Demisie fără preaviz. Condiţii. Obligaţia respectării de către salariat a termenului de preaviz. Casare cu trimitere. Nelegala anulare a deciziei de concediere.

Tematică: Actiune in constatare

1. Demisia este actul unilateral de voinţă al salariatului prin care înţelege să pună capăt unui contract individual fără să menţioneze motivele care l-au determinat, dându-se expresie principiului libertăţii muncii. În această situaţie trebuie să respecte termenul de preaviz deoarece art. 79 alin. (5) Codul Muncii prevede că în termenul de preaviz contractul de muncă continuă să-şi producă efectele respectiv salariatul este obligat să se prezinte la serviciu şi să presteze munca iar angajatorul să-i plătească salariul. 2. Salariatul poate să–şi prezinte demisia fără preaviz dar numai în condiţiile art. 78 alin. (8) Codul Muncii şi în acest caz ar trebui menţionate şi care dintre obligaţiile asumate de angajator nu au fost îndeplinite. Cu alte cuvinte trebuie să motiveze de ce nu respectă obligaţia impusă de lege de a se prezenta la serviciu pe perioada preavizului. 3. Salariatul doar şi-a prezentat demisia la data de 21.09.2007 înregistrată de angajator sub nr. 240 în care menţionează că înţelege să-şi prezinte demisia începând cu data de 21.09.2007 dar nu a precizat motivele pentru care înţelege să-şi prezinte demisia fără preaviz şi nici care sunt obligaţiile nerespectate de angajator. În aceste condiţii contractul individual de muncă a continuat să-şi producă efectele şi nu putea înceta prin demisie decât la expirarea termenului de preaviz şi nu la data prezentării demisiei astfel că recurenta a continuat să aibă calitatea de angajator pentru salariat cu toate prerogativele date de lege inclusiv cea prevăzută de art. 40 alin. (1) lit. e) CodulMuncii – să constate săvârşirea abaterilor disciplinare şi să aplice sancţiunile corespunzătoare, potrivit legii, contractului colectiv de muncă aplicabil şi regulamentului intern. Aşadar concluziile instanţei de fond că decizia de sancţionare este lovită de nulitate deoarece a fost emisă după încetarea raporturilor de muncă prin demisie sunt eronate.
(Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 9057 din 17 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)

La 29.10.2007, S.N.M. a chemat în judecată pe pârâta SC (...) T. Global T. SRL pentru ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, Tribunalul ă constate nulitatea absolută a deciziei de concediere nr 254/28 09 2007. In motivarea acţiunii, a arătat că a fost angajat la societatea pârâtă în funcţia de manager de proiect până la data de 21 09 2007, dată la care şi-a depus demisia înregistrată sub nr 2740/21 09 2007.

Această atitudine a fost motivată de nerespectarea repetată de către angajator a obligaţiilor asumate prin contractul individual de muncă. Arată contestatorul că deşi a efectuat peste 200 de ore suplimentare în folosul angajatorului, acestea nu au fost compensate cu ore libere plătite în condiţiile art. 119 din Legea nr. 53/2003, şi nu a primit nicio retribuţie în conformitate cu dispoziţiile art. 120 din acelaş act normativ. Mai mult decât atât, arată contestatorul, societatea a întârziat cu plata salariului, chenzina cuvenită pe data de 15 09 2007 fiind virată abia la 20 09 2007. A mai învederat că a recurs la demisie şi anterior cu câteva zile insă, această cerere nu a fost înregistrată ci a fost ruptă de către administratorul societăţii H.T. A depus la dosar copie de pe decizia nr 254 / 28 09 2007.

Prin întimpinarea depusă la 15.11.2007, societatea solicită respingerea contestaţiei ca nefondată.

S-a invocat excepţia conexităţii cauzei, cu cauza înregistrată sub nr. (...), litigiul purtând intre aceleaşi părţi. A mai arătat că decizia de concediere este legală şi temeinică fiind emisă în conformitate cu dispoziţiile Codului Muncii, CCM, D., RI, şi fişa postului .

Motivaţia că angajatorul nu ar fi respectat obligaţiile referitoare la plata salariului, este nefondată, iar sumele cuvenite pentru luna septembrie 2007 au fost virate în contul reclamantului la termenul la care toţi salariaţii îşi primesc salariul .

Cât priveşte orele pretins lucrate suplimentar, învederează că pentru situaţia în care nu au fost compensate cu timp liberal a dispoziţia salariatului, acestea au fost plătite.

A depus la dosar copie după cererea adresată instanţei în ceea ce priveşte drepturi băneşti şi citaţia pentru ziua de 17 10 2007, în cauza cu a cărei judecată este investit completul CM 1.

In apărare societatea a depus următoarele înscrisuri: invitaţia la Comisia de disciplină adresată contestatorului, procesul verbal al Comisii de disciplină, decizia înregistrată la ITM, demisia contestatorului, contractul colectiv de muncă al societăţii, regulamentul de ordine interioară al societăţii, contractul individual de muncă, fişa postului .

Prin încheierea din 29 11 2007, instanţa a încuviinţat proba cu interogatoriu solicitată de apărătorul intimatei.

Prin sentinţa nr. (...) a admis contestaţia formulată de contestatorul S.N.M. împotriva decizia de concediere nr. 254/28 septembrie 2007 emisă de intimata SC (...) T. Global T. SRL. A anulat decizia de concediere nr. 254 / 28 septembrie 2007 emisă de intimată. A obligat intimata către contestator la 1000 (una mie) lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţa a reţinut următoarele:

Aşa cum rezultă din înscrisurile existente la dosar, (fila 99) salariatul şi-a dat de misia la data de 21 09 2007, consacrând manifestarea de voinţă unilaterală în formă scrisă, formă justificată de principiu simetriei la încetarea raporturilor de muncă prin concediere încetare de reclamă forma scrisă. Înscrisul nu cuprinde motivele demisiei, insă, aceste motive nu se impun a fi inserate, manifestarea de voinţă a salariatului, operând deplin şi necondiţionată.

Regula în materia încetării contractului individual de muncă din iniţiativa salariatului, este că, încetarea raporturilor operează după expirarea unui termen de preaviz, în condiţiile art. 79 din Codul Muncii, excepţia fiind cea stipulată în art. 79 alin. 8, (respectiv, situaţia în care angajatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate).

Obligaţia neîndeplinită de angajator, de care contestatorul se prevalează, atunci când îşi justifică demisia fără preaviz, constă în faptul că angajatorul nu i-ar fi plătit drepturile salariale corespunzătoare orelor suplimentare din perioada octombrie 2006 – septembrie 2007. Această situaţie în fapt, urmează a fi examinată de instanţă în analiza legalităţii şi temeinicei cererii de demisie fără preaviz.

De reţinut că intimata contestă starea de fapt învederată de salariatul contestator, susţinând că toate drepturile i-au fost plătite.( fila 10, pct 4 din întimpinare ).

Împotriva acestei susţineri, insă, operează împrejurarea că, contractul individual de muncă stipulează ca dată la care se plătesc chenzinele, ca fiind 17 şi 3 ale fiecărei luni, pe când, înscrisurile depuse la dosar de către intimată (fila 109, 110) menţionează cu totul alte date.

Învederează contestatorul că societatea intimată i-a plătit (voluntar) o parte din sumele reprezentând retribuţia orelor suplimentare pe anul 2006, după ce acesta iniţiase procedura demisiei .Această împrejurare, necontestată de intimată, se subsumează unei achiesări parţiale la pretenţiile contestatorului, achiesare care nu schimbă, totuşi, situaţia ce justifică lipsa preavizului ci, dimpotrivă, consacră susţinerile salariatului contstator.

Împrejurările că angajatorul nu a plătit la termenele stipulate în contract drepturile salariale iar cele privind munca suplimentară sunt recunoscute şi plătite după manifestarea demisiei, sunt de natură să-l îndreptăţească pe salariat la iniţierea încetării raporturilor de muncă, unilateral şi fără preaviz.

Societatea intimată a invocat faptul că salariatul nu ar fi formulat o cerere în scris pentru a obţine drepturile.

Apărarea va fi înlăturată, deoarece, în raporturile de muncă, drepturile nu se obţin în urma unei cereri formulată în scris. O asemenea condiţie de formă nu este necesară, astfel că recunoaşterile salariatului (din interogatoriu) că nu ar fi solicitat în scris acordarea drepturilor rămâne fără relevantă, cât timp, în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Codul Muncii, salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege.

Făcând aplicarea disp.art 274 C. proc. civ., partea care a căzut în pretenţii va fi obligată la cheltuieli de judecată .

 

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Un prim motiv de recurs invocat se referă la faptul că hotărârea dată nu conţine motivele de fapt şi de drept potrivit cu art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Al doilea motiv de recurs se referă la faptul că instanţa de fond motivează prin hotărâre un capăt de cerere la care contestatorul a renunţat în mod expres, fapt de care se ia act chiar prin hotărâre, la termenul din 20 03 2008.Se constată nulitatea deciziei dar nu se arată care este temeiul legal al nulităţi, care sunt dispoziţiile imperative care nu pot fi înlăturate decât prin anularea actului vătămător. Totodată prin constatarea nulităţii nu se dispune ce măsură să fie luată.

Recurenta a mai susţinut că instanţa de fond a reţinut o anumită situaţie însă nu a explicat din ce motive şi nu a invocat în cuprinsul hotărârii şi nici în dispozitiv texte de lege privind cererea cu care a fost investită, motivând alte aspecte pe care le-a reţinut. A mai susţinut că nu au fost analizate probele, aşa încât hotărârea pare arbitrară, nu s-a ţinut seama de întregul ansamblu probator.

Prin interogatoriul luat contestatorului, acesta a recunoscut starea de fapt arătată în apărare. Recurenta a mai arătat că hotărârea atacată nu poate fi pusă în aplicare câtă vreme se dispune decât anularea deciziei fără să se dispună măsura conexă acesteia.

Un alt motiv de recurs se referă la faptul că prin sentinţa civilă nr. 3477/16 05 2008 a Tribunalului Dolj s-a respins ca neîntemeiată cererea pentru a-i plăti 216 de ore de muncă suplimentară efectuate pe perioada angajării.

Pe fond, recurenta a susţinut că decizia de concediere este legală şi temeinică, a fost emisă în concordanţă cu dispoziţiile Codului muncii, CCM, RI şi fişa postului.

Recurenta a mai arătat că angajatorul şi-a respectat în totalitate obligaţiile în sensul că a achitat drepturile salariale aferente lunii septembrie 2007 şi indemnizaţia de concediu de odihnă aferent anului 207.

În drept a invocat dispoziţiile art. 304 ind.1 C. proc. civ. Recurenta a depus la dosarul cauzei sentinţa nr. 3477/16 05 2008 pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. (...).

Intimatul, deşi legal citat, nu a depus întâmpinare în cauză.

 

Analizând sentinţa prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi sub toate aspectele, conform art. 304 ind.1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Conform art. 79 alin. (1) Codul Muncii, prin demisie se înţelege actul unilateral de voinţă a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz. (3) Salariatul are dreptul de a nu motiva demisia. (4) Termenul de preaviz este cel convenit de părţi în contractul individual de muncă sau, după caz, cel prevăzut în contractele colective de muncă aplicabile şi nu poate fi mai mare de 15 zile calendaristice pentru salariaţii cu funcţii de execuţie, respectiv de 30 de zile calendaristice pentru salariaţii care ocupă funcţii de conducere. (5) Pe durata preavizului contractul individual de muncă continuă să îşi producă toate efectele. (6) În situaţia în care în perioada de preaviz contractul individual de muncă este suspendat, termenul de preaviz va fi suspendat corespunzător. (7) Contractul individual de muncă încetează la data expirării termenului de preaviz sau la data renunţării totale ori parţiale de către angajator la termenul respectiv. (8) Salariatul poate demisiona fără preaviz dacă angajatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contractul individual de muncă.

Astfel că demisia este actul unilateral de voinţă al salariatului prin care înţelege să pună capăt unui contract individual fără să menţioneze motivele care l-au determinat, dându-se expresie principiului libertăţii muncii.

Dar în această situaţie trebuie să respecte termenul de preaviz deoarece art. 79 alin. (5) Codul Muncii prevede că în termenul de preaviz contractul de muncă continuă să-şi producă efectele respectiv salariatul este obligat să se prezinte la serviciu şi să presteze munca iar angajatorul să-i plătească salariul.

Salariatul poate să–şi prezinte demisia fără preaviz dar numai în condiţiile art. 78 alin. (8) Codul Muncii şi în acest caz ar trebui menţionate şi care dintre obligaţiile asumate de angajator nu au fost îndeplinite. Cu alte cuvinte trebuie să motiveze de ce nu respectă obligaţia impusă de lege de a se prezenta la serviciu pe perioada preavizului.

În speţa de faţă, salariatul doar şi-a prezentat demisia la data de 21.09.2007 înregistrată de angajator sub nr. 240 (fila 99, dosar fond) în care menţionează că înţelege să-şi prezinte demisia începând cu data de 21.09.2007 dar nu a precizat motivele pentru care înţelege să-şi prezinte demisia fără preaviz şi nici care sunt obligaţiile nerespectate de angajator.

În aceste condiţii contractul individual de muncă a continuat să-şi producă efectele şi nu putea înceta prin demisie decât la expirarea termenului de preaviz şi nu la data prezentării demisiei astfel că recurenta a continuat să aibă calitatea de angajator pentru salariat cu toate prerogativele date de lege inclusiv cea prevăzută de art. 40 alin. (1) lit. e) CodulMuncii – să constate săvârşirea abaterilor disciplinare şi să aplice sancţiunile corespunzătoare, potrivit legii, contractului colectiv de muncă aplicabil şi regulamentului intern.

Relaţiile de muncă sunt guvernate de principiul bunei-credinţe astfel că atât salariatul cât şi angajatorul trebuie să-şi exercite drepturile şi să-şi îndeplinească obligaţiile cu bună-credinţă.

În cauză intimatul, deşi iniţial nu menţionează că angajatorul ar avea obligaţii neîndeplinite, susţine că şi-a prezentat demisia fără preaviz fiindcă nu i-au fost achitate drepturile salariale aferente orelor suplimentare efectuate, susţinere care s-a dovedit nefondată deoarece prin sentinţa nr. 3477/16 05 2008 pronunţată de Tribunalul Dolj s-a respins acţiunea ca nefondată. A mai susţinut intimatul că un alt motiv pentru care şi-a prezentat demisia fără preaviz este că nu i-au fost achitate drepturile salariale aferente lunii septembrie 2007 şi indemnizaţia pentru concediu de odihnă aferent anului 2007 dar din înscrisurile depuse la dosarul de fond, filele 110-120, rezultă că i-au fost achitate drepturile salariale pentru perioada ianuarie-septembrie 2007. Aşadar concluziile instanţei de fond că decizia de sancţionare este lovită de nulitate deoarece a fost emisă după încetarea raporturilor de muncă prin demisie sunt eronate.

Având în vedere aceste aspecte şi faptul că în contestaţie intimatul contestator a susţinut că toate acuzele din decizia de concediere sunt absolut nereale, Curtea urmează ca în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ. să admită recursul formulat de intimată, să caseze sentinţa şi să trimită cauza spre la aceeaşi instanţă pentru soluţionarea contestaţiei formulată împotriva deciziei de concediere în raport de aceste susţineri.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner