Consilier juridic. Aviz de legalitate. Răspundere patrimonială. Neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 270 Codul Muncii

Tematică: Despagubire

1. Angajarea răspunderii materiale a pârâtei faţă de angajatorul său, pentru astfel de avize cu caracter juridic, nu poate fi reţinută fără existenţa unei clauze contractuale exprese în acest sens. În speţa de faţă decizia de desfacere a contractului de muncă a unui angajat, anulată de instanţa de judecată, aparţine conducerii unităţii reclamante, din care pârâta nu face parte, iar avizul acesteia, în discuţie, ţine de cea ce art. 270 (2) Codul Muncii defineşte a fi „riscul normal al serviciului”, pentru care salariaţii, însă, nu răspund patrimonial. 2. Reclamanta deşi solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 11228 lei cu titlu de despăgubiri, nu face dovada certă a producerii vreunui prejudiciu în cuantumul solicitat. De asemenea reclamanta nu face dovada raportului de cauzalitate dintre existenţa vreunui prejudiciu cert şi o faptă cauzatoare comisă de pârâtă, situaţie care ar atrage răspunderea patrimonială a acesteia conform prevederilor art. 270 Codul Muncii.
(Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări social, Decizia Civilă nr. 431 din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)

 

 

În deliberare constată că prin sentinţa civilă nr. 1279 din 7.11.2007 a Tribunalului Arad a fost respinsă acţiunea civilă a reclamantei (...) „B.T.” SRL A, împotriva pârâtei E.N.U., având ca obiect plata contravalorii unui prejudiciu (despăgubiri materiale). Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a avut în vedere considerentele care urmează:

Prin acţiunea civilă înregistrată la data de 1.09.2007 la Tribunalul Arad, reclamanta (...) „B.T.” SRL A a chemat în judecată pe pârâta E.N.U., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 11.228 lei cu titlu de despăgubiri datorate ca urmare a producerii unui prejudiciu din vina acesteia, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta arată că pârâta E.N.U. a fost încadrată, în baza contractului individual de muncă înregistrat la ITM A sub nr. (...), la societatea reclamantă pe funcţia de consilier juridic/referent resurse umane. Atribuţiile de serviciu au fost stabilite prin fişa postului – anexă la contractul individual de muncă. Astfel, conform fişei postului, una din atribuţii constă în „elaborarea documentelor de personal: organigrama, fişele de post, regulamentul de organizare şi funcţionare, decizii avertismente, etc.”, o altă atribuţie de serviciu constând în „avizarea şi contrasemnarea actelor cu caracter juridic”.

La data de 15.03.2007, s-a dispus prin decizia nr. 1112 desfacerea contractului individual de muncă a numitului H.D.T. Decizia de desfacere a contractului individual de muncă a fost elaborată şi vizată pentru legalitate de către pârâta E.N.U., în exercitarea sarcinilor de serviciu ale acesteia, astfel cum au fost arătate mai sus.

Decizia de desfacere a contractului individual de muncă nr. 1112/15.03.2007 a fost atacată în instanţă de către H.D.T., cauza făcând obiectul dosarului nr. (...) al Tribunalului Arad. Instanţa, prin sentinţa civilă nr. 593/05.06.2007, a admis contestaţia constatând nulitatea absolută a deciziei nr. 1112 pe motiv că, la emiterea deciziei, nu au fost respectate prevederile imperative ale art. 268 alin. (2) Codul Muncii. Tot prin sentinţă s-a dispus şi plata către H.D.T. a drepturilor salariale pentru perioada 15.03-29.06.2007 (dată la care H.D.T. şi-a dat demisia). Aceste drepturi salariale şi obligaţiile către buget aferente acestora, în cuantum de 11.228 lei au fost plătite de către reclamantă.

Reclamanta apreciază că, de emiterea deciziei nr. 1112/2007, fără a fi respectate prevederile imperative ale art. 268, alin. (2) Codul Muncii, se face vinovată pârâta, care avea în sarcinile de serviciu tocmai întocmirea, verificarea legalităţii actului emis, precum şi vizarea acestuia, mai ales că textul de lege este de strictă interpretare. Prin emiterea unei decizii care nu respectă întocmai condiţiile de legalitate cerute de lege, pârâta a cauzat societăţii reclamante un prejudiciu în sumă de 11.228 lei, prejudiciu care constă în suma de bani plătită de către societatea reclamantă lui H.D.T. cu titlu de drepturi salariale pentru perioada 15.03-29.06.2007, precum şi obligaţiile aferente drepturilor salariale, achitate către buget.

Din întreg probatoriu administrat în cauză, instanţa constată că acţiunea reclamantei este neîntemeiată.

Astfel reclamanta deşi solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 11228 lei cu titlu de despăgubiri, nu face dovada certă a producerii vreunui prejudiciu în cuantumul solicitat. De asemenea reclamanta nu face dovada raportului de cauzalitate dintre existenţa vreunui prejudiciu cert şi o faptă cauzatoare comisă de pârâtă, situaţie care ar atrage răspunderea patrimonială a acesteia conform prevederilor art. 270 Codul Muncii.

Pârâta în calitate de consilier juridic a avizat, la cererea conducerii reclamantei asupra legalităţii măsurii luate de desfacere disciplinară a contractului de muncă al unui salariat, în baza actelor prezentate. La acea dată acest aviz a fost corespunzător, răspunderea pârâtei fiind comună cu cea a conducătorului societăţii reclamante care a semnat decizia respectivă.’’

 

Împotriva acestei sentinţe reclamanta a declarat recurs.

În motivarea căruia susţine că în calitate de consilier juridic, pârâta avea printre alte obligaţii de serviciu şi pe aceea privind „avizarea şi contrasemnarea actelor cu caracter juridic”. Or, ca urmare a avizării de către pârâtă a deciziei de desfacere disciplinară a contractului de muncă a unui angajat al reclamantei, care ulterior a fost anulată de instanţa de judecată, cu obligarea la despăgubiri a aceleiaşi reclamante, acesteia i s-a creat prejudiciul în cuantumul arătat, din culpa pârâtei.

 

Recursul nu este fondat.

Răspunderea materială a pârâtei, în condiţiile mai sus reproduse ale speţei, nu este posibilă, neexistând, într-adevăr, aşa cum bine se arată în considerentele sentinţei recurate, raport de cauzalitate între avizul juridic al pârâtei pe un act administrativ şi paguba, prejudiciul suferit de reclamantă, ca urmare a anulării acelui act de către instanţa de judecată, pentru a nu fi îndeplinit condiţiile legii.

Angajarea răspunderii materiale a pârâtei faţă de angajatorul său, pentru astfel de avize cu caracter juridic, nu poate fi reţinută fără existenţa unei clauze contractuale exprese în acest sens. În speţa de faţă decizia de desfacere a contractului de muncă a unui angajat, anulată de instanţa de judecată, aparţine conducerii unităţii reclamante, din care pârâta nu face parte, iar avizul acesteia, în discuţie, ţine de cea ce art. 270 (2) Codul Muncii defineşte a fi „riscul normal al serviciului”, pentru care salariaţii, însă, nu răspund patrimonial.

Aşadar, se apreciază că nu sunt prezente motive de recurs în cauză, urmând a se hotărî în consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 312 (1) C. proc. civ.

Nu s-au cerut cheltuieli de judecată.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner