Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs

Tematică: Drepturi banesti

La data cererii de chemare în judecată, şi implicit la data pronunţării sentinţei instanţei de fond, raporturile de muncă dintre părţi nu au încetat. În mod corect nu se mai poate analiza legalitatea deciziei de concediere, de către instanţă, aceasta fiind revocată de însuşi emitentul ei. Prin urmare este reactivat raportul de muncă dintre părţi şi pentru aceste considerente în mod corect nu a acordat contravaloarea preavizului instanţei de fond. Câtă vreme reclamanta este încă angajata societăţii parate, aceasta poate efectua cele şase zile de concediu ramase pana în prezent neefectuate, compensarea în bani a celor sase zile putând opera conform art. 141 alin. (4) din Codul muncii numai în cazul încetării contractului individual de muncă. Reclamantei nu-i poate fi acordata contravaloarea celor cinci zile lucrătoare (diferenţa pana la 20 a termenului de preaviz) atâta timp cat actul de încetare a raportului de munca (în mod accesoriu toate prevederile din acel act inclusiv cea referitoare la termenul de preaviz) a fost revocat.
(Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 201/M din 26 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)

Prin sentinţa civilă nr. 1445/2007 Tribunalul Covasna a dispus următoarele:
A admis în parte cererea formulată şi precizată de reclamanta U.E. în contradictoriu cu pârâta SC U. SRL. A obligat pârâta sa plătească reclamantei suma de 450 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite acesteia pentru perioada 16.10.2007-15.11.2007. A respins restul pretenţiilor reclamantei. Fără cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunţa această şedinţă instanţa a reţinut următoarele:
Reclamanta a fost angajată la societatea pârata ca şi redactor, pe o perioadă nedeterminata, având un salariu de baza brut în cuantum de 450 Ron (a se vedea în acest sens contractul individual de munca depus în copie la fila 29 din dosar).
Prin decizia nr. 3/24.09.2007 emisă de parată s-a dispus încetarea contractului de munca al reclamantei începând cu data de 16.10.2007, ca urmare a desfiinţării postului de secretar de redacţie ocupat de salariat.
Apoi, prin dispoziţia nr. 4/14.11.2007, societatea parâtă a revocat actul anterior emis de desfacere a contractului de munca al reclamantei. Aşa fiind, raportul de munca al părţii reclamante (angajat) cu societatea parâtă (angajator) continua sa existe intre părţi şi să-şi producă efectele.
Prin urmare, câtă vreme reclamanta este încă angajata societăţii parate, aceasta poate efectua cele şase zile de concediu ramase pana în prezent neefectuate, compensarea în bani a celor sase zile putând opera conform art. 141 alin. (4) din Codul muncii numai în cazul încetării contractului individual de muncă.
De asemenea, reclamantei nu-i poate fi acordata contravaloarea celor cinci zile lucrătoare (diferenţa pana la 20 a termenului de preaviz) atâta timp cat actul de încetare a raportului de munca (în mod accesoriu toate prevederile din acel act inclusiv cea referitoare la termenul de preaviz) a fost revocat.
Cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata salariilor compensatorii apare de asemenea, ca fiind neîntemeiată deoarece aceste sume se pot acorda conform art. 78 alin. (1) din CCM la nivel naţional numai la încetarea contractului individual de muncă.
În ceea ce priveşte insa pretenţia având ca obiect obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale aferente perioadei 16.10.2007-15.11.2007 aceasta este întemeiata.
Astfel, conform prevederilor art. 163 alin. (1) din Codul muncii, plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plata, precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit.
Înscrisul depus de societatea pârâtă la dosar, înscris constând în chitanţa de depunere a mandatului poştal (450 lei) nu este de natură a proba efectuarea plăţii, ci doar expedierea către reclamanta a respectivei sume; partea reclamanta susţinând ca până la data pronunţării prezentei sentinţe nu a încasat salariul restant.
Pentru ca pârâta sa fie eliberată de obligaţia sa de plata a salariului pe care îl datorează reclamantei, societatea trebuia sa urmeze procedura „ofertei de plata”, reglementata de prevederile art 586-590 Cod civil, urmata de „consemnaţiune” în situaţia în care creditorul obligaţiei de plata (in speţă reclamanta) ar fi refuzat primirea sumei.
Pretenţia ce are ca obiect plata daunelor morale în valoare de 10000 lei a fost respinsa de asemenea de către instanţa deoarece reclamanta nu a probat existenta cumulativa a condiţiilor prevăzute de art 998-999 Cod civil pentru angajarea răspunderii civile delictuale a societăţii pârâte.
Împotriva acestei sentinţe contestatoarea a formulat recurs în termen.
În motivele de recurs sentinţa este criticată pentru următoarele:
- în mod greşit a soluţionat instanţa de fond cererea privitoare la nulitatea absolută a deciziei de concediere. Angajatorul nu a respectat dispoziţiile art. 64 Codul muncii, respectiv nu i-a oferit un alt loc de muncă.
- s-a apreciat greşit că în cauză şi-a produs efecte decizia de revocare a deciziei de concediere contestată.
- luând act de revocarea deciziei de concediere, s-a respins capătul de cerere privind compensarea în bani a celor 6 zile de concediu de odihnă neefectuate, contravaloarea celor 5 zile lucrătoare, plata salariilor compensatorii în cuantum de 5.000 lei.
În cauză a formulat întâmpinare SC U. SRL susţinând respingerea recursului.
Analizând motivele de recurs, instanţa constată că nu sunt fondate.
Măsura revocării deciziei de concediere este la latitudinea angajatorului şi apare de regulă în cazul în care angajatorul care a hotărât concedierea ar constata ca urmare a unei sesizări din proprie iniţiativă netemeinicia sau nelegalitatea măsurii luate. Au astfel posibilitatea să revină asupra acesteia.
În consecinţă, în mod corect nu se mai poate analiza legalitatea deciziei de concediere, de către instanţă, aceasta fiind revocată de însuşi emitentul ei. Prin urmare este reactivat raportul de muncă dintre părţi şi pentru aceste considerente în mod corect nu a acordat contravaloarea preavizului instanţei de fond.
În legătură cu pretenţiile constând în plata drepturilor salariale reprezentând contravaloarea a 6 zile concediu de odihnă şi contravaloarea a 5 zile lucrătoare şi a salariilor compensatorii în cuantum de 5000 lei, soluţia instanţei este corectă.
Cu mandatul poştal 4045 s-a achitat în 29.11.2007 recurentei suma de 450 lei reprezentând salarii restante aferente perioadei 16.10.2007-15.11.2007 (până la data revocării deciziei de desfacere a contractului de muncă.
Tot prin mandat poştal 91/16.01.2008 s-a achitat recurentei suma de 152 lei reprezentând indemnizaţia pentru 6 zile concediu de odihnă aşa cum rezultă din întâmpinarea formulată în recurs de SC U. SRL cât şi din adeverinţa nr. 66/30.01.2008 emisă de E. B P. C şi depună în probaţiune în recurs.
În ceea ce priveşte plata sumei de 5000 Ron instanţa de fond în mod corect a reţinut că nu poate fi acordată recurentei care, după revocarea deciziei de concediere a fost convocată la locul de muncă pentru reluarea activităţii până la expirarea noului termen de preaviz care a expirat la 17.12.2007 (conform convocării nr. 83/18.12.2007), după pronunţarea sentinţei instanţei de fond.
Prin urmare, la data cererii de chemare în judecată, şi implicit la data pronunţării sentinţei instanţei de fond, raporturile de muncă dintre părţi nu au încetat.
Pentru aceste considerente, instanţa constată că sentinţa de fond este legală şi temeinică şi în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul promovat şi va menţine sentinţa.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner