.

Prin precizarea de acţiune fila 9, reclamantul arată că înţelege să introducă în cauză ca pârât şi ITM A, solicitând obligarea acestuia la efectuarea menţiunilor în carnetul de muncă.

Pârâtul ITM A prin întâmpinarea formulată şi depusă la fila 14 arată că reclamantul nu figurează în evidenţele proprii ca fiind angajatul pârâtei de ordin 1 iar în situaţia dovedirii acestui aspect şi în condiţiile obligării la depunerea deciziilor de calculare a drepturilor salariale pentru reclamant aferente perioadei nu se opune efectuării menţiunilor necesare.

Instanţa de judecată a reţinut faptul că pârâta de ordin 1 deşi legal citată conform normelor legale şi procedurale incidente nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare, având în vedere cererile, pretenţiile şi susţinerile reclamantului din acţiunea introductivă.

 

Prin sentinţa nr. 882/2007 Tribunalul Alba a admis acţiunea civilă formulată şi precizată de către reclamantul E.S., împotriva pârâţilor SC E. SRL şi I.T.M.A şi a constatat existenţa raportului juridic de muncă, între reclamant şi pârâta SC E. SRL, pentru perioada 22.02.2006-6.07.2006.

A obligat aceeaşi pârâtă să plătească reclamantului suma de 700 lei lunar cu titlu drepturi salariale, precum şi drepturile băneşti reprezentând munca suplimentară, prestată de către reclamant, respectiv c/valoarea a 4 ore zilnic şi 8 ore în zilele de sâmbătă, pentru perioada 22.02.2006-6.07.2006. A obligat de asemenea pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei reprezentând compensarea bănească a concediului de odihnă, corespondent perioadei 22.02.2006-6.07.2006. A obligat pârâtul I.T.M.A să efectueze cuvenitele menţiuni în carnetul de muncă al reclamantului, conform prezentei. A obligat pârâta SC E. SRL să plătească reclamantului suma de 400 lei cu titlu cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut următoarele considerente:

Din administrarea probaţiunii testimoniale s-a reţinut că reclamantul a prestat în favoarea pârâtei SC E. SRL activitate profesională în perioada 22.02.2006-6.07.2006, precum şi faptul că a prestat ore suplimentare. De asemenea instanţa a arătat că pârâta nu a prezentat probe.

În aplicabilitatea dispoziţiilor art. 141 alin. (4) din Legea nr. 53/2003, respective art. 59 şi urm. din CCM la nivel naţional, s-a dispus obligarea pârâtei SC E. SRL la plata în favoarea reclamantului a sumei reprezentând compensarea bănească a concediului de odihnă cuvenit acestuia şi corespunzător perioadei 22.02.2006-6.07.2006.

Conform prevederilor Decretului 92/1976 modificat, a Ordinului N. 136/1976, a Legii 130/1999 şi a Ordinului N. 741/1999 şi în condiţiile în care pârâtul ITM A are posesia carnetului de muncă şi calitatea legală de operator al acestuia urmează s-a dispus obligarea acestui pârât la efectuarea menţiunilor necesare în carnetul de muncă a reclamantului conform sentinţei.

Fiind reţinută culpa procesuală a pârâtei SC E. SRL şi fiind efectuate şi dovedite cheltuieli de judecată, urmează s-a dispus obligarea acesteia la plata în favoarea reclamantului a sumei de 400 lei cu titlu cheltuieli de judecată.

 

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs pârâta solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii acţiunii reclamantului.

În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta a susţinut că soluţia instanţei de fond este nelegală şi netemeinică deoarece nu a avut în vedere răspunsurile dat la interogatoriu de către unitate şi nu a menţionat prezenţa avocatului.

Pârâtul nu a depus întâmpinare.

 

Deliberând asupra recursului prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 306 alin. (2) C. proc. civ. Curtea reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor Codului Muncii şi a Legii 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă în litigiile de muncă sarcina probei revine angajatorului.

Astfel:

Codul Muncii: Art. 287 – Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare. Art. 288 – Administrarea probelor se face cu respectarea regimului de urgenţă, instanţa fiind în drept să decadă din beneficiul probei admise partea care întârzie în mod nejustificat administrarea acesteia.

Legea 168/1999: Art. 75 – În cazul în care sunt contestate măsuri unilaterale dispuse de unitate, aceasta are obligaţia ca, până la prima zi de înfăţişare, să depună dovezile în baza cărora a luat măsura respectivă.

În speţă fiind contestată de către angajat data încheierii contractului de muncă precum şi cuantumul drepturilor salariale cuvenite şi acordate unitatea era datoare să producă probe prin care să demonstreze legalitatea încheierii contractului de muncă, a plăţilor făcute în temeiul acestuia, precum şi a duratei muncii prestate şi a zilelor în care aceasta a fost depusă. În acest sens instanţa de fond a cerut pârâtei să depună la dosar extrase din statele de plată şi pontaje din care să rezulte activitatea desfăşurată de reclamant.

Deşi au fost acordate trei termene de judecată pârâtul nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei. De altfel acesta nu a solicitat administrarea niciunei probe în faşa instanţei de fond. Singur răspunsul la interogatoriu, prin care pârâtul se mărgineşte să nege pretenţiile formulate de reclamant nu poate constitui o probă pentru fundamentarea soluţiei instanţei.

Întrucât pârâta nu a respectat dispoziţiile imperative ale art. 287 Codul Muncii în mod legal instanţa de fond a admis acţiunea reclamantului astfel cum aceasta a fost formulată.

Nici critica recurentului referitoare la ne consemnarea prezenţei avocatului nu este întemeiată. Din actele dosarului instanţei de fond rezultă că instanţa a consemnat prezenţa avocatului pârâtei la termenele la care acesta s-a prezentat şi a permis acestuia să susţină interesul părţii pe care o reprezenta.

Faţă de cele ce preced Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtei.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner