Hellmut Marschall c. Land Nordrhein – Westfalen. Hotărârea Curţii din 11 noiembrie 1997

Tematică: Egalitate de oportunitate şi discriminare pozitivă

Articolul 2 alin. 1 şi 4 din Directiva 76/207 privind punerea în practică a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte condiţiile de muncă şi accesul la locuri de muncă, la formarea şi la promovarea profesionale, nu se opune unei reguli naţionale care obligă, ca în cazul candidaţilor de sex diferit care au aceleaşi aptitudini, competenţe şi prestaţii profesionale, să promoveze cu prioritate candidaţii de sex feminin în sectoarele de activitate ale serviciului public în care femeile sunt mai puţin numeroase decât bărbaţii la nivelul funcţiei comparate, în afara situaţiei în care cu excepţia cazului în care motive strict legate de persoana unui candidat de sex masculin nu fac să se aplece balanţa în favoarea sa, cu condiţia ca: - ea să garanteze, în fiecare caz individual, candidaţilor de sex masculin având o calificare egală cu cea a candidaţilor de sex feminin că aceste candidaturi fac obiectul unei aprecieri obiective care ţine cont de toate criteriile privind persoana candidaţilor, şi îndepărtează prioritatea acordată candidaţilor de sex feminin când unul sau mai multe dintre aceste criterii fac să atârne balanţa în favoarea candidatului de sex masculin, şi - astfel de criterii să nu fie discriminatorii faţă de candidaţii feminini.
www.curia.eu

Obiectul litigiului

 

Cauza C-409/95 are ca obiect cererea adresată Curţii, în aplicarea art. 177 din Tratatul CE, de către Verwaltungsgericht Gelsenkirchen (Germania), prin care tinde să se obţină o decizie cu titlu preliminar asupra interpretării art. 2 alin. 1 şi 4, din Directiva 76/207/CEE a Consiliului, din 9 februarie 1976, privind punerea în practică a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ce priveşte condiţiile de muncă şi accesul la locuri de muncă, la formarea şi la promovarea profesionale (JO L 39, p. 40).

 

Motivele hotărârii

 

1. Prin ordonanţa din 21 decembrie 1995, ajunsă la Curte pe 29 decembrie, Verwaltungsgericht Gelsenkirchen a adresat, în aplicarea art. 177 din Tratatul CE, o întrebare preliminară privind interpretarea art. 2 alin. 1 şi 4 din Directiva 76/207/CEE a Consiliului din 9 februarie 1976 privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte condiţiile de muncă şi accesul la locuri de muncă, la formarea şi la promovarea profesionale (JO L 39, p. 40, în continuare „Directiva”).

2. Această întrebare a fost ridicată în cadrul unui litigiu care îl opune pe domnul Marschall lui Land Nordrhein – Westfalen (în continuare „Land”) în legătură cu candidatura sa la un post de promovare la centrul şcolar din Schwerte (Germania).

3. Articolul 25 alin. 5 fraza a doua din Beamtengesetz (statutul funcţionarilor din Land) în versiunea sa publicată pe 1 mai 1981 (GVNW, p. 234), modificat în ultimă instanţă de art. 1 din a şaptea lege privind modificarea anumitor reguli ale funcţiei publice din 7 februarie 1995 (GVNW, p. 102, în continuare „dispoziţie litigioasă”), dispune:

„Dacă în sectorul autorităţii competente pentru promovare, femeile sunt în număr mai mic decât bărbaţii la nivelul postului avut în vedere al carierei, femeile sunt de promovat cu prioritate, la egalitate de aptitudine, de competenţă şi de prestaţii profesionale, cu excepţia situaţiei în care motive ţinând de persoana unui candidat nu fac să se aplece balanţa în favoarea sa”.

 

4. Conform observaţiilor lui Land, regula de prioritate prevăzută de această dispoziţie introduce un criteriu suplimentar de promovare, şi anume calitatea de femeie, care vizează să neutralizeze situaţia de inegalitate în care se găsesc candidaţii de sex feminin în raport cu concurenţii lor de sex masculin. La calificări egale, angajatorul ar avea într-adevăr tendinţa să promoveze un bărbat în defavoarea unei femei datorită aplicării anumitor criterii tradiţionale de promovare care defavorizează în practică femeile, precum vârsta, vechimea şi considerentul că acel candidat este cap de familie care asigură doar el venitul casei.

5. Prevăzând că femeile trebuie promovate cu prioritate, „cu excepţia situaţiei în care motive ţinând de persoana unui candidat nu fac să se încline balanţa în favoarea sa”, legislatorul, conform observaţiilor din Land, a ales cu bună ştiinţă o noţiune juridică imprecisă pentru a garanta o supleţe suficientă, şi, în particular, a lăsat administraţiei o marjă de apreciere permiţând să ia în considerare toate motivele care țin de persoana candidaţilor. În consecinţă, administraţia ar putea, în ciuda regulii de prioritate, să prefere mereu candidatul de sex masculin pe baza criteriilor, tradiţionale sau nu, de promovare.

6. Reiese din ordonanţa de trimitere că domnul Marschall îşi desfăşoară activitatea în calitate de profesor titular în serviciul din Land, beneficiind de tratamentul corespunzător nivelului de bază de gradul A12.

7. Pe 8 februarie 1994, şi-a prezentat candidatura la o promovare la un post de gradul A13 („profesor apt pentru învăţământul secundar de gradul întâi exercitând sarcinile”) la centrul şcolar din Schwerte. Bezirksregierung Arnsberg l-a informat totuşi că ea avea de gând să numească o concurentă la acest post.

8. Domnul Marschall a introdus o reclamaţie pe care Bezirksregierung a respins-o prin decizia din 29 iulie 1994, pe motiv că acea concurentă selecţionată trebuia să fie obligatoriu promovată în temeiul dispoziţiei litigioase, din moment ce, pe baza raporturilor de evaluare, această persoană şi domnul Marschall aveau calificări egale, iar numărul de femei la gradul A13 în momentul avizului de post liber era inferior celui al bărbaţilor.

9. Domnul Marschall a introdus atunci un recurs în faţa Verwaltungsgericht Gelsenkirchen pentru ca a-l obliga pe Land să-l promoveze în postul în cauză.

10. Constatând că domnul Marschall şi concurenta selecţionată prezintă calificări egale pentru postul în cauză, instanţa de trimitere consideră că soluţia litigiului depinde de compatibilitatea dispoziţiei litigioase cu art. 2 alin. 1 şi 4 din Directivă.

11. În această privinţă, Verwaltungsgericht Gelsenkirchen arată (sprijinindu-se pe hotărârea Curţii din 17 octombrie 1995, Kalanke, C-450/93, Rep. p. I-3051) că prioritatea pe care dispoziţia litigioasă o acordă din principiu femeilor pare să constituie o discriminare în sensul art. 2 alin. 1 din Directivă. Această discriminare nu ar fi suprimată de posibilitatea de a prefera cu titlu excepţional candidatul de sex masculin.

12. Instanţa de trimitere se mai îndoieşte şi că dispoziţia litigioasă intră în câmpul de aplicare al excepţiei prevăzute la art.2 alin. 4 din Directivă, care priveşte măsurile care vizează să promoveze egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei. Baza de apreciere a candidaţilor ar fi pe nedrept redusă, dat fiind că este reţinută doar proporţia numerică de bărbaţi şi de femei la nivelul avut în vedere. În plus, dispoziţia litigioasă nu ar ameliora capacitatea femeilor de a concura pe piaţa muncii şi de a urmări o carieră pe un picior de egalitate cu bărbaţii, ci ar prescrie un rezultat, în vreme ce art. 2 alin. 4 din Directivă nu ar autoriza decât măsurile vizând egalitatea de şanse.

13. În aceste condiţii, instanţa de trimitere a decis să amâne să hotărască şi să adreseze Curţii următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 2 alin. 1 şi 4 din Directiva Consiliului Comunităţilor Europene din 9 februarie 1976 privind punerea în practică a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte condiţiile de muncă şi accesul la locuri de muncă, la formarea şi la promovarea profesionale (76/207/CEE), se opune ca o reglementare naţională să impună să promoveze cu prioritate femeile în sectoarele de activitate al serviciului public în care ele sunt mai puţin numeroase decât bărbaţii la nivelul postului considerat, atunci când calificările (aptitudine, competenţă şi prestaţii profesionale) candidaţilor de sex masculin şi a celor de sex feminin sunt egale, în afara situaţiei în care motive strict legate de persoana unui candidat de sex masculin nu fac să se aplece balanţa în favoarea sa («sofern nicht in der Person eines männlichen Mitbewerbers liegende Gründe überwiegen»)?”

14. Land, guvernele austriac, spaniol, finlandez, norvegian şi suedez, ca şi Comisia consideră că o regulă naţională, precum dispoziţia litigioasă, constituie o măsură care vizează să promoveze egalitatea şanselor între bărbaţi şi femei, care intră din câmpul de aplicare al art. 2 alin. 4 din Directivă.

15. În această privinţă, Land observă că prioritatea acordată candidaţilor de sex feminin vizează să contrabalanseze criteriile tradiţionale de promovare fără a le submina totuşi. Guvernul austriac consideră că o regulă naţională, ca cea în cauză, este destinată să corecteze procese discriminatorii de selecţie a personalului.

16. Guvernele finlandez, suedez şi norvegian adaugă că regula naţională în cauză favorizează accesul femeilor la posturi de responsabilitate şi contribuie astfel să reechilibreze pieţele de muncă, care, în starea lor actuală, sunt încă larg compartimentate în funcţie de sex, concentrând munca feminină în posturile inferioare ale ierarhiei profesionale. Conform guvernului finlandez, experienţa trecutului arată mai ales că acţiunile limitându-se să intervină asupra orientării şi formării profesionale ale femeilor sau asupra repartizării responsabilităţilor profesionale şi familiale nu sunt suficiente pentru a pune capăt acestei compartimentări a pieţelor de muncă.

17. În fine, Land şi toate aceste guverne consideră că dispoziţia litigioasă nu garantează prioritatea absolută şi necondiţionată a femeilor. Aceasta ar rămâne deci în limitele trasate de Curte în hotărârea Kalanke, citată deja.

18. În schimb, guvernele francez şi al Regatului Unit consideră că dispoziţia litigioasă nu este acoperită de derogarea art. 2 alin. 4 din Directivă.

19. În această privinţă, aceştia arată că, acordând prioritatea candidaţilor de sex feminin, această dispoziţie merge dincolo de o promovare a egalităţii de şanse şi vizează să stabilească o egalitate de reprezentare între bărbaţi şi femei. În consecinţă, raţionamentul urmat în hotărârea Kalanke, citată deja, poate fi aplicat şi în speţă.

20. Guvernele francez şi al Regatului Unit adaugă că prezenţa unei clauze de derogare nu limitează nimic din caracterul discriminatoriu al dispoziţiei litigioase. Această clauză nu s-ar aplica decât în mod excepţional şi nu ar avea deci incidenţă într-o cauză „normală” în care niciun motiv legat în mod specific de persoana candidatului de sex masculin nu este de natură să deroge de la obligaţia generală de a promova candidatul de sex feminin. Mai mult, formulată în termeni în acelaşi timp generali şi imprecişi, ea s-ar lovi în principiu de securitatea juridică.

21. Rezultă din art. 1 alin. 1 din Directivă că aceasta vizează punerea în practică, în statele membre, a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei, mai ales în ceea ce priveşte accesul la locuri de muncă, inclusiv promovarea. Acest principiu al egalităţii de tratament implică, conform art. 2 alin. 1 din Directivă, „absenţa oricărei discriminări bazate pe sex, fie direct, fie indirect”.

22. Conform art. 2 alin. 4, Directiva „nu se opune măsurilor vizând să promoveze egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei, în particular remediind inegalităţile de fapt care afectează şansele femeilor în domeniile vizate la art.1 alin. 1”.

23. În hotărârea Kalanke, citată deja, pct. 16, Curtea a constatat că o regulă naţională care, cu ocazia unei promovări, acordă automat prioritate candidatelor feminine având o calificare egală cu cea a concurenţilor de sex masculin în domeniile de activitate în care femeile sunt mai puţin numeroase decât bărbaţii la nivelul de post avut în vedere, antrenează o discriminare bazată pe sex.

24. Totuşi, trebuie constatat că, spre deosebire de reglementarea în cauză în hotărârea Kalanke, dispoziţia litigioasă comportă o clauză conform căreia femeile nu trebuie să fie promovate cu prioritate dacă motive ţinând de persoana unui candidat de sex masculin fac să se aplece balanţa în favoarea sa („Offnungsklausel”, în continuare „clauză de apărare”).

25. În consecinţă, trebuie examinat dacă o regulă naţională, îmbogăţită cu o astfel de clauză, vizează să promoveze egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei în sensul art. 2 alin. 4 din Directivă.

26. Această ultimă dispoziţie are drept scop precis şi limitat să autorizeze măsuri care, fiind discriminatorii în aparenţele lor, vizează efectiv să limiteze sau să reducă inegalităţile de fapt care pot exista în realitatea vieţii sociale (hotărârile din 25 octombrie 1988, Comisie c. Franţa, C-312/86, Rep. p. 6315, pct. 15, şi Kalanke, citată deja, pct. 18).

27. Astfel, aceasta autorizează măsuri naţionale în domeniul accesului la muncă, inclusiv promovarea, care, favorizând în special femeile, au drept scop să amelioreze capacitatea lor de a concura pe piaţa muncii şi de a urma o carieră pe un picior de egalitate cu bărbaţii (hotărârea Kalanke, citată deja, pct. 19).

28. Cum a expus Consiliul în al treilea considerent al recomandării sale din 84/635/CEE din 13 decembrie 1984 privind promovarea acţiunilor pozitive în favoarea femeilor (JO L 331, p. 34), „normele juridice privind egalitatea de tratament, care au ca obiect să acorde drepturi indivizilor, sunt insuficiente pentru a elimina orice formă de inegalitate de fapt dacă, în paralel, nu sunt întreprinse acţiuni din partea guvernelor, a partenerilor sociali şi a altor organisme avute în vedere, pentru compensarea efectelor prejudiciabile care, pentru femeile în viaţa activă, rezultă din atitudini, din comportamente şi din structuri ale societăţii” (hotărârea Kalanke, pct. 20).

29. Or, aşa cum au subliniat Land şi mai multe guverne interveniente, se observă că, chiar la calificări egale, candidaţii de sex masculin au tendinţa să fie promovaţi în defavoarea candidaţilor de sex feminin, mai ales din cauza anumitor prejudecăţi şi idei stereotipe despre rolul şi capacităţile femeii în viaţa activă şi de teamă, de exemplu, că femeile îşi întrerup mai frecvent cariera, că pe motivul obligaţiilor casnice şi familiale ele îşi organizează timpul de lucru într-un mod mai puţin suplu sau că sunt mai des absente din cauza sarcinilor, naşterilor şi a perioadelor de alăptare.

30. Pentru aceste motive, faptul că doi candidaţi de sex diferit au calificări egale nu implică prin el însuşi că aceştia au şanse egale.

31. Reiese de aici că poate intra în câmpul de aplicare al art. 2 alin. 4 o regulă naţională conform căreia, cu ocazia unei promovări, femeile având o calificare egală cu cea a concurenţilor lor de sex masculin beneficiază, sub rezerva clauzei de apărare, de un tratament preferenţial în sectoarele în care ele sunt subreprezentate, din moment ce o astfel de regulă poate contribui să contrabalanseze efectele prejudiciabile care rezultă pentru candidaţii de sex feminin din aptitudini şi comportamente descrise mai sus şi să reducă astfel inegalităţile de fapt care pot exista în realitatea vieţii sociale.

32. Totuşi, trebuie amintit că art. 2 alin. 4, constituind o derogare de la un drept individual consacrat de directivă, această măsură naţională favorizând în special candidaţii de sex feminin, nu ar putea garanta prioritatea absolută şi necondiţională femeilor cu ocazia unei promovări fără a depăşi limitele excepţiei prevăzute la această dispoziţie (hotărârea Kalanke, citată deja, pct. 21 şi 22).

33. Contrar reglementării din hotărârea Kalanke, o reglementare naţională – care, ca în speţa la acţiunea principală, comportă o clauză de apărare – nu depăşeşte aceste limite dacă, în fiecare caz individual, ea garantează candidaţilor de sex masculin cu o calificare egală cu cea a candidaţilor de sex feminin că aceste candidaturi fac obiectul unei aprecieri obiective care ţine cont de toate criteriile privind persoana candidaţilor şi îndepărtează prioritatea acordată candidaţilor de sex feminin, când unul sau mai multe dintre aceste criterii apleacă balanţa în favoarea candidatului de sex masculin. Trebuie totuşi amintit în această privinţă că astfel de criterii nu ar putea fi discriminatorii faţă de candidaţii feminini.

34. Instanţei de trimitere îi revine sarcina să determine dacă aceste condiţii sunt îndeplinite pe baza unui examen al cauzei litigioase.

35. Trebuie deci răspuns instanţei de trimitere că art. 2 alin. 1 şi 4 din Directiva 76/207 privind punerea în practică a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte condiţiile de muncă şi accesul la locuri de muncă, la formarea şi la promovarea profesionale, nu se opune unei reguli naţionale care obligă, ca în cazul candidaţilor de sex diferit care au aceleaşi aptitudini, competenţe şi prestaţii profesionale, să promoveze cu prioritate candidaţii de sex feminin în sectoarele de activitate ale serviciului public în care femeile sunt mai puţin numeroase decât bărbaţii la nivelul funcţiei comparate, cu excepţia situaţiei în care motive strict legate de persoana unui candidat de sex masculin nu fac să se aplece balanţa în favoarea sa, cu condiţia ca:

- ea să garanteze, în fiecare caz individual, candidaţilor de sex masculin cu o calificare egală cu cea a candidaţilor feminini că aceste candidaturi fac obiectul unei aprecieri obiective, care ţine cont de toate criteriile privind persoana candidaţilor şi îndepărtează prioritatea acordată candidaţilor de sex feminin, când unul sau mai multe dintre aceste criterii fac să atârne balanţa în favoarea candidatului masculin, şi

- astfel de criterii să nu fie discriminatorii faţă de candidaţii feminini.

 

 

Pentru aceste motive,

Curtea,

 

hotărând asupra întrebării adresate ei de Verwaltungsgericht Gelsenkirchen, prin ordonanţa din 21 decembrie 1995, declară:

 

Articolul 2 alin. 1 şi 4 din Directiva 76/207 privind punerea în practică a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte condiţiile de muncă şi accesul la locuri de muncă, la formarea şi la promovarea profesionale, nu se opune unei reguli naţionale care obligă, ca în cazul candidaţilor de sex diferit care au aceleaşi aptitudini, competenţe şi prestaţii profesionale, să promoveze cu prioritate candidaţii de sex feminin în sectoarele de activitate ale serviciului public în care femeile sunt mai puţin numeroase decât bărbaţii la nivelul funcţiei comparate, cu excepţia situaţiei în care motive strict legate de persoana unui candidat de sex masculin nu fac să se aplece balanţa în favoarea sa, cu condiţia ca:

- ea să garanteze, în fiecare caz individual, candidaţilor de sex masculin cu o calificare egală cu cea a candidaţilor de sex feminin că aceste candidaturi fac obiectul unei aprecieri obiective, care ţine cont de toate criteriile privind persoana candidaţilor şi îndepărtează prioritatea acordată candidaţilor de sex feminin, când unul sau mai multe dintre aceste criterii fac să atârne balanţa în favoarea candidatului masculin, şi

- astfel de criterii să nu fie discriminatorii faţă de candidaţii de sex feminin.

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner