Handels-og Kontorfunktionaerernes Forbund I Danmark, acţionând pentru Helle Elisabeth Larsson c. Dansk Handel & Service, acţionând pentru Føtex Supermarked A/S. Hotărârea Curţii (Camera a şasea) din 29 mai 1997

Tematică: Egalitate cu privire la condişiile de muncă

1. Sub rezerva dispoziţiilor dreptului naţional vizând să protejeze femeia, mai ales în ceea ce priveşte sarcina şi maternitatea, adoptate în aplicarea art. 2 alin. 3 din Directiva 76/207 privind punerea în practică a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ce priveşte condiţiile de muncă şi accesul la locuri de muncă, la formarea şi la promovarea profesionale, dispoziţiile combinate ale art. 5 alin. 1 şi art. 2 alin. 1 din această directivă nu se opun concedierilor ca urmare a unor absenţe datorate unei boli cauzate de sarcină sau naştere, chiar dacă această boală a apărut în cursul sarcinii şi s-a prelungit în timpul şi după concediul de maternitate. 2. În particular, principiul de egalitate de tratament consacrat de directivă nu se opune ca perioada de absenţă a unui lucrător de sex feminin cuprinsă între începutul sarcinii sale şi începutul concediului de maternitate să fie considerată pentru calculul perioadei care îşi justifică concedierea în dreptul naţional. 3. Într-adevăr, în timpul concediului de maternitate de care ea beneficiază în aplicarea dreptului naţional, femeia este protejată împotriva concedierilor motivate de absenţa sa. Luarea în calcul a absenţelor în această perioadă pentru a justifica o concediere ulterioară ar fi deci contrară obiectivului pe care îl urmăreşte art. 2, partea 3, din Directivă şi ar priva această dispoziţie de efectul său util. În schimb, în afara perioadelor de concediu de maternitate şi în absenţa dispoziţiilor naţionale sau, la nevoie, a dispoziţiilor comunitare, care garantează femeilor o protecţie deosebită, lucrătorul feminin nu beneficiază, în virtutea Directivei, de o protecţie împotriva concedierii urmare a absenţelor datorate unei boli cauzate de sarcină.
www.curia.eu

Obiectul litigiului

Cauza C-400/95 are ca obiect o cerere adresată Curţii, în aplicarea art. 177 din Tratatul CE, de către Soe-og Handelsretten I Koebenhavn pentru a se obţine o decizie cu titlu preliminar privind interpretarea art. 5 alin. 1 şi art. 2 alin. 1 din Directiva 76/207/CEE a Consiliului, din 9 februarie 1976, privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ce priveşte condiţiile de muncă şi accesul la locuri de muncă, la formarea şi la promovarea profesionale (JO L 39, p.40).

 

Motivele hotărârii

1. Prin ordonanţa din 19 decembrie 1995, ajunsă la Curte pe 21 decembrie, Soe-og Handelsretten a adresat, în virtutea art. 177 din Tratatul CE, o întrebare preliminară privind interpretarea art. 5 alin. 1 şi art. 2 alin. 1 din Directiva 76/207/CEE a Consiliului, din 9 februarie 1976, privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ce priveşte condiţiile de muncă şi accesul la locuri de muncă, la formarea şi la promovarea profesionale (JO L 39, p. 40, în continuare „Directiva”).

2. Această întrebare a fost ridicată în cadrul unui litigiu opunând-o pe doamna Larsson fostului său angajator, Foetex Supermarked A/S (în continuare „Foetex”). Doamna Larsson, care a fost angajată de Foetex în luna martie 1990, a informat pe angajatorul său, în august 1991, că este însărcinată. În cursul sarcinii sale, doamna Larsson a fost de două ori în concediu medical. Primul concediu a durat de pe 7 pe 24 august 1991. Al doilea, care a fost necesar pentru o relaxare pelviană legată de sarcină, a durat de pe 4 noiembrie 1991 până în 15 martie 1992, dată la care a început concediul său de maternitate.

3. Doamna Larsson a născut pe 2 aprilie 1992. Ea a luat apoi un concediu de maternitate de 24 de săptămâni, la care avea drept conform legislaţiei daneze aplicabile. Concediul său de maternitate a expirat pe 18 septembrie 1992, dată la care ea şi-a luat concediul anual până pe 16 octombrie 1992. Apoi, cum continua să fie tratată pentru relaxare pelviană, ea a fost din nou în concediu medical. Nu a fost declarată aptă să reia lucrul decât pe 4 ianuarie 1993.

4. Prin scrisoarea din 10 noiembrie 1992, adică la mai puţin de o lună după sfârşitul concediului său anual, Foetex a informat-o pe doamna Larsson că pune capăt contractului său de muncă începând cu sfârşitul lunii decembrie 1992 din următorul motiv: „îndelunga ta absenţă, ca şi faptul că este puţin probabil ca tu să fii din nou în măsură – din motive de sănătate – să îţi îndeplineşti, pe viitor, în mod satisfăcător atribuţiile tale de serviciu”.

5. Doamna Larsson pretinde că această concediere intervenită în concediul său medical este contrară Directivei de moment ce această boală, intervenită în timpul sarcinii sale, se prelungise după concediul de maternitate.

6. Directiva vizează, conform art. 1 alin. 1, punerea în aplicare în statele membre a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte condiţiile de muncă şi accesul la locuri de muncă, la formarea şi la promovarea profesionale.

7. Articolul 2 alin. 1 din Directivă defineşte principiul egalităţii de tratament prin absenţa oricărei discriminări bazate pe sex, fie direct, fie indirect, prin referire, mai ales, la starea matrimonială sau familială. Alineatul 3 al acestei dispoziţii enunţă totuşi că Directiva nu se opune dispoziţiilor privind protecţia femeii, mai ales în ceea ce priveşte sarcina şi maternitatea.

8. Articolul 5 alin. 1 din Directivă precizează că principiul egalităţii de tratament astfel definit priveşte condiţiile de muncă, inclusiv condiţiile de concediere.

9. În cadrul recursului pe care Handels-og Kontorfunktionaerernes Forbund I Danmark (în continuare „HK”), acţionând pentru doamna Larsson, l-a introdus împotriva angajatorului ei, părţile au cerut lui Soe-og Handelsretten să adreseze o întrebare preliminară Curţii, vizând să ştie dacă Directiva se opune unei concedieri în condiţiile asemănătoare celor ale cauzei în acţiunea principală.

10. Soe-og Handelsretten a refuzat să dea curs acestei cereri pe motiv că rezulta din hotărârea din 8 noiembrie 1990, Handels-og Kontorfunktionaerernes Forbund (C-179/88, Rep. p. I-3979, în continuare „hotărârea Hertz”) că Directiva nu se opune concedierii doamnei Larsson. Ordonanţa Soe-og Handelsretten a fost infirmată, în apelul reclamantei, pe 27 octombrie 1995 de către Hoejesteret care a apreciat, în schimb, că elementele din dosarul cauzei Hertz nu erau identice cu cea din acţiunea principală.

11. În aceste condiţii, Soe-og Handelsretten a adresat Curţii următoarea întrebare: „Dispoziţiile combinate ale art. 5 alin. 1 şi ale art. 2 alin. 1 din Directiva Consiliului din 9 februarie 1976 privind punerea în practică a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte condiţiile de muncă şi accesul la locuri de muncă, la formarea şi la promovarea profesionale (76/207/CEE) vizează concediile care sunt consecinţa unei absenţe după terminarea concediului de maternitate, din moment ce absenţa este datorată unei boli apărute în cursul sarcinii şi care s-a prelungit în timpul şi după concediul de maternitate, fiind înţeles că această concediere a avut loc după terminarea concediului de maternitate?”

12. Trebuie amintit că, în hotărârea Hertz, care privea concedierea unui lucrător feminin ca urmare a absenţelor făcute după concediul său de maternitate, Curtea a hotărât că, sub rezerva dispoziţiilor dreptului naţional luate în aplicarea art. 2 alin. 3 din Directivă, dispoziţiile combinate ale art. 5 alin. 1 şi ale art. 2 alin. 1 din Directivă nu se opun concedierilor care sunt consecinţa unor absenţe datorate unei boli cauzate sarcină sau naştere.

13. În cursul procedurii în acţiunea principală, părţile au avut poziţii diferite în ceea ce priveşte interpretarea şi câmpul de aplicare al hotărârii Hertz. Contrar celorlalte părţi, HK estimează că trebuie distins între, pe de o parte, bolile legate de sarcină sau de naştere care, ca în hotărârea Hertz, apar doar după sfârşitul concediului de maternitate şi, pe de altă parte, acelea care, ca în speţă, apar în timpul sarcinii sau în timpul concediului de maternitate şi a căror tratare se prelungeşte după sfârşitul acestui concediu. Deşi reiese din hotărârea Hertz că prima situaţie intră în cadrul regimului general aplicabil cazului de boală, Directiva s-ar opune totuşi concedierii lucrătorului feminin în a doua situaţie. Dacă ar fi altfel, problema de a şti dacă un lucrător feminin atins de o boală cauzată de sarcină sau naştere beneficiază sau nu de o protecţie conformă cu principiile comunitare aplicabile ar depinde doar de durata concediului de maternitate fixată de statul membru.

14. Această argumentare nu ar putea fi reţinută.

15. Trebuie amintit că, la pct. 15 din hotărârea Hertz, Curtea a constatat că hotărârea nu vizează ipoteza bolii cauzată de sarcină sau de naştere. Totuşi, această directivă nu se opune dispoziţiilor naţionale care garantează femeilor drepturi specifice pe timpul sarcinii şi al maternităţii, precum concediul de maternitate, astfel încât, în timpul concediului de maternitate de care beneficiază în aplicarea dreptului naţional, femeia este protejată împotriva concedierilor fundamentate pe absenţa ei de la serviciu. Curtea a indicat în sfârşit că îi revenea fiecărui stat membru să fixeze perioadele de concediu de maternitate, astfel încât să permită lucrătorilor feminini să absenteze în perioada în cursul căreia intervin tulburările inerente sarcinii şi naşterii.

16. Curtea a considerat apoi, la pct. 16 din hotărârea Hertz, că, fiind vorba de o boală care ar apărea după concediul de maternitate, nu trebuie să distingem boala cauzată de sarcină sau naştere de orice altă boală, dar că o astfel de stare patologică provine din regimul general aplicabil cazului de boală.

17. Contrar a ce susţine HK, afirmaţia conform cărei Curtea a operat astfel o distincţie în funcţie de momentul de apariţie sau de manifestare a bolii, este inexactă. Într-adevăr, aceasta doar a judecat, în cadrul factual care îi era atunci supus, că nu trebuie, din punct de vedere al principiului egalităţii de tratament consacrat de directivă, să distingă boala cauzată de sarcină sau naştere de orice altă boală. Această interpretare este de altfel confirmată de absenţa în dispozitivul hotărârii Hertz a oricărei referiri la momentul de apariţie sau de manifestare a bolii.

18. Într-adevăr, aşa cum Curtea a arătat la pct. 17 din hotărârea Hertz, lucrătorii de sex feminin şi cei de sex masculin sunt în mod egal expuşi bolii, chiar dacă anumite tulburări sunt proprii unui sex sau altuia, singura problemă este de a şti dacă o femeie este concediată din cauza absenţei datorate bolii, în aceleaşi condiţii ca un lucrător de sex masculin; dacă aşa este cazul, nu există discriminare directă bazată pe sex.

19. Într-o astfel de situaţie, Curtea a considerat (pct. 18 din hotărârea Hertz) că nu trebuie să se întrebe asupra problemei de a şti dacă femeile sunt mai des absente din cauză de boală decât bărbaţii, nici, în consecinţă, asupra existenţei unei eventuale discriminări indirecte.

20. De aceea, Directiva nu se opune concedierilor care sunt consecinţa unor absenţe datorate unei boli cauzate de sarcină sau naştere, chiar dacă această boală a apărut în cursul sarcinii şi s-a prelungit în timpul şi după concediul de maternitate.

21. HK, guvernul danez şi Comisia susţin că ar fi, oricum, incompatibil cu dreptul comunitar ca angajatorul să poată ţine cont, pentru calculul perioadei care justifică concedierea în dreptul naţional, pe de o parte, perioada de absenţă cuprinsă între începutul sarcinii şi începutul concediului de maternitate şi, pe de altă parte, de absenţa din timpul concediului de maternitate. Reiese din dosarul cauzei că, dacă această perioadă, ca şi cele patru săptămâni de concediu anual, nu sunt luate în calcul, doamna Larsson nu a fost absentă din motive de boală decât vreme de mai puţin de patru săptămâni înainte de concedierea sa.

22. În această privinţă, trebuie arătat că, în timpul concediului de maternitate de care ea beneficiază în aplicarea dreptului naţional, femeia este protejată împotriva concedierilor motivate de absenţa sa (a se vedea hotărârea Hertz, pct. 15). A admite că absenţa în timpul acestei perioade poate fi luată în calcul pentru a justifica o concediere ulterioară ar fi contrară obiectivului pe care îl urmează art. 2 alin. 3 din Directiva permiţând măsuri naţionale privind protecţia femeii, mai ales în ceea ce priveşte sarcina şi maternitatea, şi ar priva această dispoziţie de efectul său util (a se vedea, fiind vorba de munca de noapte a femeilor însărcinate, hotărârea din 5 mai 1994, Habermann-Beltermann, C-421/92, Rec., p. I-1657, pct. 24).

23. În schimb, în afara perioadelor de concediu de maternitate fixate de statele membre astfel încât să permită lucrătorilor feminini să lipsească în perioada în cursul căreia intervin tulburări inerente sarcinii şi naşterii, şi în absenţa dispoziţiilor naţionale sau, la nevoie, a dispoziţiilor comunitare care garantează femeilor o protecţie deosebită, lucrătorul feminin nu beneficiază, în virtutea Directivei, de o protecţie împotriva concedierii din dosarul cauzei absenţelor datorate unei boli cauzate de sarcină. Într-adevăr, aşa cum s-a amintit deja, lucrătorii de sex feminin şi cei de sex masculin fiind în mod egal expuşi bolii, Directiva nu vizează boala cauzată de sarcină sau naştere.

24. Rezultă că principiul egalităţii de tratament consacrat de directivă nu se opune ca absenţa unui lucrător feminin cuprinsă între începutul sarcinii şi începutul concediului de maternitate să fie considerată pentru calculul perioadei care justifică concedierea sa în dreptul naţional.

25. Trebuie totuşi arătat că, în considerarea riscului pe care o eventuală concediere o generează asupra situaţiei fizice şi psihice a lucrătoarelor însărcinate, care au născut sau alăptează, inclusiv a riscului foarte grav de a o incita pe lucrătoarea însărcinată să-şi întrerupă voluntar sarcina, legislatorul comunitar a prevăzut ulterior, în virtutea art. 10 din Directiva 92/85/CEE a Consiliului, din 19 octombrie 1992, privind punerea în practică a unor măsuri vizând să promoveze ameliorarea securităţii şi sănătăţii lucrătoarelor însărcinate, care au născut sau alăptează la muncă (JO L 348, p. 1), o protecţie deosebită pentru femeie interzicând concedierea, cu excepţia situaţiilor excepţionale nelegate însă de starea celei interesate, în perioada cuprinsă între începutul sarcinii şi terminarea concediului de maternitate (hotărârea din 14 iulie 1994, Webb, C-32/93, Rec., p. I-3567, pct. 21 şi 22). Rezultă din finalitatea acestei dispoziţii că absenţa în perioada protejată, cu excepţia motivelor nelegate de starea celei interesate, nu mai poate de acum înainte fi luată în calcul pentru a justifica o concediere ulterioară. Totuşi, perioada pentru transpunerea Directivei 92/85 nu era încă expirat la concedierea doamnei Larsson.

26. Trebuie deci răspuns că, sub rezerva dispoziţiilor dreptului naţional adoptate în aplicarea art. 2 alin. 3 din Directivă, dispoziţiile combinate ale art. 5 alin. 1 şi ale art. 2 alin. 1 din Directivă nu se opun concedierilor care sunt consecinţa absenţelor datorate unei boli cauzate de sarcină sau naştere, chiar dacă această boală a apărut în cursul sarcinii şi s-a prelungit în timpul şi după concediul de maternitate.

 

Pentru aceste motive,

Curtea (camera a şasea),

 

statuând asupra întrebării adresate ei de Soe-og Handelsretten, prin ordonanţa din 19 decembrie 1995, declară:

Sub rezerva dispoziţiilor dreptului naţional adoptate în aplicarea art. 2 alin. 3 din Directiva 76/207/CEE a Consiliului, din 9 februarie 1976, privind punerea în practică a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte condiţiile de muncă şi accesul la locuri de muncă, la formarea şi la promovarea profesionale, dispoziţiile combinate ale art. 5 alin. 1 şi art. 2 alin. 1 din Directiva 76/207 nu se opun concedierilor care sunt consecinţa absenţelor datorate unei boli cauzate de sarcină sau naştere, chiar dacă această boală a apărut în cursul sarcinii şi s-a prelungit în timpul şi după concediul de maternitate.

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner