Decizia nr. 151/2005 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.19 şi art.20 alin.2 din Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome si societăţi comerciale

Tematică: Decizia Curtii Constitutionale

 

Despre încălcarea dreptului de proprietate şi despre exproprierea sa nu se poate vorbi decât în urma reintegrării acestui drept în patrimoniul celui care pretinde o astfel de încălcare, în cazul de faţă, ca efect al unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile

Publicată în Monitorul Oficial nr.444 din 25.05.2005

(www.ccr.ro)

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.19 şi art.20 alin.2 din Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, excepţie ridicată de Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România "Frăţia" în Dosarul nr.7.319/2002 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată.

 

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 7 octombrie 2004, pronunţată în Dosarul nr.7.319/2002, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.19 şi art.20 alin.2 din Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale. Excepţia a fost ridicată de Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România "Frăţia" într-o cauză civilă având ca obiect anularea unui act de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea Societăţii Comerciale "Monolitul" - S.A. din Bucureşti, de Consiliul Municipiului Bucureşti, în temeiul Hotărârii Guvernului nr.834/1991.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art.19 şi art.20 alin.2 din Legea nr.15/1990 contravin dispoziţiilor art.44, art.46 şi art.136 alin.(5) din Constituţie. În acest sens arată că textele de lege criticate au permis Guvernului să emită Hotărârea nr.834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat, în temeiul căreia societăţile comerciale înfiinţate în baza Legii nr.15/1990 au intrat în proprietatea terenurilor ce se aflau în patrimoniul lor şi le-au fost emise certificate de atestare a proprietăţii. Practic, în opinia autorului excepţiei, articolele de lege supuse controlului de constituţionalitate au pus pe foştii proprietari şi pe urmaşii acestora în imposibilitatea de a reintra în posesia terenurilor în discuţie. Astfel, apreciază că, în virtutea garanţiilor constituţionale ale dreptului de proprietate, precum şi a prevederilor internaţionale în materia drepturilor omului la care România a aderat, "terenurile aflate în patrimoniul statului, unităţilor administrativ teritoriale sau unităţilor economice care au fost preluate în mod abuziv, fără titlu sau fără justă şi prealabilă despăgubire ar fi trebuit restituite persoanelor îndreptăţite şi nicidecum trecute în proprietatea societăţilor comerciale". În opinia sa, prevederile legale criticate ar fi trebuit să facă distincţie între terenurile care au aparţinut unor persoane fizice sau juridice şi au fost scoase din patrimoniul acestora în mod abuziv, fără titlu, pe de o parte, şi, pe de altă parte, terenurile care nu ridicau astfel de probleme, astfel încât trecerea în proprietatea societăţilor comerciale să nu opereze decât în privinţa celei din urmă categorii de terenuri. De asemenea, susţine că trecerea terenurilor în proprietatea societăţilor comerciale "echivalează cu o expropriere fără justă şi prealabilă despăgubire, fiind astfel încălcate prevederile art.44 alin.(3) din Constituţie".

Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că, în contextul Legii nr.15/1990, al cărei scop a fost acela de a institui cadrul juridic al reorganizării unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, prevederile art.20 alin.2 determină noua natură juridică, aceea de drept de proprietate, a dreptului de administrare directă al fostelor unităţi economice de stat, devenite societăţi comerciale. De asemenea, aminteşte că bunurile asupra cărora societăţile comerciale au devenit proprietare la data reorganizării "intraseră anterior în proprietatea statului, în baza unui titlu legal, dat cu respectarea Constituţiei şi a actelor normative în vigoare la momentul respectiv".

Potrivit prevederilor art.30 alin.(1) din Legea nr.47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că art.19 şi art.20 alin.2 din Legea nr.15/1990 nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Astfel, arată că prevederile legale criticate "reglementează măsuri cu caracter tehnic cu privire la bunuri ce se află în proprietatea statului şi au fost date, în condiţiile legii şi cu respectarea dispoziţiilor Constituţiei în vigoare la timpul respectiv, în administrarea unităţilor economice de stat". Aceste texte de lege au scopul de a transforma proprietatea de stat în proprietate privată aparţinând societăţilor comerciale al căror acţionar rămâne tot statul. În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei privind necesitatea excluderii din masa bunurilor proprietate de stat, ce au trecut în proprietatea societăţilor comerciale în temeiul Legii nr.15/1990, a unor bunuri care anterior n-au intrat legal în proprietatea statului, Guvernul arată că aceste aspecte nu ţin de constituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate. În acest sens aminteşte că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale exprimate în Decizia nr.112/1995, "chestiunea de a şti dacă, în considerarea reglementării legale din momentul respectiv, un anume bun a putut deveni proprietatea societăţii comerciale este de competenţa instanţei judecătoreşti. Examinând această problemă, instanţa va trebui să stabilească dacă, în regimul reglementărilor legale de la data dobândirii bunului, acesta a putut trece în proprietatea statului sau dacă, în lipsa unui titlu legal, o asemenea dobândire a proprietăţii n-a avut loc niciodată", în sfârşit, menţionează că prevederile legale criticate au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, Curtea Constituţională statuând prin Decizia nr.250/2001 că sunt conforme Constituţiei.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens arată că dispoziţiile legale criticate "se integrează, în realitate, în ansamblul normelor prin care legiuitorul preconstituţional a stabilit bazele unui sistem economic compatibil cu regulile economiei de piaţă, sistem bazat pe proprietatea privată, opus esenţial sistemului economic centralizat, care se baza pe proprietatea de stat". În acest context, prevederile art.19 din Legea nr.15/1990 au doar un caracter tehnic, prevăzând inventarierea patrimoniului şi evaluarea capitalului social cu respectarea condiţiilor stabilite prin hotărâre a Guvernului. Totodată, observă că dispoziţiile art.20 alin.2 din Legea nr.15/1990 reglementează două componente distincte ale patrimoniului societăţilor comerciale: bunuri aflate în proprietate şi bunuri dobândite cu alt titlu, şi arată că Legea fundamentală prevede modalităţi de dobândire a unor bunuri şi pe alte căi decât intrarea lor în proprietate. Astfel, statul, în condiţiile legii, este liber să dea în administrare, să concesioneze, să închirieze sau să atribuie în folosinţă gratuită bunuri aflate în proprietate publică. În ceea ce priveşte bunurile la care se referă textele de lege criticate, arată că acestea constituie proprietatea privată a societăţilor comerciale şi urmează regimul juridic al acestei proprietăţi, putând fi înstrăinate în condiţiile legii. În sprijinul celor arătate invocă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin Decizia nr.250/2001 si Decizia nr.9/1997.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

 

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr.47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.146 lit.d) din Constituţia României, ale art.1 alin.(2), ale art.2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Deşi Legea nr.15/1990 este anterioară Constituţiei, soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate aparţine Curţii Constituţionale, deoarece acest act normativ este în vigoare, urmând a fi aplicat, spre a produce efecte juridice şi în prezent, sub imperiul noii legi fundamentale.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art.19 şi art.20 alin.2 din Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.98 din 8 august 1990, cu modificările ulterioare.

Textele de lege criticate au următoarea redactare:

- Art.19: "Inventarierea patrimoniului unităţilor economice de stat supuse transformării în societăţi comerciale, precum şi evaluarea şi stabilirea capitalului societăţilor comerciale înfiinţate pe această cale se fac în condiţiile stabilite prin hotărâre a guvernului.";

- Art.20 alin.2: "Bunurile din patrimoniul societăţii comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepţia celor dobândite cu alt titlu."

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor texte de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor art.44, art.46 şi art.136 alin.(5) din Constituţie, potrivit cărora:

- Art.44: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

(4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.

(5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii.

(6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie.

(7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

(8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.";

- Art.46: "Dreptul la moştenire este garantat.";

- Art.136 alin.(5): "Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice."

Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, potrivit autorului acesteia, textele de lege criticate au pus pe foştii proprietari şi pe urmaşii acestora în imposibilitate de a reintra în posesia terenurilor asupra cărora societăţile comerciale, rezultate ca urmare a reorganizării unităţilor economice de stat, în conformitate cu Legea nr.15/1990, au dobândit proprietatea. Neconstituţionalitatea art.19 şi art.20 alin.2 din Legea nr.15/1990, susţine autorul excepţiei, rezidă şi în aceea că aceste texte de lege nu fac o distincţie între terenurile care au aparţinut unor persoane fizice sau juridice şi au fost scoase din patrimoniul acestora în mod abuziv, fără titlu, pe de o parte, şi terenurile care nu ridicau astfel de probleme, pe de altă parte, astfel încât trecerea în proprietatea societăţilor comerciale să nu opereze decât în privinţa celei din urmă categorii de terenuri. În sfârşit, autorul excepţiei a arătat că trecerea terenurilor în proprietatea societăţilor comerciale "echivalează cu o expropriere fără justă şi prealabilă despăgubire, fiind astfel încălcate prevederile art.44 alin.(3) din Constituţie."

În lumina dispoziţiilor constituţionale invocate, dar şi a jurisprudenţei sale în materie, Curtea apreciază că aceste critici nu pot fi reţinute.

Astfel, Curtea constată că dispoziţiile art.19 şi art.20 alin.2 din Legea nr.15/1990 au fost supuse, în mai multe rânduri, controlului de constituţionalitate prin raportare la dispoziţiile constituţionale invocate şi în prezenta cauză, soluţia constantă fiind aceea de respingere ca neîntemeiate a criticilor de neconstituţionalitate.

În acest sens este şi Decizia nr.250 din 18 septembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.746 din 22 noiembrie 2001, în care Curtea a statuat că dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate se integrează, în realitate, în ansamblul normelor prin care legiuitorul preconstituţional a stabilit bazele unui sistem economic compatibil cu regulile economiei de piaţă, sistem bazat pe proprietatea privată, opus esenţial sistemului economic centralizat, pe care l-a înlocuit şi care se baza pe proprietatea de stat.

Prin aceeaşi decizie Curtea a reţinut că dispoziţiile art.19 din Legea nr.15/1990 au doar un caracter tehnic, prevăzând inventarierea patrimoniului şi evaluarea capitalului social în condiţiile stabilite prin hotărârea Guvernului şi, în consecinţă, nu aduc atingere garanţiilor constituţionale ale dreptului de proprietate.

Cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse dispoziţiilor art.20 alin.2 din Legea nr.15/1990, Curtea, prin Decizia nr.112 din 9 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.9 din 17 ianuarie 1996, a arătat că, în ceea ce priveşte cuprinderea, în masa bunurilor ce au devenit obiect al dreptului de proprietate al societăţilor comerciale respective, a unor bunuri care anterior n-au intrat legal în proprietatea statului, "chestiunea de a şti dacă, în considerarea reglementării legale din momentul respectiv, un anume bun a putut deveni proprietatea societăţii comerciale este de competenţa instanţei judecătoreşti. Examinând această problemă, instanţa va trebui să stabilească dacă, în regimul reglementărilor legale de la data dobândirii bunului, acesta a putut trece în proprietatea statului sau dacă, în lipsa unui titlu legal, o asemenea dobândire a proprietăţii n-a avut loc niciodată".

În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia trecerea terenurilor în proprietatea societăţilor comerciale "echivalează cu o expropriere fără justă şi prealabilă despăgubire", Curtea reţine, în acord cu jurisprudenţa sa constantă în materie, că despre încălcarea dreptului de proprietate şi despre exproprierea sa nu se poate vorbi decât în urma reintegrării acestui drept în patrimoniul celui care pretinde o astfel de încălcare, în cazul de faţă, ca efect al unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Curtea apreciază că acelaşi raţionament justifică şi respingerea criticilor autorului excepţiei ce au în vedere încălcarea dreptului la moştenire. Într-adevăr, atât timp cât dreptul de proprietate asupra terenurilor în discuţie nu a intrat în patrimoniul fostului titular ca urmare a restabilirii sale printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, dreptul de moştenire asupra bunurilor în discuţie nu are obiect şi, în consecinţă, nu se poate vorbi despre o eventuală încălcare a sa. O asemenea concluzie poate fi extrasă şi din analiza considerentelor Deciziei nr.155 din 12 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.600 din 8 decembrie 1999.

Deoarece nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art.146 lit.d) şi al art.147 alin.(4) din Constituţie, al art.1-3, al art.11 alin.(1) lit.A.d) şi al art.29 din Legea nr.47/1992,

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.19 şi art.20 alin.2 din Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, excepţie ridicată de Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România "Frăţia" în Dosarul nr.7.319/2002 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 martie 2005.

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner