Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs

Tematică: Contestatie decizie concediere

1. Legat de prima critică din recurs, referitoare la modul în care s-a dispus convocarea pentru cercetarea prealabilă, a salariatei, în mod corect prima instanţă a reţinut că această convocare a fost una formală. Este de neconceput că salariatul asupra căruia planează suspiciunea că a săvârşit o abatere disciplinară şi urmează să-i fie aplicată o sancţiune disciplinată, să fie invitat la sediul firmei, sediu, care se află la o distanţă considerabil de mare faţă de locul de muncă al angajatului. 2. În mod corect prima instanţă a apreciat că s-a procedat la o enumerare generică a unor fapte, nefiind individualizate şi concretizate, lucru care nu permite o analiză a temeiniciei acestora. Astfel au fost încălcate dispoziţiile imperative prevăzute de dispoziţiile art. 266 din Codul Muncii. 3. Ultima critică din recurs referitoare la repunerea în plata drepturilor salariale, de la data emiterii deciziei de desfacere a contractului de muncă 2.08.2006 şi până în prezent, prima instanţă a limitat în mod corect această obligaţie.
(Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 45/M din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)

Prin sentinţa civilă nr. 865/2007 a Tribunalului Braşov a fost respinsă excepţia tardivităţii contestaţiei formulată împotriva deciziei nr. 1/04.09.2006 de desfacere a contractului individual de muncă al contestatoarei E.B.S., invocată de intimata S.C.E. S.R.L. O.
A fost admisă în parte contestaţia formulată şi precizată de contestatoarea E.B., în contradictoriu cu intimata S.C.E. S.R.L. şi, în consecinţă:
Au fost anulate deciziile nr. 273/02.08.2006 şi nr. 1/04.09.2006 de încetare a contractului individual de muncă al contestatoarei, emise de intimată. A fost obligată intimata să plătească contestatoarei drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate începând cu data de 02.08.2006 şi până în prezent. Au fost respinse restul pretenţiilor contestatoarei.
S-a luat act de renunţarea la judecată de contestatoare la petitul având că obiect repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei de încetare a contractului individual de muncă, respectiv reintegrarea acesteia în postul deţinut în cadrul societăţii intimate. A fost obligată intimata să plătească Baroului B suma 100 lei cu titlu de onorariu de avocat din oficiu.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:
Prin decizia contestată, nr.273/02.08.2006, filele 5-6 dosar, emisă de intimata S.C.E. S.R.L. O s-a dispus sancţionarea contestatoarei E.B.S., angajată a societăţii în funcţia de vânzătoare cu sancţiunea prevăzută de art. 264 alin. (1) lit. f) din Codul Muncii, cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă, raportat la art. 61 lit. a).
Din decizia contestată rezultă următoarele fapte săvârşite de contestatoare pentru care a fost sancţionată:comportamentul său necorespunzător, nerespectuos faţă de şefii ierarhici şi faţă de colegi, atitudinea acesteia de sfidare a superiorilor şi nerespectarea sistematică a ordinelor acestora, neîndeplinirea şi modul defectuos în care înţelege să-şi îndeplinească obligaţiile asumate prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă şi regulamentul intern al societăţii şi să colaboreze cu colegii în vederea realizării sarcinilor care îi revin, ţinând seama de faptul că toate acestea creează stări conflictuale în cadrul unităţii, disfuncţionalităţi şi împiedică desfăşurarea normală a activităţii.
Cu privire la cele de mai sus, contestatoarea a fost invitată la sediul societăţii pentru a discuta şi analiza cauzele care determină comportamentul său precum şi pentru a da explicaţii cu privire la acesta şi pentru a-şi clarifica situaţia, în sensul de a prezenta motive justificate care ar determina-o să aibă astfel de atitudine. Deşi a recepţionat în data de 25.07.2006 invitaţia, contestatoarea nu a dat curs acesteia, neprezentându-se la data şi ora indicate pentru a da nota explicativă cu privire la aspectele în discuţie, nu a formulat apărări.
Prin decizia nr. 1/04.09.2006 emisă de intimată, fila 58 dosar s-a dispus că la data de 09.08.2006 încetează contractul individual de muncă al contestatoarei E. B. S., angajată în funcţia de vânzător, fără preaviz, în temeiul art. 264 alin. (1) raportat la art. 61 lit. a) din Codul Muncii. La luarea deciziei de mai sus s-a ţinut seama de invitaţia la cercetare disciplinară nr. 257/19.07.2006, procesul verbal nr. 272/02.08.2006, prevederile Contractului Colectiv de Muncă precum şi cele ale contractului individual de muncă. S-a reţinut comportamentul necorespunzător, nerespectarea sistematică a ordinelor şefilor ierarhici, neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul individual de muncă.
Din procesul verbal nr. 272/02.08.2006, fila 7 dosar rezultă că având în vedere convocarea contestatoarei stabilită pentru data de 27.07.2006, ora 10, aceasta din urmă nu a dat curs acesteia, nu s-a prezentat în data şi locul indicat, deşi a recepţionat invitaţia la cercetare în data de 25.07.2006.
Referitor la respectarea dispoziţiilor art. 267 din Codul Muncii, instanţa constată că formal, convocarea contestatoarei la efectuarea cercetării disciplinare s-a efectuat dar la sediul societăţii intimate din O, cu toate că locul de muncă al contestatoarei era în B iar la încheierea contractului de muncă contestatoarea nu a fost la sediul intimatei.
Alineatul (3) al art. 267 din Codul Muncii prevede că neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condiţiile prevăzute la alin. (2) fără motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancţionarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile. În speţă, contestatoarea a arătat că nu s-a putut prezenta la sediul contestatoarei din lipsa banilor, or sub acest aspect sancţionarea acesteia s-a făcut fără a fi audiată, aspect formal foarte important al respectării dreptului la apărare, prevăzut de alin. (4) al aceluiaşi articol, potrivit căruia în cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze şi să susţină toate apărările în favoarea sa.
Examinând deciziile contestate prin prisma dispoziţiilor legale mai sus evocate, instanţa constată că niciuna nu respectă cerinţa legală prevăzută la litera a) din art. 268 alin. (2) din Codul Muncii şi, anume, descrierea faptei care constituie abatere disciplinară.
De asemenea, în decizia contestată sunt enumerate dispoziţiile art. 62, lit. a), l), o) din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul societăţii pe perioada 2005-2007 dar în lipsa descrierii concrete a faptelor săvârşite de contestatoare, instanţa nu poate verifica dacă dispoziţiile mai sus amintite îi sunt aplicabile contestatoarei. De exemplu la litera a) din art. 62 din C.C.M. se menţionează „refuzul nejustificat de a executa sarcinile ce li se încredinţează, în limitele obligaţiilor prevăzute în contractul individual de muncă”. O singură declaraţie a angajatei L.D. se referă la faptul că spiritul de echipă al contestatoarei lipseşte cu desăvârşire, „seara la închidere dacă mai există ceva de făcut şi e trecut de ora 22, moment în care se închide şi magazinul nu i se mai poate atribui nicio sarcină pentru cu ea a terminat programul şi este aşteptată”.
Verificând contractul individual de muncă, fila 3 dosar, se constată că la litera H), durata muncii se prevede că o normă întreagă, durata timpului de lucru fiind de 8 ore pe zi, deci nu se poate reţine în sarcina contestatoarei nerespectarea timpului de muncă.
Faţă de considerentele fapt şi de drept mai sus expuse instanţa va admite petitul având că obiect anularea deciziilor nr. 272/02.08.2006 şi nr. 1/04.09.2006 emise de intimată şi în baza art. 78 alin. (1) din Codul Muncii, va obliga pe intimată la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea.
Instanţa va respinge pretenţiile băneşti, cu titlu de despăgubiri în sumă de 5000 de lei, ca urmare a desfacerii abuzive a contractului individual de muncă şi cu titlu de daune morale deoarece prin anularea deciziilor contestate şi obligarea intimatei la plata drepturilor salariale s-a soluţionat echitabil partea materială. În ceea ce priveşte daunele morale, instanţa constată că nu sunt dovedite, neexistând probe că există vreo legătură cauzală între stresul cauzat de desfacerea abuzivă a contractului individual de muncă şi avortul spontan, aşa cum afirmă martora E. I..
Instanţa va lua act de renunţarea la judecată din partea contestatoarei la petitul având obiect repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziilor contestate, respectiv reintegrarea acesteia în postul deţinut, acela de vânzător în cadrul societăţii intimate.
Împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs de către recurenta (...) E. SRL criticându-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că prima instanţă nu a avut în vedere faptul că recomandata prin care s-a comunicat decizia de încetare a contractului de muncă, a fost predată mamei contestatoarei în data de 17.11.2006, şi faţă de dispoziţiile art. 283 alin. (1) din Codul Muncii, rezultă că contestaţia este tardivă.
În ceea ce priveşte cercetarea prealabilă, nu i se poate solicita angajatorului să dea dovadă de mai multă diligenţă şi să îndeplinească demersuri din proprie iniţiativă pentru a afla de ce salariatul său nu răspunde convocării sale, în timp ce acesta poate rămâne pasiv. Dacă legiuitorul ar fi înţeles să impună că cercetarea prealabilă să aibă loc unde îşi are locul de muncă salariatul ar fi prevăzut expres acest lucru, însă textul de lege impune angajatorului doar să-l anunţe pe salariat unde se desfăşoară această cercetare.
Din probele administrate în cauză, în ceea ce priveşte fapta pentru care s-a emis decizia de desfacere disciplinară, rezultă că reclamanta nu a reuşit să se integreze în cadrul colectivului punctului de lucru din B, a refuzat să coopereze cu restul salariatelor, nu şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu, a avut un comportament necorespunzător faţă de colegi, clienţi şi şefi. Nu se poate susţine că decizia contestată nu cuprinde descrierea faptei, întrucât acest lucru este prezentat pe larg în cuprinsul deciziei.
O altă critică vizează faptul că dispoziţia privind anularea concedierii urmează să fie înlăturată şi pe cale de consecinţă să fie înlăturată şi răspunderea angajatorului pentru concedierea nelegală. Decizia de sancţionare şi-a produs efecte de la data comunicării şi nu de la data emiterii acesteia. Astfel contestatoarea a beneficiat de drepturi salariale până la data la care i-a încetat contractul de muncă adică 9.08.2006.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate instanţa apreciază că recursul nu este întemeiat şi în consecinţă va fi respinsă în baza dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte critica din recurs, referitoare la data comunicării deciziei nr. 1 din 4.09.2006, prima instanţă a reţinut în mod corect că aceasta a fost comunicată în data de 31.07.2007, nefiind considerată valabilă comunicarea prin reprezentant, aşa cum rezultă din înscrisul depus la fila 85 din dosar.
Aşadar contestaţia a fost introdusă în termenul legal de 30 de zile, sens în care această critică din recurs urmează să fie respinsă.
Legat de prima critică din recurs, referitoare la modul în care s-a dispus convocarea pentru cercetarea prealabilă, a salariatei, în mod corect prima instanţă a reţinut că această convocare a fost una formală. Este de neconceput că salariatul asupra căruia planează suspiciunea că a săvârşit o abatere disciplinară şi urmează să-i fie aplicată o sancţiune disciplinată, să fie invitat la sediul firmei, sediu, care se află la o distanţă considerabil de mare faţă de locul de muncă al angajatului.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât cercetarea administrativă implică administrarea mai multor probe, cum ar fi, declaraţii de martori, referate ale şefilor de serviciu sau şefului direct, reclamaţii, probe care în mod cert se găsesc la locul unde îşi desfăşoară activitatea angajatul. Desigur că atitudinea angajatorului, în efectuarea cercetării prealabile, nu trebuie să fie una discreţionară, care să ducă la naşterea unui abuz, ci trebuie respectat şi dreptul angajatului de a nu ocaziona cheltuieli suplimentare din bugetul propriu, pentru o deplasare în afara locului de muncă. Prin urmare nici această critică din recurs nu este fondată şi în consecinţă va fi respinsă.
În ceea ce priveşte cea de-a treia critică din recurs, referitoare la descrierea faptelor reţinute în sarcina salariatei că abatere disciplinară, în mod corect prima instanţă a apreciat că s-a procedat la o enumerare generică a unor fapte, nefiind individualizate şi concretizate, lucru care nu permite o analiză a temeiniciei acestora. Astfel au fost încălcate dispoziţiile imperative prevăzute de dispoziţiile art. 266 din Codul Muncii.
Ultima critică din recurs referitoare la repunerea în plata drepturilor salariale, de la data emiterii deciziei de desfacere a contractului de muncă 2.08.2006 şi până în prezent, prima instanţă a limitat în mod corect această obligaţie. Data pronunţării sentinţei de fond este data la care acesta este definitivă şi executorie. De la acea dată reclamanta avea posibilitatea să solicite executarea silită a sentinţei, având în vedere că a renunţat la capătul de cerere privind reintegrarea pe postul deţinut anterior.
Faţă de toate aceste considerente instanţa apreciază că recursul nu este întemeiat şi în consecinţă va fi respins în baza dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. şi sentinţa primei instanţe menţinută că legală şi temeinică.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner