Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Admiterea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada ianuarie-octombrie 2004. Actualizarea cu indicele de inflaţie a despăgubirilor reprezentând diferenţe drepturi salariale stabilite prin decizia civilă nr. 85/07.02.2007. Lipsa incidenţei motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. Respingerea excepţiilor inadmisibilităţii şi a nulităţii cererii de chemare în judecată

Tematică: Drepturi banesti

1. În ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada ianuarie-octombrie 2004, apreciem că primul motiv de recurs este întemeiat iar sentinţa primei instanţe este în parte nelegală referitor la respingerea ca neîntemeiată a acestei excepţii. Pentru cererea de actualizare a diferenţelor salariale aferente perioadei ianuarie 2003-octombrie 2004 s-a prescris dreptul la acţiune, termenul fiind de 3 ani de la data naşteri dreptului la acţiune potrivit disp. art. 283 alin. (1) lit. c) Codul muncii iar acţiunea fiind introdusă la data de 14.11.2007. Devine astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în ce priveşte prescripţia dreptului la acţiune pentru perioada indicată mai sus. 2. În ce priveşte al doilea motiv de recurs apreciem că nu este întemeiat. Astfel, hotărârea primei instanţe este totuşi motivată deşi considerentele sunt deficitare sub unele aspecte referitoare la logica juridică. Motivele arătate de prima instanţă au şi legătură cu natura pricinii, întrucât se arată considerentele pentru care s-a admis cererea de actualizare cu indicele de inflaţie. Au fost indicate şi temeiurile de drept avute în vedere astfel că, putem aprecia că sunt cuprinse elementele prevăzute de art. 261 C. proc. civ. Soluţia actualizării cu indicele de inflaţie are în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 C. civ. potrivit căruia daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit şi beneficiul de care a fost lipsit. Suma rezultată din actualizare în raport cu rata inflaţiei, a reparat integral prejudiciul rezultat din întârzierea plăţii şi astfel riscul devalorizării leului a fost pus în sarcina debitorului. Acordând suma actualizată, instanţa a dat efecte şi clauzei de impreviziune urmărindu-se ca dauna efectiv creată prin devalorizarea monedei naţionale să fie acoperită. Daunele moratorii sub forma dobânzii au reglementare juridică diferită însă cu acelaşi scop şi anume să acopere integral prejudiciul rezultat din întârzierea plăţii, prejudiciu care este acoperit, prin actualizarea dividendelor în raport cu rata inflaţiei şi tocmai din acest motiv considerăm că este beneficiul creditorului de a opta între cele două forme de actualizare, şi nu este obligat să aleagă dobânda legală prevăzută de O.U.G. nr. 9/2001. 3. În ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., în sensul că instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, iar acţiunea este inadmisibilă, îl apreciem ca nefundat. Art. 3712 alin. (3) C. proc. civ. se referă la o altă situaţie, şi anume aceea când creditorul solicită actualizarea creanţei începând cu data pronunţării titlului executoriu şi până la plata efectivă. În consecinţă, nu reţinem ca întemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de către recurenta pârâtă. 4. Nu reţinem ca întemeiată nici excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată sub aspectul celor două argumente. Obiectul acţiunii trebuie să fie determinat sau cel puţin determinabil. Faptul că nu s-a precizat perioada solicitată nu echivalează cu lipsa obiectului acţiunii. Or, potrivit art. 133 alin. (1) C. proc. civ., se sancţionează cu nulitate doar cererea de chemare în judecată care nu cuprinde, printre altele, obiectul ei, ceea ce nu este cazul de faţă, nulitatea referindu-se la lipsa totală a obiectului acţiunii. Deci, apreciem că cererea de chemare în judecată cuprinde elementele prevăzute de art. 112 C. proc. civ., nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 172/R din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)

Prin sentinţa civilă nr. 12/10.01.2008 a Tribunalului Galaţi, s-a admis acţiunea formulată de reclamanţii M.T.B., D.E., E.J., S.E., S.J.E., E.B.D., E.E.B., E.T., E.E., GN., Ţ.E., în contradictoriu cu pârâta Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. E.” F. A fost obligată pârâta la actualizarea cu indicele de inflaţie a despăgubirilor reprezentând diferenţe drepturi salariale stabilite prin decizia civilă nr. 85/07.02.2007 în favoarea reclamanţilor începând cu data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective – 16 august 2007. Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele.
Prin cererea înregistrată sub nr. (...) reclamanţii: M.T.B., D.E., E.J., S.E., S.J.E., E.B.D., E.E.B., E.T., E.E., G.N., Ţ.E., au solicitat obligarea pârâtului Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf.E.” F la actualizarea drepturilor salariale dobândite prin decizia civilă nr. 85/R/7 februarie 2007, pusă în executare la data de 2 mai 2007 la cererea părţilor, executare începută la data de 22 august 2007. În motivarea cererii reclamanţii au arătat că prin decizia menţionată pârâtul a fost obligat la plata drepturilor salariale aferente perioadei 1 ianuarie 2003-31 decembrie 2004 plătite în cursul anului 2007.
În cauză prin întâmpinarea formulată de pârât reprezentat legal a fost invocată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pe temeiul art. 164 din Codul muncii şi motivarea de esenţă ca dreptul pretins este prescris pentru anul 2003 şi parţial pentru anul 2004, dat fiind că este un drept accesoriu care urmează regimul juridic al dreptului principal iar în cauză la data introducerii acţiunii 14 noiembrie 2007 era de mult împlinit termenul general de prescripţie de 3 ani.
Prin încheierea din 13 decembrie 2007 instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia invocată, cu motivarea de drept că potrivit art. 166 alin. (1) Codul muncii termenul de prescripţie de 3 ani invocat nu s-a împlinit, pentru considerentul că un astfel de capăt de cerere accesoriu pentru actualizare despăgubiri nu este obligatoriu în cazul cererii principale şi că investirea instanţei cu cererea principală a atras aplicarea art. 13 şi 14 din Decretul nr. 167/1958 privind cauzele de suspendare respectiv întrerupere a cursului prescripţiei.
Pe fondul cauzei, pârâtul a susţinut că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 1088 C. civ. cu trimitere la art. 295 Codul muncii potrivit cărora „la obligaţiile care au ca obiect o sumă de bani daunele interese, nu pot cuprinde decât dobânda legală”.
Examinând cauza pe fond, instanţa a constatat următoarele:
Dobânda legală reglementată de art. 1088 cod civil cu referire la O.G. 9/2000 priveşte exclusiv convenţiile după caz contractele referitoare la drepturi băneşti asumate ca obligaţii şi neexecutate. În dreptul muncii plata dobânzii legale devine admisibilă atunci când părţile contractante au stipulat în convenţie o astfel de clauză.
Altminteri în condiţiile art. 166 Codul muncii ca dispoziţie derogatorie de la dreptul comun, neexecutarea obligaţiei de plată a drepturilor salariale se transformă în despăgubiri potrivit art. 1073 şi urm. C. civ. care atrage de plano plata daunelor interese.
În legislaţia specială ce face obiect de judecată pe text de lege daunele-interese în structura cominatorie cuprind prejudiciul şi lucrul efectiv nerealizat ca dezdăunare ori nu dobânda legală care nu face obiect de contract.
Pentru aceste motive, tribunalul a admis acţiunea în parte prin raportare la data plăţii despăgubirilor şi a dispus în consecinţă.
Împotriva acestei sentinţe civile a declarat recurs pârâta Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. E.” F, considerând-o netemeinică şi nelegală pentru următoarele motive.
1. Hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Instanţa a omis să facă distincţia, sub aspectul î mplinirii şi respectiv al întreruperii termenului de prescripţie, între dreptul principal având ca obiect diferenţele salariale propriu-zise şi dreptul accesoriu vizând actualizarea cu indicele de inflaţie a acestor diferenţe salariale.
Dreptul accesoriu la actualizarea cu indicele de inflaţie nu a fost exercitat în termenul de prescripţie sub forma unui capăt accesoriu al cererii de chemare în judecată. Prin urmare, pentru acest drept cursul termenului de prescripţie nu a fost întrerupt aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond.
În consecinţă a apreciat că dreptul de a cere actualizarea cu indicele de inflaţie a diferenţelor salariale aferente anului 2003 şi a perioadei ianuarie-octombrie 2004 este prescris.
2. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).
Pe fondul cauzei, sentinţa recurată nu a fost practic motivată, fiind contradictorie cele 4 fraze care alcătuiesc motivarea neavând legătură una cu alta, nesusţinându-se una pe cealaltă şi fiind chiar contradictorii sau străine de natura pricinii. Instanţa nu a argumentat ceea ce era esenţial în speţă şi anume: pe de o parte, de ce daunele-interese moratorii la care au dreptul intimaţii reclamanţi în baza art. 161 alin. (4) din Codul muncii se concretizează în actualizarea cu indicele de inflaţie şi nu în dobânda legală, iar pe de altă parte, care este temeiul legal al obligării pârâtei la actualizarea cu indicele de inflaţie a diferenţelor salariale respective.
De asemenea, există contradicţie între fraza concluzivă din considerentele sentinţei civile recurate în care se reţine că „ (…) tribunalul va admite acţiunea în parte (…)” şi dispozitivul hotărârii în care acţiunea civilă a fost admisă în întregime şi nu doar în parte.
În rejudecare pe fond a cauzei, a reiterat susţinerea că, în speţă, cuantificarea prejudiciului suferit de reclamanţi în urma încasării cu întârziere a unor diferenţe din drepturile salariale este făcută prin evaluarea legală din cuprinsul art. 1088 C. civ. şi constă în dobânda legală iar nu în actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor la plata cărora a fost obligată prin decizia civilă nr. 85/07.02.2007 a Curţii de Apel Galaţi.
A considerat că valoarea prejudiciului este pe deplin acoperită prin dobânda legală care acoperă inclusiv inflaţia.
În consecinţă, a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei civile recurate în sensul admiterii excepţiei prescripţiei dreptului de a cere actualizarea cu indicele de inflaţie a diferenţelor salariale aferente anului 2003 şi a perioadei ianuarie-octombrie 2004 şi a respingerii ca neîntemeiate a acţiunii pentru lunile noiembrie şi decembrie 2004 iar în subsidiar, să e caseze sentinţa recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Vrancea.
A solicitat şi plata cheltuielilor de judecată constând în contravaloarea transportului consilierului juridic la sediul Curţii de Apel Galaţi.
În drept, a invocat disp. art. 299 şi urm. C. proc. civ.
Intimaţii reclamanţi au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefundat, considerând că, în mod corect, instanţa de fond a constat că învestirea sa cu cerere principală a atras aplicarea art. 13 şi 14 din Decretul nr. 167/1958, deci dreptul de a cere actualizarea cu indicele de inflaţie a diferenţelor salariale aferente anului 2003 şi a perioadei ianuarie-octombrie 2004 nu este prescris, deci hotărârea pronunţată nu a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Au mai apreciat că dobânda şi actualizarea sunt două instituţii de natură juridică diferită, dobânda reprezentând preţul lipsei de folosinţă iar actualizarea cu inflaţia urmăreşte păstrarea valorii reale a obligaţiilor băneşti. În consecinţă, au considerat că sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică.
Ulterior, prin cererea depusă la filele 23-27 recurenta pârâtă a invocat, în temeiul art. 306 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., corob. cu art. 162 C. proc. civ., un motiv de recurs de ordine publică şi anume:
3. Prin hotărârea pronunţată instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti (art. 304 pct. 4 C. proc. civ.), motiv de recurs concretizat în invocarea excepţiei de ordine publică ca inadmisibilităţii acţiunii. Astfel, în interpretarea general obligatorie a Curţii Constituţionale exprimată prin mai multe decizii, cererea de actualizare neputând să reprezinte un capăt de cerere distinct, rezultă că decizia asupra actualizării nu este rezultatul unui act jurisdicţional iar actualizarea, ca act juridic administrativ, este o operaţiune tehnico-administrativă ce intră în atribuţia exclusivă a organului de executare, conform art. 3712 alin. (3) C. proc. civ.
4. A invocat excepţia nulităţii absolute a cererii de chemare în judecată, pentru 2 argumente şi anume:
- faptul că reclamanţii nu au stabilit care sunt limitele exacte ale învestiri primei instanţe, obiectul fiind neprecizat. (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.).
- prima instanţă a obligat pârâta la actualizarea indiceului de inflaţie începând de la data naşterii dreptului, adică de la o dată mult anterioară datei la care decizia civilă a devenit executorie, solicitând, în consecinţă, modificarea sentinţei în sensul obligării la actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor respective începând cu data de 26.04.2007 şi până la data de 16.08.2007. A depus la dosar deciziile Curţii Constituţionale invocate.
Examinând recursul pe baza motivelor arătate cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea apreciază că este fondat doar pentru următoarele considerente:
În ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada ianuarie-octombrie 2004, apreciem că primul motiv de recurs este întemeiat iar sentinţa primei instanţe este în parte nelegală referitor la respingerea ca neîntemeiată a acestei excepţii.
Nu suntem de acord cu motivarea primei instanţe exprimată în sensul că un astfel de capăt accesoriu pentru actualizarea despăgubirilor nu este obligatoriu în cazul cererii principale şi că învestirea instanţei cu cererea principală a atras aplicarea art. 13 şi 14 din Decretul nr. 167/1958 privind cauzele de suspendare respectiv de întrerupere a cursului prescripţiei.
În primul rând, cauzele de suspendarea şi de întrerupere sunt instituţii de drept diferite iar instanţa trebuia să arate clar, dacă a avut în vedere cauzei de întrerupere sau de suspendare prin învestirea instanţei cu cererea principală, cele două noţiuni fiind distincte. În al doilea rând, în cauză, nu a intervenit nicio cauză de întrerupere a cursului prescripţiei, aşa cum greşit a susţinut prima instanţă prin motivarea Încheierii din data de 13.12.2007.
Actualizarea a fost solicitată pe cale separată, constituind un capăt de cerere principal în cadrul acţiunii de faţă. Astfel, nu se poate reţine că o altă cerere interpretată ca principală, pronunţată într-o altă cauză, ar influenţa prezenta cerere sub aspectul suspendării sau întreruperii cursului prescripţiei.
În consecinţă, pentru cererea de actualizare a diferenţelor salariale aferente perioadei ianuarie 2003-octombrie 2004 s-a prescris dreptul la acţiune, termenul fiind de 3 ani de la data naşteri dreptului la acţiune potrivit disp. art. 283 alin. (1) lit. c) Codul muncii iar acţiunea fiind introdusă la data de 14.11.2007. Devine astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în ce priveşte prescripţia dreptului la acţiune pentru perioada indicată mai sus.
În ce priveşte al doilea motiv de recurs apreciem că nu este întemeiat. Astfel, hotărârea primei instanţe este totuşi motivată deşi considerentele sunt deficitare sub unele aspecte referitoare la logica juridică. Motivele arătate de prima instanţă au şi legătură cu natura pricinii, întrucât se arată considerentele pentru care s-a admis cererea de actualizare cu indicele de inflaţie. Au fost indicate şi temeiurile de drept avute în vedere astfel că, putem aprecia că sunt cuprinse elementele prevăzute de art. 261 C. proc. civ.
Chiar dacă recurenta pârâtă nu este de acord cu motivarea instanţei de fond, aceasta nu înseamnă că lipseşte, este contradictorie sau străină de natura pricinii, prezentând relevanţă faptul că soluţia admiterii acţiunii pe fondul ei este corectă.
Chiar dacă s-a menţionat că se va admite în parte acţiunea şi prin dispozitiv s-a admis în totalitate, nu considerăm că această contradicţie prejudiciază pe recurenta pârâtă şi nu orice inadvertenţă a considerentelor atrage modificarea sau casarea unei hotărâri.
În ce priveşte problema actualizării cu indicele de inflaţie, arătăm că, potrivit disp. art. 161 alin. (4) Codul muncii, întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului. Despăgubirile constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei de către debitor.
Apreciem că dobânda legală şi actualizarea cu indicele de inflaţie au o reglementare juridică diferită. Daunele interese constând în dobânda legală sunt datorate din ziua chemării în judecată, însă în cauza de faţă, obiectul acţiunii este reprezentat de o evaluare judiciară reglementată de disp. art. 1084-1086 C. civ. Unul din principiile evaluării judiciare este că prejudiciul suferit trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită (damnum emergens) şi câştigul pe care creditorul nu l-a putut realiza (lucrum cessans). Acesta este temeiul legal pentru care se poate acorda actualizarea cu indicele de inflaţie şi nu neapărat dobânda legală, creditorul având libertatea de a opta între cele două variante, după cum îi este favorabilă. În acest context, nu suntem de acord cu cele susţinute de recurenta în sensul că reclamanţii ar fi trebuit să solicite dobânda legală.
În timp ce dobânda reprezintă preţul lipsei de folosinţă, actualizarea cu inflaţia urmăreşte păstrarea valorii reale a obligaţiilor băneşti. Actualizarea operează în temeiul legii, de îndată ce creditorul a solicitat-o, fie instanţei, fie executorului judecătoresc, si a probat întârzierea executării obligaţiei băneşti independent de dovedirea îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile.
Soluţia actualizării cu indicele de inflaţie are în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 C. civ. potrivit căruia daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit şi beneficiul de care a fost lipsit. Suma rezultată din actualizare în raport cu rata inflaţiei, a reparat integral prejudiciul rezultat din întârzierea plăţii şi astfel riscul devalorizării leului a fost pus în sarcina debitorului. Acordând suma actualizată, instanţa a dat efecte şi clauzei de impreviziune urmărindu-se ca dauna efectiv creată prin devalorizarea monedei naţionale să fie acoperită.
Daunele moratorii sub forma dobânzii au reglementare juridică diferită însă cu acelaşi scop şi anume să acopere integral prejudiciul rezultat din întârzierea plăţii, prejudiciu care este acoperit, prin actualizarea dividendelor în raport cu rata inflaţiei şi tocmai din acest motiv considerăm că este beneficiul creditorului de a opta între cele două forme de actualizare, şi nu este obligat să aleagă dobânda legală prevăzută de O.U.G. nr. 9/2001.
În consecinţă, Codul muncii prin disp. art. 161 alin. (4), nu interzice în niciun fel actualizarea cu indicele de inflaţie prin noţiunea de „daune interese”. De altfel, chiar Curtea Constituţională, prin mai multe decizii (de exemplu decizia nr. 72/05.03.2002), a statuat că actualizarea în raport cu rata inflaţiei a sumelor datorate se impune pentru asigurarea recuperării creanţei la valoarea ei reală.
Pentru aceste motive arătate nu suntem de acord cu motivul al doilea de recurs şi cu susţinerile recurente, cererea de actualizare cu indicele de inflaţie având suport legal aşa cum, am argumentat mai sus, soluţia instanţei de fond fiind legală şi temeinică sub acest aspect.
Recurenta a depus la dosar doctrină în materie însă aceasta nu are putere obligatorie pentru instanţe ci sunt doar opinii argumentate care pot fi însuşite sau nu.
În ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., în sensul că instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, iar acţiunea este inadmisibilă, îl apreciem ca nefundat. Art. 3712 alin. (3) C. proc. civ. se referă la o altă situaţie, şi anume aceea când creditorul solicită actualizarea creanţei începând cu data pronunţării titlului executoriu şi până la plata efectivă. La această procedură se referă Curtea Constituţională că ar fi o operaţiune tehnico-administrativă dată în competenţa executorului judecătoresc. Or, în speţa de faţă, reclamanţii intimaţi au solicitat actualizarea începând cu data naşterii dreptului la acţiune, anterioară cererii de chemare în judecată şi nu la o dată ulterioară pronunţării hotărârii judecătoreşti ce reprezintă titlu executoriu.
Raţiunea textului art. 371 indice 2 alin. (3) C. proc. civ. este de a da posibilitatea executorului judecătoresc ca, după emiterea titlului executoriu, să reactualizeze creanţe pentru a nu se mai da naştere la noi litigii. Rolul acestuia este de a pune în executare hotărâi judecătoreşti şi nu de a aprecia asupra legalităţii şi temeiniciei unor creanţe ce se solicită pentru perioade anterioare emiterii titlului. Aceasta este raţiunea textului de lege atunci când se foloseşte expresia „dacă titlul executoriu conţine suficiente criterii (…) sau nu conţine niciun astfel de criteriu (…)”. A interpreta altfel ar însemna să schimbăm obiectul acţiunii care constă în daune-interese pentru perioada cuprinsă între data naşterii dreptului la acţiune şi plata efectivă, care nu poate fi analizată de executor.
În consecinţă, nu reţinem ca întemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de către recurenta pârâtă. Nu reţinem ca întemeiată nici excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată sub aspectul celor două argumente. Obiectul acţiunii trebuie să fie determinat sau cel puţin determinabil. Faptul că nu s-a precizat perioada solicitată nu echivalează cu lipsa obiectului acţiunii. Or, potrivit art. 133 alin. (1) C. proc. civ., se sancţionează cu nulitate doar cererea de chemare în judecată care nu cuprinde, printre altele, obiectul ei, ceea ce nu este cazul de faţă, nulitatea referindu-se la lipsa totală a obiectului acţiunii. Deci, apreciem că cererea de chemare în judecată cuprinde elementele prevăzute de art. 112 C. proc. civ., nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Al doilea argument nu apreciem că se încadrează în sfera de „motiv de ordine publică” prevăzut de art. 306 alin. (2) C. proc. civ., fiind invocate motive care ţin de critica soluţiei pe fondul cauzei, şi anume asupra faptului că instanţa de fond a dispus obligarea pârâtei la o dată anterioară datei la care decizia civilă 85/2007 a Curţii de Apel Galaţi a devenit irevocabilă. Practic, se solicită ca, în subsidiar, să se admită doar în parte acţiunea pentru o perioadă mai restrânsă, ceea ce nu echivalează cu motive de ordine publică, ci cu susţineri ce antamează fondul cauzei şi care trebuiau invocate în condiţiile art. 303 alin. (1) C. proc. civ.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, urmează ca, în baza disp. art. 137 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă ca nefondate excepţiile inadmisibilităţii şi a nulităţii cererii de chemare în judecată.
Potrivit disp. art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârâtă, se va modifica în parte sentinţa civilă nr. 12/10.01.2008 a Tribunalului Vrancea în sensul că se va constata ca fiind prescrisă perioada ianuarie 2003-ocombrie 2004. Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii recurate. Ca părţi căzute în pretenţii, se vor obliga intimaţii să plătească recurentei cheltuielile de judecată constând în contravaloarea carburantului consumat cu ocazia deplasării reprezentantului recurentei la sediul instanţei, în baza disp. art. 274 C. proc. civ.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner