Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Achitarea sporului de vechime cuvenit pentru perioada 20 februarie 2004-22 mai 2006, actualizat în raport de inflaţie. Prescrierea dreptului la acţiune pentru restul pretenţiilor

Tematică: Drepturi banesti

În raport de dispoziţiile art. 3 şi 7 din Decretul nr. 167/1958 este de principiu că acţiunea în pretenţii poate fi formulată doar în termenul de 3 ani de la data naşterii dreptului şi nu pentru o perioadă anterioară cum au solicitat reclamanţii prin acţiune, excepţie care este de ordine publică, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă care a respins în totalitate acţiunea formulată de reclamantul J.E. şi în parte cea formulată de J.G, neavând niciun fel de relevanţă, critica formulată referitoare la răspunderea civilă delictuală invocată de către recurenţi, prevederile Decretului sus-menţionat fiind de generală aplicare.
(Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 885 din 3 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)

Reclamanţii J.G. şi J.E. au chemat în judecată pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Constanţa, Curtea de Apel Constanţa şi Ministerul Finanţelor Publice pentru a fi obligaţi în solidar la plata despăgubirilor civile ce reprezintă spor de vechime ce nu le-a fost acordat începând de la data intrării în vigoare a O.G. nr. 83/2000 şi până la data pensionării, actualizate cu rata de inflaţie, în contradictoriu cu Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Prin încheiarea din 1 iunie 2007 a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor în raport de obiectul cererii, iar la aceeaşi dată instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei pentru pretenţiile din perioada octombrie 2000-20 februarie 2004.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au susţinut că potrivit dispoziţiilor legale li se cuvenea acordarea acestuui spor de vechime, care însă nu le-a fost plătit în mod nejustificat.
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa nr. 1069 din 1 iunir 2007 a admis excepţia prescripţiei extinctive, respingând în totalitate acţiunea formulată de reclamantul J.E., care s-a pensionat în anul 2003 şi în parte acţiunea celuilalt reclamant pentru perioada anterioară datei de 20 februarie 2004.
Acţiunea reclamantului J.G a fost admisă în parte, cu obligarea pârâţilor în solidar la achitarea sporului de vechime cuvenit pentru perioada 20 februarie 2004-22 mai 2006, actualizat în raport de inflaţie până la data plăţii efective. Acţiunea introdusă împotriva pârâtului Ministerul Economiei şi finanţelor a fost respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru admiterea acţiunii reclamantului J.G. instanţa de fond a reţinut că potrivit dispoziţiilor O.G. nr. 192/2002, 177/2002, coroborate cu art. 42 şi 43 din Legea nr. 92/1992 magistraţilor li se cuvine sporul de vechime pentru perioada în care se aflau în activitate, drepturi care în mod nelegal nu le-au fost plătite de către pârâţi.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs ambii reclamanţi, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând modificarea în parte a sentinţei şi admiterea acţiunii în totalitate aşa cum a fost formulată. Criticând sentinţa, reclamanţii au arătat că nu li se poate imputa nesolicitarea sporului de vechime pentru perioada reţinută ca prescrisă, deoarece acţiunea a fost formulată în termen şi are la bază răspunderea delictuală a pârâţilor în condiţiile în care a avut loc şi o discriminare cu privire la existenţa acestor drepturi, ceea ce impune acordarea sumelor solicitate pentru întreaga perioadă menţionată în acţiune.
Curtea, analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, actele dosarului şi dispoziţiile legale ce au incidenţă în cauză, constată că ambele recursuri sunt nefondate.
În raport de dispoziţiile art. 3 şi 7 din Decretul nr. 167/1958 este de principiu că acţiunea în pretenţii poate fi formulată doar în termenul de 3 ani de la data naşterii dreptului şi nu pentru o perioadă anterioară cum au solicitat reclamanţii prin acţiune, excepţie care este de ordine publică, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă care a respins în totalitate acţiunea formulată de reclamantul J.E. şi în parte cea formulată de J.G, neavând niciun fel de relevanţă, critica formulată referitoare la răspunderea civilă delictuală invocată de către recurenţi, prevederile Decretului sus-menţionat fiind de generală aplicare.
Aşa fiind, Curtea constată că soluţia pronunţată de prima instanţă e ste legală şi temeinică sub toate aspectele şi nesubzistând motive de nulitate ale acesteia în sensul disp.art. 304 şi 3041 C. proc. civ. va respinge ambele recursuri ca nefondate în baza art. 312 din acelaşi cod.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner