Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs

Tematică: Contestatie decizie concediere

Nu se impune reintegrarea reclamantei în postul deţinut anterior, cu obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale, deoarece culpa aparţine reclamantei care nu s-a mai prezentat la locul de muncă.
(Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 300/R/M (300) din 2 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)

Constată că prin sentinţa civilă nr. 45/2008 a Tribunalul Braşov a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta E. (...), în contradictoriu cu pârâta SC E. TRANS SRL. A fost obligată pârâta să depună contractul individual de muncă încheiat cu reclamanta, la ITM în vederea înregistrării acestuia. S-a dispus anularea măsurii concedierii reclamantei dispusă de pârâtă la data de 27.08.2007. S-a dispus reintegrarea reclamantei în postul deţinut anterior emiterii deciziei de concediere.
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a drepturilor salariale indexate, majorate şi reactualizate, drepturi de care ar fi beneficiat din momentul concedierii şi până la reintegrarea efectivă. Au fost respinse restul pretenţiilor.  A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.000 lei reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:
Reclamanta a fost angajată în cadrul societăţii pârâte în funcţia vânzător, pe durată nedeterminată, începând cu data de 1.07.2007, astfel cum rezultă din copia contractului individual de muncă depus la dosar (filele 30-31).
Acest contract nu a fost înregistrat la ITM.
Potrivit dispoziţiilor art. 16 din Codul Muncii, contractul individual de muncă se încheie în baza consimţământului părţilor, în formă scrisă, în limba română. Obligaţia de încheiere a contractului în formă scrisă revine angajatorului.
Refuzul pârâtei este nejustificat atâta vreme cât nu există nicio dispoziţie legală care să condiţioneze înregistrarea unui contract individual de muncă de către Inspectoratul Teritorial de Muncă de depunerea carnetului de muncă la această instituţie.
Faţă de acestea Tribunalul va admite primul petit din acţiune şi va dispune în consecinţă.
Cât priveşte petitul privind restituirea carnetului de muncă se reţine că potrivit art. 4 alin. (2) din Decretul nr. 92/1976 la încetarea activităţii sau în caz de transferare, carnetul de muncă se înmânează titularului, completat cu înscrierile la zi. Obligaţia de înmânare a carnetului de muncă revine angajatorului, astfel cum reiese din textul legal menţionat. Totodată acestuia îi revine şi obligaţia de a proba acest fapt, având în vedere dispoziţiile art. 287 din Codul Muncii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta SC „E. Trans” SRL, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că niciun text de lege nu prevede obligaţia depunerii contractului individual de muncă concomitent cu carnetul de muncă. Înregistrarea contractului individual de muncă al contestatoarei la ITM nu a putut fi realizat din cauza atitudinii acesteia.
În ceea ce priveşte petitul privind anularea concedierii, sentinţa este nelegală atâta timp cât nu a existat o asemenea decizie. Reclamanta nu a fost concediată, aceasta fiind cea care nu s-a mai prezentat la locul de muncă. În ceea ce priveşte acordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată, soluţia instanţei este nelegală, atâta timp cât acţiunea a fost admisă în parte.
Examinând sentinţa atacată în raport cu motivele invocate în recurs, instanţa constată că acesta este întemeiat în parte pentru următoarele motive:
Dispoziţiile art. 55 lit. b) din Codul Muncii prevăd că raporturile de muncă dintre părţi, încetează că urmare a acordului părţilor la data convenită de acestea. Data la care părţile convin să înceteze raporturile de muncă trebuie să rezulte în mod expres.
În contextul dispoziţiilor legale menţionate, în speţă nu a fost emisă o decizie cu privire la desfacerea contractului de muncă şi nici nu s-a dovedit luarea unei măsuri de concediere de către recurenta pârâtă pentru încălcarea dispoziţiilor privind disciplina la locul de muncă, a dispoziţiilor contractului colectiv de muncă precum şi a atribuţiilor de serviciu.
Astfel cum rezultă din declaraţia martorei reclamanta nu a fost concediată, aceasta fiind cea care nu s-a mai prezentat la locul de muncă.
În condiţiile existenţei unui contract individual de muncă şi a unor dovezi care să ateste culpa unităţii în luarea unei măsuri de concediere, contractul individual îşi produce efectele juridice pentru care s-a încheiat, între părţi continuând să existe raporturi juridice până la luarea efectivă a unei măsuri de concediere.
În consecinţă, nu se impune reintegrarea reclamantei în postul deţinut anterior, cu obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale, deoarece culpa aparţine reclamantei care nu s-a mai prezentat la locul de muncă.
Critica cu privire la depunerea contractului individual de muncă, încheiat cu intimata reclamantă, la ITM în vederea înregistrării acestuia este neîntemeiată.
Obligaţia angajatorului de a înregistra contractul individual de muncă al angajatului, în termen de 20 de zile este expres prevăzut de Legea nr. 130/1999.
Refuzul recurentei pârâte este aşadar nejustificat, în condiţiile inexistenţei unei dispoziţii care să condiţioneze înregistrarea contractului de muncă, condiţionat de depunerea concomitentă a carnetului de muncă.
În ceea ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată către reclamantă, soluţia instanţei este legală, la stabilirea cuantumului s-au avut în vedere dispoziţiile art. 276 C. proc. civ., dat fiind că pretenţiile părţilor au fost încuviinţate numai în parte.
Faţă de considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 C. proc.civ. recursul va fi admis, iar sentinţa civilă modificată în parte în sensul respingerii pretenţiilor privind anularea măsurii concedierii şi reintegrarea reclamantei, precum şi plata drepturilor salariale.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner