Accident de muncă. Nedeclararea accidentului. Daunelor morale.

Tematică: Despagubire

1. Critica vizând majorarea daunelor morale, este întemeiată, urmând a o admite ca atare, în baza art. 269, alin. (1) Codul muncii, modificat prin Legea nr. 237/2007, în care se arată că angajatorul este obligat să-l despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral, din culpa angajatorului, în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
(Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 518/R-CM din 26 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)

 

 

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş la data de 7.11.2006, reclamantul M. (...) a chemat în judecată pe pârâta SC I. Curtea de A, pentru a fi obligată prin hotărâre judecătorească la plata despăgubirilor băneşti în valoare de 1 miliard lei vechi, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că a lucrat la această unitate din anul 1970, în calitate de electrician reparaţii, însă la data de 09 noiembrie 2003, când efectua anumite lucrări de reparaţii, a căzut de la înălţime în gol, însă evenimentul nu a fost anunţat şi nu a fost declarat accident de muncă. Reclamantul a mai menţionat că în urma acestui accident a stat o perioadă de timp în spital, s-a intervenit chirurgical asupra coloanei sale vertebrale, fiindu-i implantate două tije metalice pe coloana vertebrală, precum şi serie de agrafe metalice, în cele din urmă fiind înscris la pensie anticipată.

La data de 9.01.2007, pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie a numitului E.E., pentru ca, în cazul în care vor cădea în pretenţii, acesta să fie obligat sa îi despăgubească cu suma care va fi stabilită de instanţă în sarcina sa si să-i plătească cheltuielile de judecată.

În motivarea cererii de chemare în garanţie, pârâta a susţinut că cele menţionate de către reclamant în motivarea cererii sale sunt împrejurări ce ţin exclusiv de momentul imediat următor producerii accidentului de muncă şi de măsurile ce s-au luat cu această ocazie, ceea ce duce la concluzia că acţiunea reclamantului ar fi întemeiată inclusiv pe art. 1000, alin. (3) C. civ., în strânsă legătură cu modul de acţiune al şefului de echipă şi al celorlalţi membri ai echipei de lucru prezenţi la locul accidentului, în calitate de prepuşi ai pârâtei. Pârâta a mai susţinut că din concluziile cercetării accidentului de muncă a reieşit în mod clar că persoanele responsabile de producerea accidentului sunt reclamantul şi şeful de echipă, E.E.

La aceeaşi dată pârâta depune şi întâmpinare prin care solicită respingerea acţiunii pentru următoarele motive:

- toate susţinerile reclamantului privesc, de fapt, împrejurări ce ţin exclusiv de momentul imediat următor producerii accidentului de muncă şi de măsurile ce s-au luat cu această ocazie, ceea ce duce la concluzia că acţiunea reclamantului este întemeiată inclusiv pe art. 1000, alin. (3) C. civ., în strânsă legătură cu modul de acţiune al şefului de echipă şi al celorlalţi membri ai echipei de lucru prezenţi la locul accidentului, în calitate de prepuşi ai pârâtei;

- art. 269 alin. (3) Codul Muncii nu este decât o aplicare particulară a dreptului de regres al comitentului care a plătit despăgubirile, împotriva prepusului/prepuşilor care a/au săvârşit fapta ilicită;

- nu sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile răspunderii comitentului pentru fapta prepusului şi anume: existenţa faptei ilicite săvârşite de prepus; existenţa prejudiciului; legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; vinovăţia prepusului;

- accidentul de muncă produs în data de 09.11.2006, ora 10.45, a fost anunţat în termenul legal la Inspectoratul Teritorial d e Muncă aşa cum se arată în Fişa de Comunicare Operativă a Accidentelor şi Incidentelor E., transmisă la ITM A în data de 10.11.2006, ora 10.22;

- prin adresa nr. 16.207/13.12.2003, Inspectoratul Teritorial d e Muncă A a avizat dosarul de cercetare a accidentului de muncă, arătând că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a fi înregistrat ca accident de muncă, iar în procesul-verbal de cercetare sunt stabilite corect cauzele (...) responsabilităţile şi sancţiunile, precum şi măsurile pentru prevenirea altor evenimente similare;

- nu se poate reţine că accidentul de muncă nu a fost anunţat, declarat, înregistrat sau cercetat conform dispoziţiilor legale aplicabile;

- în ceea ce priveşte transportarea accidentatului la spital cu maşina de serviciu de către colegii din echipa de lucru şi susţinerea că nu au fost luate măsuri urgente la locul căderii după producerea acesteia, trebuie să se ţină seama de împrejurările în care aceasta a avut loc;

- colegii de echipă care l-au ridicat pe accidentat, l-au aşezat în maşina de serviciu şi l-au transportat la Spitalul Municipal Curtea de A au acţionat sub impulsul urgenţei pe care o impunea situaţia accidentatului, faptului că acesta trebuia transportat imediat la Spital şi au avut la dispoziţie un mijloc de transport chiar la locul accidentului (maşina de serviciu);

- ridicându-l de la locul accidentului şi transportându-l de urgenţă la spital, colegii de echipă ai accidentatului nu au acţionat în condiţii normale, ci au acţionat în stare de necesitate pentru a salva de la un pericol iminent şi care au considerat că nu poate fi înlăturat altfel, viaţa, integritatea corporală sau sănătatea unui coleg de-al lor;

- nu se poate reţine caracterul ilicit al faptelor săvârşite de colegii de echipă ai accidentatului, angajaţi ai pârâtei S.C. I. Curtea de A S.A., prezenţi la locul şi momentul accidentului;

- în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului patrimonial, din cererea de chemare în judecată se poate înţelege că acesta este unul corporal, ce nu poate fi stabilită decât în urma unei expertize medicale competente;

- ca urmare a cererii reclamantului de pensionare anticipată parţială, pârâta S.C. I. Curtea de A S.A. a întocmit dosarul de pensie finalizat cu decizia de pensionare anticipată parţială nr. (...)/08.09.2006, iar raporturile de muncă dintre reclamant şi pârâtă au încetat la data de 01.10.2006 ca urmare a acestei pensionări, fiind independentă de existenţa vreunui motiv de boală sau incapacitate şi nu este o modalitate de pensionare pe care o (poate) impune angajatorul sau pe care acesta o poate împiedica, aflându-se la latitudinea salariatului şi nu a angajatorului;

- la stabilirea despăgubirilor, în cazul răspunderii civile delictuale prevăzută de art. 998 C. civil, trebuie sa se aibă în vedere, în cazul în care victima unui accident este încadrata în munca, pe lângă situaţia pe care aceasta o avea la data suferirii accidentului si venitul realizat de aceeaşi persoană în situaţia de pensionar, despăgubirile care se cuvin persoanei accidentate fiind limitate la câştigul nerealizat de către aceasta, ceea ce constituie un prejudiciu real;

- faptul că la momentul actual reclamantul are venituri din pensie mai mici decât ca angajat al pârâtei, nu îi este imputabil acesteia din urmă;

- mai mult, în conformitate cu prevederile art. 4.87, alin. (3) din Contractul Colectiv de Muncă în vigoare la nivelul societăţii pârâte I. Curtea de A S.A., la momentul pensionării anticipate parţiale fiecare salariat primeşte un premiu în sumă brută calculat la data pensionării anticipate parţiale, egal cu valoarea rezultată din înmulţirea diminuării lunare a pensiei, stabilită în raport cu stagiul de cotizare realizat şi numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare, de care a beneficiat şi reclamantul;

- în lipsa existenţei unei fapte ilicite şi a prejudiciului sau a uneia dintre aceste condiţii de angajare a răspunderii pârâtei nu se poate vorbi de legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu;

- nejustificate şi exagerate sunt pretenţiile băneşti ale reclamantului pentru ipoteza că acestea ar constitui solicitare de daune morale, din moment ce reclamantul nici nu indică elemente care să justifice un prejudiciu moral; La data de 21.02.2007, reclamantul şi-a precizat acţiunea iniţială, arătând că despăgubirile băneşti în cuantum de 1 miliard lei vechi se compun din:

- daune materiale, compuse din: 400 lei contravaloarea a trei zile internare medicală în perioada 09.11-12.11.2003, 400 lei contravaloare calmante, 2.500 lei contravaloare intervenţie chirurgicală, 1.000 lei contravaloare însoţitor, 3.200 lei contravaloare calmante, medicamente străine, după externarea sa la 28.11.2003, 1.500 lei contravaloare însoţitor în aceeaşi perioadă, 6.000 lei contravaloare transport la Spitalul Universitar B (trei transporturi), 1.500 lei contravaloare recuperare la F. Nord, 3.500 lei contravaloare medicamente zilnice de refacere şi calmare;

- 8.000 lei daune morale.

Ulterior, la data de 21.03.2007, pârâta a mai depus o întâmpinare determinată de precizarea acţiunii reclamantului, prin care s-a solicitat, de asemenea, respingerea acţiunii reclamantului şi pentru considerentele:

- în legătură cu temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, reclamantul nu reuşeşte să precizeze motivul, izvorul pretenţiilor sale, dacă acesta este reprezentat de producerea accidentului sau de pretinsele măsuri (organizatorice) defectuoase luate (de pârâtă) imediat după producerea accidentului de muncă, fiind cert doar faptul că reclamantul cere despăgubiri şi daune morale, ca urmare a accidentului de muncă produs exclusiv din cauză că unul dintre izolatori nu a rezistat şi a cedat, fapt ce a provocat căderea reclamantului de la înălţimea de 1, 5 m, însă acest izolator, ca de altfel toate echipamentele aflate în staţia de înaltă tensiune 110 KV de la Centrala I. (D.) B., sunt în proprietatea beneficiarului lucrării ce se executa şi anume SC. I. SA- Sucursala I. Curtea de A;

- paza şi protecţia juridică, îndatoririle de a menţine caracteristicile fizice (rezistenţa) acestui echipament, aparţin în întregime proprietarului, adică S.C. I. SA iar această societate deţinea la momentul accidentului de muncă paza juridică a izolatorului care s-a rupt, deşi acesta trebuia să reziste la forţe mecanice.

- din cererea reclamantului rezultă mai cu seamă temeiuri ce ţin de art. 1000, alin. (1) C. civil, (răspunderea pentru prejudicii cauzate de lucruri). în producerea accidentului de muncă echipamentul proprietatea S.C. I. S.A., a contribuit decisiv, prin ruperea sa, la producerea accidentului de muncă şi presupusele pagube, iar în relaţia de cauzalitate s-au interpus, de o manieră secundară, intervenţiile umane., aşa încât, acţiunea reclamantului urmează a fi respinsă sub acest aspect, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a S.C. I. Curtea de A S.A., nefiind îndeplinite condiţiile răspunderii întemeiate pe art. 998-999 C.civ.;

- în legătură cu cheltuielile de spitalizare pretinse, acestea nu sunt întemeiate deoarece reclamantul nu a plătit cheltuieli de spitalizare, tratament şi asistenţă medicală care au fost suportate de casa de asigurări, deoarece era asigurat prin plata contribuţiei corespunzătoare (atât cea suportată de salariat cât şi cea suportată de angajatorul I.) iar reclamantul nu arată în precizare că a trebuit să suporte eventuale tratamente sau servicii medicale neincluse în cheltuielile ce se suportă din fondul public de asigurări sociale de sănătate.

- în legătură cu pretinsele cheltuieli suportate cu medicamentele, reclamantul nu face dovada că ar fi achiziţionat medicamente, care au fost acestea şi care sunt preţurile acestora, în lipsa unor dovezi certe că reclamantul a suportat costul medicamentelor de care a avut nevoie, sau, mai mult, că a avut nevoie de medicamente în afara perioadei de spitalizare, nu se poate doar presupune că aceste cheltuieli au fost efectuate;

- reclamantul nu precizează cu ce a fost transportat în trei rânduri la Spitalul Universitar B şi cum poate justifica suma exorbitantă pretinsă (20 milioane lei vechi pentru un transport la B), aşa cum procedează reclamantul cu toate sumele pretinse cu titlul de cheltuieli;

- pierzând probabil şirul milioanelor pretinse, reclamantul comite o eroare la împărţire sau la înmulţire când pretinde un total de 35 de milioane de lei vechi pentru medicamente zilnice de refacere şi calmare în valoare de 2 milioane lei;

- în legătură cu „recuperarea” la F. Nord, nu se precizează în ce au constat cheltuielile, dacă acestea au fost pentru tratament sau doar pentru odihnă, nu se indică mijloace de probă în dovedirea acestor cheltuieli;

- cert este că reclamantul, în calitate de salariat, a solicitat la I. şi i s-a eliberat de aceasta adeverinţa nr. 5342/02.12.2003, din care să rezulte data şi ora producerii accidentului de muncă, actele de constatare şi de cercetare a accidentului de muncă, toate acestea pentru a-i servi la societatea de asigurare B.;

- în privinţa daunelor morale, se consideră că acestea sunt neîntemeiate, fiind solicitate exclusiv din cauza durerilor permanente ce provoacă reclamantului un moral scăzut şi imposibilitatea de a se întreţine, motive pe care le considerăm complet subiective, fără o posibilitate reală de a fi probate.

O nouă întâmpinare s-a depus de către pârâtă la data de 6.06.2007, prin care s-a susţinut de asemenea respingerea acţiunii reclamantului, invocându-se:

- excepţia prescripţiei dreptului reclamantului la acţiune, întrucât de la momentul producerii accidentului 09.11.2003 şi până la momentul depunerii cererilor completatoare la acţiune, au trecut mai mult de trei ani;

- excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, motivată de faptul că în mod greşit reclamantul îşi îndreaptă acţiunea împotriva S.C. I. Curtea de A (pârâtă), atâta timp cât izolatorul care s-a rupt şi a provocat căderea reclamantului, ca de altfel toate echipamentele aflate în staţia de înaltă tensiune 110 KV de la Centrala I. (D.) B., sunt în proprietatea beneficiarului lucrării ce se executa şi anume S.C. I. S.A. - Sucursala I. Curtea de A.

Cele două excepţii invocate prin întâmpinare de către pârâtă au fost analizate cu prioritate de către tribunal, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., fiind respinse la termenul din data de 27.06.2007, ca neîntemeiate.

Prin sentinţa nr. 71/CM/29.01.2008, Tribunalul Argeş a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamantul M. J., a obligat pe pârâta SC I. Curtea DE A SA să plătească reclamantului suma de 30.000 lei, cu titlu de daune morale şi să plătească reclamantului suma de 500 lei, cheltuieli de judecată. A respins cererea de chemare în garanţie a numitului E.E., formulată de către pârâtă.

 

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, reclamantul M. (...) şi pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin recursul formulat de reclamant, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. pr.civilă, se arată că, în mod greşit, instanţa de fond a respins capetele de cerere, privind cheltuielile făcute în spitale, admiţându-i doar capătul de cerere referitor la daunele morale având în vedere dispoziţiile art. 269 alin. (1) Codul Muncii, modificat prin Legea nr. 237/2007. Totuşi, se solicită majorarea daunelor morale la suma de 60.000 lei, având în vedere durerea provocată de accidentul de muncă, reclamantul rămânând infirm pe viaţă.

Prin recursul declarat de pârâtă, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. şi art. 3041C. proc. civ., s-a solicitat casarea în parte a sentinţei, cu privire la obligarea recurentei de a plăti intimatului suma de 30.000 lei, cu titlu de daune morale şi rejudecarea cauzei, cu respingerea acestui capăt de cerere, precum şi suspendarea executării sentinţei de la fond, în baza art. 300 alin. (2) şi 3 C. proc. civ., până la judecarea recursului.

Motivarea recursului începe cu reluarea celor relatate în întâmpinările depuse la fond de către pârâta recurentă, precum şi cu reluarea motivării acţiunii reclamantului, respectiv paginile 234-235, fără a cuprinde critici referitoare la decizia recurată. De asemenea, la filele 236(alin. ultim) şi 237(fără ultimul alineat), recurenta se referă la cererea reconvenţională, care a fost disjunsă, neavând legătură cu cauza de faţă.

Un prim motiv de recurs îl constituie greşita respingere a următoarelor excepţii invocate de către pârâtă: excepţia prescripţiei dreptului la acţiune; excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei de faţă şi excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Argeş.

În prima critică circumscrisă acestui motiv de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 304, pct. 3 C. pr.civilă, se susţine că Tribunalul Argeş nu era competent material să soluţioneze capătul de cerere vizând daunele morale, care nu pot fi acordate în cadrul litigiilor de muncă, ci numai dacă sunt prevăzute în contractul colectiv sau individual de muncă.

În a doua critică, circumscrisă acestui motiv de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., se susţine că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

Astfel se susţine că Inspectoratul Teritorial d e Muncă A este singurul în măsură să desfăşoare sau să avizeze cercetarea accidentelor de muncă, încât instanţa de judecată nu poate să procedeze la o nouă cercetare a împrejurărilor în care s-a produs accidentul de muncă, fără a fi învestită şi cu o acţiune în anularea sau modificarea avizului scris al ITM, aviz ce reprezintă un act administrativ, care emană de la autoritate publică.

În a treia critică, circumscrisă acestui motiv de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 304, pct. 9 C. proc. civ. se arată că în mod greşit a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC I. SA, recurenta de faţă.

Se susţine astfel, că recurenta nu are nicio culpă în producerea accidentului de muncă, având în vedere condiţiile concrete în care s-a produs acesta, prin ruperea izolatorului care nu aparţinea acestei recurente.

În a patra critică, circumscrisă acestui motiv de recurs, întemeiată pe art. 304, pct. 9 C. proc. civ. se susţine că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal şi dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, prin respingerea excepţiei invocate de către recurentă, privind prescripţia dreptului reclamantului la acţiune.

Se menţionează că în mod greşit a fost luată în calcul data formulării acţiunii, respectiv 7.11.2006, precizată la 21.02.2007, în loc de a se ţine seama de data de 9.11.2003 când a avut loc accidentul, temeiul de drept, constituindu-l producerea accidentului de muncă.

În al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304, pct. 7 C. pr.civilă, se susţine că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Se arată astfel, că instanţa de fond a motivat lacunar capătul de cerere referitor la daunele morale, motivare care nu are nicio legătură cu elementele ce trebuie stabilite atunci când este vorba de răspunderea civilă: faptă ilicită, prejudiciu, raport de cauzalitate.

Se menţionează că, au fost invocate greşit dispoziţiile Legii nr. 237/2007, fără a se face referire expresă la culpa angajatorului.

Prin întâmpinarea de la filele 261-262, recurentul a solicitat respingerea recursului declarat de societatea intimată, iar prin notele scrise aflate la filele 270-271, recurenta solicită respingerea recursului declarat de către reclamant, invocând excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 237/2007, privind modificarea alin. (1) din art. 269 al Legii nr. 53/2003, respectiv Codul muncii, raportat la dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi art. 78 şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României.

Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, Curtea s-a pronunţat în şedinţa publică din 25.06.2008, respingând sesizarea ca neîntemeiată, deoarece motivele invocate vizează neclaritatea textelor de lege, aşa cum a precizat reprezentantul intimatei recurente, ci nu neconstituţionalitatea.

De asemenea, instanţa a respins cererea de suspendare a executării sentinţei de la fond, ca neîntemeiată, prin încheierea din 26.06.2008, dispunând în acelaşi timp restituirea cauţiunii depuse de către intimata-recurentă.

 

Curtea, analizând recursurile prin prisma criticilor formulate şi a probelor administrate, constată că recursul declarat de reclamant este fondat, urmând a-l admite ca atare, în baza art. 312 C. proc. civ., cu modificarea în parte a sentinţei de la fond, în sensul că pârâta va fi obligată la plata sumei de 60.000 lei, daune morale, în loc de 30.000 lei, către reclamant cu menţinerea în rest a sentinţei de la fond.

Cât priveşte recursul declarat de intimata-pârâtă se constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, în baza art. 312 C. proc. civ.

Cât priveşte recursul declarat de către reclamant se constată că motivul prevăzut de art. 304, pct. 8 C. proc. civ. nu a fost dezvoltat, iar motivul prevăzut de art. 304, pct. 9 C. proc. civ. este întemeiat, în parte.

Prima critică vizând neacordarea cheltuielilor făcute în spitale, este neîntemeiată, urmând a o respinge ca atare, instanţa de fond respingând acest capăt de cerere, deoarece reclamantul nu a făcut dovada acestor cheltuieli, respectiv a prejudiciului material produs prin săvârşirea acestui accident de muncă.

A doua critică, vizând majorarea daunelor morale, este întemeiată, urmând a o admite ca atare, în baza art. 269, alin. (1) Codul muncii, modificat prin Legea nr. 237/2007, în care se arată că angajatorul este obligat să-l despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral, din culpa angajatorului, în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

Curtea, constată că se impune majorarea daunelor materiale la suma de 60.000 lei, având în vedere prejudiciul de agrement generat de infirmitatea produsă prin accidentul de muncă, reclamantul fiind pensionat, fără posibilitatea de a mai lucra.

Cât priveşte primul motiv din recursul declarat de pârâtă, se constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, pentru următoarele considerente:

Prima critică, circumscrisă acestui motiv de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. pr.civilă, este neîntemeiată, reţinându-se că Tribunalul Argeş este competent să se pronunţe pe capătul de cerere privind daunele morale, capăt de cerere accesoriu primului capăt din acţiune, prin care se solicită despăgubiri materiale pentru prejudiciul produs de accidentul de muncă, capăt de cerere ce intră în sfera litigiilor de muncă, date în competenţa tribunalului, ca instanţă de fond.

Pe de altă parte, recursul în interesul legii, invocat de către recurent vizează numai condiţiile în care pot fi acordate daunele morale, aşa cum a reţinut corect instanţa de fond prin încheierea de şedinţă din 5.09.2007.

A doua critică, circumscrisă acestui motiv de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., este neîntemeiată, urmând a o respinge ca atare, constatându-se că instanţa de judecată nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti şi nu a încălcat competenţa Inspectoratului Teritorial de Muncă A, substituindu-se acestuia.

Instanţa de fond a analizat probatoriul aflat în dosar, printre care şi actele emise de Inspectoratul Teritorial de Muncă, pentru a stabili condiţiile în care s-a produs accidentul de muncă, culpa în producerea acestuia, legătura de cauzalitate, nefiind necesară investirea instanţei cu o acţiune în anularea sau în modificarea avizului scris al ITM.

A treia critică circumscrisă primului motiv de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 304, pct. 9 C. proc. civ., este neîntemeiată, urmând a o respinge ca atare, constatându-se că în mod legal a fot respinsă excepţia invocată de recurentă privind lipsa calităţii procesuale pasive a acesteia.

Astfel, prin încheierea de şedinţă din 27.06.2007, instanţa de fond, în mod temeinic a respins această excepţie, având în vedere calitatea reclamantului-recurent de angajat al societăţii pârâte. Reclamantul este salariatul pârâtei cu contract de muncă şi la momentul producerii accidentului se afla în timpul serviciului pentru rezolvarea unor sarcini de serviciu, trasate de către recurenta pârâtă.

A patra critică, circumscrisă primului motiv de recurs şi întemeiată pe dispoziţiile art. 304, pct. 9 C. proc. civ., este neîntemeiată, urmând a o respinge ca atare, constatându-se că instanţa de fond nu a încălcat şi aplicat greşit legea, atunci când a respins excepţia invocată de către recurentă, privind prescripţia dreptului la acţiune.

Se constată că, în mod greşit, recurentul s-a raportat la data de 9.11.2003, când a avut loc accidentul, ci nu la data de 7.11.2006, când s-a formulat acţiunea de chemare în judecată, acţiune precizată la data de 21.02.2007, arătându-se în concret cuantumul sumelor solicitate şi ce reprezintă fiecare, acţiunea înscriindu-se în termenul de prescripţie general de trei ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.

Al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304, pct. 7 C. proc. civ. este neîntemeiat, urmând a-l respinge ca atare, constatându-se că în motivarea sentinţei de la fond, cuprinde motivele pe care se sprijină, fără existenţa unor motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Astfel, în baza art. 269, alin. (1) Codul muncii, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 237/2007 au fost acordate daunele morale, cu motivarea că reclamantul, în urma accidentului suferit, pe lângă suferinţele fizice s-a produs şi un prejudiciu moral, prin schimbarea stilului normal de viaţă, în sensul că nu poate să mai lucreze, fiind nevoit să petreacă mult timp în spital, rămânând infirm pe viaţă. Daunele morale pot să creeze pentru reclamant o ambianţă care să înlocuiască, în parte, aptitudinile şi posibilităţile pe care acesta le avea înainte de accident.

Vor fi menţinute în rest dispoziţiile sentinţei recurate.

În baza art. 274 C. proc. civ., pârâta va fi obligată la plata sumei de 2.00 lei, cheltuieli de judecată către reclamant.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner