Gisela Rummler c. Dato-Druck GmbH. Hotărârea Curţii (Camera a cincea) din 1 iulie 1986

Tematică: Discriminare indirectă

În general, Directiva 75/117 privind apropierea legislaţiilor statelor membre privind aplicarea principiului egalităţii de remuneraţii între lucrătorii de sex masculin şi cei de sex feminin nu se opune ca un sistem de clasificare profesională, în sensul art. său 1 alin. 2, să utilizeze, pentru a determina nivelul remuneraţiei, criteriul efortului sau al oboselii musculare sau cel al gradului de penibilitate fizică a muncii, dacă, ţinând cont de natura atribuţiilor, sarcinile ce trebuie îndeplinite pretind efectiv o anumită dezvoltare a forţei fizice, cu condiţia ca, prin luarea în considerare a altor criterii, să ajungă să excludă, în ansamblul său, orice discriminare bazată pe sex. În particular, se deduce din Directivă că: - criteriile care condiţionează clasarea în diferite nivele de remuneraţii trebuie să asigure aceeaşi remuneraţie pentru aceeaşi muncă obiectiv stabilită, fie ea îndeplinită de un lucrător masculin sau feminin; - faptul de a se baza pe valori care corespund performanţelor medii ale lucrătorilor de un singur sex, pentru a determina în ce măsură o muncă pretinde un efort sau ocazionează o oboseală sau este fizic penibilă, constituie o formă de discriminare bazată pe sex, interzisă de directivă; - totuşi, pentru ca un sistem de clasificare profesională să nu fie discriminatoriu în ansamblul său, trebuie luate în considerare, în măsura în care natura sarcinilor de îndeplinit în întreprindere o permite, criterii pentru care lucrătorii de fiecare sex sunt susceptibili să prezinte aptitudini particulare
www.curia.eu
Obiectul litigiului
 
Cauza 237/85 are ca obiect o cerere adresată Curţii, în aplicarea art. 177 din Tratatul CEE, de către Arbeitsgericht (Instanţa muncii) Oldenburg (RFG), prin care se tinde să se obţină o decizie cu titlu preliminar asupra interpretării Directivei 75/117 a Consiliului (din 10 februarie 1975) privind apropierea legislaţiilor statelor membre privind aplicarea principiului egalităţii remuneraţiilor între lucrătorii de sex masculin şi cei de sex feminin.
 
Motivele hotărârii
 
1. Prin ordonanţa din 25 iunie 1985, ajunsă la Curte pe 31 iulie, Arbeitsgericht (Tribunalul Muncii) Oldenburg a adresat, în virtutea art. 177 din Tratatul CEE, trei întrebări preliminare privind interpretarea Directivei 75/117 a Consiliului (din 10 februarie 1975) privind apropierea legislaţiilor statelor membre privind aplicarea principiului egalităţii remuneraţiilor între lucrătorii feminini şi masculini (JO L 45, p. 19).
2. Aceste întrebări au fost ridicate în cadrul unui litigiu în care un lucrător de sex feminin, doamna Gisela Rummler, şi-a urmărit angajatorul, societatea Dato-Druck GmbH, o întreprindere din sectorul imprimeriei, în faţa Arbeitsgericht pentru a obţine o clasă într-o categorie mai ridicată pe scara remuneraţiilor.
3. Condiţiile de remuneraţie în sectorul imprimeriei sunt dominate de „Lohnrahmentarifvertrag für die Gewerblichen Arbeitnehmer der Druckindustrie im Gebiet der Bundesrepublik Deutschland, Einschließlich Berlin-West” (contract-cadru asupra salariilor din industria imprimeriei pe teritoriul RFG, inclusiv Berlin – West), din 6 iulie 1984, care prevede şapte categorii de salarii, în funcţie de sarcinile îndeplinite, care sunt determinate după gradul de cunoştinţe, de concentrare, de efort sau de oboseală şi de responsabilitate. Pentru ceea ce are legătură, în particular, cu litigiul, sarcinile categoriei a II-a sunt descrise ca putând fi executate cu abilităţi prealabile crescute şi o formare adecvată, pretinzând o precizie mărită, comportând o oboseală musculară crescută, în anumite cazuri importantă, şi o responsabilitate redusă, în anumite cazuri mărită; sarcinile categoriei a IV a sunt descrise ca implicând cunoştinţe prealabile pe baza unei formări apropiate sau, în anumite cazuri, o experienţă profesională destul de lungă, pretinzând o precizie mărită, comportând oboseli mărite, în anumite cazuri importante, de natură diferită, mai ales ca urmare a unei munci depinzând de maşini, şi o responsabilitate mărită.
Se precizează că aceste criteriile de apreciere nu trebuie considerate în toate cazurile drept cumulative.
4. Reclamanta în acţiunea principală, clasată în categoria a III-a, consideră că ea ar trebui să fie clasată în categoria a IV-a din moment ce ar efectua munci provenind din această categorie, trebuind mai ales să ambaleze colete de mai mult de 20 de kg, ceea ce ar constitui pentru ea o muncă fizică penibilă.
5. Pârâta în acţiunea principală, contestând natura muncilor invocate de reclamantă, consideră că aceasta nu îndeplineşte nici măcar condiţiile pentru a fi clasată în categoria a III-a în care se găseşte şi că, privitor la natura muncilor efectuate, care nu ar pretinde decât un efort muscular redus, ea ar trebui clasată în categoria a II-a.
6. Considerând că, pentru a decide clasarea reclamantei într-una dintre categoriile de remuneraţie intrând în calculul, îi era indispensabil să ştie, în prealabil, dacă criteriile utilizate pentru clasare erau compatibile cu Directiva 75/117, Arbeitsgericht Oldenburg a amânat să hotărască şi a adresat Curţii următoarele întrebări preliminare:
„1. Rezultă din dispoziţiile Directivei Consiliului (din 10 februarie 1975) privind apropierea legislaţiilor statelor membre privind aplicarea principiului egalităţii remuneraţiilor între lucrătorii de sex masculin şi cei de sex feminin că sistemele de clasificare profesională nu trebuie să comporte diferenţieri bazate:
a) pe măsura în care o muncă supune musculatura la un efort sau la o oboseală;
b) pe problema de a şti dacă o muncă este sau nu penibilă?
2. În caz de răspuns substanţial negativ la prima întrebare:
Fiind vorba de a determina:
a) în ce măsură o muncă supune musculatura la efort sau la oboseală,
b) dacă o muncă este sau nu penibilă,
Trebuie să ne bazăm pe problema de a şti în ce măsură el supune unui efort sau unei oboseli femeile sau dacă este din punct de vedere fizic penibil pentru femei?
3. În caz de răspuns afirmativ la întrebarea 2:
Un sistem de clasificare profesională care utilizează criteriul supunerii la un efort muscular sau al oboselii musculare sau cel al caracterului penibil al muncii, fără totuşi a indica clar că trebuie ştiut în ce măsură munca supune femeile la un efort muscular sau la o oboseală musculară sau dacă munca este penibilă pentru femei, satisface condiţiile Directivei?”
 
Cu privire la prima întrebare
7. Prin această întrebare, instanţa naţională vizează, în substanţă, să ştie dacă un sistem de clasificare profesională este compatibil cu principiul egalităţii remuneraţiilor între lucrătorii de sex masculin şi cei de sex feminin când se bazează pe criteriile efortului sau ale oboselii musculare şi pe cel al caracterului penibil din punct de vedere al muncii fizic.
8. Pentru societatea Dato-Druck GmbH, criteriile de remuneraţie ar trebui în mod esenţial să fie stabilite în funcţie de sarcina în mod real îndeplinită, şi nu în considerarea persoanei lucrătorului îndeplinind această sarcină. Pentru aceasta, criteriile de efort muscular şi ale caracterului penibil din punct de vedere fizic al muncii nu ar avea nimic discriminatoriu din moment ce ele răspund caracteristicilor sarcinilor îndeplinite şi sunt utilizate într-un sistem care face să intervină, în plus, criteriile competenţei, ale oboselii cerebrale şi ale responsabilităţii.
9. Guvernul Regatului Unit consideră că principiul de discriminare nu exclude utilizarea unui criteriu pentru care un sex prezintă aptitudini naturale mai mari decât celălalt, din moment ce acest criteriu este reprezentativ pentru ansamblul activităţilor intrând în cadrul slujbei considerate. Un sistem bazat pe criteriul efortului muscular nu ar fi discriminatoriu decât dacă ar ignora intervenţia grupelor muşchilor mici caracteristici ai dexterităţii manuale.
10. Conform Comisiei, criteriile efortului muscular şi ale caracterului penibil din punct de vedere fizic al muncii ar constitui criterii comune în sensul art. 1, alin. 2, din Directiva 75/117. Ar trebui totuşi examinat, în plus, dacă sistemul în ansamblul lui nu este discriminatoriu. Caracterul nediscriminatoriu ar trebui, într-adevăr, să fie căutat nu în fiecare criteriu separat, ci în sistemul de clasificare profesională în ansamblul său.
11. Pentru a răspunde întrebării adresate Curţii, trebuie mai întâi amintită regula generală adresată de art. 1 alin. 1 din Directiva 75/117, care prescrie eliminarea, în ansamblul elementelor şi condiţiilor de remuneraţie, a oricărei discriminări bazate pe sex pentru aceeaşi muncă sau o muncă căreia îi este atribuită o valoare egală.
12. Această regulă generală este continuată de alin. 2 din acelaşi articol care prevede că un sistem de clasificare profesională „trebuie să fie bazat pe criterii comune lucrătorilor masculini şi feminini şi stabilit astfel încât să excludă discriminările bazate pe sex”.
13. Rezultă că principiul egalităţii remuneraţiilor impune în mod esenţial luarea în consideraţie obiectivă a naturii muncii care trebuie îndeplinită. În consecinţă aceeaşi muncă sau o muncă pentru care i se este atribuită o valoare egală, trebuie remunerată în acelaşi mod, indiferent dacă este îndeplinită de un bărbat sau de o femeie. În cazul în care pentru determinarea remuneraţiei se aplică un sistem de clasificare profesională, trebuie ca aceasta, pe de o parte, să utilizeze criterii care să nu fie diferite după cum munca este îndeplinită de un bărbat sau de o femeie, şi, pe de altă parte să nu fie organizat în ansamblul său astfel încât să ajungă, de fapt, la o discriminare generală a lucrătorilor de un sex în raport cu cei din celălalt.
14. Răspund, în consecinţă, cerinţelor art. 1 din Directivă, criteriile adaptate sarcinilor de îndeplinit, când aceste sarcini pretind prin natura lor un efort fizic particular sau când ele sunt penibile din punct de vedere fizic. Este compatibil cu principiul nediscriminării să utilizezi, pentru a diferenţia nivelurile de remuneraţie, un criteriu bazat pe dezvoltare, în mod obiectiv măsurabilă, a forţelor necesare pentru îndeplinirea muncii, sau pe gradul de penibilitate fizică pe care această muncă o prezintă obiectiv.
15. Chiar dacă un criteriu determină, ca cel al efortului muscular pretins, poate, de fapt, favorizarea lucrătorilor masculini, forţa lor fizică fiind presupusă, în general, superioară celei a lucrătorilor feminini, trebuie, pentru a examina caracterul său discriminatoriu, analizat în ansamblul sistemului de clasificare profesională, faţă de alte criterii intervenind pentru determinarea nivelurilor de remuneraţie. Un sistem nu este în mod necesar discriminatoriu prin simplul motiv că unul din criteriile sale face apel la calităţile pe care le au mai uşor bărbaţii. Pentru a fi nediscriminatoriu în ansamblul său şi a răspunde astfel principiilor Directivei, un sistem de clasificare profesională trebuie, totuşi, să fie constituit astfel încât să comporte, dacă natura sarcinilor în cauză o permite, locuri de muncă cărora le este atribuită o valoare egală şi pentru care sunt luate în consideraţie alte criterii în raport cu care lucrătorii feminini sunt susceptibili de a prezenta aptitudini particulare.
16. Revine instanţelor naţionale să aprecieze în cadrul speţei dacă sistemul de clasificare profesională în ansamblul său permite o dreaptă luare în considerare a criteriilor necesare pentru a diferenţia remuneraţia în funcţie de condiţiile cerute pentru îndeplinirea diferitelor sarcini în ansamblul întreprinderii.
17. În consecinţă, trebuie răspuns la prima întrebare că Directiva 75/117 a Consiliului, din 10 februarie 1975 privind apropierea legislaţiilor statelor membre privind aplicarea principiului egalităţii remuneraţiilor între lucrătorii masculini şi feminini nu se opune ca un sistem de clasificare profesională să utilizeze, pentru a determina nivelul remuneraţiei, criteriul efortului sau al oboselii musculare sau cel al gradului de penibilitate fizică a muncii dacă, ţinând cont de natura sarcinilor, munca ce trebuie îndeplinită necesită în mod efectiv o anumită dezvoltare de forţă fizică, cu condiţia ca, prin luarea în considerare a altor criterii să fie exclusă, în ansamblul ei, orice discriminare bazată pe sex.
 
Cu privire la a doua şi a treia întrebare
18. Reiese din redactarea acestor întrebări şi din motivele ordonanţei de trimitere că instanţa naţională doreşte să ştie, în substanţă, dacă, în cazul în care criteriul efortului sau al oboselii musculare şi cel al caracterului penibil din punct de vedere fizic al muncii sunt compatibile cu dispoziţiile Directivei 75/117, faptul de a lua în considerare – pentru a determina în ce măsură o muncă impune un efort, conduce la o stare de oboseală sau este penibilă din punct de vedere fizic – gradul în care efortul, oboseala sau penibilitatea fizică sunt resimţite de lucrătorii de sex femini, răspunde exigenţelor Directivei.
19. Societatea Dato-Druck GmbH arată că trebuie luate în considerare natura obiectivă a sarcinilor care trebuie îndeplinite, precum şi efortul pe care îl solicită, în termeni obiectivi măsurabili, aceste sarcini.
20. Guvernul Regatului Unit adaugă că faptul de a reţine un nivel de forţă musculară sau un grad de penibilitate a muncii absolute, echivalând, de fapt, cu fundamentarea pe puncte de referinţă masculine, nu ar putea constitui decât o discriminare indirectă, care nu ar fi interzisă de art. 119 din Tratatul CEE când ea este bazată pe raţiuni obiectiv justificabile. Aceste raţiuni ar exista când un angajator trebuie, pentru a atrage şi reţine lucrătorii într-o anumită muncă, să ţină cont în remuneraţia aferentă de eforturile particulare cerute în această muncă.
21. Comisia consideră că Directiva nu conţine niciun principiu juridic general în materie, ceea ce nu ar exclude posibilitatea pentru o instanţă naţională de a se baza în principal şi chiar exclusiv pe valori feminine, dacă principiul nediscriminării i-ar impune o astfel de soluţie pentru a evita ca femeile să nu fie, de fapt, dezavantajate.
22. Răspunsul la cele două întrebări astfel înţelese rezultă din răspunsul la prima întrebare, adică faptul că nicio dispoziţie a Directivei nu se opune luării în considerare, pentru determinarea nivelului remuneraţiei, a criteriului bazat pe gradul de intensitate a muncii musculare pe care o solicită, în mod obiectiv, o muncă determinată sau a gradului de penibilitate fizică pe care o comportă obiectiv.
23. Directiva impune principiul că aceeaşi muncă trebuie remunerată în acelaşi mod. Trebuie dedus de aici că munca efectivă îndeplinită trebuie să fie remunerată conform naturii sale. Orice criteriu care s-ar baza pe valori adaptate doar lucrătorilor de un sex conţine un risc de discriminare şi este susceptibil să compromită obiectivul principal urmărit de directivă, care este egalitatea de tratament pentru aceeaşi muncă. Aşa stau lucrurile chiar în cazul în care s-ar baza pe valori care corespund performanţelor medii ale lucrătorilor de sexul considerat ca prezentând, pentru acest criteriu, cât mai puţine aptitudini naturale, căci ar rezulta de aici o altă formă de discriminare în remuneraţie, o muncă pretinzând obiectiv folosirea de forţe mai importante fiind remunerată în acelaşi mod ca un lucrător pretinzând forţe mai mici.
24. Neluarea în considerare a valorilor care corespund performanţelor medii ale lucrătorilor feminini, pentru fixarea unei grile progresive a remuneraţiilor, bazată pe gradul de efort şi de oboseală musculară, poate, desigur, ajunge să defavorizeze lucrătorii de sex feminin care nu pot accede la slujbe deasupra forţei lor fizice. Această diferenţă de tratament poate fi, totuşi, obiectiv justificată de natura muncii, când ea este necesară pentru a asigura o remuneraţie apropriată eforturilor cerute pentru îndeplinirea muncii şi răspunde astfel unei nevoi adevărate a întreprinderii (hotărârea din 13 mai 1986, Bilka-Kaufhaus, C-170/84, Rep. 1986 p. 1607). Cum Curtea a precizat mai sus, sistemul de clasificare profesională trebuie totuşi să comporte, în măsura în care natura sarcinilor în cauză o permite, alte criterii care fac ca, în ansamblul său, sistemul să nu fie discriminatoriu.
25. În consecinţă, trebuie răspuns întrebărilor 2 şi 3 că se deduce din Directiva 75/117 că:
- criteriile care condiţionează clasarea în diferite niveluri de remuneraţie trebuie să asigure aceeaşi remuneraţie pentru aceeaşi muncă obiectiv îndeplinită fie de un lucrător de sex masculin, fie de un lucrător de sex feminin;
- faptul de a se baza pe valori care corespund performanţelor medii ale lucrătorilor de un singur sex, pentru a determina în ce măsură o muncă pretinde un efort sau ocazionează o oboseală sau este fizic penibilă, constituie o formă de discriminare bazată pe sex, interzisă de directivă;
- totuşi, pentru ca un sistem de clasificare profesională să nu fie discriminatoriu în ansamblul său, trebuie luate în considerare, în măsura în care natura sarcinilor de îndeplinit în întreprindere o permite, criterii pentru care lucrătorii de fiecare sex sunt susceptibili de a prezenta aptitudini particulare.
 
 
Curtea (camera a cincea),
 
hotărând asupra întrebărilor adresate ei de Arbeitsgericht Oldenburg, prin ordonanţa din 25 iunie 1985, declară:
 
1. Directiva 75/117 a Consiliului (din 10 februarie 1975) privind apropierea legislaţiilor statelor membre privind aplicarea principiului egalităţii remuneraţiilor între lucrătorii masculini şi feminini (JO L 45, p. 19) nu se opune ca un sistem de clasificare profesională să utilizeze, pentru a determina nivelul de remuneraţie, criteriul efortului sau al oboselii musculare sau cel al gradului de penibilitate fizică a muncii dacă, ţinând cont de natura postului, sarcinile de îndeplinit pretind efectiv o anumită dezvoltare de forţă fizică, cu condiţia ca, prin luarea în considerare a altor criterii, ea să excludă, în ansamblul său, orice discriminare bazată pe sex.
2. Se deduce din Directiva 75/117 că:
- criteriile care condiţionează clasarea în diferite niveluri de remuneraţie trebuie să asigure aceeaşi remuneraţie pentru aceeaşi muncă obiectiv îndeplinită fie de un lucrător de sex masculin, fie de un lucrător de sex feminin;
- faptul de a se baza pe valori care corespund performanţelor medii ale lucrătorilor de un singur sex, pentru a determina în ce măsură o muncă pretinde un efort sau ocazionează o oboseală sau este fizic penibilă, constituie o formă de discriminare bazată pe sex, interzisă de directivă;
- totuşi, pentru ca un sistem de clasificare profesională să nu fie discriminatoriu în ansamblul său, trebuie luate în considerare, în măsura în care natura sarcinilor de îndeplinit în întreprindere o permite, criterii pentru care lucrătorii de fiecare sex sunt susceptibili de a prezenta aptitudini particulare.
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner