Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Procedura simplificată a falimentului. Nulitatea absolută a deciziei de încetare a contractului de muncă pentru motive care nu ţin de persoana salaritului. Aplicarea art. 78 Codul Muncii. Plata daunelor morale

Tematică: Contestatie decizie concediere

Prin decizia nr. 4/8.06.2007 (fila 3 dosar fond) emisă de S.C. E. S.A., prin lichidator judiciar S.C.P. B. Expert S.P.R.L., s-a dispus încetarea contractului de muncă al contestatorului E.J. începând cu data de 8.06.2007, în temeiul art. 65 alin. (1) şi (2) din Codul Muncii. Nicăieri în cuprinsul acestei decizii nu se face referire la Legea insolvenţei nr. 85/2006, ci temeiul legal menţionat în această decizie este art. 65 Codul Muncii, articol care reglementează concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului: concedierea determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana acestuia. Rezultă aşadar că în speţă, nu poate fi reţinută aplicabilitatea Legii insolvenţei, ci a Codului Muncii, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, aceasta analizând condiţiile de formă ale deciziei de concediere în raport de dispoziţiile art. 74 Codul Muncii. Întrucât decizia contestată nu cuprinde o descriere a motivelor care au determinat concedierea, în mod corect instanţa de fond a apreciat că în speţă au fost nesocotite dispoziţiile art. 74 lit. a) Codul Muncii.
(Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 282/R-CM din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)

Prin acţiunea înregistrată sub nr. (...) pe rolul Tribunalului Argeş, contestatorul E.J. a chemat în judecată pe intimata S.C. E. S.A. reprezentată prin lichidator S.C.P. B. Expert, solicitând anularea deciziei nr. 4/08.06.2007, reîncadrarea sa în funcţia avută anterior şi acordarea drepturilor salariale de la data de 8.06.2007 şi până la reintegrarea efectivă, precum şi obligarea la plata unor daune morale în cuantum de 15.000 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 2/CM din 9 ianuarie 2008 a fost admisă în parte contestaţia şi s-a constatat nulitatea absolută a deciziei de concediere nr. 4 din 08.06.2007 emisă de intimată. S-a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior concedierii şi a fost obligată intimata să-i plătească acestuia o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi actualizate şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, drepturi salariale aferente perioadei cuprinse între data de 08.06.2007 şi data reintegrării efective pe postul deţinut.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, începând cu data de 1.01.2001, contestatorul a devenit salariatul intimatei, în funcţia de manager comercial, contractul de muncă fiind înregistra sub nr. (...)/03.04.2001 în Registrul ITM A.
Prin sentinţa comercială nr. 536/F/11.10.2006 pronunţată de Tribunalul Comercial Argeş în dosarul nr. (...) s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei S.C. E. S.A., fiind numit lichidator judiciar practicianul în insolvenţă, E.M., fiind ridicat şi dreptul de administrare al debitorului.
Ulterior, prin încheierea de şedinţă din data de 31.01.2007, Tribunalul Comercial Argeş a luat act că d-na E.M. a optat pentru a-şi desfăşura activitatea în cadrul S.C.P. B. Expert S.P.R.L.
Prin Decizia nr. XL din 7 mai 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a statuat că, în cadrul litigiilor de muncă privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorilor, potrivit art. 269 alin. (1) din Codul Muncii, daunele morale pot fi acordate salariaţilor numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprinde clauze exprese în acest sens, iar această decizie este obligatorie, potrivit art. 329 alin. (3) C. proc.civ.
Ca atare această cerere a contestatorului a fost considerată ca neîntemeiată, din moment ce contractul individual de muncă al acestuia nu prevede o astfel de posibilitate de acordare a daunelor morale iar contract colectiv de muncă nu există.
În termen legal intimata S.C. E. S.A. a declar recurs împotriva acestei sentinţe, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că hotărârea este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, după cum urmează:
Arată recurenta că instanţa de fond nu a avut în vedere că încetarea contractului individual de muncă al unui salariat al cărui angajator se află în faliment este o încetare de drept în temeiul art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 (Legea insolvenţei), situaţie în care lichidatorul judiciar nu mai avea obligaţia legală de a motiva în fapt decizia, ci doar de a respecta termenul de preaviz de 15 zile lucrătoare, ceea ce s-a şi realizat.
Mai arată recurenta că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că art. 86 alin. (6) se referă la o concediere colectivă, astfel că nu ar fi aplicabil în speţă, unde avem de-a face cu o concediere individuală.
Or, dacă în conformitate cu art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, lichidatorul poate să efectueze concedieri colective, fără a fi ţinut să respecte măsurile de protecţie prevăzute de Codul Muncii, cu atât mai mult poate să efectueze o concediere individuală în condiţiile derogatorii de la dispoziţiile Codului Muncii.
Analizând sentinţa recurată, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 4/8.06.2007 (fila 3 dosar fond) emisă de S.C. E. S.A., prin lichidator judiciar S.C.P. B. Expert S.P.R.L., s-a dispus încetarea contractului de muncă al contestatorului E.J. începând cu data de 8.06.2007, în temeiul art. 65 alin. (1) şi (2) din Codul Muncii.
Nicăieri în cuprinsul acestei decizii nu se face referire la Legea insolvenţei nr. 85/2006, ci temeiul legal menţionat în această decizie este art. 65 Codul Muncii, articol care reglementează concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului: concedierea determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana acestuia.
Rezultă aşadar că în speţă, nu poate fi reţinută aplicabilitatea Legii insolvenţei, ci a Codului Muncii, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, aceasta analizând condiţiile de formă ale deciziei de concediere în raport de dispoziţiile art. 74 Codul Muncii.
Întrucât decizia contestată nu cuprinde o descriere a motivelor care au determinat concedierea, în mod corect instanţa de fond a apreciat că în speţă au fost nesocotite dispoziţiile art. 74 lit. a) Codul Muncii.
Susţine recurentul că în speţă ar fi vorba despre o încetare de drept a contractului individual de muncă, susţinere care nu poate fi primită, deoarece cazurile de încetare de drept a contractului individual de muncă sunt expres şi limitativ reglementate de art. 56 lit. a)-k) Codul Muncii.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 291 Codul Muncii şi art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării sentinţei civile nr. 2/CM/9.01.2001, până la data soluţionării recursului, aceasta va fi respinsă ca rămasă fără obiect, având în vedere că la primul termen de judecată, respectiv 18.02.2008, Curtea a procedat la soluţionarea recursului.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner