D-l Helen Marchall c. Southampton and South-West Hampshire Area Health Authority. Hotărârea Curţii din 2 august 1993

Tematică: Cauze care justifică discriminarea

1. Dacă Directiva 76/207, al cărei scop este punerea în practică în statele membre a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în diferitele aspecte ale domeniului muncii, şi mai ales în condiţiile de muncă, inclusiv condiţiile de negociere, lasă statelor membre, pentru a sancţiona încălcarea interzicerii de discriminare, libertatea de a alege între diferitele soluţii proprii să-şi realizeze obiectivul, ea implică totuşi ca, dacă repararea pecuniară este reţinută în ipoteza unei concedieri discriminatorii, intervenită încălcând art. 5 alin. 1, aceasta să fie adecvată, în sensul ca ea să permită să compenseze integral prejudiciile efectiv suferite din dosarul cauzei concedierii discriminatorii, conform regulilor naţionale aplicabile. De aceea art. 6 din Directiva 76/207 trebuie interpretat în sensul că el se opune ca repararea prejudiciului suferit de o persoană lezată din cauza unei concedieri discriminatorii să fie limitată de existenţa unui plafon maxim fixat a priori, ca şi de absenţa de interese destinate să compenseze pierderea suferită de beneficiarul reparaţiei din cauza trecerii timpului până la data efectivă a indemnizaţiei compensatoare acordată. 2. O persoană lezată din cauza unei concedieri discriminatorii se poate prevala de dispoziţiile art. 6 din Directiva 76/207 împotriva unei autorităţi a statului acţionând în calitate de angajator pentru a îndepărta o dispoziţie naţională care impune limite sumei despăgubirii care poate fi obţinută cu titlu de reparare. Într-adevăr, posibilitatea, pentru stat, de a alege între diferitele mijloace apte să atingă obiectivele unei directive nu exclude posibilitatea, pentru particulari, de a invoca în faţa instanţelor naţionale drepturile al căror conţinut poate fi determinat cu o precizie suficientă pe baza doar a dispoziţiilor Directivei.
www.curia.eu
Obiectul litigiului
 
Cauza C-271/91 are ca obiect o cerere adresată Curţii, în aplicarea art. 177 din Tratatul CEE, către House of Lords, prin care se tinde să se obțină o decizie cu titlu preliminar asupra interpretării Directivei 76/207/CEE a Consiliului, din 9 februarie 1976, privind punerea în practică a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte condiţiile de muncă şi accesul la locuri de muncă, la formarea şi la promovarea profesionale (JO L 39, p.40).
 
Motivele hotărârii
 
1. Prin ordonanţa din 14 octombrie 1991, ajunsă la Curte pe 17 octombrie, House of Lords a adresat, în virtutea art. 177 din Tratatul CEE, trei întrebări preliminare asupra interpretării art. 6 din Directiva 76/207/CEE a Consiliului, din 9 februarie 1976, privind punerea în practică a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte condiţiile de muncă şi accesul la locuri de muncă, la formarea şi la promovarea profesionale (JO L 39, p. 40, în continuare „Directiva”).
2. Aceste întrebări au fost ridicate în cadrul unui litigiu opunând-o pe doamna Marshall fostului ei angajator, Southampton and South-West Hampshire Area Health Authority (în continuare „Authority”), vizând o cerere în repararea prejudiciului suferit de doamna Marshall urmare concedierii sale de către Authority.
3. Această cerere se bazează pe ilegalitatea acestei concedieri, care nu este contestată în acţiunea principală, Curtea, statuând în hotărârea din 26 februarie 1986, Marshall (C-152/84, Rep. p. 723), ca răspuns la întrebările preliminare adresate de Court of Appeal, că art. 5 alin. 1 din Directivă trebuie interpretat în sensul că o politică generală de concediere care implică concedierea unei femei pentru singurul motiv că aceasta a atins sau depăşit vârsta la care are drept la o pensie pentru stat şi care este diferită pentru bărbaţi şi pentru femei în virtutea legislaţiei naţionale, constituie o discriminare bazată pe sex interzisă în directivă.
4. Litigiul în acţiunea principală îşi găseşte originea în faptul că Industrial Tribunal, căruia Court of Appeal îi trimisese cauza pentru a examina problema reparării daunelor, a evaluat pierderea doamnei Marshall la 18.405 lire, dintre care 7.710 lire cu titlu de dobândă, şi i-a acordat o despăgubire de 19.405 lire, incluzând o sumă de 1.000 lire pentru prejudiciul moral.
5. Reiese din dosarul cauzei că, potrivit art. 65 alin. 1 lit. b) din Sex Discrimination Act 1975 (în continuare „SDA”), în situaţia în care un Industrial Tribunal apreciază întemeiată o plângere pentru discriminare ilegală pe motivul sexului în cadrul unei relaţii de muncă, el poate, dacă consideră just şi echitabil, obliga pârâtul să plătească reclamantului o sumă corespunzând daunelor-interese la care el ar fi putut fi condamnat de o County Court. Totuşi, conform art. 65 alin. 2 din SDA, suma despăgubirii acordate nu poate depăşi o limită specifică, care atunci era de 6.250 lire.
6. Mai reiese din dosarul cauzei reiese că un Industrial Tribunal nu era competent – sau cel puţin dispoziţiile aplicabile erau ambigue în ceea ce priveşte problema de a şti dacă era sau nu competent – pentru a acorda dobânda pe sumele acordate cu titlu de despăgubire ca urmare a unui act de discriminare ilegală bazată pe sex în cadrul unei relaţii de muncă.
7. În speţă, Industrial Tribunal a considerat că art. 35A din Supreme Court Act 1981 îl autoriza să includă în decizia sa o sumă reprezentând dobânda. După părerea sa, despăgubirea era singura reparare posibilă în cazul doamnei Marshall, în timp ce limita prevăzută la art. 65 alin. 2 din SDA făcea această despăgubire nepotrivită şi contrară art. 6 din Directivă.
8. Ca urmare a deciziei lui Industrial Tribunal, Authority a plătit doamnei Marshall suma de 5.445 lire, în completarea celor 6.250 lire, corespunzând plafonului mai sus indicat şi plătită chiar înaintea sesizării tribunalului. Aceasta a făcut totuşi apel împotriva acordării a 7.710 lire cu titlu de dobândă.
9. Employment Appeal Tribunal, dând dreptate apelului lui Authority şi Court of Appeal respingând apelul adiţional al doamnei Marshall, aceasta din urmă a făcut recurs în faţa House of Lords, care a decis să amâne să hotărască şi să înainteze Curţii de justiţie următoarele întrebări preliminare:
 
„1. Când legislaţia naţională a unui stat membru prevede că orice persoană care a făcut obiectul unei discriminări ilegale de natura celei interzise de Directiva Consiliului 76/207/CEE din 9 februarie 1976 (în continuare Directiva) poate reclama în instanţă plata unei despăgubiri cu titlu de reparaţii, acest stat membru este vinovat de neaplicarea art. 6 din Directivă pe motiv că legislaţia naţională impune o limită maximă de 6.250 de lire sumei despăgubirii pe care o poate pretinde această persoană?
2. Când legislaţia naţională prevede plata unei despăgubiri, aşa cum s-a specificat mai sus, este esenţial aplicării corecte a art. 6 din Directivă ca despăgubirea care trebuie acordată:
a) să nu fie inferioară sumei prejudiciului suferit pe motivul discriminării ilegale, şi
b) să includă atribuirea de daune asupra sumei principale a prejudiciului astfel stabilit, începând cu data discriminării ilegale până la data de plăţii despăgubirii?
3. Dacă legislaţia naţională a unui stat membru nu a transpus art. 6 din Directivă sub unul din aspectele menţionate la întrebările 1 şi 2, o persoană care a făcut obiectul unei discriminări ilegale de natura celei descrise mai sus este în drept să-şi invoce, împotriva unei autorităţi, care este o emanare a acestui stat membru, dispoziţii ale dispoziţiile art. 6 ca prevalând asupra limitelor impuse de legislaţia naţională?”
 
10. Pentru o mai amplă expunere a faptelor şi a cadrului juridic a litigiului, în acţiunea principală, a derulării procedurii, ca şi a observaţiilor scrise prezentate Curţii, dosarul este trimis la raportul de audienţă. Aceste elemente din dosarul cauzei nu sunt reluate mai jos decât în măsura necesară raţionamentului Curţii.
 
Cu privire la deschiderea întrebărilor preliminare
11. Prin întrebările sale, House of Lords vizează în mod esenţial să ştie dacă decurge din Directivă că o persoană care a făcut obiectul unei discriminări pe motivul sexului său, din partea unei autorităţi, care este o emanare a statului, are dreptul la o reparare integrală a prejudiciului suferit şi dacă art. 6 din Directivă permite acestei persoane să se opună aplicării unei legislaţii naţionale, considerată a fi transpus Directiva, dar fixând limite reparaţiei. Problema fundamentală este deci aceea a determinării semnificaţiei acestui art. 6, în contextul principiilor şi finalităţilor Directivei.
12. Trebuie totuşi constatat, având în vedere conţinutul acestor întrebări, citite în lumina hotărârii anterioare ale Court of Appeal şi ale Employment Appeal Tribunal, că House of Lords s-a abţinut să interogheze Curtea despre problema, ridicată de guvernul britanic, de a şti dacă o instanţă precum un Industrial Tribunal, în special instituită pentru a tranşa litigiile în materie de relaţii de muncă, are sau nu posibilitatea, sau obligaţia, de a trece dincolo de limitele impuse de legislator competenţei sale pentru a respecta exigenţele dreptului comunitar.
13. Guvernele britanic şi irlandez au susţinut, de altfel, că în ciuda faptului că întrebările preliminare privesc atât plafonul litigios, cât şi dobânzile, Curtea ar trebui să-şi limiteze răspunsul la această ultimă întrebare, din moment ce acţiunea introdusă de doamna Marshall în faţa House of Lords priveşte exclusiv problema de a şti dacă Industrial Tribunal are putere de a acorda dobânzile, având în vedere că rolul Curţii de justiţie este acela de a se pronunţe asupra problemelor reale, şi nu asupra intereselor ipotetice.
14. Trebuie observat, în această privinţă, că, sub rezerva aprecierii Curţii asupra propriei sale competenţe, îi revine instanţei naţionale să determine aspectul de drept comunitar de prezentat Curţii, pentru a obţine de la aceasta toate elementele de interpretare necesare soluţionării litigiului pendinte în faţa acesteia.
15. În prezenta cauză, House of Lords a avut grijă să precizeze la pct. 12 din ordonanţa de trimitere că, deşi recursul priveşte puterea lui Industrial Tribunal de a acorda interese în caz de discriminare ilegală bazată pe sex în cadrul unei relaţii de muncă, litigiul se mai referă şi se referea deja în faţa Court of Appeal la limita despăgubirii impuse de art. 65 alin. 2 din SDA. Instanţa de trimitere a considerat că, dacă această dispoziţie era aplicabilă despăgubirii acordate doamnei Marshall, problema intereselor ar fi din această cauză rezolvată, dat fiind că suma în bani a pierderii sale depăşea limita legală.
16. În aceste circumstanţe, niciun motiv nu se opune luării în considerare a întrebărilor preliminare puse sub toate aspectele lor.
 
Cu privire la semnificaţia şi câmpul de aplicarea art. 6 din Directiva 76/207
17. Rezultă dintr-o jurisprudenţă constantă că art.189 alin. 3 din Tratat implică, pentru fiecare din statele membre destinatare ale unei directive, obligaţia de a lua în ordinea sa juridică internă toate măsurile necesare în vederea asigurării deplinului efect al dispoziţiilor sale, conform obiectivului urmărit, lăsând-i alegerea căilor şi mijloacelor pentru a ajunge acolo.
18. Trebuie deci identificate obiectivele Directivei şi verificat mai ales dacă, în caz de încălcare a interzicerii de discriminare, dispoziţiile sale lasă statelor membre o marjă de apreciere în ceea ce priveşte determinarea tipurilor de sancţiune de aplicat, ca şi a conţinutului lor.
19. Directiva are drept obiect punerea în practică, în statele membre, a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în diferitele aspecte din domeniul locurilor de muncă şi mai ales în condiţiile de muncă, inclusiv condiţiile de concediere.
20. În acest scop, art. 2 stabileşte principiul egalităţii de tratament şi limitele sale, în vreme ce art. 5 alin. 1 îi defineşte câmpul de aplicare în ceea ce priveşte tocmai condiţiile de muncă, inclusiv condiţiile de concediere, în sensul că impune să fie asigurate, bărbaţilor şi femeilor, aceleaşi condiţii, fără discriminare bazată pe sex.
21. Astfel cum Curtea a decis în hotărârea Marshall, citată deja, art. 5 alin. 1 excluzând în mod general şi în termeni echivoci orice discriminare bazată pe sex, mai ales în materie de concediere, poate fi invocat împotriva unei autorităţi a statului acţionând în calitate de angajator pentru a îndepărta aplicarea oricărei dispoziţii naţionale neconforme.
22. În virtutea art. 6 din Directivă, statele membre sunt obligate să ia măsurile necesare care permit oricărei persoane care se consideră lezată de o discriminare să-şi invoce drepturile pe cale jurisdicţională. O astfel de obligaţie presupune ca măsurile în cauză să fie suficient de eficiente pentru a atinge obiectul Directivei şi să poată fi efectiv invocate în faţa tribunalurilor naţionale de persoanele în cauză.
23. Aşa cum Curtea a recunoscut în hotărârea din 10 aprilie 1984, von Colson şi Kamann (C-14/83, Rep. p. 1891, pct. 18), acest art. 6 nu impune o măsură determinată în caz de încălcare a interzicerii de discriminare, dar lasă statelor membre libertatea de a alege printre diferitele soluţii necesare realizării obiectivului Directivei, în funcţie de diferitele situaţii care se pot prezenta.
24. Totuşi, obiectivul este de a ajunge la o egalitate de şanse efectivă şi nu ar putea de aceea fi atins în absenţa de măsuri proprii să restabilească această egalitate când ea nu este respectată. Cum a precizat Curtea în hotărârea von Colson şi Kamann, citată deja, pct. 23, aceste măsuri trebuie să asigure o protecţie jurisdicţională efectivă şi eficientă şi să aibă faţă de angajator un efect disuasiv real.
25. Astfel de imperative implică obligatoriu luarea în calcul a caracteristicilor proprii fiecărui sex pentru încălcarea principiului egalităţii. Or, în ipoteza unei concedieri discriminatorii, încălcând art. 5 alin. 1 al Directivei, restabilirea situaţiei de egalitate nu ar putea fi realizată în lipsa unei reintegrări a persoanei discriminate, sau, alternativ, a unei reparări pecuniare a prejudiciului suferit.
26. Când repararea pecuniară este suficientă pentru a atinge obiectivul mai sus indicat, aceasta trebuie să fie adecvată, în sensul că trebuie să permită să compenseze integral prejudiciile efectiv suferite din cauza concedierii discriminatorii, conform regulilor naţionale aplicabile.
 
Cu privire la prima şi a doua întrebare
27. Prin prima sa întrebare, instanţa de trimitere vizează să ştie dacă art. 6 din Directivă se opune ca dispoziţii naţionale să fixeze o limită maximă sumei despăgubirii pe care o poate pretinde o persoană care a fost discriminată.
28. Prin cea de a doua întrebare se pune în discuție dacă acelaşi art. 6 pretinde ca: a) repararea prejudiciului suferit pe motivul discriminării ilegale să fie completă şi b) aceasta să includă acordarea de dobânzi asupra sumei principale, începând cu data acestei discriminări până la data plăţii despăgubirii.
29. Trebuie considerat, în această privinţă, că interpretarea art. 6, cum a fost formulat mai sus, furnizează un răspuns direct la prima parte a celei de a doua întrebări privind nivelul despăgubirii cerută de această dispoziţie.
30. Mai decurge din această interpretare că fixarea unui plafon de tipul celui în cauza în acţiunea principală nu ar putea constitui prin definiţie o punere în practică corectă a art. 6 din Directivă, dat fiind că el limitează a priori suma despăgubirii la un nivel care nu este obligatoriu conform cu exigenţa de a asigura o egalitate de şanse efectivă printr-o reparare adecvată a prejudiciului suferit din cauza unei concedieri discriminatorii.
31. Fiind vorba de a doua parte din a doua întrebare, vizând acordarea dobânzilor, este suficient de constatat că o reparare integrală a prejudiciului suferit din cauza unei concedieri discriminatorii nu ar putea face abstracţie de elemente precum scurgerea timpului, susceptibile de a le reduce, în fapt, valoarea. Acordarea de dobânzi, conform regulilor naţionale aplicabile, trebuie deci considerată ca o componentă indispensabilă unei despăgubiri care permite restabilirea unei egalităţi de tratament efectivă.
32. Trebuie de aceea răspuns la prima şi a doua întrebare că art. 6 din Directivă trebuie interpretat în sensul că se opune ca repararea prejudiciului suferit de o persoană lezată din cauza unei concedieri discriminatorii să fie limitată la un plafon maxim fixat a priori, ca şi prin absenţa de dobânzilor destinate să compenseze pierderea suferită de beneficiarul reparaţiei, din cauza scurgerii timpului până la plata efectivă a indemnizaţiei acordate.
 
Cu privire la a treia întrebare
33. Prin a treia sa întrebare House of Lords caută să ştie dacă o persoană lezată din cauza concedierii discriminatorii se poate prevala, împotriva unei autorităţi a statului care acţionează în calitatea de angajator, de art. 6 din Directivă pentru a se opune aplicării unor dispoziţii naţionale care impun limite sumei despăgubirii care poate fi obţinută cu titlu de reparare.
34. Rezultă din considerentele mai sus expuse, în ceea ce priveşte semnificaţia şi câmpul de aplicare ale art. 6 din Directivă, că această dispoziţie reprezintă un element indispensabil pentru a atinge obiectivul fundamental al egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei, mai ales în materie de condiţii de muncă, inclusiv condiţii de concediere, vizată la art. 5 alin. 1 din Directivă, şi că, atunci când în caz de concediere discriminatorie o reparaţie pecuniară este măsura reţinută pentru a restabili această egalitate, o astfel de reparare trebuie să fie integrală şi nu ar putea fi limitată a priori în ceea ce priveşte suma sa.
35. De aceea, dispoziţiile combinate ale art. 6 şi ale art. 5 din Directivă dau naştere, în favoarea unei persoane lezate din cauza concedierii discriminatorii, la drepturi de care ea trebuie să se poată prevala, în faţa instanţelor naţionale, împotriva statului şi a autorităţilor care emană de la stat.
36. Circumstanţa ca o alegere să fie lăsată statelor membre între diferite soluţii pentru a atinge obiectivul urmărit de directivă, în funcţie de situaţiile susceptibile de a se prezenta, nu ar putea avea drept consecinţă să împiedice particularul să se prevaleze de acest art. 6 într-o situaţie ca cea din speţă în acţiunea principală, unde autorităţile naţionale nu dispun de nicio marjă de apreciere în punerea în practică a soluţiei alese.
37. Trebuie amintit, în această privinţă, aşa cum rezultă mai ales din hotărârea din 19 noiembrie 1991, Francovich e.a. (C-6/90 şi C-9/90, Rep. p. I-5357, pct. 17), că posibilitatea pentru stat de a alege dintre diferitele mijloace apte să atingă obiectivele unei directive nu exclude posibilitatea pentru particulari de a invoca în faţa instanţelor naţionale drepturile al căror conţinut poate fi determinat cu o precizie suficientă doar pe baza dispoziţiilor Directivei.
38. Trebuie în consecinţă răspuns la a treia întrebare preliminară că o persoană lezată din cauza concedierii discriminatorii se poate prevala de dispoziţiile art. 6 din Directivă împotriva unei autorităţi a statului care acţionează în calitate de angajator pentru a îndepărta o dispoziţie naţională care impune limite sumei despăgubirii care poate fi obţinută cu titlu de reparare.
 
Pentru aceste motive,
Curtea,
 
hotărând asupra întrebărilor adresate ei de House of Lords, prin ordonanţa din 14 octombrie 1991, declară:
 
1. Articolul 6 din Directiva 76//207/CEE a Consiliului, din 9 februarie 1976, privind punerea în practică a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte condiţiile de muncă şi accesul la locuri de muncă, la formarea şi la promovarea profesionale, trebuie interpretat în sensul că se opune ca repararea prejudiciului suferit de o persoană lezată din cauza concedierii discriminatorii să fie limitată la un plafon maxim fixat a priori, ca şi prin absenţa dobânzilor destinate să compenseze pierderea suferită de beneficiarul reparaţiei, din cauza scurgerii timpului până la plata efectivă a indemnizaţiei acordate.
2. O persoană lezată din cauza concedierii discriminatorii se poate prevala de dispoziţiile art. 6 din Directivă împotriva unei autorităţi a statului care acţionează în calitate de angajator pentru a îndepărta o dispoziţie naţională care impune limite sumei despăgubirii care poate fi obţinut cu titlu de reparare.
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner