Concediere nelegala. Casare cu trimitere. Necercetarea fondului

Tematică: Despagubire

1. Primăria se află în imposibilitate obiectivă de a reintegra pe reclamant, deoarece moara respectivă nu mai face parte din patrimoniul acesteia. Pe de altă parte, pretinde că în repetate rânduri a oferit celui în cauză un post corespunzător pregătirii sale, însă nejustificat reclamantul i-a refuzat oferta, prevalându-se de mai multe înscrisuri, depuse la dosar. 2. Într-adevăr, illo tempore, reintegrarea nu conferă reclamantului o rentă sui-generis sine die. Cum, sub acest aspect, apărarea a fost nesocotită cu consecinţa soluţionării procesului fără a intra în cercetarea fondului, din asemenea considerente, recursul pârâtei va fi admis.
(Curtea de Apel Suceava, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 186 din 19 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)

 

Reclamantul I.J. a chemat în judecată Primăria comunei E., prin primar, solicitând ca pe baza probelor administrate în proces, prin sentinţa ce se va pronunţa, pârâta să fie obligată la:

- plata despăgubirilor aferente perioadei 9 februarie 2005 la zi motivate de sentinţa civilă 1857/1990 şi datorate refuzului de reîncadrare în funcţia deţinută anterior desfacerii contractului de muncă, în valoare de 10.640 lei, calculată la venitul minim pe economie;

- obligarea pârâtei la completarea şi modificarea carnetului de muncă, potrivit acestei sentinţe, cu operaţiunile la zi;

- obligarea pârâtei la virarea sumelor aferente salariului către C.A.S., C.A.S.S. şi celelalte fonduri obligatorii prevăzute de lege.

În motivare susţine că se prevalează de sentinţa civilă nr. 1857 din 1 iunie 1990 a judecătoriei Suceava, irevocabilă.

La termenul din 1 noiembrie 2007 a precizat că solicită doar despăgubiri.

Prin sentinţa menţionată, i s-a admis contestaţia. Reclamantul (contestatorul) a fost reintegrat în funcţia de N. măcinător la Moara E. Totodată, Primăria comunei E. a fost obligată să plătească contestatorului  despăgubiri, conform art. 136 Codul Muncii începând cu data desfacerii contractului de muncă şi până la reintegrarea efectivă, precum şi suma de 500 lei cheltuieli de judecată.

Tribunalul S u c e a v a – secţia civilă – prin sentinţa nr. 1495 din 10 decembrie 2007 i-a admis acţiunea. A obligat pârâta să plătească reclamantului despăgubiri reprezentând salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul pentru perioada 9 februarie 2005-10 decembrie 2007. Totodată, a obligat pârâta să vireze contribuţiile la bugetul de stat în favoarea reclamantului şi să efectueze cuvenitele menţiuni în carnetul de muncă al reclamantului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, potrivit sentinţei civile nr. 1857 din 1 iunie 1990 a judecătoriei Suceava, s-a stabilit cu putere de lucru judecat obligaţia de despăgubiri în sarcina pârâtei. Ea trebuie să se supună efectelor lucrului judecat, nemaiputând repune în discuţie aceste aspecte în noul cadru procesual.

Art. 78(1) Codul Muncii stabileşte că, în cazul concedierilor nelegale, despăgubirile cuvenite salariatului sunt egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 78 alin. (1) Codul Muncii, urmează ca instanţa să admită acţiunea şi să oblige pârâta să plătească reclamantului despăgubiri reprezentând salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul pentru perioada 9 februarie 2005-10 februarie 2007.

Pârâta a mai fost obligată, în temeiul art. 46 (2) lit. f) Codul Muncii, să vireze contribuţiile la bugetul de stat în favoarea reclamantului.

De asemenea, potrivit art. 1 (2) din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, ea a fost obligată să efectueze cuvenitele menţiuni în carnetul de muncă al reclamantului.

 

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Primăria comunei E., prin primar.

Ea critică hotărârea atacată pe considerentul că reclamantul a promovat acţiunea cu rea-credinţă; din înscrisurile depuse la dosar (filele 18-33 dosar fond) rezultă că recurenta se află în imposibilitate obiectivă de a-l reintegra la Moara E., care a fost scoasă la licitaţie, cu încunoştiinţarea reclamantului-intimat; osebit, celui în cauză i s-a oferit un alt post, anume de casier, pe care, nejustificat, l-a refuzat.

Mai susţine recurenta că i s-a încălcat dreptul la apărare, în sensul că la termenul de judecată din 6 decembrie 2007 a solicitat acordarea unui nou termen pentru a depune înscrisuri la dosar pentru a-şi dovedi aceste susţineri, însă i s-a respins respectiva cerere fără vreo motivare.

În fine, face referire la decizia civilă nr. 1972 din 12 septembrie 2001 a Tribunalului Suceava, prin care i s-a admis recursul (contestatorului), modificată în tot sentinţa civilă nr. 946/2001 a judecătoriei Suceava, iar în rejudecare i s-a admis contestaţia şi Primăria comunei E. a fost obligată să-i plătească despăgubiri aferente perioadei 15 mai 1997-10 aprilie 2001.

 

Examinând actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei, Curtea reţine că recursul Primarului comunei E. este fondat.

Prima instanţă reţine, în esenţă, că a fost stabilită cu putere de lucru judecat obligaţia pârâtei de a plăti reclamantului despăgubiri, conform art. 136 Codul Muncii, începând cu data desfacerii contractului de muncă şi până la reintegrarea efectivă, prin sentinţa civilă nr. 1857 din 1 iunie 1990 a judecătoriei Suceava, irevocabilă.

Reclamantul a avut calitatea de N. la o moară aparţinând Primăriei comunei E. Este de observat că, în cauza dedusă judecăţii, reintegrarea acestuia s-a dispus printr-o altă hotărâre judecătorească, nicidecum prin sentinţa civilă menţionată anterior. Dreptul la apărare al recurentei a fost nesocotit, cu consecinţa soluţionării procesului fără a intra în cercetarea fondului.

Este vorba de împrejurarea, invocată în mod constant, în sensul că Primăria se află în imposibilitate obiectivă de a reintegra pe reclamant, deoarece moara respectivă nu mai face parte din patrimoniul acesteia.

Pe de altă parte, pretinde că în repetate rânduri a oferit celui în cauză un post corespunzător pregătirii sale, însă nejustificat reclamantul i-a refuzat oferta, prevalându-se de mai multe înscrisuri, depuse la dosar.

Într-adevăr, illo tempore, reintegrarea nu conferă reclamantului o rentă sui-generis sine die. Cum, sub acest aspect, apărarea recurentei (din cuprinsul întâmpinării sale – filele 15-17 dosar fond) a fost nesocotită cu consecinţa soluţionării procesului fără a intra în cercetarea fondului, din asemenea considerente, recursul pârâtei va fi admis, potrivit art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ., sentinţa nr. 1495 din 10 decembrie 2007 a Tribunalului Suceava – secţia civilă – urmează să fie în tot casată, iar cauza va fi trimisă aceleiaşi instanţe pentru a o rejudeca pe fond.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner