Inge Nolte c. Landesversicherungsanstalt Hannover. Hotărârea Curţii din 14 decembrie 1995

Tematică: Cauze care justifică discriminarea

1. Directiva 79/7 privind punerea în practică progresivă a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în materie de securitate socială trebuie interpretată în sensul că fac parte din populaţia activă în sensul art. 2 din această directivă şi intră de aceea în câmpul său de aplicare persoanele care ocupă slujbe considerate ca minore, pentru că ele comportă în mod normal mai puţin de 15 ore săptămânale de muncă şi un salariu care nu depăşeşte o şeptime din salariul lunar mediu. Într-adevăr, faptul că o persoană nu-şi obţine din activitatea sa profesională decât un venit mic, nepermiţându-i să se întreţină, nu este, în sensul dreptului comunitar, de natură nici să-i permită să-i nege calitatea de lucrător, nici să-l excludă din populaţia activă. 2. Articolul 4 alin. 1 din Directiva 79/7 privind punerea în practică progresivă a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în materie de securitate socială trebuie interpretat în sensul că el nu se opune unei reglementări naţionale care exclude de la regimul legal de asigurare de bătrâneţe locurile de muncă comportând în mod normal mai puţin de 15 ore săptămânale şi un salariu nedepăşind o şeptime din salariul lunar mediu, chiar dacă ea priveşte mult mai multe femei decât bărbaţi, din moment ce legislatorul naţional a putut în mod rezonabil aprecia că legislaţia în cauză era necesară pentru a atinge un obiectiv de politică socială străin de orice discriminare bazată pe sex. Aşa este cazul când excluderea acestor locuri de muncă de la asigurarea obligatorie corespunde unui principiu structural al unui regim de securitate socială contributiv, fiind singurul mijloc de a răspunde unei cereri a societăţii pentru aceste locuri de muncă şi fiind destinată să evite o creştere a muncii ilegale şi a manevrelor de încălcare a legislaţiei sociale.
www.curia.eu
Obiectul litigiului
 
Cauza C-317/93 are ca obiect o cerere adresată Curţii, în aplicarea art. 177 din Tratatul CEE, de către Sozialgericht Hannover (Germania), prin care se tinde să se obțină o decizie cu titlu preliminar asupra interpretării art. 4 alin. 1 din Directiva 79/7/CEE a Consiliului, din 19 decembrie 1978, privind punerea în practică progresivă a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în materie de securitate socială (JO 1979, L 6, p. 24).
 
Motivele hotărârii
 
1. Prin ordonanţa din 25 mai 1993, ajunsă la Curte pe 16 iunie, Sozialgericht Hannover a adresat, în virtutea art. 177 din Tratatul CEE, două întrebări preliminare privind interpretarea art. 4 alin. 1 din Directiva 79/7/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1978, privind punerea în practică progresivă a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în materie de securitate socială (JO 1979, L 6, p. 24, în continuare „Directiva”).
2. Aceste întrebări au fost ridicate în cadrul unui litigiu opunând-o pe doamna Nolte lui Landesversicherungsanstalt Hannover (în continuare „LVA”) şi vizând anularea deciziei prin care această instituţie a respins cererea reclamantei de pensionare cu acordarea unei pensii de invaliditate.
3. Reiese din ordonanţa de respingere că, potrivit dreptului asigurărilor sociale german, un asigurat atins de o incapacitate de muncă are drept la acordarea unei pensii de invaliditate dacă, din ultimii cinci ani precedând survenirea invalidităţii, sunt atestaţi cel puţin trei ani de cotizare pentru o muncă sau o activitate supusă asigurării obligatorii.
4. Aceste condiţii erau prevăzute în art. 1247 alin. 2a) şi art. 1246 alin. 2a) prima fază pct. 1 din Reichsversicherungsordnung (codul asigurărilor sociale, în continuare „RVO”), care au fost abrogate, dar rămân aplicabile pentru cererile introduse înainte de 31 martie 1992. Dispoziţiile actuale în vigoare (art. 44 din cartea a VI-a din Sozialgesetzbrich, în continuare „SGB”) au, exceptând anumite modificări redacţionale, acelaşi conţinut ca şi articolele abrogate.
5. În plus, în virtutea art. 1228 pct. 4 al RVO, care corespunde dispoziţiilor actuale combinate ale art. 8 alin. 1 pct. 1 din cartea a IV-a şi ale art. 5 alin. 2 din cartea a VI-a a SGB, slujbele minore nu sunt supuse regimului legal de asigurare de bătrâneţe.
6. Reiese din dosarul cauzei că o slujbă este considerată minoră când este în mod normal exercitată mai puţin de 15 ore pe săptămână şi când salariul lunar nu depăşeşte în mod normal o şeptime din salariul mediu al asiguraţilor regimului legal de asigurare de bătrâneţe în timpul anului civil precedent. Acest plafon de remuneraţie este adaptat anual. Pentru 1993, era de 530 DM pe lună în fostele Laender şi de 390 în cele noi.
7. Doamna Nolte, născută pe 14 mai 1930, a lucrat până în 1965, cotizând la asigurarea obligatorie. Pe motivul educaţiei copiilor săi, apoi din exercitarea de slujbe minore, aceasta nu a mai avut cotizaţii obligatorii. Din 1977 până în martie 1987, dată la care ea a încetat să lucreze, doamna Nolte a mai exercitat o muncă minoră (agent de întreţinere).
8. Din iunie 1988, ea suferă de o boală gravă, astfel încât nu mai este în măsură să exercite o activitate regulată retribuită.
9. Pe 28 noiembrie 1988, doamna Nolte a cerul lui LVA să o pensioneze şi să-i acorde o pensie pentru invaliditate.
10. Prin decizia din 14 august 1989, LVA a respins această cerere, pe motiv că din ultimele 60 de luni civile care preced apariţia invalidităţii sale, doamna Nolte nu justifica 36 luni de cotizare pentru o muncă supusă asigurării obligatorii.
11. Reclamaţia sa rămânând fără efect, doamna Nolte a introdus un recurs în anulare la decizia de respingere a reclamaţiei sale în faţa Sozialgericht Hannover.
12. Acesta din urmă consideră că excluderea slujbelor minore de la asigurarea de bătrâneţe obligatorie constituie o discriminare indirectă contrară art. 4 alin. 1 din Directivă şi că reclamanta în acţiunea principală trebuie deci tratată ca şi când ea ar fi cotizat înainte de apariţia invalidităţii sale la regimul de asigurare de bătrâneţe.
13. Articolul 4 alin. 1 prevede:
„Principiul egalităţii de tratament implică absenţa oricărei discriminări bazate pe sex, fie direct, fie indirect prin referire, mai ales, la starea matrimonială sau familială, mai ales în ceea ce priveşte:
- câmpul de aplicare al regimurilor şi condiţiilor de acces la regimuri,
- obligaţia de a cotiza (...)”.
14. Considerând că soluţia litigiului depindea de interpretarea Directivei, Sozialgericht Hannover a decis să amâne să statueze şi să adreseze Curţii următoarele întrebări preliminare:
 
„1. O reglementare naţională care exclude de la regimul legal de asigurare de bătrâneţe locurile de muncă având în mod normal mai puţin de 15 ore săptămânale de lucru şi un salariu nedepăşind o şeptime din salariul lunar mediu [art. 8 alin. 1 lit. 1) din SGB IV şi art. 5 alin. 2 prima frază lit. 1) din SGB VI] constituie o discriminare bazată pe sex, contrară art. 4 alin. 1 din Directiva 79/7/CEE, când ea priveşte mai multe femei decât bărbaţi?
2. În caz de răspuns afirmativ la prima întrebare, art. 4 alin. 1 din Directiva 79/7/CEE trebuie interpretat în sensul că dreptul de a primi o pensie pentru invaliditate [art. 44 alin. 1 lit. 2) din SGB VI] este deschis, chiar în absenţa perioadelor de cotizaţie obligatorie, când, din ultimii cinci ani precedând apariţia invalidităţii, cel interesat a exercitat cel puţin trei ani o muncă de mai puţin de 15 ore săptămânale, nesupusă asigurării sociale conform dreptului naţional, fără a depăşi plafoanele de remuneraţie prevăzute şi fără ca excluderea prestaţiilor pentru acest tip de muncă cu jumătate de normă să privească mai multe femei decât bărbaţi?”
 
15. Înainte de a răspunde la aceste întrebări, trebuie examinat dacă o persoană care se găseşte în situaţia doamnei Nolte şi care ocupă o muncă de tipul celei vizate în întrebările preliminare intră în câmpul de aplicare al Directivei.
 
Cu privire la câmpul de aplicare personal al Directivei
16. Conform art. 2, Directiva „se aplică populaţiei active, inclusiv lucrătorii independenţi, lucrători a căror activitate este întreruptă de o boală, un accident sau un şomaj involuntar şi persoanele în căutarea unei slujbe, ca şi lucrătorilor la pensie şi lucrătorilor invalizi”.
17. Rezultă din această dispoziţie că noţiunea de populaţie activă este foarte largă, pentru că ea vizează orice lucrător, inclusiv pe cel care este pur şi simplu în căutarea unei slujbe. În schimb, conform jurisprudenţei Curţii, Directiva nu se aplică unor persoane care nu au fost niciodată disponibile pe piaţa muncii sau care au încetat să fie fără ca această cauza să se găsească în intervenirea unuia din riscurile vizate de directivă (a se vedea hotărârea din 27 iunie 1989, Achteberg-te Riele e.a., C-48/88, 106/88, C-107/88, Rep. p. 1963, pct. 11).
18. Guvernul german observă că persoanele având o muncă minoră nu fac parte din populaţia activă în sensul art. 2 din Directivă, mai ales pentru că slabul venit pe care ele îl obţin dintr-o astfel de muncă nu le permite să se îngrijească de nevoile lor.
19. Această teză nu ar putea fi primită. Faptul că venitul lucrătorului nu acoperă toate nevoile sale nu ar putea să-i ia calitatea de persoană activă. Rezultă într-adevăr din jurisprudenţa Curţii că o activitate salariată ale cărei venituri sunt inferioare minimului de existenţă (a se vedea hotărârea din 23 martie 1982, Levin, C-53/81, Rep. p. 1035, pct. 15 şi 16) sau a cărei durată normală de muncă nu excede 18 ore pe săptămână (a se vedea hotărârea din 13 decembrie 1989, Ruzius-Wilbrink, C-102/88, Rep. p. 4311, pct. 7 şi 17) sau 12 ore pe săptămână (a se vedea hotărârea din 3 iunie 1986, Kempf, C-139/85, Rep. p. 1741, pct. 2 şi 16) sau chiar 10 ore pe săptămână (a se vedea hotărârea din 13 iulie 1989, Rinner-Kuehn, C-171/88, Rep. p. 2743, pct. 16) nu împiedică să concluzionăm că este o persoană care o exercită ca lucrător în sensul art. 48 (hotărârile Levin şi Kempf, citate deja) sau art. 119 (hotărârea Rinner-Kuehn, citat deja) din Tratatul CEE sau în sensul Directivei 79/7 (hotărârea Ruzius-Wilbrink, citată deja).
20. Guvernul german susţine totuşi că trebuie interpretat altfel în prezenta cauză, deoarece în speţă nu este vorba de noţiunea de lucrător în sensul art. 48 din Tratat, cum era mai ales situaţia în cauza Levin, citată deja, ci de noţiunea de lucrător în sensul dreptului securităţii sociale. Or, definiţia conceptului de lucrător, în acest ultim domeniu ar intra în competenţa statelor membre.
21. Trebuie amintit în această privinţă că, în hotărârea din 19 martie 1964, Unger (C-75/63, Rep. p. 347, pct. 1 din dispozitiv), Curtea a statuat că noţiunea de „lucrător, salariat sau asimilat” vizată în Regulamentul nr. 3 al Consiliului, din 25 septembrie 1958, privind securitatea socială a lucrătorilor imigranţi (JO 1958, 30, p. 561) avea, cu acelaşi titlu ca termenul „lucrători” al art. 48-51, un câmp de aplicare comunitară, în consecinţă, circumstanţa că hotărârile Levin, Kempf şi Rinner-Kuehn, citate deja, nu vizează dreptul securităţii sociale şi nu se referă la interpretarea art. 2 din Directiva 79/7 nu este de natură să repună în discuţie constatarea făcută la pct. 19 – din moment ce această hotărâre precizează noţiunea de lucrător faţă de principiul egalităţii de tratament.
22. Rezultă că o persoană care ocupă o muncă minoră de tipul celor vizate în întrebările preliminare face parte din populaţia activă în sensul art. 2 din Directivă şi intră de aceea în câmpul său de aplicare personal.
23. Guvernele german şi al Regatului Unit observă că în speţă doamna Nolte nu intră în câmpul de aplicare personal al Directivei şi pentru un alt motiv, adică pentru că aceasta îşi încetase activitatea profesională din motive necunoscute, mai mult de un an înainte de apariţiei incapacităţii sale de muncă, şi că nimic nu indică că în acea vreme ea era în căutarea unei slujbe.
24. Avansând acest argument, cele două guverne contestă în realitate utilitatea întrebărilor puse de instanţa naţională, doamna Nolte fiind, după părerea lor, oricum exclusă din câmpul de aplicare personal al Directivei. Or, trebuie arătat că, potrivit ordonanţei de trimitere, doamna Nolte ar avea posibilitatea, pe baza legislaţiei germane, de a i se recunoaşte un drept la o pensie pentru invaliditate, dacă perioadele în care ea a exercitat slujbe minore erau considerate ca fiind supuse asigurării obligatorii.
25. Astfel, instanţa naţională, singura competentă pentru a aprecia pertinenţa întrebărilor puse, consideră că răspunsul la acestea îi este utilă pentru a tranşa litigiul de care este sesizată.
 
Cu privire la prima întrebare preliminară
26. Prin această întrebare, instanţa naţională vizează în substanţă să ştie dacă art. 4 alin. 1 din Directivă trebuie interpretat în sensul că o reglementare naţională care exclude de la regimul legal de asigurare de bătrâneţe slujbele comportând în mod normal mai puţin de 15 ore de lucru pe săptămână şi un salariu nedepăşind o şeptime din salariul lunar mediu constituie o discriminare bazată pe sex când ea priveşte mai multe femei decât bărbaţi.
27. Este constant că reglementarea naţională de care este vorba în cauza din acţiunea principală nu operează discriminare directă, din moment ce ea nu exclude persoanele ocupând o muncă minoră de la regimul legal avut în vedere, pe baza sexului lor. Trebuie deci examinat dacă o astfel de reglementare poate constitui o discriminare indirectă.
28. Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudenţe constante, art. 4 alin. 1 din Directivă se opune aplicării unei măsuri naţionale care, deşi formulată în mod neutru, dezavantajează de fapt un procent mult mai ridicat de femei decât de bărbaţi, cu excepţia situaţiei în care această măsură este justificată de factori obiectivi şi străini de orice discriminare bazată pe sex. Aşa este cazul dacă mijloacele alese răspund unui scop legitim al politicii sociale a statului membru a cărui legislaţie este în cauză, sunt apte să atingă obiectivul urmărit de aceasta şi sunt necesare în acest scop (a se vedea hotărârea din 24 februarie 1994, Roks e.a, C-343/92, Rep. p. I-571, pct. 33 şi 34).
29. În speţă, guvernul german arată, între altele, că excluderea persoanelor ocupând slujbe minore de la asigurarea obligatorie corespunde unui principiu structural al regimului german de securitate socială.
30. În sprijinul argumentelor guvernului german, guvernele Regatului Unit şi irlandez au subliniat mai ales că un regim contributiv, ca regimul în cauză, se caracterizează prin necesitatea de a menţine o echivalenţă între, pe de o parte, cotizaţiile plătite de asiguraţi şi angajatori şi, pe de altă parte, plata prestaţiilor în caz de apariţie a unuia din riscurile acoperite de acest regim. Structura acestui regim nu ar putea fi menţinută aşa cum există ea dacă ar trebui suprimate dispoziţiile în cauză, deoarece de aici ar rezulta grave probleme. Ar rezulta că acest regim nu ar mai putea funcţiona pe o bază exclusiv contributivă.
31. De altfel, guvernul german explică faptul că există o cerere socială pentru slujbele minore, că guvernul consideră necesar să servească această cerere în cadrul politicii sale sociale încurajând existenţa şi oferta a astfel de slujbe şi că singurul mijloc de a o face în cadru structural al sistemului de securitate socială german este excluderea slujbelor minore de la asigurarea obligatorie.
32. Mai mult, conform guvernului german, slujbele suprimate nu ar fi înlocuite de slujbe cu normă întreagă sau cu jumătate de normă supuse asigurării obligatorii. În schimb, ar fi o mărire a slujbelor ilegale (aşa zisa muncă „la negru”) şi o creştere a manevrelor de ocolire (de exemplu, ale falşilor independenţi) în vederea cererii sociale pentru slujbe minore.
33. Trebuie constatat că politica socială este lăsată, în starea actuală a dreptului comunitar, în competenţa statelor membre (a se vedea hotărârea din 7 mai 1991, Comisia c. Belgia, C-229/89, Rep. p. I-2205, pct. 22). În consecinţă, le revine acestora din urmă să aleagă măsurile susceptibile de a realiza obiectivul politicii lor sociale şi al ocupării forţei de muncă. În exercitarea acestei competenţe, statele membre dispun de o largă marjă de apreciere.
34. Trebuie precizat că obiectivul de politică socială şi al ocupării forţei de muncă invocat de guvernul german este, obiectiv vorbind, străin de orice discriminare bazată pe sex şi că legislatorul naţional, în exercitarea competenţei sale, ar putea în mod rezonabil să considere că legislaţia în cauză era necesară pentru a atinge un astfel de obiectiv.
35. În aceste condiţii, legislaţia în cauză nu ar putea fi calificată drept discriminare indirectă în sensul art. 4 alin. 1 din Directivă.
36. Date fiind consideraţiile precedente, trebuie răspuns la prima întrebare adresată de instanţa naţională că art. 4 alin. 1 din Directivă trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naţionale care exclude de la regimul legal de asigurare de bătrâneţe slujbele comportând în mod normal mai puţin de 15 ore de muncă pe săptămână şi un salariu nedepăşind o şeptime din salariul lunar mediu, chiar dacă ea priveşte mai multe femei decât bărbaţi, din moment ce legislativul naţional a putut în mod rezonabil considera că legislaţia în cauză era necesară pentru a atinge un obiectiv de politică socială, străin de orice discriminare bazată pe sex.
 
Cu privire la a doua întrebare preliminară
37. Dat fiind răspunsul adus la întrebarea precedentă, nu mai trebuie răspuns la această întrebare.
 
 
Pentru aceste motive,
Curtea,
 
hotărând asupra întrebărilor adresate ei de Sozialgericht Hannover, prin ordonanţa din 25 mai 1993 declară:
 
Articolul 4 alin. 1 din Directiva 79/7/CEE a Consiliului, din 19 decembrie 1978, privind punerea în practică progresivă a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în materie de securitate socială, trebuie interpretat în sensul că el nu se opune unei reglementări naţionale care exclude de la regimul legal de asigurare de bătrâneţe locurile de muncă comportând în mod normal mai puţin de 15 ore de muncă pe săptămână şi un salariu nedepăşind o şeptime din salariul lunar mediu, chiar dacă ea priveşte mai multe femei decât bărbaţi, din moment ce legislativul naţional a putut în mod rezonabil considera că legislaţia în cauză era necesară pentru a atinge un obiectiv de politică socială străin de orice discriminare bazată pe sex.
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner