Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs

Tematică: Contestatie decizie concediere

Potrivit art. 275 C. proc. civ. „pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată”.
(Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 153/M din 13 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)

Constată că prin sentinţa civilă nr. 1395/2007 a Tribunalului Covasna au fost respinse contestaţiile formulate şi precizate de contestatoarea E.B., în contradictoriu cu intimata (...) T. Pro Instalaţii SRL.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele :
Decizia nr. 2118/19.06.2007 prin care contestatoarea a fost sancţionată disciplinar cu diminuarea salariului cu 10% pe două luni a fost revocată prin Decizia nr. 3138/24.08.2007 ( fila 55).
Decizia nr. 2235/25.06.2007 prin care a fost sancţionată disciplinar cu desfacerea contractului de muncă şi penalizarea cu plata a 2000 lei pentru desfacerea contractului de muncă înainte de termenul de un an la care s-a angajat contestatoarea s-a revocat prin Decizia de revocare nr. 3139 din 24.08.2007 ( fila 54).
Decizia nr. 32176/26.06.2007 prin care contestatoarea a fost sancţionată disciplinar cu desfacerea contractului de muncă s-a revocat prin Decizia de revocare nr. 3140 din data de 24.08.2007 ( fila 56).
Iar prin decizia de revocare nr. 3141 din data de 24.08.2007 s-a revocat şi Decizia nr. 12/20.07.2007 prin care contestatoarea a fost sancţionată disciplinar cu desfacerea contractului de muncă începând cu data 14.07.2007 ( fila 57).
Potrivit jurisdicţiei muncii în cazul în care conducerea unităţii a hotărât aplicarea sancţiunii disciplinare ar constata netemeinicia sau nelegalitatea măsurii luate, are posibilitatea, în principiu să revină asupra acesteia, să o revoce.
O asemenea măsură este posibilă deoarece niciun text legal nu interzice revocarea, iar pe de altă parte, decizia de desfacere a contractului de muncă nu este un act jurisdicţional care prin esenţă este irevocabil.
Revocarea produce efecte retroactiv la data emiterii actului revocat.
Prima instanţă reţine că prin revocarea tuturor deciziilor prin care contestatoarea a fost sancţionată disciplinar şi prin acordarea tuturor drepturilor cererea acesteia a rămas fără obiect.
Prima instanţă, constatând însă culpa procesuală a intimatei a dispus revocarea deciziilor atacate după promovarea acţiunii introductive în baza art. 275 C. proc. civ. şi 1079 alin. (2) C. civ. şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1050 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva hotărârii de la fond a formulat recurs pârâta (...) T.Pro Instalaţii SRL CN, iar prin motivele de recurs se arată că revocarea deciziilor ce fac obiectul judecăţii a avut loc înainte de primul termen de judecată, astfel încât pârâta nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. În drept au fost invocate dispoziţiile art. 275 Cod procedură civilă.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 275 C. proc. civ. „pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată”.
În speţă, reclamanta nu a pus în întârziere pe societatea pârâtă înainte de introducerea acţiunii, iar această societate achiesat la pretenţiile reclamantei revocând deciziile ce făceau obiectul contestaţiei încă înainte de primul termen de judecată. Astfel, acţiunea reclamantei a fost introdusă la data de 13.07.2007, respectiv 17.08.2007 (dosar conex), iar revocarea deciziilor atacate a avut loc la data de 24.08.2007. Primul termen de judecată a fost la data de 1.01.2007, iar întâmpinarea pârâtei prin care a achiesat la pretenţiile din acţiune a fost depusă cu mult înainte de acest termen, respectiv la data de 12.09.2007 (fila 21 dosar nr. 3297/2007 al Tribunalului Cluj).
În cauză nu sunt îndeplinite nici dispoziţiile art. 1079 alin. (2), raportat la art. 1078 C. civ., deoarece acţiunea dedusă judecăţii (contestaţii decizii de sancţionare) nu are ca obiect o obligaţie de a face şi nici nu se înscrie în una dintre situaţiile expres determinate de legiuitor prin care debitorul este de drept pus în întârziere.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul pârâtei a fost admis conform dispoziţiilor prezentei.
Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs
Măsura restructurării postului reclamantului a avut la bază programul de reorganizare aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administraţie al E. să din data de 7.06.2005 şi 9.08.2005, program pe care instanţa de judecată nu are competenţa de a-l cenzura. Este atributul exclusiv al conducerii fiecărei societăţii comerciale, de a aprecia măsurile care se impun a fi luate pentru eficientizarea activităţii şi o buna organizare a acesteia, potrivit scopului şi obiectului de activitate.
(Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 170/M din 19 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
Prin sentinţa civilă nr. 951/2007, a Tribunalului Braşov, a fost admisă în parte contestaţia formulată de contestatorul E.S., în contradictoriu cu intimatele (...)E. SA, (...) E. SA-Zona E. B. A obligat intimatele să plateasca în solidar contestatorului suma de 1084 RON, cu titlu de drepturi salariale restante,aferente perioadei de preaviz.
A obligat intimatele să plateasca în solidar contestatorului suma de 3636,78 RON, reprezentand contravaloarea actualizata a 388 de ore suplimentare,efectuate în perioada iunie 2003-mai 2006,suma ce va fi actualizata în continuare,prin aplicarea indicelui de inflatie,incepand cu luna iunie 2007 şi pana la data platii efective.
A respins restul pretentiilor contestatorului. A compensat în parte cheltuielile de judecata efectuate de parti,si în consecinta: A obligat pe contestator să achite intimatelor suma de 700 RON,cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut următoarele:
Prin Decizia nr. 106 din data de 16.05.2006 emisa de intimata S:C. E. S.A. s-a dispus desfacerea contractului individual de munca al contestatorului E.S.,in baza art. 65 şi art. 66 din Codul Muncii (filele 6,7-vol.1).
In aceasta decizie s-a retinut faptul ca, motivul concedierii il reprezinta desfiintarea postului ocupat de salariat, respectiv a postului de sofer, din cadrul sectiei Servicii Interne,ca urmare a reorganizarii activitatii Zonei E.B.,conform programului de reorganizare a E. S.A., aprobat prin Hotararile Consiliului de Administratie al E. S.A. din data de 07.06.2005 şi din data de 09.08.2005.
Examinand decizia contestata,din punct de vedere formal, instanta constata ca aceasta nu este lovita de nulitate absoluta,deoarece contine toate elementele obligatorii prevazute de Codul Muncii, respectiv:
- motivarea în fapt şi în drept a concedierii;
- mentiunea potrivit careia preavizul nu se acorda în natura,astfel incat se va achita salariatului o indemnizatie egala cu salariul de baza şi celelate drepturi pe durata preavizului;(este adevarat ca decizia nu contine şi durata preavizului,dar aceasta rezulta cu certitudine din dispozitiile art. 48 din CCM la nivelul E., fiind de 60 de zile, în cazul contestatorului, fila 77-vol.I);
- mentiunea referitoare la faptul ca,datorita desfiintarii tuturor posturilor din cadrul sectiei,criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere nu se pot aplica;
- mentiunea potrivit careia nu exista în cadrul societatii posturi vacante compatibile cu pregatirea salariatului,astfel incat nu i se poate oferi acestuia un alt loc de munca.
În consecinta,primul petit al actiunii nu este intemeiat. În subsidiar,contestatorul a solicitat la petitul 2 al actiunii, anularea deciziei contestate, ca fiind nelegală şi netemeinică, emisă cu nerespectarea prevederilor legale şi a Contractului colectiv de muncă.
Instanţa apreciază că şi acest petit este neintemeiat, pentru următoarele considerente:
Din statele de personal depuse de intimaţi la dosar, state existente înainte de concediere (filele 135-140-vol.1) şi dupa concediere (filele 125-134-vol.1) rezulta cu claritate faptul că toate posturile de şofer autoturism din cadrul Sectiei Servicii Interne au fost desfiinţate.
Aceasta desfiinţare a postului contestatorului, dar şi a altor salariaţi, a avut la baza următoarele acte, aflate la filele 48-62-vol.I din dosar:
- Hotararea Consiliului de Administratie a S.C. E. S:A. B;
- Planul Social din data de 21.04.2005 intre E. şi G.,prin care partile au convenit faptul ca,in vederea cresterii competitivitatii societatii pe plan international şi a dezvoltarii pe termen M.,este necesara reorganizarea acesteia,prin reducerea unui numar de posturi şi încetarea unor contracte individuale de munca dintre E. şi Salariati;
- Proiectul de concediere colectiva din aprilie 2006.
În consecinta, concedierea contestatorului a fost dispusa de intimata S.C. E. S.A. în mod legal, cu respectarea dispozitiilor art. 65 alin. (2) Codul Muncii, decizia contestata nr. 106 din data de 16.05.2006 nefiind susceptibilă de anulare.
În ceea ce priveste petitul 3 privind plata către contestator a unor despagubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate cu indicele de inflaţie şi alte drepturi de care ar fi beneficiat de la data emiterii deciziei şi pană la data pronunţării hotărârii, instanţa il va respinge, având în vedere respingerea petitelor 1 şi 2, în virtutea principiului de drept accesorium sequitur principalem.
La petitul 4 al actiunii, contestatorul a aratat faptul ca i-a fost acordata o indemnizatie O. de concediere în valoare de 19.933 RON, care este însa mult diminuata G. de prevederile art. 50 Codul Muncii şi Planul social, în sensul că a beneficiat doar de cele 4 salarii medii nete prevăzute la art. 50 din Contractul Colectiv de Munca la nivelul E.
A mai menţionat contestatorul că are dreptul, în plus G. de aceste 4 salarii medii nete, şi de cele 15 salarii medii brute prevazute de Planul Social, deoarece prevederile art. 50 se completează cu prevederile Planului Social.
Fată de sustinerile contestatorului, vizând dispoziţiile legale incidente în cauza, instanţa constată următoarele:
Potrivit art. 50 alin. (1) CCM la nivelul E., „la concediere din motive care nu tin de persoana salariatului,angajatorul îi plateste,functie de vechimea acestuia,o indemnizatie minima de concediere ...de patru salarii medii nete.”
Alineatul (4) din acelasi articol dispune ca „prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completeaza cu prevederile Planului Social insusit de parti”.(fila 78-vol.I)
Punctul 4 din Planul Social prevede că, în cazul plecarilor nonvoluntare, angajaţii E. vor primi 15 salarii(medii brute).
Prin addendum-ul la Planul Social partile au confirmat faptul ca, in redactarea pct. 4 din Planul Social (cu privire la ... indemnizatiile de concediere) vointa colectiva comuna a partilor la data semnarii Pactului Social, a fost aceea de a modifica în favoarea salariatilor E. indemnizatiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. (1) din CCM şi nu de a cumula indemnizatiile de concediere acordate în baza Planului Social cu cele acordate în baza art. 50 alin. (1) din CCM.(fila 99-vol.II)
Deoarece intimata a acordat contestatorului contravaloarea a 15 salarii medii brute, având în vedere dispozitiile Amendamentului la Planul Social, instanţa apreciază ca petitul 4 al actiunii nu este întemeiat.
În ceea ce priveste petitul 5 din actiune, privind obligarea intimatelor la plata integrala a drepturilor salariale,reprezentand sporuri (vechime în munca,in petrol şi spor de lucru peste program), precum şi bonuri de masa în cuantum de 7,15 RON,corespunzatoare perioadei de preaviz de 60 de zile lucratoare,instanta constata ca acesta este intemeiat în parte,pentru urmatoarele considerente:
În ceea ce priveste plata drepturilor salariale pe perioada de preaviz (exceptand bonurile de masa), contestatorul arata ca aincasat doar indemnizatia egala cu salariul de baza,nu şi celelate drepturi salariale, reprezentand sporuri.
Intimata nu a depus la dosar dovada achitarii drepturilor salariale pe perioada de preaviz,pentru ca instanta să poata verifica sustinerile contestatorului.
Deoarece acesta din urma recunoaste ca a primit o indemnizatie egala cu salariul de baza, fara sporurile aferente,iar intimatele, carora le revine sarcina probei în litigiile de munca,nu au facut dovada achitarii sporurilor,instanta va obliga pe intimate să plateasca contestatorului doar aceste sporuri la salariul de incadrare (2 salarii-perioada de preaviz a fost de 2luni), conform calculului efectuat de experta S. H.-M., adica suma de 1084 RON (542 lei X 2), (fila 68-vol.II).
În ceea ce priveste tichetele de masa solicitate de contestator pe perioada de preaviz,instanta retine urmatoarele :
Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 142/1998 „angajatorul distribuie salariaţilor tichetele de masă, lunar, în ultima decadă a fiecărei luni, pentru luna următoare”, iar alin. (2) prevede ca „în condiţiile prevăzute la alin. (1), angajatorul distribuie, pe salariat, un număr de tichete de masă corespunzător numărului de zile lucrătoare din luna pentru care se face distribuirea.”
Din interpretarea acestor dispozitii legale,instanta retine faptul ca,tichetele de masa se acorda,in conditiile legii speciale,numai salariatilor care merg la lucru,pe perioada efectiv lucrata. Deoarece contestatorul nu a fost la lucru în perioada de preaviz,acordandu-i-se acesta în natura,el nu are dreptul la tichete de masa.
În ceea ce priveste petitul 6 din actiune,acesta este intemeiat, având în vedere urmatoarele considerente:
Din inscrisurile depuse de intimate la dosar, coroborate cu retinerile expertului judiciar,instanta retine ca, în perioada 07.06.2003-01.12.2005,contestatorul a efectuat un numar de 388 ore suplimentare, în cuantum total actualizat pana în mai 2007,de 3.636,78 RON (fila 70-vol.II).
Apararea intimatelor potrivit careia nu au obligatia platii orelor suplimentare deoarece nu s-a solicitat în scris acest lucru,din partea angajatorului,nu poate fi retinuta de instanta,din urmatoarele considerente:
Prevederile art. 69 din CCM la nivelul E., precum şi ale art. 118 alin. (1) Codul Muncii, potrivit carora salariatii pot efectua munca suplimentara,numai la solicitarea angajatorului,instanta retine ca,desi nu s-a dovedit în cauza cererea expresa a angajatorului privind efectuarea de ore suplimentare,in masura în care insa acestea sunt efectiv prestate de catre reclamanta,acestea trebuie platite.
Aceasta solutie este în concordanta cu prevederile art. 4 din Carta sociala europeana revizuita,adoptata la Strasbourg la 3 mai 1996,ratificata de Romania prin Legea nr. 74/1999, potrivit caruia în vederea asigurării exercitării efective a dreptului la o salarizare echitabila, părţile se angajează:
1. să recunoască dreptul lucrătorilor la o salarizare suficienta, care să le asigure acestora, precum şi familiilor lor un nivel de trai decent;
2. să recunoască dreptul lucrătorilor la o rata majorată a salarizarii pentru orele suplimentare de munca, cu excepţia unor cazuri speciale;
3. să recunoască dreptul lucrătorilor şi al lucratoarelor la salarizare egala pentru munca de valoare egala.
De asemenea, potrivit art. 7 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale şi Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice,ratificat prin Decretul 212 din 31 octombrie 1974 al Consiliului de Stat al S.”Statele părţi la prezentul pact recunosc dreptul pe care îl are orice persoana de a se bucura de condiţii de munca juste şi prielnice, care să asigure îndeosebi:
a) remuneraţia care asigură tuturor muncitorilor cel puţin:
i) un salariu echitabil şi o remuneraţie egala pentru o muncă de valoare egala, fără nicio distincţie; …”
În consecinta,deoarece s-a dovedit în cauza efectuarea de ore suplimentare,instanta le va obliga pe intimate să plateasca reclamantei suma de 3.636,78 RON, reprezentand 388 ore suplimentare în cuantum actualizat.
Cererea referitoare la actualizarea sumei acordate conform indicelui de inflaţie este intemeiata, avand în vedere prevederile art. 1082 şi art. 1073 C. civ.,deoarece prin neplata drepturilor de natura salariala s-a creat contestatorului un prejudiciu constand în lipsa de folosinta a banilor.
G. de toate considerentele de fapt şi de drept aratate anterior,instanta a admis în parte contestatia,a obligat pe intimate să plateasca în solidar contestatorului suma de 1084 RON, cu titlu de drepturi salariale restante,aferente perioadei de preaviz,a obligat pe intimate să plateasca în solidar contestatorului suma de 3636,78 RON,reprezentand contravaloarea actualizata a 388 de ore suplimentare şi va respinge restul pretentiilor.
Împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs de recurentul E.S., şi (...) E. să B, criticându-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs formulate de recurentul E.S., se arată că instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că decizia de concediere nu conţine elementele obligatorii privind motivarea în drept din contractul colectiv de muncă, nu i-a fost notificat preavizul şi nu i s-a acordat în natură drepturile băneşti aferente preavizului, fiind lipsit de drepturile salariale integrale, nu au fost menţionate criteriile de stabilire a ordinii de prioritate conform legii şi contractului colectiv de muncă. Se mai arată că, au fost încălcate dispoziţiile art. 74 pct. 1 lit. b) din Codul Muncii, iar sancţiunea este cea prevăzută de art. 76 din Codul Muncii.
Cu privire la petitul doi din acţiune, instanţa nu a ţinut cont de faptul că în lista de disponibilizaţi depusă la dosarul cauzei şi stabilită de conducerea E., nu apar posturile de şofer, pentru zona B, întrucât aceştia erau încadraţi în organigrama serviciului interne şi nu mentenanţă şi pază. În consecinţă ca urmare a admiterii capetelor principale de cerere, se impunea admiterea şi a pretenţiilor reclamantului la drepturile băneşti restante, aşa cum au fost calculate de expertul desemnat în cauză.
În ceea ce priveşte plata indemnizaţiei de concediu mai mare decât cea care i-a fost acordată recurentului, instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că CCM al E. se completează cu Planul Social însuşit de părţi. Sentinţa mai este criticată şi pentru faptul că instanţa de fond nu a dispus plata către reclamant a celor patru salarii medii nete compensatorii, având în vedere că are o vechime în muncă mai mare de 15 ani.
În ceea ce priveşte neacordarea bonurilor de masă, instanţa de fond în mod greşit a apreciat că acestea nu se acordă, întrucât reclamantul a fost concediat fără preaviz, şi nu a avut nicio vină în faptul că nu s-a prezentat la serviciu.
În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta (...) E. SA, sentinţa este criticată pentru faptul că nu s-a ţinut cont de faptul că au fost depuse acte contabile din care rezultă că s-a efectuat plata drepturilor salariale la lichidare, care cuprind sporuri, indemnizaţie de concediu şi preaviz.
A doua critică din recurs se referă la faptul că prima instanţă a dispus în mod greşit plata orelor suplimentare întrucât nu rezultă din registrul de evidenţe faptul că s-au prestat orele suplimentare şi în consecinţă nu există nicio bază de calcul pentru acest lucru. Chiar dacă s-ar admite că reclamantul a prestat ore suplimentare, acest lucru a fost plătit prin faptul că a fost acordat sporul pentru muncă sistematică peste program.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate instanţa apreciază că recursul nu este întemeiat şi în consecinţă va fi respins în baza dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. pentru următoarele considerente.
Prima instanţă a reţinut corect starea de fapt şi a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică.
Măsura restructurării postului reclamantului a avut la bază programul de reorganizare aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administraţie al E. să din data de 7.06.2005 şi 9.08.2005, program pe care instanţa de judecată nu are competenţa de a-l cenzura. Este atributul exclusiv al conducerii fiecărei societăţii comerciale, de a aprecia măsurile care se impun a fi luate pentru eficientizarea activităţii şi o buna organizare a acesteia, potrivit scopului şi obiectului de activitate.
Au fost respectate astfel dispoziţiile art. 65 din Codul Muncii, şi întrucât prin desfiinţarea posturilor de şofer, s-au avut în vedere toate posturile, inclusiv al reclamantului, astfel că măsura luată, nu a avut în considerare, persoana reclamantului, ci postul în sine. Acest lucru este confirmat prin înscrisul de la fila 27 dosar recurs, în care sunt desfiinţate posturile de şofer, inclusiv al reclamantului şi se procedează la externalizarea activităţii de mentenenţă-pază.
A fost respectată aşadar condiţia privind caracterul real şi serios al restructurării, care aşa cum am arătat mai sus, s-a întemeiat pe o hotărâre a consiliului de administraţie, abilitat în acest sens.
În ceea ce priveşte critica legată de nulitatea deciziei nr. 106 din 16.05.2006, din analiza acesteia, rezultă că au fost respectate dispoziţiile imperative prevăzute de art. 268 din Codul Muncii, astfel că nu operează nulitatea absolută invocată de reclamant.
Referitor la drepturile salariale solicitate de reclamant, conform vechimii de 15 ani, instanţa de fond în mod corect a apreciat că dispoziţiile contractului colectiv de muncă se completează cu prevederile Planului Social însuşit de părţi, sens în care pretenţiile reclamantului nu sunt întemeiate.
În mod corect a apreciat instanţa de fond faptul că bonurile de masă nu se acordă decât în condiţiile în care angajatul prestează efectiv activitate în cadrul unităţii angajatoare, lucru care în cauză nu s-a realizat.
În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta (...) E. SA, trebuie subliniat faptul că în cauză a fost administrată proba cu expertiza tehnică, ocazie cu care această parte avea posibilitatea să depună toate înscrisurile necesare, la întocmirea raportului de expertiză. Înscrisul de la fila 15 depus în dosarul de recurs, nu poate fi avut în vedere pentru faptul că nu reprezintă dovada că sumele respective de bani au fost încasate de reclamant, nefiind semnat de reclamant această dovadă . Prim urmare, instanţa apreciază ca neîntemeiată critica, urmând în continuare să fie respinsă.
Referitor la plata orelor suplimentare, la dosar s-au depus o serie de înscrisuri, din care rezultă că reclamantul a desfăşurat ore suplimentare, impunându-se astfel plata lor, iar faptul că în registru de evidenţă a orelor suplimentare, nu apar ca fiind efectuate, este o afirmaţie fără niciun suport legal, faţă de înscrisurile depuse.
Faptul că reclamantul a beneficiat de sporul pentru muncă sistematică peste program, este lipsit de relevanţă, atâta timp cât în contractul colectiv de muncă nu este prevăzut expres acest lucru.
Faţă de aceste considerente instanţa apreciază că recursurile sunt nefondate şi în consecinţă vor fi respinse în baza dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., urmând ca sentinţa primei instanţe să fie menţinută ca legală şi temeinică.

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner