Neîntrunirea condiţiilor cumulative prevăzute de art. 270 Codul muncii pentru antrenarea raspunderii patrimoniale a angajatei. Plata cheltuielilor de judecată în primă instanţă şi în recurs de către angajatoare.

Tematică: Despagubire

În cauză nu sunt întrunite cumulativ toate condiţiile obligatorii a fi îndeplinite potrivit art. 270 Codul muncii pentru ca pârâta E.N. să poată fi obligată la plata vreunei sume de bani cu titlu de despăgubiri. Ca o consecinţă a admiterii recursului, potrivit art. 274 C. proc. civ., intimata-reclamantă va fi obligată să plătească recurentei suma de 3925 lei cheltuieli de judecată în fond şi recurs reprezentând onorariul de avocat, respectiv 3600 lei şi contravaloarea raportului de expertiză în cuantum de ½ parte, având în vedere că acesta a fost efectuat atât în beneficiul său cât şi al pârâtului E.N.E., iar acestuia din urmă i-a profitat proba, dar nu a promovat recurs faţă de dispoziţia de compensare a cheltuielilor de judecată din sentinţa atacată.
(Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1103 din 20 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)

 

Prin acţiunea de dreptul muncii înregistrată la 3.12.2007 formulată de reclamanta T. „T.O.” T. Ş. N. în contradictoriu cu pârâţii E.N.E. şi J.N. căsătorită E., s-a solicitat obligarea acestora la plata sumei de 27600, 29 lei reprezentând contravaloare prejudiciu material cauza prin îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor de serviciu, cu cheltuieli de judecată. În motivare arată că pârâţii au fost angajaţii societăţii în funcţia de manager teritorial şi respectiv agent de vânzări. Raportat la atribuţiile de serviciu stabilite prin fişa postului, pârâta J.N. căsătorită E. a vândut clientului T.N.T.T.M mărfuri în valoare totală de 6021, 29 lei pentru care a emis chitanţele nr. (...) şi nr. (...), însă nici până în prezent suma de bani încasată nu a fost predată societăţii, potrivit regulilor interne în domeniu.

De asemenea, în 12.12.2006 s-a livrat marfa identificată în avizul nr. (...)/12.12.2006, în valoare totală de 39.237, 26 lei, care a fost distribuită la clienţi, mai puţin traversa de D. în valoare de 527, 74 lei care a fost returnată, însă facturile fiscale întocmite au fost numai pentru suma de 20.525, 49 lei, rezultând o diferenţă nefacturată de 18.184, 03 lei la care se adaugă TVA de 3454, 97 lei, total 21.639 lei, ce reprezintă prejudiciu adus prin nefacturarea integrală a mărfii. Consideră că vinovaţi pentru aceste fapte sunt atât agentul de vânzări menţionat, dar şi şeful ierarhic superior E.N.E., care avea sarcina de a coordona şi supraveghea activitatea agenţilor de vânzări şi de a întocmi rapoarte în acest sens.

În drept a invocat dispoziţiile art. 270, 271 Codul muncii, susţinând că dacă măsura în care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinată, răspunderea fiecăruia se determină proporţional cu salariul net avut la încetarea activităţii.

În probaţiune a anexat contractele individuale de muncă, fişe de post, adrese, tichete recomandate şi chitanţe.

Prin întâmpinare, pârâţii s-au opus admiterii acţiunii, arătând în esenţă că şi-au încetat activitatea din 15.04.2007, ocazie cu care au predat actele şi inventarul avut în primire şi nu s-au constatat nereguli, că acuzaţiile aduse sunt nereale, doar pentru că şi-au deschis o societate cu acelaşi obiect de activitate, iar chemarea în judecată a pârâtului E.N.E. este vădit şicanatoare, el neavând decât funcţia de agent comercial. Pe de altă parte, consideră că în speţă nu sunt întrunite elementele răspunderii patrimoniale şi în niciun caz în dreptul muncii nu operează răspunderea solidară.

În apărare au solicitat proba cu înscrisuri, proba testimonială, expertiză contabilă.

Prin sentinţa civilă nr. 617/2008 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. (...), s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta T. „T.O.” T. Ş. N. în contradictoriu cu pârâta J. N. căs. E. şi ca urmare aceasta din urmă a fost obligată să achite reclamantei suma de 21639 lei cu titlu despăgubiri şi au fost respinse celelalte pretenţii. S-a respins acţiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâtul E.N.E. S-au compensat cheltuieli de judecată.

 

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta E.N. solicitând, în principal, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare şi, în subsidiar, modificarea hotărârii în sensul respingerii acţiunii. S-au solicitat cheltuieli de judecată la fond şi în recurs.

În expunerea de motive arată că în calitatea sa de agent de vânzări făcea comenzi şi căuta clienţi, etc., distribuirea mărfii făcându-se de către cei care transportau marfa, iar marfa nepredată era predată gestionarei unităţii care întocmea aviz de returnare.

În privinţa mărfii expediate în 12.12.2006, arată că nu a fost prezentă nici la încărcarea mărfii şi nici la eliberarea avizului de expediere, iar transportul s-a efectuat cu o maşină închiriată de la o altă firmă, care a pus la dispoziţie şi şoferul.

Menţionează că nu cunoaşte câtă marfă a adus înapoi acest şofer şi că uzanţa în societate era ca după returnarea mărfii, H. să confrunte marfa cu avizul de însoţire, după care, pe baza unui bilet, agenţii de vânzări întocmeau facturile.

Dacă datele din acest bilet erau eronate, susţine că răspunderea îi revine gestionarei care le dădea biletul şi eventual şoferului care a predat marfa.

Mai invocă faptul că expertul a reţinut în concluziile raportului că în societate nu s-a înregistrat un minus în inventar la finele anului 2006 şi că există un sistem defectuos de circulaţie a documentelor. În drept invocă art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., art. 312 C. proc. civ. şi art. 274 C. proc. civ.

Societatea reclamantă nu a depus întâmpinare, ci doar concluzii scrise (f.17-19), prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea dispoziţiilor sentinţei atacate.

 

Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate prin prisma aspectelor critice invocate, cât şi din oficiu potrivit art. 3041 C. proc. civ., Curtea apreciază rec V. de faţă ca fondat, urmând a-l admite în temeiul art. 312 C. proc. civ., pentru considerentele ce vor fi mai jos expuse.:

Potrivit art. 270 (1) Codul munci :

„Salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.”

Rezultă, aşadar, că pentru antrenarea răspunderii patrimoniale trebuie întocmite cumulativ următoarele condiţii: fapta culpabilă, vinovăţia, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi calitatea de salariat a persoanei.

Pârâta recurentă J.N., căsătorită E. a avut raporturi de muncă cu societatea reclamantă în baza C.I.M. nr. 99/1.07.2005, raporturi care au încetat la 16.04.2007 în baza deciziei nr. 1/4.04.2007, conform art. 79 alin. (1) Codul muncii.

Conform fişei postului aceasta, în calitate de agent de vânzări, avea printre altele şi activităţi cum ar fi: promovarea vânzărilor tuturor produselor firmei, coordonarea vânzărilor cu toate celelalte departamente ale firmei, cunoaşterea activităţilor concurenţei, obţinerea de comenzi, încasarea facturilor la timp, asigurarea prezenţei produselor firmei în magazine, asigurarea rotaţiei corecte a stocurilor, ducerea la îndeplinire a sarcinilor de serviciu, stabilite de şeful ierarhic, cât şi activităţi zilnice cheie, cum ar fi: introducerea produselor firmei în toate magazinele, culegerea şi comunicarea informaţiilor, asigurarea de servicii de calitate superioară către clienţi.

Deci, nu rezultă că între activităţile pârâtei ca şi agent vânzări aceasta ar fi avut şi obligaţii privind urmărirea cantităţii de marfă încărcată pentru a fi distribuită în magazine şi nici pe cea de urmărire şi confruntare a calităţii mărfii returnate de către şoferii distribuitori cu avizul de însoţire a mărfii.

Aşa cum reiese din probatoriul testimonial administrat în cauză în persoana gestionarei H. N. (f.129-130 dosar fond)) practica în societate era că şoferul pleacă cu marfă şi cu aviz de însoţire a acesteia, iar la întoarcere, lista cu marfă predată se prezintă gestionarului care o confruntă cu avizul de însoţire, pentru ca ulterior să fie predată agenţilor de vânzări, cum este cazul pârâtei, în scopul de a întocmi facturile. H., pentru marfa restituită, întocmeşte un aviz de retur cu care se încarcă în gestiune. În privinţa mărfii în litigiu declară însă că fiind restituită doar o traversă, a omis să întocmească avizul de retur. Mai menţionează că nu a fost facturată toată marfa şi că nu-şi poate explica de ce nu au fost întocmite facturile pentru toată marfa livrată.

Coroborând cele până în prezent expuse reiese că pârâta E.N. pe lângă faptul că nu avea atribuţii de predare a mărfii şi de preluare a celei nedistribuite, nu întocmea facturi decât pe baza celor cuprinse în lista pe care i-o preda H. şi care cuprindea marfa predată, alături de avizul de însoţire a mărfii.

Nu-i poate fi imputată deci vreo omisiune sau vreo eroare în întocmirea facturilor faţă de maniera de lucru din societate, cu atât mai mult cu cât pentru marfa în litigiu H. a recunoscut că a omis să întocmească aviz de returnare, şi cu atât mai puţin i se poate reţine vreo culpă.

Mai mult decât atât, din cuprinsul raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză de expert contabil T.E. (f.80-86), se desprinde concluzia unui circuit defectuos al documentelor în firmă, precum şi nereflectarea în documentele societăţii a mărfii restituite, astfel că nu se poate duce la concluzia clară că mărfurile în cauză au fost sau nu restituite gestiunii şi deci nu mai trebuiau facturate. În plus de aceasta, tot expertul concluzionează că la inventarul de la sfârşitul anului 2006 NU se înregistrează minus în inventar la nivelul societăţii. Deci, pretinsa pagubă nu există, ori în lipsa unui prejudiciu cert şi real răspunderea patrimonială a unui salariat nu poate fi antrenată.

Faţă de toate aceste aspecte, se reţine că în cauză nu sunt întrunite cumulativ toate condiţiile obligatorii a fi îndeplinite potrivit art. 270 Codul muncii pentru ca pârâta E.N. să poată fi obligată la plata vreunei sume de bani cu titlu de despăgubiri.

În consecinţă, Curtea va admite recursul său şi va modifica în parte sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii formulată de societate împotriva sa.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

Ca o consecinţă a admiterii recursului, potrivit art. 274 C. proc. civ., intimata reclamantă va fi obligată să plătească recurentei suma de 3925 lei cheltuieli de judecată în fond şi recurs reprezentând onorariul de avocat, respectiv 3600 lei şi contravaloarea raportului de expertiză în cuantum de ½ parte, având în vedere că acesta a fost efectuat atât în beneficiul său cât şi al pârâtului E.N.E., iar acestuia din urmă i-a profitat proba, dar nu a promovat recurs faţă de dispoziţia de compensare a cheltuielilor de judecată din sentinţa atacată.

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner