M.A. Roks, soţia De Weerd şi alţii c. Bestuur van de Bedrijfsvereniging voor de Gezondheid, Geestelijke en Maatschappelijke Belangen şi alţii. Hotărârea Curţii (Camera a şasea) din 24 februarie 1994

Tematică: Cauze care justifică discriminarea

1. Articolul 4 alin. 1 din Directiva 79/7 poate, în lipsa transpunerii adecvate, să fie invocat de particulari în faţa instanţelor naţionale pentru a îndepărta aplicarea oricărei dispoziţii naţionale neconforme cu acest articol şi, din data de 23 decembrie 1984, data de expirare a termenului de transpunere a Directivei, femeile au dreptul de a fi tratate în acelaşi mod şi de a li se aplica acelaşi regim ca bărbaţilor care se află în aceeaşi situaţie, regim care rămâne, din lipsă de transpunere corectă a Directivei, singurul sistem de referinţă valabil. Măsurile de executare naţionale realizate tardiv trebuie să respecte pe deplin drepturile cărora art. 4 alin. 1 le-a dat naştere spre profitul particularilor într-un stat membru, începând cu termenul acordat statelor membre pentru a se conforma. Rezultă că dreptul comunitar se opune aplicării unei legislaţii naţionale destinată să transpună art. 4 alin. 1 din Directiva 79/7 şi adoptat după expirarea termenului prevăzut de directivă, legislaţie care subordonând dreptul la o prestaţie de incapacitate de muncă unei condiţii neimpusă înainte bărbaţilor, privează femeile căsătorite de drepturile pe care ele le aveau, la expirarea acestui termen, prin efectul direct al Directivei. 2. Directiva 79/7 privind punerea în practică progresivă a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în materie de securitate socială, lasă intactă competenţa pe care art. 117 şi 118 din Tratat o recunosc statelor membre pentru a defini politica lor socială în cadrul unei colaborări strânse organizate de Comisie, şi, de aici, natura şi întinderea măsurilor de protecţie socială inclusiv în materie de securitate socială, ca şi modalităţile concrete de realizare a lor. Rezultă că dreptul comunitar nu se opune introducerii unei norme naţionale, care, subordonând menţinerea beneficiului unei prestaţii de incapacitate de muncă cu o condiţie aplicabilă de acum înainte atât bărbaţilor, cât şi femeilor, are drept efect să retragă acesteia, pentru viitor, drepturi pe care ele le aveau prin efectul direct al art. 4 alin. 1 din Directiva 79/7. 3. Articolul 4 alin. 1 din Directiva 79/7 se opune aplicării unei măsuri naţionale care, deşi formulată în mod neutru, dezavantajează de fapt un procent mult mai ridicat de femei decât de bărbaţi, cu excepţia situaţiei în care această măsură este justificată de factori obiectivi şi străini de orice discriminare bazată pe sex. Aceasta este situaţia dacă mijloacele alese, răspunzând unui scop legitim al politicii sociale a statului membru a cărui legislaţie este în cauză, sunt apte să atingă obiectivul urmărit de aceasta şi sunt necesare în acest scop. Or, dacă consideraţii de ordin bugetar pot fi la baza alegerii politicii socială a unui stat membru şi pot influenţa natura sau întinderea măsurilor de protecţie socială pe care el doreşte să le adopte, ele nu constituie totuşi în ele însele un obiectiv urmărit de această politică şi, de aceea, nu ar putea justifica o discriminare în detrimentul unuia din sexe. Rezultă că art. 4 alin. 1 din Directiva 79/7 se opune aplicării unei legislaţii naţionale făcând să depindă acordarea unei prestaţii de incapacitate de muncă de condiţia de a fi obţinut un anumit venit în cursul anului precedent începutului incapacităţii, condiţie care, deşi nedistingându-se după sex, afectează un număr mult mai ridicat de femei decât de bărbaţi, chiar când adoptarea acestei legislaţii naţionale este justificată de considerente de ordin bugetar. 4. Doar persoanele provenind din câmpul de aplicare personal al Directivei 79/7 definit la art. său 2 şi cele suportând efectele unei dispoziţii naţionale discriminatorii în favoarea altei persoane care provine ea însăşi din câmpul de aplicare al Directivei pot, în caz de incompatibilitate a unei legislaţii naţionale cu art. 4 alin. 1 a acesteia, invoca această dispoziţie în faţa instanţelor naţionale pentru a îndepărta aplicarea legislaţiei naţionale.
www.curia.eu
Obiectul litigiului
 
 cauza C-343/92 are ca obiect o cerere adresată Curţii, în aplicarea art. 177 din Tratatul CEE, de către Raad van Beroep te’s-Hertogenbosch (Ţările de Jos), prin care se tinde să se obţină o decizie cu titlu preliminar asupra interpretării Directivei 79/7/CEE a Consiliului, din 19 decembrie 1978, privind punerea în practică progresivă a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în materie de securitate socială (JO 1979, L 6, p. 24).
 
Motivele hotărârii
 
1. Prin ordonanţa din 30 iunie 1992, ajunsă la Curte pe 20 august, Raad van Beroep te’s-Hertogenbosch (Ţările de Jos) a adresat, în virtutea art. 177 din Tratatul CEE, patru întrebări preliminare asupra interpretării Directivei 79/7/CEE a Consiliului, din 19 decembrie 1978, privind punerea în practică progresivă a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în materie de securitate socială (JO 1979, L 6, p. 24 în continuare „Directiva 79/7”).
2. Aceste întrebări au fost ridicate în cadrul a şase litigii opunând-o pe doamna Roks şi alte cinci persoane lui Bestuur van de Bedrijfsvereniging voor Detailhandel, Ambachten en Huisvronwen (Direcţia asociaţiei profesionale pentru comerţul cu amănuntul, artizanii şi femeile casnice) ca şi altor asociaţii profesionale însărcinate cu aplicarea lui Algemene Arbeidsongeschiktheidswet (lege olandeză purtând regim general în materie de incapacitate de muncă, în continuare „AAW”) din 11 decembrie 1975.
3. La origine, AAW, care a intrat în vigoare pe 10 octombrie 1976, conferea bărbaţilor, ca şi femeilor necăsătorite, în cazul unei incapacităţi de muncă de un an, un drept la o prestaţie de incapacitate de muncă a cărei sumă nu depindea nici de alte venituri eventuale ale beneficiarului, nici de o pierdere de venit suferită de acesta.
4. Dreptul la o prestaţie în baza AAW a fost extins la femeile căsătorite de Wet invoering gelijke uitkeringsrechten voor mannen en vrouwen (lege instaurând egalitatea între bărbaţi şi femei în materie de drept la prestaţii) din 20 decembrie 1979. Această lege a subordonat în acelaşi timp dreptul la prestaţie, pentru toţi asiguraţii, cu excepţia anumitor categorii, condiţiei ca beneficiarul să fi obţinut, în cursul anului precedent începutului incapacităţii sale de muncă, pe motivul muncii sale sau în relaţie cu aceasta, un venit determinat, superior sau egal, iniţial, cu 3 423,81 HFL (în continuare „condiţia de venit”).
Această condiţie de venit era pretinsă de la toate persoanele a căror incapacitate de muncă începuse după 1 ianuarie 1979.
5. În virtutea dispoziţiilor tranzitorii ale legii citate deja din 20 decembrie 1979, bărbaţii şi femeile necăsătorite, a căror incapacitate de muncă începuse înainte de 1 ianuarie 1979, continuau să aibă drept la o prestaţie fără a trebui să satisfacă condiţia de venit. Femeile căsătorite a căror incapacitate era anterioară lui 10 octombrie 1975 nu aveau niciun drept la prestaţie, chiar dacă satisfăceau condiţia de venit. Cât despre cele a căror incapacitate începuse între 10 octombrie 1975 şi 1 ianuarie 1979, ele nu aveau drept la o prestaţie decât dacă ele satisfăceau condiţia de venit.
6. Prin mai multe hotărâri din 5 ianuarie 1988, Centrale Raad van Beroep a considerat că aceste dispoziţii tranzitorii constituiau o discriminare bazată pe sex, incompatibilă cu art. 26 din Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice din 19 decembrie 1966 (Culegere de Tratate, volum 999, p. 171), şi că femeile căsătorite, a căror incapacitate de muncă era anterioară lui 1 ianuarie 1979, aveau drept, cu efect la 1 ianuarie 1980, dată de intrare în vigoare a legii din 20 decembrie 1979, la o prestaţie cu titlu AAW în aceleaşi condiţii ca bărbaţii, adică fără condiţie de venit, chiar când debutul incapacităţii lor era anterior datei de 1 octombrie 1975.
7. Dispoziţiile tranzitorii considerate discriminatorii faţă de femeile căsătorite au fost abrogate printr-o lege din 3 mai 1989. Aceasta a prevăzut totuşi, la art. său III, că persoanele a căror incapacitate de muncă este anterioară lui 1 ianuarie 1979 şi care introduc o cerere de prestaţie în baza AAW după 3 mai 1989 trebuie să satisfacă condiţia de venit, iar la art. IV că prestaţia în baza AAW nu este acordată persoanelor a căror incapacitate de muncă este anterioară datei de 1 ianuarie 1979, dacă ele nu satisfac condiţia de venit. Această retragere, care ar fi trebuit să intervină mai înainte de 1 iunie 1990, a fost repurtat la 1 iulie 1991 printr-o lege ulterioară.
8. Prin hotărârea din 23 iunie 1992, Centrale Raad van Beroep a considerat că suma condiţiei de venit, care în 1988 era de 4 403,52 HFL pe an, constituie o discriminare indirectă faţă de femei, contrară art. 26 din Pactul internaţional, citat deja, şi art. 4 alin. 1 din Directiva 79/7 şi că această condiţie de venit trebuia să fie considerată ca fiind îndeplinită dacă beneficiarul ar fi obţinut „un anumit venit”, în cursul anului precedând începutul incapacităţii sale de muncă.
9. Articolul 4 alin. 1 din Directiva 79/7 interzice în materie de securitate socială orice discriminare bazată pe sex, fie direct, fie indirect, cu referire, mai ales, la starea matrimonială sau familială, în particular în ceea ce priveşte câmpul de aplicare al regimurilor de securitate socială şi condiţiile de acces la aceste regimuri.
10. Câmpul de aplicare personal al Directivei 79/7, determinat de art. său 2, cuprinde populaţia activă, inclusiv lucrătorii independenţi, lucrători a căror activitate este întreruptă de o boală, un accident sau un şomaj involuntar şi persoanele în căutarea unei slujbe, ca şi lucrătorii la pensie şi lucrătorii invalizi.
11. Termenul de transpunere a Directivei, fixat la şase ani, conform art. 8, a expirat pe 23 decembrie 1984.
12. Pe 8 mai 1989, doamna Roks, a cărei incapacitate de muncă s-a produs la 1 ianuarie 1976, a cerut o prestaţie în baza AAW pe lângă direcţia voor Detailhandel, Ambachten en Huisvronwen, care a respins cererea sa pe baza art. IV din legea din 3 mai 1989. Ceilalţi reclamanţi în acţiunea principală beneficiau de o prestaţie de incapacitate de muncă pe care asociaţiile profesionale competente le-au retras-o, cu efect la 1 iulie 1991, pe baza art. IV din legea din 3 mai 1989, pe motiv că ei nu satisfăceau condiţia de venit.
13. Doamna Roks şi ceilalţi reclamanţi în acţiunea principală au format un recurs împotriva acestor decizii de refuz sau de retragere în faţa Raad van Beroep te’s-Hertogenbosch care, considerând că litigiile ridicau întrebări privind interpretarea dreptului comunitar, a decis să adreseze Curţii următoarele întrebări preliminare:
 
„1. O dispoziţie ca cea a art. III din legea olandeză din 3 mai 1989, Staatsblad 126 – care, instaurând o nouă condiţie de naştere a dreptului la prestaţie, suprimă complet dreptul femeilor căsătorite la o prestaţie în baza AAW, drepturi obţinute în virtutea normelor comunitare cu efect din 23 decembrie 1984, dar nerealizate (încă) – este contrară principiului comunitar de securitate juridică sau altui principiu de drept comunitar, ca cel al caracterului corect al legislaţiilor de transpunere?
2. O dispoziţie ca cea a art. IV din legea olandeză din 3 mai 1989, Staatsblad 126 (modificată de legea din 4 iulie 1990, Staatsblad, 386) – care, prin instaurarea unei noi condiţii de naştere a dreptului la prestaţie, suprimă complet, cu efect la 1 iulie 1991, drepturile femeilor căsătorite la o prestaţie în baza AAW (şi drepturile altor persoane la o astfel de prestaţie), drepturi obţinute prin efectul dreptului comunitar cu efect din 23 decembrie 1984 şi realizate (în general doar mai târziu) – este contrară principiului comunitar de securitate juridică sau altui principiu de drept comunitar, ca cel al caracterului corect al legislaţiilor de transpunere?
3. Dispoziţii precum cele ale art. III şi IV din legea olandeză din 3 mai 1989, Staatsblad 126 – care afectează (practic) exclusiv (art. III) sau în marea majoritate (art. IV) femeile căsătorite şi care antrenează astfel în principiu, faţă de aceste femei, discriminări indirecte în sensul art. 4 alin. 1 din Directiva 79/7/CEE – pot fi obiectiv justificate de consideraţii bugetare.
Aşa poate fi cazul dacă faptul de a nu adopta măsurile conţinute în aceste dispoziţii ar conduce la consecinţe din punct de vedere social inacceptabile pentru bugetul statului şi/sau pentru finanţarea securităţii sociale? Se pot califica drept consecinţe inacceptabile de această natură cheltuieli de circa 85 milioane de florini pe an şi de circa un miliard de florini o dată?
4. O reglementare ca cea conţinută la art. III şi IV din legea olandeză din 3 mai 1989, Staatsblad 126, trebuie – în caz de răspuns afirmativ la întrebarea 1 şi/sau la întrebarea 2 – să fie declarată neobligatorie faţă de toţi?”
 
14. Cu titlu preliminar, asociaţiile profesionale, părţi reclamante în acţiunea principală, observă că litigiile privesc în parte persoanele care, pentru că nu au lucrat sau nu au avut un venit din muncă sau dintr-o relaţie de munca în cursul anului precedând începutul incapacităţii lor, nu intră din câmpul de aplicare personal al Directivei 79/7, aşa cum este definit la art. 2 din Directivă şi, de aceea, nu pot să se prevaleze de aceasta. Guvernul olandez adaugă că, ţinând cont de interpretarea pe care Centrale Raad van Beroep a dat-o condiţiei de venit, în hotărârea sa din 23 iunie 1992, citată deja, art. III şi IV din legea din 3 mai 1989 nu mai privesc, oricum, decât persoane care, neîncasând niciun venit din muncă în cursul anului precedând începutul incapacităţii lor, nu fac parte din populaţia activă în sensul art. 2 din Directiva 79/7 şi, de aceea, nu o pot invoca. Cea mai mare parte a întrebărilor preliminare ar fi în consecinţă fără obiect.
15. În această privinţă, trebuie constatat mai înainte că întrebările preliminare adresate de instanţa naţională se referă tocmai la condiţia de venit în calitate de criteriu de diferenţiere între bărbaţi şi femei şi la comptabilitatea sa cu Directiva 79/7.
16. Trebuie notat apoi, având în vederea ordonanţa de trimitere, că instanţa naţională – căreia îi revine să aprecieze, faţă de particularităţile fiecărei cauze, necesitatea unei cereri preliminare şi pertinenţa întrebărilor puse Curţii – este conştientă de faptul că unele dintre reclamantele în acţiunea principală nu pot fi considerate ca făcând parte din populaţia activă şi provenind din câmpul de aplicare personal al Directivei 79/7. Totuşi, ea consideră că, în măsura în care aceste persoane sunt afectate de reglementarea naţională în cauză, întrebările preliminare pot fi, la nevoie, pertinente şi pentru soluţia litigiilor în care acestea sunt părţi. De altfel, a patra întrebare preliminară se referă tocmai la problema de a şti dacă consecinţele ce rezultă din ordinea juridică naţională ale unei eventuale incompatibilităţi a art. III şi/sau IV din legea din 3 mai 1989 cu Directiva 79/7, incompatibilitate care ar decurge din răspunsurile la primele două întrebări, mai trebuie să beneficieze şi de persoane găsindu-se într-o situaţie comparabilă cu cea a reclamantelor în acţiunea principală.
 
Cu privire la prima întrebare
17. Prin prima sa întrebare preliminară, instanţa naţională întreabă în substanţă dacă dreptul comunitar se opune aplicării unei legislaţii naţionale care, subordonând dreptul la o prestaţie de incapacitate de muncă unei condiţii neimpuse înainte bărbaţilor, privează femeile căsătorite de drepturi pe care acestea le luau din efectul direct al art. 4 alin. 1 din Directiva 79/7.
18. Trebuie amintit mai întâi că art. 4 alin. 1 din Directiva 79//7 poate, în lipsa transpunerii adecvate, să fie invocat de particulari în faţa instanţelor naţionale pentru a îndepărta aplicarea oricărei dispoziţii naţionale neconformă cu acest articol şi că de la 23 decembrie 1984, data de expirare a termenului de transpunere a Directivei, femeile au dreptul de a fi tratate în acelaşi mod şi de a li se aplica acelaşi regim ca şi bărbaţii găsindu-se în aceeaşi situaţie, regim care rămâne, în lipsă de executare corectă a Directivei, singurul sistem de referinţă valabil (a se vedea, mai ales, hotărârea din 14 iunie 1987, Bonnie Clarke, C-384/85, Rep. p. 2865, pct. 11 şi 12).
19. De aceea, femeile căsătorite, a căror incapacitate de muncă este anterioară lui 1 ianuarie 1979, aveau drept din 23 decembrie 1984, în virtutea efectului direct al art. 4 alin. 1 din Directiva 79/7, la o prestaţie în baza AAW în aceleaşi condiţii ca şi bărbaţii aflându-se în aceeaşi situaţie, adică fără a trebui să îndeplinească condiţia de venit.
20. Trebuie observat apoi că transpunerile naţionale tardive trebuie să respecte pe deplin drepturile pe care art. 4 alin. 1 le-a conferit particularilor într-un stat membru de la data expirării termenului acordat statelor membre pentru a se conforma acesteia (a se vedea, mai ales, hotărârea din 13 martie 1991, Cotter şi Mc Dermott, C-377/89, Rep. p. I-1155, pct. 25).
21. Rezultă că un stat membru nu poate prevedea în legislaţia naţională destinată să transpună art. 4 alin. 1 din Directiva 79/7 şi nu poate adopta, după expirarea termenului prevăzut de aceasta, o condiţie privând femeile căsătorite de drepturile pe care ele le luau, la expirarea acestui termen, din efectul direct al dispoziţiei de drept comunitar.
22. Asociaţiile profesionale arată totuşi că doar femeile căsătorite introducând o cerere de prestaţie după data de intrare în vigoare a acestei legislaţii naţionale sunt private de drepturi conferite în virtutea efectului direct al art. 4 alin. 1 din Directiva 79/7 şi că această legislaţie se aplică şi bărbaţilor care introduc o cerere după această dată.
23. În această privinţă, trebuie arătat că bărbaţii a căror incapacitate de muncă este anterioară lui 1 ianuarie 1979 aveau drept, înainte de adoptarea legii din 3 mai 1989, la o prestaţie cu titlu AAW fără a îndeplini condiţia de venit şi au putut deci în mod rezonabil să solicite beneficiul înainte de această dată, în timp ce femeile căsătorite, care nu îndeplineau condiţia de venit, nu aveau motiv să introducă o cerere din moment ce, în virtutea legislaţiei naţionale aplicabilă atunci, acestea nu aveau drept la o astfel de prestaţie.
24. În aceste condiţii, a pretinde acestor femei ca ele să fi solicitat prestaţia înainte de data intrării în vigoare a legii din 3 mai 1989, art. III din această lege, are drept efect să ratifice discriminarea existentă înainte, din moment ce femeile victime ale discriminării pe care o constituia [M1] condiţia de venit nu mai pot pretinde, după acest moment, prestaţia cu titlu AAW la care acestea aveau totuşi dreptul, din 23 decembrie 1984, în virtutea efectului direct al art. 4 alin. 1 din Directiva 79/7.
25. Trebuie deci răspuns la prima întrebare că dreptul comunitar se opune aplicării unei legislaţii naţionale care, subordonând dreptul la o prestaţie de incapacitate de muncă unei condiţii neimpuse înainte bărbaţilor, privează femeile căsătorite de drepturi pe care ele le luau din efectul direct al art. 4 alin. 1 din Directiva 79/7.
 
Cu privire la a doua întrebare
26. Prin a doua sa întrebare preliminară, instanţa naţională vizează în substanţă să ştie dacă dreptul comunitar se opune introducerii unei legi naţionale care, subordonând menţinerea beneficiului unei prestaţii de incapacitate de muncă unei condiţii aplicabile de acum înainte atât bărbaţilor, cât şi femeilor, are drept efect să retragă acestora, pentru viitor, drepturi pe care ele le aveau din efectul direct al art. 4 alin. 1 din Directiva 79//7.
27. Cum o indică titlul său şi art. său 1 o precizează, Directiva 79/7 vizează punerea în practică progresivă, în domeniul securităţii sociale şi a altor elemente de protecţie socială prevăzut la art. 3, a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în materie de securitate socială. Curtea a reamintit în hotărârea sa din 4 decembrie 1986, Federatie Nederlandse Vakbeweging (C-71/85, Rep. p. 3855, pct. 17), că această finalitate este adresată în practică de art. 4 alin. 1 din această directivă.
 28. Directiva 79/7 lasă totuşi intactă competenţa pe care art. 117 şi 118 din Tratat o recunosc statelor membre pentru a defini politica lor socială în cadrul unei colaborări strânse organizată de Comisie, şi, de aici, natura şi întinderea măsurilor de protecţie socială, inclusiv în materie de securitate socială, ca şi modalităţile concrete ale realizărilor (a se vedea, mai ales, hotărârile din 9 iulie 1987, Germania e.a., Comisie, C-281/85, C-283/85, C-284/85, C-285/85 şi C-287/85, Rep. p. 3203 şi din 7 mai 1991, Comisia c. Belgia, C-229/89, Rep. p. I-2205).
29. De altfel, Curtea a considerat deja că dreptul comunitar nu se opune ca un stat membru, controlându-şi cheltuielile sociale, să ia măsuri care au drept efect să retragă anumitor categorii de persoane beneficiul prestaţiilor de securitate socială, cu condiţia ca aceste măsuri să respecte principiul egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei, aşa cum este definit la art. 4 alin. 1 din Directiva 79/7 (a se vedea, mai ales, hotărârea din 11 iunie 1987, Teuling, C-30/85, Rep. p. 2497, şi hotărârea Comisia c. Belgia, citată deja). Respectarea acestei condiţii printr-o legislaţie, ca cea în acţiunea principală, face obiectul celei de a treia întrebări preliminare.
30. Trebuie deci răspuns la a doua întrebare că dreptul comunitar nu se opune introducerii unei legislaţii naţionale care, subordonând menţinerea beneficiului unei prestaţii de incapacitate de muncă de o condiţie aplicabilă de acum înainte atât bărbaţilor, cât şi femeilor, are drept efect să retragă acestora, pentru viitor, drepturi pe care ele le aveau din efectul direct al art. 4 alin. 1 din Directiva 79/7.
 
Cu privire la a treia întrebare
31. Prin a treia sa întrebare preliminară, instanţa naţională întreabă dacă art. 4 alin. 1 din Directiva 79/7 se opune aplicării unei legislaţii naţionale care condiţionează acordarea unei prestaţii de incapacitate de muncă de obţinerea unui anumit venit în cursul anului precedând începutul incapacităţii, condiţie care, deşi nedistingând după sex, afectează un număr mult mai mare de femei decât de bărbaţi, chiar când adoptarea acestei legislaţii naţionale este justificată de consideraţii de ordin bugetar.
32. Această întrebare este fără obiect în ceea ce priveşte regula ca art. III din legea din 3 mai 1989, care privează femeile căsătorite de drepturi pe care acestea le luau, începând cu expirarea termenului de transpunere a Directivei 79/7, din efectul direct al art. 4 alin. 1 al acesteia şi ratifică astfel o discriminare directă care, înaintea intrării în vigoare a legii din 3 mai 1989, exista în detrimentul lor.
33. Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudenţe constante, art. 4 alin. 1 din Directiva 79/7 se opune aplicării unei măsuri naţionale care, deşi formulată în mod neutru, dezavantajează de fapt un procent mult mai ridicat de femei decât de bărbaţi, cu excepţia situaţiei în care această măsură este justificată de factori obiectivi şi străini de orice discriminare bazată pe sex (a se vedea, mai ales, hotărârea Comisia c. Belgia, citată deja, pct. 13).
34. Aceasta este situaţia şi în cazul în care mijloacele alese răspund unui scop legitim al politicii sociale a statului membru a cărui legislaţiei este vizată, sunt apte să atingă obiectivul urmărit de aceasta şi sunt necesare în acest scop (a hotăe vedea hotărârea din 19 noiembrie 1992, Molenbroek, C-226/91, Rep. p. I-5943, pct. 13).
35. Or, dacă considerente de ordin personal pot sta la baza alegerii politicii sociale a unui stat membru şi pot influenţa natura sau întinderea măsurilor de protecţie socială pe care el doreşte să le adopte, ele nu constituie totuşi, în ele însele, un obiectiv urmărit de această politică şi, de aceea, nu ar putea justifica o discriminare în detrimentul unuia din sexe.
36. De altfel, a admite că argumentele de ordin bugetar pot justifica o diferenţă de tratament între bărbaţi şi femei care, în lipsă, ar constitui o discriminare indirectă bazată pe sex, interzisă de art. 4 alin. 1 din Directiva 79/7, ar implica faptul că aplicarea şi importanţa unei reguli la fel de fundamentală a dreptului comunitar ca şi cea a egalităţii între bărbaţi şi femei să poată varia, în timp şi spaţiu, după starea finanţelor publice ale statelor membre.
37. În fine, aşa cum Curtea a constatat în contextul celei de a doua întrebări preliminare, dreptul comunitar nu împiedică statele membre să ţină cont de constrângeri bugetare subordonând menţinerea unei prestaţii de securitate socială unor condiţii care au drept efect să le retragă beneficiul anumitor categorii de persoane, din moment ce, făcând aceasta, ei respectă regula egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei, enunţată la art. 4 alin. 1 din Directiva 79/7.
38. Trebuie deci răspuns la a treia întrebare că art. 4 alin. 1 din Directiva 79/7 se opune aplicării unei legislaţii naţionale care condiţionează acordarea unei prestaţii de incapacitate de muncă, de condiţia de a fi obţinut un anumit venit în cursul anului precedând debutul incapacităţii, condiţie care, deşi nedistingând după sex, afectează un număr mult mai ridicat de femei decât de bărbaţi, chiar când adoptarea acestei legislaţii naţionale este justificată de considerente de ordin bugetar.
 
Cu privire la cea de a patra întrebare
39. Prin a patra sa întrebare preliminară instanţa naţională vizează să ştie dacă, în caz de incompatibilitate a unei legislaţii naţionale cu art. 4 alin. 1 din Directiva 79/7, această dispoziţie poate fi invocată în faţa instanţelor naţionale pentru a îndepărta aplicarea legislaţiei naţionale doar de persoanele care intră în câmpul de aplicare personal al Directivei definit la art. său 2, sau poate fi invocată de toate persoanele afectate de legislaţia naţională, chiar dacă ele nu provin din câmpul de aplicare personal al Directivei.
40. Curtea a precizat deja în hotărârea sa din 27 iunie 1989, Achterberg-te Riele e.a. (C-48/88, C-106/88 şi C-107/88, Rep. p. 1963, pct. 17), că o persoană care nu este vizată de art. 2 din Directiva 79/7 nu se poate prevala de art. 4 al acesteia.
41. Rezultă în plus din hotărârea Curţii din 11 iulie 1991, Verholen e.a. (C-87/90, C-88/90 şi C-89/90, Rep. p. I-3757), că art. 4 alin. 1 din Directiva 79/7 nu ar putea fi invocat de persoane provenind din câmpul de aplicare personal al acesteia, chiar dacă aceste persoane provin dintr-un regim naţional de securitate socială, ca AAW, care intră în câmpul de aplicare material al Directivei.
42. În fine, în această ultimă hotărâre, Curtea a precizat că mai sunt în drept să invoce dispoziţiile Directivei 79/7 şi persoanele care au suferit efectele unei dispoziţii naţionale discriminatorii în favoarea altei persoane care provine ea însăşi din câmpul de aplicare al Directivei.
43. Trebuie deci răspuns la a patra întrebare că doar persoanele intrând în câmpul de aplicare al Directivei 79/7 definit la art. său 2 şi cele care au suferit efectele unei dispoziţii naţionale discriminatorii în favoarea altei persoane care provine ea însăşi din câmpul de aplicare al Directivei, pot, în caz de incompatibilitate a unei legislaţii naţionale cu art. 4 alin. 1 din aceasta, invoca această dispoziţie în faţa instanţelor naţionale pentru a îndepărta aplicarea legislaţiei naţionale.
 
Pentru aceste motive,
Curtea (camera a şasea),
 
hotărând asupra întrebărilor prezentate ei de Raad van Beroep te’s-Hertogenbosch (Ţările de Jos), prin ordonanţa din 30 iunie 1992, declară:
 
1. Dreptul comunitar se opune aplicării unei legislaţii naţionale, care subordonând dreptul la o prestaţie de incapacitate de muncă unei condiţii neimpuse înainte bărbaţilor, privează femeile de drepturi pe care ele le aveau din efectul direct al art. 4 alin. 1 din Directiva 79/7/CEE a Consiliului, din 19 decembrie 1978, privind punerea în practică progresivă a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în materie de securitate socială.
2. Dreptul comunitar nu se opune introducerii unei legislaţii naţionale care, subordonând menţinerea beneficiului unei prestaţii de incapacitate de muncă unei condiţii aplicabile de acum înainte atât bărbaţilor, cât şi femeilor, are drept efect să le retragă acestora, pentru viitor, drepturi pe care ele le aveau din efectul direct al art. 4 alin. 1 din Directiva 79//7.
3. Articolul 4 alin. 1 din Directiva 79/7/CEE se opune aplicării unei legislaţii naţionale ce face să depindă acordarea unei prestaţii de incapacitate de muncă de condiţia de a fi obţinut un anumit venit în cursul anului precedând debutul incapacităţii, condiţie care, deşi nedistingând după sex, afectează un număr mult mai mare de femei decât de bărbaţi, chiar când adoptarea acestei legislaţii naţionale este justificată de considerente de ordin bugetar.
4. Doar persoanele provenind din câmpul de aplicare personal al Directivei 79/7/CEE definit la art. său 2 şi cele suferind efectele unei dispoziţii naţionale discriminatorii în favoarea altei persoane care provine ea însăşi din câmpul de aplicare al Directivei, pot, în caz de incompatibilitate a unei legislaţii naţionale cu art. 4 alin. 1 din aceasta, invoca această dispoziţie în faţa instanţelor naţionale pentru a îndepărta aplicarea legislaţiei naţionale.
         
 
 

 [M1]la care se referea
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner