Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs

Tematică: Contestatie decizie concediere

Potrivit art. 268 alin. (1) Codul Muncii: „angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei”. Potrivit foilor colective de prezenţă de la dosar şi celor recunoscute implicit de contestatoare prin cererea formulată acesta nu a lucrat pe perioada respectivă, ştiut fiind că salariul este preţul muncii pretate, şi prin urmare instanţa va respinge acest petit. Mai mult decât atât nici nu s-a făcut vreo dovadă că ar fi fost împiedicată să lucreze, or potrivit art. 1169 C. civ. cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească.
(Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 388/R/M (300) din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)

Constată că prin sentinţa civilă nr. 86/31 ianuarie 2008 a Tribunalul Covasna s-a admis în parte contestaţia formulată de contestatoarea G.F., în contradictoriu cu intimata S.C. L. J. SRL şi în consecinţă:
A fost anulată Dispoziţia de desfacere a contractului individual de muncă a contestatoarei că tardiv emisă. S-a dispus reintegrarea contestatoarei în funcţia deţinută anterior emiterii dispoziţiei. Au fost respinse restul pretenţiilor.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin dispoziţia cu nr. 32/1.09.2007 intimata se menţionează că din 2005 luna decembrie nu s-a mai prezentat numărul de 240 zile este mai mic decât cele ale uni an calendaristic, considerând raportat la probele de la dosar că este vorba de o eroare materială, şi că în realitate este vorba de decembrie 2006. Mai mult decât atât la fila 24 din dosar s-a depus contractul individual de muncă potrivit căruia raportul de muncă între părţi a luat naştere la data de 23.01.2006, menţiuni care sunt în sprijinul celor reţinute mai sus.
Apărarea intimatei referitor la data de la care curge termenul pentru emiterea dispoziţiei de sancţionare nu poate fi primită, deoarece în dosarul invocat cu nr. (...) aceiaşi contestatoare a solicitat instanţei obligarea aceluiaşi angajator la plata indemnizaţiei de concediu de odihnă aferentă anului 2006, la diferenţe de indemnizaţii pentru concediile medicale de care a beneficiat şi a salariului pe iunie 2006, pretenţii care nu au legătură cu prezenta cauză.
Potrivitor la termenul în care se emite dispoziţie de sancţionare în temeiul art. 61 lit. a) Codul Muncii instanţa reţine următoarele:
Potrivit art. 268 alin. (1) Codul Muncii: „angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei”.
În speţa de faţă referatul care este avut în vedere la emiterea dispoziţiei este din 15.01.2007 dar sancţiunea s-a aplicat prin act scris abia în septembrie 2007, deci după mai bine de 6 luni ceea ce atrage drept consecinţă admiterea în parte a contestaţiei, iar că urmare a constatării tardivităţii emiterii dispoziţiei de desfacere a contractului individual de muncă, dispoziţie pe care instanţa o va anula.
Referitor la drepturile salariale solicitate, se reţine că potrivit foilor colective de prezenţă de la dosar şi celor recunoscute implicit de contestatoare prin cererea formulată acesta nu a lucrat pe perioada respectivă, ştiut fiind că salariul este preţul muncii pretate, şi prin urmare instanţa va respinge acest petit. Mai mult decât atât nici nu s-a făcut vreo dovadă că ar fi fost împiedicată să lucreze, or potrivit art. 1169 C. civ. cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească.
Nici daunele morale nu se acordă întrucât nu sunt prevăzute în contractul individual de muncă, nu s-a făcut referire nici la posibilitatea acordării lor că urmare a cuprinderii în C.C.M., instanţa având în vedre şi prevederile Deciziei nr. 40 din 7.05.2007 a Î.C.C.J.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatoarea solicitând modificarea în parte a hotărârii pronunţate. Critica netemeiniciei şi nelegalităţii sentinţei atacate priveşte încălcarea normelor de drept procesual şi a celor de drept material, respectiv încălcarea principiului aflării adevărului, a dreptului la apărare, principiul rolului activ al judecătorului şi a principiului contradictorialităţii.
Acordarea daunelor morale este necesară fiind determinată de starea de stres continuu de la locul de muncă şi care a provocat o nevroză cu erupţii cutanate. În drept, recursul se întemeiază pe dispoziţiile art. 299-316 cod pr. civilă.
Intimata SC L. J. SRL a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului că nefondat, deoarece, după expirarea concediului de odihnă, contestatoarea nu şi-a continuat activitatea la locul de muncă.
Examinând sentinţa atacată în raport cu motivele de recurs şi probele administrate, instanţa constată că recursul este nefondat. Criticile din recurs vizează în esenţă acordarea daunelor morale şi nerespectarea unor principii de drept.
Pentru a justifica aplicarea prevederilor art. 269 alin. (1) din Codul Muncii, în corelare cu dispoziţiile art. 998 şi 999 din C. Civ., ca temei juridic al reparării prejudiciului moral în cadrul raporturilor juridice de muncă, este necesar că răspunderea patrimonială reciprocă a părţilor dintr-un asemenea raport să poată izvorî din contractul de muncă, bazându-se pe principiile răspunderii contractuale.
În speţă, daunele morale nu sunt prevăzute în contractul de muncă şi nici nu se justifică acordarea lor, întrucât nu s-a reţinut culpa unităţii pentru desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Instanţa de fond nu a verificat aspecte legate de temeinicia motivelor abaterii disciplinare şi a reţinut ca fiind aplicabile dispoziţiile Codului Muncii, în ceea ce priveşte emiterea deciziei peste termenul prevăzut de lege.
Criticile din recurs privind încălcarea normelor de drept procesual sunt neîntemeiate. Nu poate fi interpretată şi reţinută că o omisiune în exercitarea rolului activ de către instanţă, neaudierea că martori a unor persoane pe care partea le-a indicat în condiţiile în care proba testimonială nu era utilă soluţionării cauzei. Hotărârea a fost pronunţată cu respectarea principiului contradictorialităţii, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a dispoziţiilor legale.
Faţă de considerentele ce preced, recursul declarat va fi respins, în temeiul art. 312 C. proc. civ.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner