Marguerite Johnston c. Chief Constable of the Royal Ulster Constabulary. Hotărârea Curţii din 15 mai 1986

Tematică: Egalitate cu privire la condişiile de muncă

1. Astfel cum a fost recunoscut de declaraţia comună a Parlamentului, a Consiliului şi a Comisiei, în data de 5 aprilie 1977, şi de jurisprudenţa Curţii, trebuie, în cadrul dreptului comunitar, să ţină cont de principiile din care se inspiră Convenţia europeană de apărare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 2. Principiul unui control jurisdicţional efectiv consacrat de art. 6 al Directivei 76/207, principiu care se găseşte la baza tradiţiilor constituţionale comune statelor membre şi pe care le-au consacrat art. 6 şi 13 din Convenţia europeană de apărare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se opune recunoaşterii unui certificat al unei autorităţi naţionale, ca probă supremă, excluzând orice putere de control a judecătorului, afirmând că se satisfac condiţiile cerute pentru a deroga de la principiul de egalitate de tratament între bărbaţi şi femei în scopul protecţiei securităţii publice. Dispoziţia art. 6 conform căreia orice persoană care se consideră lezată de o discriminare între bărbaţi şi femei trebuie să dispună de un recurs jurisdicţional efectiv poate fi invocată de particulari împotriva unui stat membru care nu ar asigura întreaga aplicare în ordinea sa juridică internă a acestui principiu. 3. Nu am putea admite, sub sancţiunea de a aduce atingere caracterului constrângător şi aplicării uniforme a dreptului comunitar, că Tratatul, în afara ipotezelor specifice vizate de unele dintre dispoziţiile sale, comportă o rezervă generală privind orice măsură adoptată de un stat membru în baza apărării securităţii publice. Rezultă că discriminările bazate pe sex, realizate din motive care ţin de protecţia securităţii publice, trebuie examinate în lumina derogărilor de la principiul egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei. 4. Articolul 2 alin. 2 din Directiva 76/207, deşi autorizează o derogare de la dreptul la egalitate de tratament între bărbaţi şi femei în materie de acces la muncă şi de condiţii de muncă, trebuie interpretat strict, iar aplicarea sa trebuie să se realizeze în respectul principiului proporţionalităţii, fiind vorba de a aprecia dacă, având în vedere condiţiile de exercitare a activităţii de poliţist, sexul constituind o condiţie determinantă pentru această activitate profesională, nu este exclus ca un stat membru să poată, sub controlul judecătorului naţional, lua în considerare necesităţile ţinând de protecţia securităţii publice, pentru a rezerva, într-o situaţie internă caracterizată de atentate frecvente, sarcinile generale de poliţist unor oameni echipaţi cu arme de foc. 5. Articolul 2 alin. 3 din Directiva 76/207, care autorizează o derogare la dreptul la egalitate de tratament între bărbaţi şi femei în materie de condiţii de muncă şi acces la locuri de muncă, trebuie să fie de strictă interpretare. Protecţia femeii pe care acesta o are în vedere nu cuprinde protecţia împotriva riscurilor şi pericolelor care nu privesc în mod specific femeile ca atare, precum cele la care este expus orice poliţist înarmat în exerciţiul funcţiunilor sale într-o situaţie dată. 6. În toate cazurile în care o directivă este corect transpusă, efectele sale ating particularii prin intermediul măsurilor de aplicare luate de statul membru în cauză. Obligaţia statelor membre de a atinge rezultatul prevăzut de o directivă, ca şi datoria lor, în virtutea art. 15 din Tratat, de a lua toate măsurile generale sau particulare necesare asigurării executări acestei obligaţii, se impun tuturor autorităţilor statelor membre, inclusiv, în cadrul competenţelor lor, autorităţilor judecătoreşti. Rezultă că aplicând dreptul naţional, şi mai ales dispoziţiile unei legi naţionale speciale introduse în vederea executării unei directive, instanţa naţională este obligată să interpreteze dreptul naţional în lumina textului şi a finalităţii Directivei pentru a atinge rezultatul vizat de art. 189 alin. 3 din Tratatul CEE. 7. Particularii pot invoca, împotriva unei autorităţi a statului însărcinate cu menţinerea ordinii şi a securităţii publice, acţionând în calitate de angajator, aplicarea principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei prevăzut de art. 2 alin. 1 din Directiva 76/207, domeniilor, vizate de art. 3 alin. 1 şi art. 4 privind condiţiile de acces la slujbă şi acces la formarea şi perfecţionarea profesională pentru a îndepărta o derogare la acest principiu, prevăzută de legislaţia naţională, în măsura în care aceasta ar depăşi limitele excepţiilor permise de art. 2 alin. 2.
www.curia.eu

Obiectul litigiului

 

Cauza C-222/84 are ca obiect o cerere adresată Curţii, în aplicarea art. 177 din Tratatul CEE, de către Industrial Tribunal of Northern Ireland, la Belfast, prin care se tinde să se obţină o decizie privind interpretarea Directivei 76/207/CEE a Consiliului din 5 februarie 1976 privind punerea în practică a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei (JO L 39, p. 40) şi a art. 224 din Tratatul CEE,

 

Motivele hotărârii

 

1. Prin decizia din 8 august 1984, ajunsă la Curte pe 4 septembrie, Industrial Tribunal of Northen Ireland - Belfast, a adresat, în virtutea art. 177 din Tratatul CEE, mai multe întrebări preliminare cu privire la interpretarea Directivei 76/207 a Consiliului din 9 februarie 1976 privind punerea în practică a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei (JO L 39, p. 40), şi a art. 224 din Tratatul CEE.

2. Aceste întrebări au fost adresate în cadrul unui litigiu opunând-o pe doamna Marguerite I Johnston lui Chief Constable de la Royal Ulster Constabulary (în continuare RUC). Această din urmă este autoritatea competentă pentru a angaja, în special pentru locurile de muncă cu normă întreagă, membri auxiliari ai forţelor poliţiei în RUC, pe bază de contract de muncă pe perioadă determinată de 3 ani cu posibilitatea de prelungire. Litigiul se referă la refuzul lui Chief Constable de a reînnoi contractul doamnei Johnston şi de a-i înmâna atestatul profesional privind folosirea armelor de foc.

3. Reiese din decizia de trimitere că dispoziţiile lui Royal Ulster Constabulary (appoiment and conditions of service) Regulations (NI) 1973, care reglementează modalităţile numirii şi condiţiile de muncă în Poliţia auxiliară, nu fac nicio diferenţă care să fie importantă în speţă între bărbaţi şi femei. Rezultă în plus din art. 10 şi 19 din Sex Discrimination (Northern Ireland) order 1976 – şi 1976, Nr. 1042 (Ni15) –, care stabileşte reguli vizând să elimine discriminările bazate pe sex şi să implementeze în practică principiul egalităţii privind accesul la locuri de muncă, formarea şi promovarea profesională şi condiţiile de muncă, că interdicţia de discriminare se aplică posturilor din poliţie, iar bărbaţii şi femeile nu trebuie trataţi diferit în această privinţă în ceea ce priveşte exigenţele privind uniforma, echipamentul sau cheltuielile pentru uniformă sau echipament. Totuşi, conform art. 53 pct. 1 din Sex Discrimination Order, niciuna dintre dispoziţiile sale interzicând discriminări „nu poate avea drept efect să facă ilegal un act emis în scopul de a salvgarda siguranţa statului sau de a proteja securitatea sau ordinea publică”, iar conform alin. 2 din acest articol, „un certificat semnat de ministru sau în numele său şi atestând că un act descris în certificat a intervenit într-unul din scopurile enunţate la alin. 1 constituie dovada irefutabilă că actul a intervenit în acest scop”.

4. În Regatul Unit, poliţiştii nu poartă în general arme de foc în exercitarea funcţiilor lor, cu excepţia operaţiilor particulare, nicio diferenţă nefiind făcută în această privinţă între bărbaţi şi femei. Pe motivul numărului crescut de atentate ale căror victime au fost poliţiştii în Irlanda de Nord în ultimii ani, Chief Constable de la Ruc a considerat că nu poate menţine această practică. El a decis că în RUC bărbaţii ar purta arme de foc în exercitarea normală a funcţiilor lor, dar femeile nu ar fi echipate şi nu ar primi atestate privind folosirea şi tipul de arme de foc.

5. În aceste circumstanţe, Chief Constable a considerat în 1980 că numărul de femei în RUC era suficient pentru sarcinile particulare care sunt în general încredinţate efectivelor feminine. Întrucât sarcinile generale de poliţie comportă frecvent misiuni ce necesită portul armelor, acesta a considerat că aceste sarcini nu mai trebuiau încredinţate unor femei şi a decis să nu mai ofere sau să reînnoiască contractele unor femei decât atunci când acestea trebuiau să îndeplinească sarcini rezervate efectivelor feminine. După această decizie, cu excepţia unui singur caz, niciun contract nu a mai fost oferit sau reînnoit unei femei în RUC full‑time rezervat.

6. Conform deciziei de trimitere, doamna Johnson fusese, din 1974 în 1980, membră a RUC full-time rezervat. Ea îndeplinise acolo, eficient, sarcini generale de poliţie în uniformă, precum a asigura de permanenţă la post, a participa la patrule mobile, a conduce vehiculul de patrulă şi a participa la percheziţionarea persoanelor aduse la post. Îndeplinind aceste sarcini, aceasta nu era înarmată, dar era în mod normal însoţită, în afara postului de poliţie, de către un bărbat înarmat din RUC full-time rezervat. În 1980, Chief Constable a refuzat să reînnoiască contractul, pe motivul noii sale politici mai sus menţionată, pentru femeile membre ale RUC full-time rezervat.

7. Doamna Johnson a introdus un recurs în faţa Industrial Tribunal împotriva refuzului, emis în aplicarea acestei noi politici, de a-i reînnoi contactul şi de a-i da un atestat în folosirea armelor de foc, arătând că ea făcuse obiectul unei discriminări ilegale, interzisă de Sex Discrimination Order.

8. În cursul procedurii în faţa Industrial Tribunal, Chief Constable a prezentat un certificat al Secretary of State prin care acest ministru al guvernului Regatului Unit afirma, conform art. 53 din Sex Discrimination Order, citat deja, că „actul prin care Royal Ulster Constabulary a refuzat să ofere doamnei Marguerite I Johnston o nouă muncă cu normă întreagă în cadrul Royal Ulster Constabulary rezervat a intervenit în scopul: a) de a apăra siguranţa statului; şi b) de a proteja securitatea şi ordinea publică”.

9. Doamna Johnston, în ceea ce o priveşte, s‑a referit la Directiva 76/207. Aceasta vizează într-adevăr, conform art. 1, punerea în practică a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte accesul la locuri de muncă, inclusiv promovarea şi formarea profesională, ca şi condiţiile de muncă. Acest principiu implică, conform art. 2 alin. 1, absenţa oricărei discriminări bazate pe sex, sub rezerva totuşi a derogărilor admise de alin. 2 şi 3. În scopul aplicării acestui principiu în diferitele domenii, art. 3-5 impun statelor membre eliminarea dispoziţiilor legislative, reglementare şi administrative care sunt contrare Directivei şi revizuirea dispoziţiilor legislative, reglementare şi administrative pentru care nu mai există grija de protecţie care le-a generat iniţial apariţia. Conform art. 6, orice persoană care se consideră lezată de o discriminare trebuie să-şi poată invoca drepturile pe cale jurisdicţională.

10. Pentru a fi în măsură să se pronunţe asupra acestui litigiu, Industrial Tribunal a adresat Curţii următoarele întrebări preliminare:

„1. Directiva 76/207 a Consiliului, în sine, cât şi în lumina circumstanţelor prezentei cauze, trebuie interpretată în sensul că ea permite unui stat membru să excludă din câmpul său de aplicare acte de discriminare bazate pe sex în ceea ce priveşte accesul la locuri de muncă, operate în scopul de a apăra siguranţa statului sau de a proteja ordinea publică sau securitatea publică?

2. Această directivă, astfel analizată, include, printre activităţile profesionale, angajarea cu normă întreagă a unui membru înarmat al poliţiei auxiliare, pentru care formarea privind folosirea de arme de foc în vederea unei astfel de slujbe sexul lucrătorului constituie o condiţie determinantă, în sensul art. 2 alin. 2, pe motivul naturii lor sau a condiţiilor exercitării acestor funcţii?

3. Care sunt principiile şi criteriile pe care statele membre trebuie să le aplice pentru a decide dacă „sexul constituie o condiţie determinantă” în sensul art. 2 alin. 2 în ce priveşte, pe de o parte, „activităţile profesionale” ale unui membru armat al poliţiei auxiliare, iar, pe de altă parte, „formările profesionale conducând la acesta”, fie pe motivul naturii lor, fie pe motivul condiţiilor exercitării lor?

4. Politica aplicată de un şef al poliţiei, responsabil cu aplicarea legii privind direcţia şi controlul poliţiei, lege conform căreia femeile membre ale poliţiei nu trebuie să poarte arme de foc, poate constitui – ţinând cont de circumstanţele prezentei afaceri – o „dispoziţie privind protecţia femeii” în sensul art. 2 alin. 3 sau o „dispoziţie administrativă” inspirată de o „măsură de protecţie” în sensul art. 3 alin. 2 lit. c) din Directivă?

5. În caz de răspuns afirmativ la întrebarea 4, care sunt principiile şi criteriile pe care statele membre trebuie să le aplice pentru a decide dacă „măsura de protecţie” este „bazată” în sensul art. 3 alin. 2 lit. c)?

6. Reclamanta poate, în circumstanţele speţei, să se prevaleze de principiul egalităţii de tratament conţinut în dispoziţiile în cauză ale Directivei în faţa instanţelor naţionale ale statelor membre?

7. În caz de răspuns afirmativ la întrebarea 6:

a) Articolul 224 din Tratatul CEE trebuie interpretat în sensul că autorizează statele membre, când ele sunt confruntate cu tulburări interne grave afectând ordinea publică, să se elibereze de obligaţiile care, în timp normal, le-ar reveni (sau ar reveni unor angajatori în domeniul lor de competenţă) în virtutea Directivei?

b) În acest caz, un individ poate invoca, pentru a împiedica un stat membru să se prevaleze de art. 224 din Tratatul CEE, faptul că acest stat membru nu a întreprins consultări cu alte state membre?”

 

11. Pentru a putea da răspunsuri utile acestor întrebări, în vederea soluţionării litigiului în acţiunea principală, trebuie precizată situaţia asupra căreia Industrial Tribunal este chemat să hotărască. Aşa cum reiese din decizia de trimitere, Chief Constable a recunoscut în faţa Industrial Tribunal că, printre dispoziţiile din Sex Discrimination Order, doar art. 53 era susceptibil de a-şi justifica poziţia. Doamna Johnston a admis, în ceea ce o priveşte, că certificatul eliberat de Secretary of State ar priva-o de orice recurs dacă s-ar aplica dreptul naţional izolat şi ea s-a bazat pe dispoziţiile Directivei pentru a îndepărta efectele art. 53 din Sex Discrimination Order.

12. Rezultă deci că întrebările puse de Industrial Tribunal vizează mai întâi să se ştie dacă este compatibil cu dreptul comunitar şi cu Directiva 76/207 ca o instanţă naţională să fie împiedicată de o regulă ca cea prevăzută la art. 53 alin. 2 din Sex Discrimination Order să-şi exercite deplin controlul jurisdicţional (parte din a 6-a întrebare). Apoi, întrebările adresate de Industrial Tribunal sunt menite să pună Curtea în măsură să aprecieze dacă şi în ce condiţii dispoziţiile Directivei permit, într-o situaţie ca cea din speţă, să trateze diferit bărbaţii şi femeile, aflaţi în slujba poliţiei, din motive de protecţie a securităţii publice, aşa cum figurează ele la art. 53 alin. 1 din Sex Discrimination Order (întrebările 1-5). Întrebările adresate trebuie să permită în plus instanţei de trimitere să ştie dacă dispoziţiile Directivei pot fi, la nevoie, invocate împotriva unei reguli contrare dreptului naţional (altă parte a celei de a 6-a întrebări). Conform răspunsurilor de dat la aceste întrebări, s-ar putea în fine pune problema de a şti dacă art. 224 din Tratatul CEE poate fi invocat de un stat membru pentru a îndepărta obligaţiile pe care Directiva i le impune într-un caz ca cel din speţă (a 7-a întrebare).

 

Cu privire la dreptul la un recurs jurisdicţional efectiv

13. Trebuie deci examinată mai întâi partea celei de a 6-a întrebări care vizează să se ştie dacă dreptul comunitar şi, în particular, Directiva 76/207 obligă statele membre să asigure controlul efectiv, prin instanţele lor naţionale, al respectării dispoziţiilor Directivei şi legislaţiei naţionale destinată să o pună în practică.

14. Conform doamnei Johnston, o dispoziţie ca art. 53 alin. 2 din Sex Discrimination Order este contrară art. 6 din Directivă prin faptul că ea se opune exercitării oricărui control jurisdicţional de către instanţa naţională competentă.

15. Guvernul Regatului Unit observă că art. 6 din Directivă nu obligă statele membre să supună unui control jurisdicţional orice chestiune care se poate ivi în aplicarea Directivei, chiar în domeniul securităţii naţionale şi al securităţii publice. Reguli de probă ca cea a art. 53 alin. 2 din Sex Discrimination Order ar fi frecvente în dreptul procedural naţional. Ele şi-ar găsi justificarea în faptul că întrebările de securitate naţională şi de securitate publică nu ar putea fi util apreciate decât de autoritatea politică competentă, adică ministrul care eliberează certificatul în cauză.

16. Comisia consideră că a recunoaşte un efect ca cel prevăzut la art. 53 alin. 2 din Sex Discrimination Order certificatului unui ministru ar însemna să nege orice control jurisdicţional şi ar fi deci contrar unui principiu fundamental al dreptului comunitar şi al art. 6 din Directivă.

17. În această privinţă, trebuie amintit mai întâi că art. 6 din Directivă impune statelor membre obligaţia de a introduce în ordinea lor juridică internă măsurile necesare pentru a permite oricărei persoane care se consideră lezată de o discriminare „de a-şi invoca drepturile pe cale jurisdicţională”. Rezultă din această dispoziţie că statele membre sunt obligate să ia măsuri care să fie suficient de eficiente pentru a atinge obiectivul Directivei şi să facă astfel încât drepturile astfel conferite să poată fi efectiv invocate în faţa tribunalelor naţionale de către persoanele în cauză.

18. Controlul jurisdicţional impus de acest articol este expresia unui principiu general de drept care se găseşte la baza tradiţiilor constituţionale comune statelor membre. Acest principiu a fost consacrat şi de art. 6 şi 13 din Convenţia europeană de apărare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din 4 noiembrie 1950. Astfel cum a fost recunoscut de declaraţia comună a Adunării, a Consiliului şi a Comisiei, în data de 5 aprilie 1977 (JO C 103, p. 1) şi de jurisprudenţa Curţii, trebuie ţinut cont de acest principiu în cadrul dreptului comunitar.

19. În virtutea art. 6 din Directivă, interpretat în lumina principiului general indicat, orice persoană are drept la un recurs efectiv în faţa unei instanţe competente împotriva actelor prin care se consideră că aduc atingere egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei. Revine statelor membre să asigure un control jurisdicţional efectiv asupra respectării dispoziţiilor aplicabile ale dreptului comunitar şi ale legislaţiei naţionale, destinată să pună în practică drepturile prevăzute de directivă.

20. O dispoziţie care, ca art. 53 alin. 2 din Sex Discrimination Order, conferă prezentării unui certificat, precum cel litigios în speţă, un efect de probă irefutabilă (...) că sunt îndeplinite condiţiile unei derogări de la principiul egalităţii de tratament, permite autorităţii competente să priveze particularul de posibilitatea de a invoca, pe cale jurisdicţională, drepturile recunoscute de directivă. O astfel de dispoziţie este deci contrară principiului unui control jurisdicţional efectiv consacrat de art. 6 din Directivă.

21. De aceea trebuie răspuns la această parte din a şasea întrebare adresată de Industrial Tribunal că principiul unui control jurisdicţional efectiv consacrat de art. 6 din Directiva 76/207 a Consiliului din 9 februarie 1976 se opune ca un efect de probă irefutabilă, excluzând orice putere de control a judecătorului, să fie recunoscut unui certificat al unei autorităţi naţionale care afirmă că sunt îndeplinite toate condiţiile cerute pentru a deroga de la principiul egalităţii de tratament al bărbaţilor şi femeilor în scopul protecţiei securităţii publice.

 

Cu privire la aplicabilitatea Directivei 76/207 unor măsuri luate pentru a proteja securitatea publică

 

22. Trebuie examinată apoi prima întrebare prin care Industrial Tribunal vrea să ştie dacă, dată fiind absenţa în Directiva 76/207 a unei dispoziţii exprese privind măsuri luate în scopul de a apăra siguranţa statului sau de a proteja ordinea publică şi, în special, securitatea publică, Directiva este aplicabilă unor astfel de măsuri.

23. Conform doamnei Johnston, nu există, în astfel de scopuri, nicio derogare generală de la principiul fundamental al egalităţii, fără legătură cu activităţi profesionale particulare şi natura şi condiţiile lor de exercitare. O derogare bazată pe singurul motiv că o discriminare urmăreşte scopuri ca protecţia securităţii publice ar da statelor membre posibilitatea de a se sustrage unilateral obligaţiilor pe care le impune Directiva.

24. Guvernul Regatului Unit consideră că prevederile de apărare ale art. 36, 48, 56, 66, 223 şi 224 din Tratatul CEE arată că nici Tratatul, nici, în consecinţă, dreptul derivat din acesta nu se aplică domeniilor vizate de întrebarea judecătorului naţional şi nu restrâng puterea statelor membre de a lua măsurile pe care le consideră utile sau necesare în acest scop. Măsurile vizate de prima întrebare nu ar intra deci în câmpul de aplicare al Directivei.

25. Comisia propune interpretarea Directivei în lumina art. 224 din Tratatul CEE, astfel încât considerente de securitate publică ar putea justifica, în condiţiile particulare prevăzute de acest articol şi sub rezerva unui control jurisdicţional, derogări de la egalitatea de tratament chiar şi atunci când condiţiile stricte ale art. 2 alin. 2 şi 3 din Directivă nu sunt îndeplinite.

26. În această privinţă, trebuie constatat că Tratatul nu prevede derogări aplicabile în caz de situaţii care pun în discuție securitatea publică decât în art. 36, 48, 56, 223 şi 224 care privesc ipoteze excepţionale, bine delimitate. Pe motivul caracterului lor limită, aceste articole nu se pretează la o interpretare extensivă şi nu permit să deducă de aici o rezervă generală, inerentă Tratatului pentru toate măsurile adoptate pentru apărarea securităţii publice. A recunoaşte o rezervă generală oricărei dispoziţii a dreptului comunitar, în afara condiţiilor specifice ale dispoziţiilor Tratatului, ar risca să aducă atingere caracterului constrângător şi aplicării uniforme a dreptului comunitar.

27. Rezultă că nu există nicio rezervă generală în vederea punerii în practică a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei prin măsuri motivate de protecţia securităţii publice, cu excepţia eventualei aplicări a art. 224 din Tratat, care vizează o situaţie excepţională şi care face obiectul celei de a şaptea întrebări. Deci, mai întâi, în cadrul aplicării dispoziţiilor specifice ale Directivei, faptele care au dat naştere invocării de către autoritatea competentă a exigenţelor protecţiei securităţii publice trebuie la nevoie luate în considerare.

28. De aceea trebuie răspuns la prima întrebare: discriminări bazate pe sex, operate din motive ţinând să protejeze securitatea publică, trebuie examinate în lumina derogărilor de la principiul egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei prevăzute de Directiva 76/207.

 

Cu privire la derogările admise pe motivul condiţiilor de exercitare a activităţii profesionale

29. Prin a doua şi a treia întrebare, Industrial Tribunal vizează interpretarea derogării de la principiul egalităţii de tratament prevăzută de art. 2 alin. 2 din Directivă pentru a fi în măsură să aprecieze dacă o diferenţă de tratament ca cea litigioasă este acoperită de această derogare. În acest scop, el cere să cunoască criteriile şi principiile conform cărora trebuie determinat dacă o activitate ca cea în cauză în speţă face parte din activităţi pentru care, „pe motivul naturii lor sau al condiţiilor exercitării lor, sexul constituie o condiţie determinantă”.

30. Doamna Johnston consideră că un răspuns la această întrebare nu este posibil în termeni la fel de generali. Ea ar fi dat mereu satisfacţie în exercitarea funcţiilor sale în poliţie. Femeile ar putea fi perfect apte să fie instruite în mânuirea armelor de foc. Ar reveni lui Industrial Tribunal să aprecieze, faţă de sarcinile concrete pe care ar fi chemată să le îndeplinească, dacă o derogare în virtutea art. 2 alin. 2 din Directivă este posibilă. Această dispoziţie nu ar permite să o excludă global din orice muncă în RUC full-time rezervat.

31. Conform guvernului Regatului Unit, statele membre au o putere discreţionară pentru a aprecia dacă, pe motivul exigenţelor siguranţei naţionale şi a securităţii publice sau a ordinii publice, condiţiile de exercitare a unei activităţi profesionale în poliţie se opun ca această activitate să fie exercitată de o femeie echipată cu arme de foc. Statele membre ar putea lua în considerare în această privinţă criterii precum diferenţa de forţă fizică, reacţia probabilă a publicului la apariţia de femei poliţiste înarmate şi riscul de atentate împotriva acestora. Decizia luată de Chief Constable pe baza unor astfel de criterii ar fi acoperită de art. 2 alin. 2 din Directivă.

32. Comisia apreciază că pe motivul condiţiilor sale de exercitare, dar nu pe motivul naturii sale, activitatea de poliţist înarmat ar putea fi considerată ca o activitate pentru care sexul este o condiţie hotărâtoare. O derogare ar trebui totuşi justificată în raport cu sarcini specifice, şi nu în raport cu o muncă considerată în mod global. Ar trebui mai ales respectat principiul proporţionalităţii. Ar reveni instanţei naţionale să aprecieze discriminarea litigioasă sub acest aspect.

33. În această privinţă, trebuie mai întâi constatat că, în măsura în care, pe motivul exigenţelor protecţiei securităţii publice, autorităţile competente în materie de poliţie în Irlanda de Nord au decis să nu se mai conformeze regulii, în general aplicată în alte părţi ale Regatului Unit, a unei poliţii nearmate în exercitarea normală a funcţiilor sale, această decizie nu presupune în sine nicio distincţie între bărbaţi şi femei şi nu provine deci din câmpul de aplicare al principiului egalităţii de tratament. Chief Constable a decis că femeile nu ar trebui echipate cu arme de foc, nici instruite în folosirea lor, că sarcinile generale de poliţie ar fi de acum înainte rezervate bărbaţilor înarmaţi, iar contractele femeilor în RUC full-time rezervat care, ca doamna Johnston, îndepliniseră înainte sarcini generale ale poliţiei, să nu mai fie reînnoite.

34. Dat fiind că Sex Discrimination Order se aplică, astfel cum reiese din decizia de trimitere, conform unei dispoziţii exprese, locurilor de muncă în poliţie şi că, în această privinţă, nicio distincţie nu este făcută între bărbaţi şi femei în dispoziţiile specifice aplicabile, natura activităţii profesionale în poliţie nu trebuie luată în considerare pentru a justifica discriminarea litigioasă. Trebuie examinat în schimb dacă, pe motivul condiţiilor specifice de exercitare a activităţii descrise în decizia de trimitere, sexul constituie pentru aceasta o condiţie hotărâtoare.

35. Aşa cum reiese din decizia de trimitere, politica faţă de femei în RUC full-time rezervat a fost adoptată de Chief Constable pentru că el considera că dacă femeile ar fi echipate cu arme de foc ele ar risca să devină mai frecvent ţinte ale atentatelor, iar armele lor ar putea cădea în mâinile asaltatorilor lor, că publicul ar percepe rău portul de arme de către femei, care ar fi prea în contradicţie cu idealul unei poliţii nearmate, şi că femei armate ar fi mai puţin eficiente în activităţile de poliţie din domeniul social în contact cu familiile şi copiii, pentru care serviciile lor ar fi în mod deosebit apreciate. Chief Constable şi-a motivat astfel politica în raport cu condiţiile particulare în care activitatea de poliţie trebuie să se deruleze în situaţia existentă în Irlanda de Nord, ţinând cont de exigenţele apărării securităţii publice într-o situaţie de tulburări interioare grave.

36. Fiind vorba de a şti dacă o astfel de motivare este susceptibilă a fi acoperită de art. 2 alin. 2 din Directivă, trebuie observat mai întâi că, prin derogare de la un drept individual consacrat de directivă, această dispoziţie este de strictă interpretare. Trebuie admis că, totuşi, condiţiile exercitării activităţii profesionale a membrilor unei poliţii armate sunt determinate de mediul în care aceste activităţi sunt exercitate. În această privinţă, nu am putea exclude posibilitatea ca, într-o situaţie de tulburări interioare grave, portul de arme de foc de către femei poliţiste să poată crea riscuri suplimentare de atentate asupra lor şi să poată fi contrară exigenţelor securităţii publice.

37. În astfel de circumstanţe, condiţiile de exercitare a anumitor activităţi de poliţie pot fi de aşa natură încât poate atunci rezerva numai bărbaţilor sexul să constituie o condiţie hotărâtoare pentru exercitarea lor. Un stat membru aceste sarcini, ca şi formarea profesională necesară. Într-un astfel de caz, statele membre sunt obligate, cum rezultă din art. 9 alin. 2 din Directivă, să examineze periodic activităţile în cauză în vederea aprecierii dacă, ţinând cont de evoluţia socială, derogarea de la regimul general al Directivei mai poate fi menţinută.

38. Trebuie amintit în plus că, determinând câmpul de aplicare al oricărei derogări de la un drept individual, precum egalitatea de tratament între bărbaţi şi femei, consacrată de directivă, trebuie respectat principiul proporţionalităţii, care face parte din principiile generale de drept care sunt la baza ordinii juridice comunitare. Acest principiu pretinde ca derogările să nu depăşească limitele a ceea ce a apropiat pentru a atinge scopul căutat şi pretinde să concilieze, în toată măsura posibilului, principiul egalităţii de tratament cu exigenţele securităţii publice care sunt determinante pentru condiţiile de exercitare a activităţii în cauză.

39. În cadrul repartizării competenţelor prevăzută de art. 177 din Tratatul CEE, îi revine instanţei naţionale sarcina de a se pronunţa dacă motivele pe care Chief Constable s-a bazat sunt efectiv fondate şi justifică măsura concretă luată în cazul doamnei Johnston. Îi mai revine şi sarcina de a veghea la respectarea principiului proporţionalităţii şi de a verifica dacă refuzul de a reînnoi contractul doamnei Johnston nu ar putea fi evitat prin atribuirea, unor femei, a unor sarcini care pot, fără riscuri pentru scopurile urmărite, a fi efectuate fără arme.

40. Trebuie deci răspuns la a doua şi a treia întrebare adresate de Industrial Tribunal că art. 2 alin. 2 din Directiva 76/207 trebuie interpretat în sensul că, apreciind dacă pe motivul condiţiilor de exercitare a activităţii de poliţist sexul lucrătorului constituie pentru această activitate profesională o condiţie hotărâtoare, un stat membru poate lua în considerare exigenţe ale protecţiei securităţii publice pentru a rezerva, într-o situaţie internă caracterizată de atentate frecvente, sarcinile generale ale poliţiei unor bărbaţi echipaţi cu arme de foc.

 

Cu privire la derogările admise într-o preocupare a protecţiei femeii

41. Industrial Tribunal solicită Curţii, prin întrebările sale 4 şi 5, să interpreteze noţiunile de „protecţie a femeii” în sensul art. 2 alin. 3 din Directivă, ca şi de „grijă de protecţie” în sensul art. 3 alin. 2 lit. c), inspirând anumite dispoziţii naţionale, pentru a fi pus în măsură să aprecieze dacă diferenţa de tratament litigioasă poate intra în câmpul de aplicare al derogărilor de la principiul egalităţii de tratament prevăzute în acest scop.

42. Conform doamnei Johnston, aceste dispoziţii sunt de strictă interpretare şi nu vizează decât să asigure femeilor un tratament special pentru a proteja sănătatea lor în caz de sarcină sau de maternitate. Nu ar fi cazul excluderii totale a femeilor din serviciul armat al poliţiei.

43. Guvernul Regatului Unit arată că politica faţă de femei în RUC full-time rezervat are drept scop să protejeze femeile, evitând ca ele să devină ţinte de atentate. Noţiunea de protecţie a femeii ar fi susceptibilă să acopere un astfel de scop în perioada de tulburări grave. Comisia este şi ea de părere că o situaţie excepţională ca cea existând în Irlanda de Nord şi pericolele care rezultă de aici pentru poliţistele de sex feminin echipate cu arme de foc sunt susceptibile a fi luate în considerare sub aspectul protecţiei femeii.

44. În această privinţă, trebuie observat că – tot astfel ca şi art. 2 alin. 2 din Directivă – alin. 3, care determină şi aplicarea art. 3 alin. 2 lit. c), este de strictă interpretare. Rezultă din menţionarea expresă referitoare la sarcină şi maternitate că Directiva înţelege să asigure, pe de o parte, protecţia condiţiei biologice a femeii şi, pe de altă parte, raporturile particulare între femeie şi copilul său. Această dispoziţie a Directivei nu permite deci să excludă femeile de la o muncă pe motiv că opinia publică ar pretinde ca ele să fie mai mult protejate decât bărbaţii împotriva riscurilor care privesc bărbaţii şi femeile în acelaşi mod şi care sunt distincte de nevoile de protecţie specifice ale femeii, precum nevoile expres menţionate.

45. Nu rezultă că riscurile şi pericolele la care sunt expuse femeile în executarea funcţiilor lor în poliţie, într-o situaţie ca cea a Irlandei de Nord, să fie diferite de cele la care este expus orice om în exercitarea aceloraşi funcţii. O excludere globală a femeilor dintr-o astfel de activitate profesională pe motivul unui risc general, şi nu specific femeilor, din raţiuni de protecţie a securităţii publice nu intră în cadrul diferenţelor de tratament pe care art. 2 alin. 3 din Directivă o admite într-o grijă de protecţie a femeii.

46. Trebuie de aceea răspuns la a patra şi a cincea întrebare a Industrial Tribunal că diferenţele de tratament între bărbaţi şi femei pe care art. 2 alin. 3 din Directiva 76/207 le admite motivate de protecţia femeii nu includ şi riscurile la care este expus orice poliţist înarmat în exercitarea funcţiilor sale într-o situaţie dată, riscuri care nu privesc în mod special femeile.

 

Cu privire la efectul Directivei 76/2047

47. Industrial Tribunal vrea să ştie, prin a şasea sa întrebare, dacă un particular se poate prevala, în cadrul unui litigiu în faţa unei instanţe naţionale, de dispoziţiile Directivei. Ţinând cont de ce precede, această întrebare are relevanţă mai ales în ceea ce priveşte art. 2 şi 6 ale Directivei.

48. Doamna Johnston consideră că art. 2 alin. 1 din Directivă este necondiţional şi suficient de clar şi precis pentru a produce un efect direct. Ar putea fi invocat împotriva Chief Constable în calitate de autoritate publică. De altfel, Directiva ar produce un efect direct orizontal chiar faţă de particulari.

49. Conform guvernului Regatului Unit, art. 2 alin. 1 din Directivă este o dispoziţie condiţională, având în vedere că ea este supusă unor derogări pe care statele membre le pot aprecia în mod discreţionar. Chief Constable ar fi constituţional independent de stat şi nu ar fi privit, în speţă, decât în calitate de angajator; Directiva nu ar avea efect direct în astfel de relaţii.

50. Comisia consideră că această cauză poate fi decisă în cadrul dreptului naţional şi că nu trebuie să se pronunţe asupra efectului direct al art. 2 şi 3 din Directivă.

51. În această privinţă, trebuie observat mai întâi că, în toate cazurile în care o directivă este corect transpusă, efectele sale ating particularii prin intermediul măsurilor de aplicare luate de statul membru în cauză. Problema de a şti dacă art. 2 alin. 1 poate fi invocat în faţa unei instanţe naţionale este deci fără obiect din moment ce dreptul naţional a transpus această dispoziţie.

52. Derogarea de la principiul egalităţii de tratament pe care o permite art. 2 alin. 2 constituie o simplă posibilitate pentru statele membre. Revine instanţei naţionale competente să constate dacă s-a făcut uz de această posibilitate prin dispoziţii ale legislaţiei naţionale şi să-i aprecieze conţinutul. Problema de a şti dacă un particular se poate baza pe o dispoziţie a directivei pentru a-şi îndepărta o derogare prevăzută de legislaţia naţională s-ar pune cu excepţia situaţiei în care această derogare ar merge dincolo de limitele excepţiilor permise de art. 2 alin. 2 din Directivă.

53. În acest context, trebuie mai întâi observat, astfel cum Curtea a spus-o deja în hotărârile din 10 aprilie 1984 (Von Colson şi Kamann, C-14/83, Rep. p. 1891; Hazz, C-79/83, Rep. p. 1921), că obligaţia statelor membre, decurgând dintr-o directivă, de a atinge rezultatul prevăzut de aceasta, ca şi datoria lor în virtutea art. 5 din Tratat de a lua toate măsurile generale sau particulare necesare asigurării executării acestei obligaţii, se impun tuturor autorităţilor statelor membre, inclusiv, în cadrul competenţelor lor, autorităţilor judecătoreşti. Rezultă că aplicând dreptul naţional, şi mai ales dispoziţiile unei legi naţionale introdusă în vederea executării Directivei 76/207, instanţa naţională este obligată să-şi interpreteze dreptul naţional în lumina textului şi a finalităţii Directivei pentru a atinge rezultatul vizat de art. 189 alin. 3 din Tratatul CEE. Îi revine deci lui Industrial Tribunal să interpreteze dispoziţiile lui Sex Discrimination Order, şi mai ales art. său 53 alin. 1 în lumina dispoziţiilor Directivei, aşa cum au fost interpretate mai sus, pentru a da acesteia deplină eficienţă.

54. Ţinând cont de cele ce preced, în situaţia în care s-ar pune problema de a şti dacă un particular se poate prevala de directivă împotriva unei derogări prevăzută de legislaţia naţională, trebuie amintită jurisprudenţa constantă a Curţii (a se vedea mai ales hotărârea din 19 ianuarie 1982, Becker, C-8/81, Rep. p. 53). În particular, Curtea a apreciat recent, în hotărârea sa din 26 februarie 1986 (Marshall, C-152/84, Rep. 1986, p. 723), că anumite dispoziţii ale Directivei 76/207 sunt, din punct de vedere al conţinutului lor, necondiţionate şi suficient de precise şi că particularii sunt îndreptăţiţi să le invoce împotriva unui stat membru când acesta face din el o transpunere incorectă.

55. Această constatare a fost făcută, în hotărârea din 26 februarie 1986, citată deja, în ceea ce priveşte aplicarea principiului egalităţii de tratament, prevăzut de art. 2 alin. 1 al Directivei, în domeniul condiţiilor de concediere vizat de art. 5 alin. 1. Acelaşi este şi cazul aplicării principiului art. 2 alin. 1 domeniilor condiţiilor de acces ale angajaţilor şi ale accesului la formarea şi la perfecţionarea profesionale, vizate de art. 3 alin. 1 şi art. 4, despre care se vorbeşte în speţă.

56. Tot prin hotărârea citată deja, din 26 februarie 1986, Curtea a hotărât că particularii se pot prevala de directivă împotriva unor instituţii ale statului fără să facă distincţie după cum aceasta acţionează ca angajator sau ca autoritate publică. Faţă de o autoritate ca Chief Constable, trebuie observat că reiese din decizia de trimitere că acesta este un funcţionar responsabil cu direcţia serviciilor de poliţie. O astfel de autoritate publică, însărcinată de stat cu menţinerea ordinii şi a securităţii publice, oricare ar fi de altfel raporturile sale cu alte instituţii ale statului, nu acţionează ca particular. Ea nu poate obţine avantaj din necunoaşterea dreptului comunitar de către statul de la care ea emană.

57. Trebuie deci răspuns la a şasea întrebare că particularii pot invoca împotriva unei autorităţi a statului însărcinată cu menţinerea ordinii şi a securităţii publice, acţionând în calitate de angajator, aplicarea principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei prevăzut de art. 2 alin. 1 din Directiva 76/207 domeniilor vizate de art. 3 alin. 1 şi art. 4, şi anume condiţiile de acces la locuri de muncă şi a accesului la formarea şi la perfecţionarea profesională pentru a îndepărta o derogare de la acest principiu prevăzută de legislaţia naţională, în măsura în care aceasta ar depăşi limitele excepţiilor permise de art. 2 alin. 2.

58. În ceea ce priveşte art. 6 din Directivă, care este aplicabilă în speţă, Curtea a statuat deja, în hotărârile sale din 10 aprilie 1984, că acest articol nu comportă – în ceea ce priveşte sancţiunile unei eventuale discriminări – nicio obligaţie necondiţionată şi suficient de precisă care poate fi invocată de un particular. Dimpotrivă, rezultă din acest articol, interpretat în lumina unui principiu general a cărui expresie este, că orice persoană care se consideră lezată de o discriminare pe motiv de sex trebuie să dispună de un recurs jurisdicţional efectiv, această dispoziţie este suficient de precisă şi necondiţională pentru a fi susceptibilă a fi invocată împotriva unui stat membru care nu i-ar asigura întreaga aplicare în ordinea sa juridica internă.

59. Trebuie deci constatat, ca răspuns la această parte din a 6-a întrebare, că dispoziţia art. 6, conform căreia orice persoană care se consideră lezată de o discriminare pe motiv de sex trebuie să dispună de un recurs jurisdicţional efectiv, poate fi invocată de particulari împotriva unui stat membru care nu i-ar asigura întreaga aplicare în ordinea sa juridică internă.

 

Cu privire la art. 224 din Tratatul CEE

60. În ce priveşte a şaptea întrebare, privind interpretarea art. 224, rezultă din ce precedă că art. 2 alin. 2 din Directiva 76/207 permite unui stat membru să ia în considerare exigenţele protecţiei securităţii publice, într-un caz ca cel din speţă. Referitor la exigenţa de a asigura un control jurisdicţional al respectării regulilor prevăzute de directivă, niciun element al dosarului şi niciuna dintre observaţiile prezentate în faţa Curţii nu permite să se concluzioneze că situaţia tulburărilor interne grave în Irlanda de Nord face imposibilă funcţionarea unui control jurisdicţional sau că măsuri necesare pentru a proteja securitatea publică să fie private de eficacitatea lor din cauza unui astfel de control de către instanţele naţionale. În aceste condiţii, problema de a şti dacă art. 224 din Tratatul CEE poate fi invocat de un stat membru pentru a îndepărta obligaţiile pe care i le impune dreptul comunitar, şi mai ales Directiva, nu se pune în speţă.

61. A şaptea întrebare este deci fără obiect ţinând cont de răspunsurile la celelalte întrebări.

 

Pentru aceste motive,

Curtea,

 

statuând asupra întrebărilor adresate ei de Industrial Tribunal of Northen Ireland, prin decizia din 8 august 1984, declară:

 

1. Principiul unui control jurisdicţional efectiv consacrat de art. 6 din Directiva 76/207 a Consiliului din 9 februarie 1976 se opune efectul irefutabil al unei probe, excluzând orice putere de control a judecătorului, să fie recunoscut unui certificat al unei autorităţi naţionale care afirmă că sunt îndeplinite condiţiile cerute pentru a deroga de la principiul egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în scopul protecţiei securităţii publice. Dispoziţia art. 5, conform căreia orice persoană care se consideră lezată de o discriminare pe motiv de sex trebuie să dispună de un recurs jurisdicţional efectiv, poate fi invocată de particulari împotriva unui stat membru care nu i-ar asigura întreaga aplicare în ordinea sa juridică internă.

2. Discriminări bazate pe sex, operate din motive care vizează apărarea securităţii publice, trebuie examinate în lumina derogărilor de la principiul egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei prevăzute de Directiva 76/207.

3. Articolul 2 alin. 2 din Directiva 76/207 trebuie interpretat în sensul că, apreciind dacă, având în vedere condiţiile de exercitare a activităţilor de poliţist sexul lucrătorului constituie o condiţie hotărâtoare pentru această activitate profesională, un stat membru poate lua în considerare exigenţe ale protecţiei securităţii publice pentru a atribui sarcinile generale ale poliţiei, într-o situaţie internă caracterizată de atentate frecvente, unor bărbaţi echipaţi cu arme de foc.

4. Diferenţele de tratament între bărbaţi şi femei pe care art. 2 alin. 3 din Directiva 76 /207 le admite pentru a proteja femeia nu cuprind riscuri ca cele la care este expus orice poliţist înarmat în exercitarea funcţiilor sale într-o situaţie dată, care nu privesc femeile într-un mod specific ca atare.

5. Particularii pot invoca împotriva unei autorităţi a statului însărcinate cu menţinerea ordinii şi a securităţii publice, care acţionează în calitate de angajator, aplicarea principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei prevăzut de art. 2 alin. 1 din Directiva 76/207 domeniilor vizate de art. 3 alin. 1 şi art. 4 referitoare la condiţiile accesului la muncă şi accesului la formare şi la perfecţionarea profesională pentru a îndepărta o derogare de la acest principiu, prevăzută de legislaţia naţională, în măsura în care aceasta ar depăşi limitele excepţiilor permise de art. 2 alin. 2.

 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner