Contestaţie în anulare. Admitere. Nulitatea actului de procedură. Neoperarea sancţiunii decăderii

Tematică: Despagubire

1. Recursul declarat de Sindicatul „Finanţe” V împotriva sentinţei civile nr. 452 din 20 mai 2008, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, a fost respins ca tardiv formulat fără a se observa că actul de procedură constând în comunicarea către partea interesată a hotărârii atacate nu a fost legal îndeplinit. 2. Nulitatea actului de procedură rezultând din neîndeplinirea condiţiei extrinseci – de comunicare a hotărârii părţii interesate – este, de altfel, necondiţionată de existenţa unei vătămări. 3. Nulitatea actului de procedură are drept consecinţă lipsirea acestuia de efectele pe care i le conferă legea, astfel că instanţa va reţine că în cauză hotărârea recurată nu a fost comunicată părţii care a atacat-o. Aceasta înseamnă că termenul de declarare a căii de atac nu a început să curgă şi că nu operează sancţiunea decăderii din dreptul de a o exercita prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc. civ.
(Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 675/R-CM din 11 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)

 

 

Asupra contestaţii în anulare de faţă constată că prin cererea înregistrată pe rolul judecătoriei Râmnicu Vâlcea la data de 17 ianuarie 2007, Sindicatul „Finanţe V”, în numele şi pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul Direcţiei (...)e a Finanţelor Publice V a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Economiei şi Finanţelor, Direcţia (...)ă a Finanţelor Publice şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie obligaţi primii doi pârâţi la plata unei despăgubiri egale cu prejudiciul încercat de membrii săi, titulari ai dreptului material la acţiune, ca urmare a neacordării salariului de bază majorat cu 75% începând cu luna iunie 2006 şi până la data introducerii acţiunii, actualizat în funcţie de indicele de inflaţie şi la acordarea aceluiaşi salariu de bază majorat cu 75% funcţionarilor publici şi personalului contractual, până la încetarea discriminării la care sunt supuşi.

În motivarea acţiunii s-a arătat că dispoziţiile art. 25(2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici interzic orice discriminare între aceştia pe criterii politice, de apartenenţă sindicală, convingeri religioase, etnice, de orientare sexuală, stare materială, origine socială sau de orice altă asemenea natură, iar art. 6 alin. (2) Codul Muncii stipulează că tuturor salariaţilor care prestează o muncă le sunt recunoscute drepturile la plata pentru muncă egală, principiu instituit şi de art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

De asemenea, s-a arătat că deşi O.G. nr. 137/2000 consacră principiul egalităţii între cetăţeni prin excluderea privilegiilor şi discriminărilor şi garantează exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală, în mod surprinzător, prin O.U.G. nr. 30/2006 s-a statuat că salariaţii Ministerului Finanţelor Publice care vor verifica procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publică beneficiază de salarii de bază majorate cu 75% faţă de cele prevăzute de lege, majorare de care beneficiază şi funcţionarii şi personalul contractual din cadrul agenţiilor şi sucursalelor judeţene ale A.P.I.A, iar salariaţii pe care îi reprezintă sindicatul, deşi îndeplinesc aceleaşi funcţii publice sau au calitatea de personal contractual bugetar nu primesc această majorare.

Majorarea cu 75% a salariului de bază numai pentru salariaţii nominalizaţi prin O.U.G. nr. 30/2006 şi Legea nr. 479/2006 creează o discriminare din punct de vedere al salarizării ce încalcă dispoziţiile legale în materie: art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, O.G. nr. 137/2000 şi art. 6 alin. (2) Codul Muncii.

Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin sentinţa civilă nr. 4070 din 02 iulie 2007, a admis acţiunea.

Recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor, a fost admis prin decizia nr. 756 din 15 octombrie 2007, pronunţată de Tribunalul Vâlcea. Ca urmare, a fost casată sentinţa, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare, în primă instanţă, Secţiei civile, conflicte de muncă şi asigurări sociale din cadrul Tribunalului Vâlcea.

Prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din 8 aprilie 2008, instanţa a disjuns cererea formulată de Sindicatul Finanţe V, în numele reclamanţilor, titulari ai dreptului material la acţiune care au calitatea de funcţionari publici, a dispus formarea unui dosar şi înaintarea spre competentă soluţionare a acestuia, Secţiei comerciale şi de contencios administrativ fiscal din cadrul Tribunalului Vâlcea.

În cauza înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor a formulat concluzii scrise prin care a reiterat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive deoarece, potrivit art. 1-3 din H.G. nr. 386/2007, acest minister nu are în atribuţiile sale posibilitatea de a modifica acte normative, cu atât mai mult de a adăuga la lege în sensul acordării unui salariu în afara cadrului legal existent şi aprobat de legiuitor.

Pe fondul cauzei, acelaşi pârât a solicitat respingerea acţiunii deoarece reclamantul nu a făcut dovada discriminării, astfel cum aceasta este reglementată de O.G. nr. 137/2000.

În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr. 452 din 20 mai 2008, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor, precum şi acţiunea formulată de Sindicatul „Finanţe V”, pentru reclamanţii titulari ai dreptului material la acţiune.

S-a reţinut la pronunţarea acestei sentinţe că pârâtul Ministerului Economiei şi Finanţelor nu a fost chemat în judecată pentru a modifica cadrul legislativ existent, astfel cum pretinde acesta, ci pentru obligaţia de a da, respectiv, de a acorda salariaţilor contractuali din cadrul D.G.F.P. V salariul de bază majorat cu 75%, în atribuţia acestui minister intrând, printre altele, şi aceea de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor care intră sub incidenţa legislaţiei privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, astfel cum prevede O.U.G. nr. 30/2006, act normativ invocat de reclamant în cererea de chemare în judecată.

Tribunalul a apreciat astfel că acest pârât are calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, cererea a fost privită ca neîntemeiată, întrucât modul de salarizare a funcţionarilor din cadrul D.G.F.P. V reprezintă regula, iar modul de salarizare a funcţionarilor publici din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor care verifică procedura de atribuire a contractelor de achiziţie publică reprezintă excepţia, iar prin O.U.G. nr. 30/2006 acestora le revin obligaţii în plus şi răspunderi a căror neîndeplinire constituie contravenţie.

Reclamanţii nu reprezintă o categorie defavorizată nici în raport de salariaţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură deoarece se află în situaţii deosebite care determină soluţii salariale diferite, fără ca aceste soluţii să încalce principiul egalităţii, astfel cum acesta este reglementat de dispoziţiile art. 20 din Constituţia României, art. 6 Codul Muncii şi art. 14 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Sindicatul „Finanţe” V – pentru reclamanţii titulari ai dreptului material la acţiune E.E., H.N., U.V.N., F.B., T.O., N.M., Patru N., O.E., U.N., N.E., E.B., T.G, O.F.E., E.S.Ş., E.O., E.F., O.O., E.N., E.N., E.E., E.F., T.S., U.N., O.J., D.O., D.D., E.D., O.G, E.E. şi O.F.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie astfel:

Instanţa de fond nu a avut în vedere că reclamanţii sunt personal contractual bugetar, la fel ca şi salariaţii menţionaţi în actele normative din acţiune şi potrivit art. 1 pct. 3 din Legea nr. 479/2006, pentru aprobarea O.U.G. nr. 71/2006, „funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi sucursalelor judeţene ale acesteia beneficiază de majorarea salariilor de bază cu 75%”.

Nu s-a avut în vedere că potrivit Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forţei de muncă în vederea definirii şi constatării discriminării directe, tratamentul diferenţiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situaţii doar comparabile, iar nu neapărat în situaţii chiar similare.

Toate persoanele din acest cadru al personalului din unităţile bugetare, inclusiv membrii Sindicatului „Finanţe V” sunt parte a unui raport juridic de muncă guvernat de Codul muncii, care prestează o muncă şi ca efect al acestor premize se supun obligaţiei de muncă, situaţie în care membrii acestui sindicat se află într-o situaţie identică cu tot personalul din celelalte unităţi bugetare.

Se arată de asemenea că interpretarea diferenţiată a normelor incidente, cu privire la aceleaşi categorii socio-profesionale, ar fi de natură să reprezinte o discriminare, în sensul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie şi art. 1 din Protocolul nr. 12 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra dovezilor administrate în cauză şi nu a analizat toate susţinerile reclamanţilor, pronunţând de altfel o hotărâre nemotivată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 3041 şi art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

 

Prin decizia nr. 566/R-CM/23.09.2008, Curtea de Apel Piteşti a respins ca tardiv recursul formulat.

A avut în vedere pentru aceasta faptul că sentinţa civilă nr. 452 din 20 mai 2008 a fost comunicată sindicatului la data de 26 iunie 2008, existând ştampila şi semnătura de primire pe dovada existentă la dosar.

Recurentul a declarat şi depus recursul formulat la data de 10 iulie 2008, aşa cum rezultă din ştampila aplicată pe plicul de înaintare a recursului.

De la data comunicării hotărârii şi până la declararea recursului a fost depăşit termenul de 10 zile prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă.

 

Împotriva deciziei a formulat contestaţie în anulare Sindicatul „Finanţe” V pentru recurenţii-reclamanţi membri de sindicat, motivul cererii fiind acela că dezlegarea dată de instanţa de recurs excepţiei de tardivitate a căii de atac este rezultatul unei greşeli materiale.

Contrar celor reţinute de această instanţă, sentinţa civilă atacată cu recurs nu a fost comunicată reprezentantului reclamanţilor.

Pe dovada de comunicare a sentinţei civile nr. 452/20.05.2008 către Sindicatul „Finanţe” V sunt aplicate ştampila părţii adverse D.G.F.P. V şi semnătura funcţionarului însărcinat cu primirea corespondenţei pârâtei.

În drept, contestaţia în anulare este întemeiată pe dispoziţiile art. 318 teza întâi C. proc. civ.

 

Examinând lucrările dosarului, Curtea constată că prezenta contestaţie în anulare este întemeiată.

Recursul declarat de Sindicatul „Finanţe” V împotriva sentinţei civile nr. 452 din 20 mai 2008, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, a fost respins ca tardiv formulat fără a se observa că actul de procedură constând în comunicarea către partea interesată a hotărârii atacate nu a fost legal îndeplinit.

În procesul-verbal încheiat la comunicarea sentinţei conform art. 100 C. proc. civ., aflat la fila 322 din dosarul tribunalului se precizează că pentru reclamantul Sindicatul „Finanţe” V actul a fost înmânat funcţionarului însărcinat cu primirea corespondenţei, care a aplicat ştampila Direcţiei (...)e a Finanţelor Publice V. Aceasta înseamnă că actul a fost comunicat părţii adverse Direcţia (...)ă a Finanţelor Publice V, fiind înmânat reprezentantului acesteia.

Faptul că cele două părţi au sediile situate la aceeaşi adresă nu este de natură a înlătura vătămarea rezultând din încălcarea prevederilor imperative ale art. 92 C. proc. civ., potrivit cărora înmânarea actelor de procedură se face personal părţii, în cazul de faţă reprezentantului sindicatului sau persoanei însărcinate de sindicat cu primirea corespondenţei.

Nulitatea actului de procedură rezultând din neîndeplinirea condiţiei extrinseci – de comunicare a hotărârii părţii interesate – este, de altfel, necondiţionată de existenţa unei vătămări. Nulitatea actului de procedură are drept consecinţă lipsirea acestuia de efectele pe care i le conferă legea, astfel că instanţa va reţine că în cauză hotărârea recurată nu a fost comunicată părţii care a atacat-o.

Aceasta înseamnă că termenul de declarare a căii de atac nu a început să curgă şi că nu operează sancţiunea decăderii din dreptul de a o exercita prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc. civ.

Cum soluţionarea excepţiei de tardivitate este rezultatul unei greşeli materiale, în baza art. 318 alin. (1), teza întâi C. proc. civ. va fi admisă contestaţia în anulare şi va fi desfiinţată decizia, cu consecinţa rejudecării recursului.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner