Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Admiterea excepţiei prescrierii dreptului la acţiune pentru pretenţiile aferente intervalului septembrie 2002-29 iunie. Plata despăgubirilor egale cu sporul de vechime neacordat pentru perioada 29 iunie 2004-1 ianuarie 2007, actualizat cu indicele de inflaţie

Tematică: Drepturi banesti

Potrivit deciziei nr. XXXVI din 7 mai 2007 (Monitorul Oficial I nr. 715 din 23 octombrie 2007) a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite –, dispoziţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. I pct. 32 O.G. nr. 83/2000, art. 50 din O.U.G nr. 177/2002 şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 160/2000 se interpretează, în sensul că: Judecătorii, procurorii şi ceilalţi magistraţi, precum şi persoanele care au îndeplinit funcţia de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curţii de Conturi a României beneficiau şi de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege. De asemenea, referitor la prescripţia dreptului la acţiune cu privire la drepturile salariale, art. 166 din Codul muncii prevede că dreptul la acţiune se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate. Termenul de prescripţie este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaştere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului. În cauză, n-a intervenit recunoaşterea debitorului, respectiv a Curţii de Conturi a României pentru a opera întreruperea cursului prescripţiei extinctive. Niciunul din cele trei înscrisuri la care fac referire reclamanţii-recurenţi nu constituie o recunoaştere în sensul legii, după cum pe larg argumentează Curtea de Conturi a României în întâmpinarea depusă în recurs (filele 30-33). Potrivit art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, prescripţia nu este întreruptă dacă cererea de chemare în judecată a fost respinsă. În fine, cât priveşte repunerea în termen, prevăzută de art. 19 alin. (1) din actul normativ menţionat anterior, reclamanţii-recurenţi n-au făcut dovada unor eventuale motive temeinic justificate datorită cărora, anterior împlinirii termenului de prescripţie, ei nu au putut solicita instanţei de judecată drepturile salariale respective. Acţiunea a fost promovată pe data de 29 iunie 2007.
(Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 260 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Botoşani sub nr. 3052/40/ din 29 iunie 2007, reclamanţii B.J., E.N., E.M., D.G., D.D., H.F., I.F., J.J., M.O., N.N., E.H., S.C, T.N., T.E.N., Ţ P. şi E.H.M. – controlori financiari în cadrul Curţii de Conturi a României – Camera de Conturi B, au chemat în judecată Curtea de Conturi a României solicitând ca, pe baza probelor administrate în proces, prin sentinţa ce se va pronunţa, ea (pârâta) să fie obligată la:
- plata despăgubirilor egale cu sporul de vechime neacordat în perioada septembrie 2002-30 iunie 2007 şi în continuare până la intrarea în vigoare a Legii de aprobare a O.G. nr. 27/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 controlorilor financiari din cadrul Curţii de Conturi;
- actualizarea sumelor cuvenite la inflaţia calculată de la data neacordării drepturilor şi până la plata efectivă a acestora;
- înscrierea în carnetele de muncă a drepturilor salariale rezultate ca urmare a acordării acestor despăgubiri civile, ca măsură pentru înlăturarea consecinţelor discriminării.
În fine, au solicitat chemarea în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice pentru includerea în bugetul Curţii de Conturi a fondurilor necesare plăţii despăgubirilor solicitate.
În motivare relevă că, din septembrie 2002 au fost excluşi de la plata sporului de vechime.
Prin Hotărârea nr. 75 din 8 noiembrie 2006, Plenul Curţii de Conturi a României a aprobat plata sporului neacordat numai pentru cei care au obţinut hotărâri judecătoreşti (favorabile).
Mai susţin că neacordarea sporului de vechime constituie o încălcare a principiilor „dreptul la un salariu egal pentru muncă egală, la o remuneraţie echitabilă şi satisfăcătoare”, potrivit art. 1 alin. (2) lit. i) din O.G. nr. 137/2000. Invocă şi Hotărârea nr. 64/2007 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, care a statuat că neacordarea sporului de vechime pentru controlorii financiari constituie o discriminare a acestora şi un tratament diferenţiat nejustificat de un scop obiectiv şi legitim.
În drept fac trimitere la art. 8 din Legea nr. 50/1995 şi la decizia nr. XXXVI/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite.
Tribunalul Botoşani – secţia civilă –, prin sentinţa nr. 1036 din 12 octombrie 2007 a respins excepţia de necompetenţă materială a instanţei, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtei Curtea de Conturi a României, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat (în raport cu sentinţa nr. 1521/2005 a Tribunalului Botoşani – Secţia Civilă). A admis excepţia prescrierii dreptului la acţiune pentru pretenţiile aferente intervalului septembrie 2002-29 iunie 2004 şi pe cale de consecinţă, a respins ca prescrisă acţiunea pentru această perioadă. A admis în parte acţiunea reclamanţilor şi, pe cale de consecinţă, a obligat pârâta Curtea de Conturi a României să plătească acestora despăgubiri egale cu sporul de vechime neacordat pentru perioada 29 iunie 2004-1 ianuarie 2007, precum şi actualizarea acestor sume în funcţie de indicii de inflaţie de la data scadenţei până la data plăţii efective. Totodată, a obligat Curtea de Conturi să înscrie în carnetele de muncă ale reclamanţilor sporul de vechime aferent perioadei 29 iunie 2004 -1 ianuarie 2007. În fine, instanţa a luat act de renunţarea reclamanţilor la judecarea cererii de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii.
(...) o critică sub aspectul admiterii excepţiei prescrierii dreptului la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei septembrie 2002-29 iunie 2004.
S. că dreptul la acţiune al acestora se naşte de la data constatării discriminării prin Hotărârea nr. 171/2007 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi a deciziei nr. XXXVI/7 mai 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite. Pe de altă parte, prin Hotărârea nr. 25 din 25 aprilie 2007 Curtea de Conturi a României le-a recunoscut pretenţiile.
În fine, reclamanţii fac trimitere şi la sentinţa nr. 1521 din 16 noiembrie 2005 a Tribunalului Botoşani – Secţia Civilă –, prin care li s-a respins cererea acestora formulată în contradictoriu cu respectiva pârâtă.
Recursul reclamanţilor care, în drept, poate fi încadrat în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondat.
Reclamanţii au formulat cererea de chemare în judecată a pârâtei pe data de 29 iunie 2007.
Potrivit deciziei nr. XXXVI din 7 mai 2007 (Monitorul Oficial I nr. 715 din 23 octombrie 2007) a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite –, dispoziţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. I pct. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000, art. 50 din O.U.G nr. 177/2002 şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 160/2000 se interpretează, în sensul că: Judecătorii, procurorii şi ceilalţi magistraţi, precum şi persoanele care au îndeplinit funcţia de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curţii de Conturi a României beneficiau şi de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
De asemenea, referitor la prescripţia dreptului la acţiune cu privire la drepturile salariale, art. 166 din Codul muncii prevede că dreptul la acţiune se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate. Termenul de prescripţie este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaştere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului. În cauză, n-a intervenit recunoaşterea debitorului, respectiv a Curţii de Conturi a României pentru a opera întreruperea cursului prescripţiei extinctive.
Niciunul din cele trei înscrisuri la care fac referire reclamanţii-recurenţi nu constituie o recunoaştere în sensul legii, după cum pe larg argumentează Curtea de Conturi a României în întâmpinarea depusă în recurs (filele 30-33).
P., potrivit art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, prescripţia nu este întreruptă dacă cererea de chemare în judecată a fost respinsă.
În fine, cât priveşte repunerea în termen, prevăzută de art. 19 alin. (1) din actul normativ menţionat anterior, reclamanţii-recurenţi n-au făcut dovada unor eventuale motive temeinic justificate datorită cărora, anterior împlinirii termenului de prescripţie, ei nu au putut solicita instanţei de judecată drepturile salariale respective.
Acţiunea a fost promovată pe data de 29 iunie 2007.
 Prin urmare, în mod corect prima instanţă a obligat pârâta să le plătească despăgubiri egale cu sporul de vechime neacordat pentru perioada 29 iunie 2004-1 ianuarie 2007.
Cum criticile recurenţilor nu sunt justificate, văzând şi art. 3041 C. proc. civ., constatând nefondat recursul reclamanţilor, în temeiul art. 312 din acelaşi cod, el urmează să fie respins.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner