Contestaţie în anulare. Respingere

Tematică: Despagubire

Potrivit dispoziţiile art. 158 pct. 3 C. proc. civ., termenul de recurs împotriva hotărârilor prin care instanţa de judecată se declară necompetentă este de 5 zile de la pronunţarea sentinţei recurate şi nu de la comunicarea acesteia. Aşa fiind, în mod legal şi temeinic instanţa de recurs a respins ca tardiv recursul contestatoarei, reţinând că aceasta a formulat cererea de recurs la data de 14 noiembrie 2007, deşi hotărârea de declinare a competenţei a fost pronunţată la data de 17 septembrie 2007.
(Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 221 din 27 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)

 

 

Prin decizia civilă nr. 50 din 25.01.2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti s-a respins ca tardiv formulat recursul declarat de reclamanta F. B. împotriva sentinţei civile nr. 869 din 17 septembrie 2007 pronunţate de Tribunalul B u z ă u, în contradictoriu cu Inspectoratul Teritorial de Muncă B.

Pentru a pronunţa această decizie instanţa de control judiciar a reţinut următoarele:

Reclamanta F.B. a chemat în judecată pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă B pentru a fi obligat la plata unor despăgubiri către reclamantă, care a fost prejudiciată prin neîndeplinirea obligaţiilor legale ce îi reveneau pârâtului în derularea contractului de muncă încheiat între aceasta şi SC E.E. SRL. A arătat că, în condiţiile în care pârâtul a fost sesizat de către reclamantă despre nelegalităţile comise la nivelul acestei societăţi, nu a luat măsurile necesare corectării lor.

În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri.

Tribunalul Buzău, prin sentinţa nr. 869 din 17 septembrie 2006 şi-a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că obiectul cauzei nu îl constituie un litigiu de muncă în sensul dispoziţiile art. 281 Codul Muncii, între părţile din proces neexistând un raport de muncă, iar pârâtul face parte din categoria organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale din subordinea Ministerul u i muncii.

În atare situaţie, s-a considerat că sunt incidente dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, astfel că, faţă de aceste prevederi legale şi domiciliul actual al reclamantei, competenţa legală a soluţionării cauzei revine Curţii de Apel Ploieşti, ceea ce impune declinarea competenţei către Curtea de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ – conform art. 158-159 C. proc. civ.

La Curtea de Apel Ploieşti cauza a fost transpusă la Secţia de litigii de muncă pentru soluţionare. În raport de obiectul acţiunii, în condiţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. instanţa a invocat din oficiu excepţia tardivităţii declarării recursului.

Curtea, analizând actele dosarului, în raport de dispoziţiile legale incidente în cauză a constatat că într-adevăr recursul declarat de reclamantă este tardiv formulat.

În speţă, instanţa de fond a dispus declinarea competenţei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, iar potrivit dispoziţiile art. 158 alin. (3) C. proc. civ., în cazul în care instanţa sesizată se declară necompetentă, împotriva hotărârii se poate exercita recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Astfel, hotărârea de declinare a competenţei a fost dată la 17 septembrie 2007, iar reclamanta a declarat recurs împotriva acesteia la data de 14 noiembrie 2007, cu mult peste termenul de 5 zile de la pronunţare prevăzut de dispoziţiile legale sus-arătate.

În atare situaţie, a reţinut instanţa de control judiciar că rezultă în mod vădit că recursul declarat de către reclamantă este tardiv formulat.

 

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare reclamanta F.B.

A invocat dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., respectiv faptul că instanţa de recurs a calculat termenul de formulare a cererii de recurs în 5 zile de la pronunţarea sentinţei recurate şi nu de la comunicarea acestei sentinţe, astfel cum era corect.

Pe fondul cauzei contestatoarea a reiterat culpa pârâtei cu privire la controlul efectuat, arătând că aceasta nu a fost imparţială şi a ascuns situaţia de fapt existentă. La cererea de contestaţie în anulare contestatoarea a ataşat raport medical.

Legal citată intimata în contestaţie nu a formulat întâmpinare.

 

Analizând actele şi lucrările dosarului în funcţie de prevederile legale aplicabile cauzei şi sub toate aspectele conform art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că motivele contestaţiei în anulare formulate nu sunt fondate pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiile art. 158 pct. 3 C. proc. civ., termenul de recurs împotriva hotărârilor prin care instanţa de judecată se declară necompetentă este de 5 zile de la pronunţarea sentinţei recurate şi nu de la comunicarea acesteia.

Aşa fiind, în mod legal şi temeinic instanţa de recurs a respins ca tardiv recursul contestatoarei, reţinând că aceasta a formulat cererea de recurs la data de 14 noiembrie 2007, deşi hotărârea de declinare a competenţei a fost pronunţată la data de 17 septembrie 2007.

Ca atare, nu mai pot fi verificate susţinerile de fond ale contestatoarei privind culpa Inspectoratului Teritorial d e Muncă B şi, în baza art. 320 C. proc. civ., urmează să respingă contestaţia în anulare ca nefondată.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner