Plata pagubei din gestiunea societăţii.

Tematică: Despagubire

1. O evidenţă contabilă contrară celor constatate din probele administrate nemijlocit de instanţa de fond nu a fost probată nici în calea de atac, deşi recurentele au făcut referire la un caiet care poartă menţiunile şi semnăturile ambelor părţi. În aceste condiţii s-a reţinut corect că prezumţia simplă de culpă ce operează în sarcina gestionarilor, odată dovedită lipsa în gestiune, nu a fost răsturnată. 2. Referitor la întinderea răspunderii, aceasta a fost stabilită cu respectarea dispoziţiilor art. 25 şi următoarele din Legea nr. 22/1969, care se referă la o răspundere integrală a gestionarului pentru prejudiciul cauzat unităţii, chiar şi atunci când acesta este cauzat de mai mulţi salariaţi, în cazul de faţă de mai mulţi gestionari.
(Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 301/R-CM din 2 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)

 

 

Prin cererea înregistrată la data de 23 mai 2007, pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanta S.C.„E.” S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele N.B. şi N.N., solicitând obligarea în solidar a acestora, în temeiul art. 270 Codul muncii, la plata sumei de 2.428, 31 lei, pentru paguba din gestiunea societăţii.

În motivarea cererii a arătat că pârâtele au fost salariatele societăţii în funcţia de vânzător gestionar, conform contractului individual de muncă înregistrat la I.T.M. V la data de 6 martie 2007, în ceea ce priveşte pe pârâta N.N. şi la data de 12.04.2007 pentru pârâta N. B.

Acestea şi-au desfăşurat activitatea la magazinul situat în R V, str.(...) (...), (...).

În data de 17.04.2007 s-a făcut inventarierea gestiunii şi s-a constatat o lipsă în gestiunea pârâtelor de 2.428, 31 lei, astfel cum s-a reţinut prin expertiza extrajudiciară. Declaraţiile de inventar şi lista de inventar au fost semnate de pârâte, care au recunoscut că inventarierea s-a făcut în mod normal şi legal.

Prin sentinţa civilă nr. 923/5.11.2007, Tribunalul Vâlcea a admis acţiunea şi a obligat pe pârâte la plata în solidar a sumei de 3.844, 25 lei, cu titlu de despăgubiri materiale, precum şi la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

 

Împotriva sentinţei au declarat recurs, în termen legal, pârâtele N.N. şi N.B., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:

Soluţia instanţei de fond se sprijină pe o expertiză extrajudiciară, pe actul de inventar şi pe prezumţia de vinovăţie rezultând din calitatea de gestionar a pârâtelor. Inventarierea s-a făcut de pe poziţii de autoritate, fără participarea gestionarului la înscrierea şi număratul articolelor. Actele de gestiune nu cuprind menţiunea confirmării de către gestionar a operaţiunilor efectuate.

Pârâtele au lucrat ca gestionar fără contract de muncă încheiat în formă scrisă, iar din acte nu rezultă dacă le-a fost predată gestiunea cu respectarea prevederilor Legii nr. 22/1969.

În scurta perioadă de o lună calendaristică în care acestea au lucrat la reclamantă, operaţiunile reale ale gestiunii erau consemnate într-un caiet. Aceste însemnări poartă şi semnătura patronului. Evidenţele contabile erau întocmite de patron, iar expertiza contabilă a avut în vedere numai aceste evidenţe, nu şi caietul semnat de salariate şi angajator. De aceea, este îndoielnică existenţa prejudiciului, ceea ce profită pârâtelor. Nu s-a dovedit nici dacă salariatele au avut gestiune comună, prin urmare greşit s-a considerat că operează răspunderea solidară.

În drept, recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă S.C.„E.” S.R.L. a formulat următoarele apărări:

Verificarea gestiunii s-a făcut, contrar celor afirmate, în prezenţa recurentelor, care au consemnat pe ultima filă de inventar că recunosc realitatea şi corectitudinea verificării contabile. La judecata cauzei de către instanţa de fond pârâtele nu au propus probe în apărare. Mai mult, instanţa a dispus efectuarea unei expertize judiciare pentru a fi verificate susţinerile reclamantei.

Nici la convocarea expertului contabil pârâtele nu s-au prezentat spre a da lămuriri. Din expertiză reiese indubitabil că gestiunea a fost preluată şi predată pe bază de semnătură, fără nicio obiecţie.

Pentru aceste motive intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei ca legală şi temeinică.

Cererea de recurs poartă semnăturile ambelor recurente, conform dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

 

Recursul nu este fondat.

Criticile se încadrează în cazurile de netemeinicie şi nelegalitate reglementate de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi vizează greşita apreciere a probelor şi aplicarea necorespunzătoare a dispoziţiilor Legii nr. 22/1969 în ceea ce priveşte limitele răspunderii patrimoniale a salariatului.

Calitatea de salariat şi de gestionar a pârâtelor a fost probată la judecata în primă instanţă cu contracte individuale de muncă însoţite de fişe de post.

Potrivit acestor înscrisuri, pârâta N.B. a avut calitatea de vânzător gestionar în cadrul S.C.„E.” S.R.L. începând cu data de 1.04.2007, iar N.N. a ocupat acelaşi post din data de 1.03.2007.

În fapt, pârâtele au îndeplinit atribuţii de vânzător-gestionar la unitatea reclamantă încă din 21.01.2007 dată fiind semnarea de către acestea a actelor contabile.

Contractele de muncă ale pârâtelor au fost încheiate pe durată nedeterminată.

Ambele gestionare au fost salariate ale unităţii până la 7.05.2007.

Lipsa în gestiune a rezultat din raportul de expertiză contabilă judiciară, probă pusă în discuţia părţilor din oficiu, întocmit în baza inventarului de primire a gestiunii din 21.01.2007, încheiat între foştii gestionari şi pârâte, a rapoartelor de gestiune zilnică din perioada 22.01.2007-14.04.2007 întocmite de pârâte, a facturilor şi avizelor avute în vedere la redactarea rapoartelor de gestiune zilnică şi a inventarului de predare a gestiunii din 17.04.2007.

Totodată, expertul contabil judiciar D.E. a verificat expertiza contabilă extrajudiciară prin care s-a valorificat inventarul faptic al întregului stoc de marfă existent la 17.04.2007 în gestiunea pârâtelor.

Sunt nefondate afirmaţiile întocmirii unei evidenţe separate de către patron deoarece s-a constatat de către expertul contabil judiciar că lista de inventar de primire a gestiunii din 21.01.2007, cea de predare a gestiunii din 17.04.2007, cât şi rapoartele de gestiune zilnice, facturile şi avizele de expediţie şi monetarele zilnice au fost semnate de pârâte.

M. de preluare şi predare a gestiunii sunt depuse la dosar.

O evidenţă contabilă contrară celor constatate din probele administrate nemijlocit de instanţa de fond nu a fost probată nici în calea de atac, deşi recurentele au făcut referire la un caiet care poartă menţiunile şi semnăturile ambelor părţi. În aceste condiţii s-a reţinut corect că prezumţia simplă de culpă ce operează în sarcina gestionarilor, odată dovedită lipsa în gestiune, nu a fost răsturnată.

Referitor la întinderea răspunderii, aceasta a fost stabilită cu respectarea dispoziţiilor art. 25 şi următoarele din Legea nr. 22/1969, care se referă la o răspundere integrală a gestionarului pentru prejudiciul cauzat unităţii, chiar şi atunci când acesta este cauzat de mai mulţi salariaţi, în cazul de faţă de mai mulţi gestionari.

E., respectiv repartizarea despăgubirii urmează să se facă între gestionari, după criteriile de la art. 27 alin. (2) din lege, întrucât nu s-a putut stabili în ce măsură a contribuit fiecare la producerea pagubei.

Şi întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile de netemeinicie şi nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 3041 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în baza art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner