Lisa Jaqueline Grant c. South-West Trains Ltd. Hotărârea Curţii din 17 februarie 1998

Tematică: Discriminare pe bază de sex, homosexualitate, transexualitate

1. Refuzul de către un angajator de a acorda o reducere de preţ la transporturi în favoarea persoanei, de acelaşi sex, cu care un lucrător întreţine o relaţie stabilă, când o astfel de reducere este acordată în favoarea tovarăşului lucrătorului sau persoanei, de sex opus, cu care acesta întreţine o relaţie stabilă în afara căsătoriei, nu constituie o discriminare interzisă de art. 119 din Tratat sau de Directiva 75/117, privind apropierea de legislaţiile statelor membre privind aplicarea principiului egalităţii remuneraţiilor între lucrătorii de sex masculin şi cei de sex feminin. Pe de o parte, într-adevăr, condiţia prevăzută pentru acordarea acestei reduceri nu ar putea fi considerată ca fiind o discriminare directă bazată pe sex, din moment ce ea se aplică în acelaşi mod lucrătorilor de sex feminin ca şi celor de sex masculin, reducerile fiind refuzate unui lucrător masculin dacă el trăieşte cu o persoană de acelaşi sex în acelaşi mod în care ele sunt refuzate unui lucrător feminin dacă trăieşte cu o persoană de acelaşi sex. Pe de altă parte, în starea actuală de drept în cadrul Comunităţii, relaţiile stabile între două persoane de acelaşi sex nu sunt asimilate cu relaţiile între persoane căsătorite sau relaţiile stabile în afara căsătoriei între persoane de sex opus şi, în consecinţă, un angajator nu este obligat de dreptul comunitar să asimileze situaţia unei persoane care are o relaţie stabilă cu un partener de acelaşi sex cu aceea a unei persoane care este căsătorită sau care are o relaţie stabilă în afara căsătoriei cu un partener de sex opus. Nu-i poate reveni decât legislatorului să adopte, la nevoie, măsuri susceptibile a reglementa această situaţie. 2. Dacă respectarea drepturilor fundamentale care fac parte integrantă din principiile generale ale dreptului comunitar constituie o condiţie a legalităţii actelor comunitare, aceste drepturi nu pot a avea ca efect să lărgească câmpul de aplicare al dispoziţiilor Tratatului dincolo de competenţelor Comunităţii. Fiind vorba de Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice, care figurează printre instrumentele internaţionale privind protecţia drepturilor omului de care Curtea ţine cont pentru aplicarea principiilor generale ale dreptului comunitar, o observaţie, lipsită de valoare juridică constrângătoare şi de motivaţie particulară, a comitetului drepturilor omului instituit conform art. său 28, conform cărei referirea la „sex” în alin. 1 din art. 2 şi la art. 26 trebuie considerată ca acoperind preferinţele sexuale, nu ar putea, oricum, obliga Curtea să lărgească câmpul de aplicare a art. 119 din Tratat. Câmpul de aplicare a acestui articol ca cel al oricărei dispoziţii de drept comunitar nu poate fi determinat decât ţinând cont de cererea şi de obiectivul său, ca şi de locul său în sistemul Tratatului şi al contextului juridic în care această dispoziţie se inserează.
www.curia.eu
Obiectul litigiului
 
Cauza C-249/96[M1]  are ca obiect o cerere adresată Curţii, în aplicarea art. 177 din Tratatul CE, de către Industrial Tribunal, Southampton (Regatul Unit), prin care se tinde să se obţină o decizie cu titlu preliminar asupra interpretării art. 119 din Tratatul CE, din Directiva 75/117/CEE a Consiliului, din 10 februarie 1975, privind apropierea legislaţiilor statelor membre privind aplicarea principiului egalităţii remuneraţiilor între lucrătorii de sex masculin şi cei de sex feminin (JO L 45, p. 19), şi din Directiva 76/207/CEE a Consiliului, din 9 februarie 1976, privind punerea în practică a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte accesul la locuri de muncă, la formarea şi promovarea profesionale, şi condiţiile de muncă (JO L 39, p. 40).
 
Motivele hotărârii
 
1. Prin hotărârea din 19 iulie 1996, ajunsă la Curte pe 22 iulie, Industrial Tribunal, Southampton, a adresat, în virtutea art. 177 din Tratatul CE, şase întrebări preliminare privind interpretarea art. 119 din Tratat, din Directiva 75/117/CEE a Consiliului, din 10 februarie 1975, privind apropierea legislaţiilor statelor membre privind punerea în practică a principiului egalităţii remuneraţiilor între lucrătorii de sex masculin şi cei de sex feminin (JO L 45, p. 19), şi a Directivei 75/207/CEE a Consiliului, din 9 februarie 1976, privind punerea în practică a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte condiţiile de muncă şi accesul la locuri de muncă, la formarea şi la promovarea profesionale (JO L 39, p. 40).
2. Aceste întrebări au fost ridicate în cadrul unui litigiu opunând-o pe doamna Grand angajatorului său, South-West Trains Ltd (în continuare „SWT”), privitor la refuzul de atribuire de către acesta din urmă a reducerilor de preţ la transporturi partenerului de sex feminin al doamnei Grant.
3. Doamna Grant este angajată de SWT, companie de cale ferată a regiunii Southampton.
4. Articolul 18 din contractul său de muncă, intitulat „Avantaje acordate în transporturi”, stipulează: „Veţi beneficia de gratuitate şi de reduceri de preţ la transporturi aplicabile agenţilor din categoria noastră. Tovarăşul vostru şi persoanele în sarcina dumneavoastră vor beneficia şi de reduceri în materie de transport. Reducerile în materie de transport sunt acordate la discreţia (angajatorului) şi vor fi suprimate în caz de abuz”.
5. În perioada faptelor litigioase, regulamentul adoptat de angajator pentru aplicarea acestor stipulări (Staff Travel Facilities Privilege Ticket Reputations) prevedea, la art. 8 („tovarăş”):
„Reducerile de preţ la transporturi sunt acordate oricărui agent căsătorit (...) pentru tovarăşul său legitim cu excepţia situaţiei în care acesta din urmă este legal separat de lucrătorul salariat. (...)
Reducerile de preţ la transporturi sunt acordate pentru common law opposite sex spouse (expresie în mod obişnuit utilizată pentru a desemna concubinul de sex opus) al agentului (...) la prezentarea unei declaraţii solemne că o relaţie semnificativă a existat de 2 ani sau mai mult (...)”.
6. Acest regulament definea, în plus, condiţiile în care reducerile de preţ la transporturi puteau fi acordate lucrătorului în activitate (art. 1 şi 4), lucrătorului care şi-a încetat, în mod provizoriu sau definitiv, activitatea (art. 5-7), soţului urmaş al lucrătorului (art. 9), copiilor lucrătorului (art. 10 şi 11), ca şi persoanelor din familie care erau în sarcina sa (art. 12).
7. Pe baza acestor dispoziţii, pe 9 ianuarie 1995 doamna Grant a cerut să beneficieze de reduceri de preţ la transporturi pentru partenerul de sex feminin cu care ea declara că are „o relaţie semnificativă” de mai mult de 2 ani.
8. SWT a refuzat să acorde avantajul solicitat pe motiv că, fiind vorba de persoane necăsătorite, reducerile de preţ la transporturi nu puteau fi acordate decât pentru un partener de sex opus.
9. Doamna Grant a introdus atunci o acţiune împotriva lui SWT în faţa lui Industrial Tribunal, Southampton, susţinând că refuzul care îi era opus constituia o discriminare bazată pe sex, contrar lui Equal Pay Act 1970 (lege privind egalitatea de remuneraţie) a art. 119 din Tratat şi/sau a Directivei 76/207. Aceasta a arătat, în particular, că predecesorul său în post, un bărbat care declarase că are o relaţie semnificativă cu o femeie de mai mult de 2 ani, beneficiase de avantaje căreia ei îi erau refuzate.
10. Industrial Tribunal, Southampton, a considerat că dificultatea cu care el era confruntat era să ştie dacă refuzul de a acorda avantajele litigioase, bazat pe orientarea sexuală a angajatorului, era o „discriminare bazată pe sex” în sensul art. 119 din Tratat şi din directivele privind egalitatea de tratament între bărbaţi şi femei. El a arătat că, dacă anumite instanţe din Regatul Unit dăduseră decizii răspunzând în mod negativ la această întrebare, în schimb, hotărârea Curţii din 30 aprilie 1996, P. c. S. (C-13/94, Rep. p. I-2143), acredita „în mod convingător ideea că discriminarea bazată pe orientarea sexuală era ilegală”.
11. Pentru aceste motive, judecătorul naţional a adresat Curţii următoarele întrebări preliminare:
 
„1. Contravine (sub rezerva pct. 6 în continuare) principiului egalităţii remuneraţiilor între lucrătorii de sex masculin şi cei de sex feminin, stabilit prin art. 119 din Tratatul instituind Comunitatea europeană şi prin art. 1 din Directiva 75/117 a Consiliului, refuzarea unui angajat la acordarea de reduceri de preţ la transporturi în beneficiul unui partener de acelaşi sex cu care coabitează fără să fie căsătorit, din moment ce reduceri de acest tip sunt acordate în beneficiului partenerilor angajaţilor din aceeaşi categorie sau a partenerilor lor de sex opus care coabitează fără a fi căsătoriţi?
2. „Discriminarea bazată pe sex”, vizată la art. 119, înglobează discriminarea bazată pe orientarea sexuală a angajatului?
3. „Discriminarea bazată pe sex”, vizată la art. 119, înglobează discriminarea bazată pe sexul partenerilor acestui angajat?
4. Dacă prima întrebare presupune un răspuns afirmativ, angajatul căruia i se refuză reduceri de acest ordin este asigurat cu un drept comunitar pe care îl poate invoca direct împotriva angajatorului său?
5. Un refuz de acest ordin se afectează de dispoziţiile Directivei 76/207 a Consiliului?
6. Un angajator este admis să justifice un refuz de acest ordin demonstrând: a) că reducerile în cauză vizează să avantajeze partenerii căsătoriţi sau partenerii care sunt într-o situaţie echivalentă cu partenerii căsătoriţi şi b) că societatea nu a asimilat în mod tradiţional căsătoriei relaţiile între parteneri de acelaşi sex care coabitează şi nu le asimilează în general, mai degrabă decât invocând o raţiune economică sau de organizare în raport cu locul de muncă în cauză?”
 
12. Ţinând cont de legăturile strânse care există între aceste 6 întrebări, trebuie examinate împreună.
13. Trebuie amintit, cu titlu preliminar, că s-a statuat deja că reduceri de preţ la transporturi acordate de un angajator foştilor săi lucrători, partenerului lor sau persoanelor aflate în îngrijirea lor, în temeiul relaţiei de muncă a acestor lucrători, erau elemente de „remuneraţie” în sensul art. 119 din Tratat (a se vedea, în acest sens, hotărârea din 9 februarie 1982, Garland, C-12/81, Rep. p. 359, pct. 9).
14. În speţă, este constant că o reducere la preţul transporturilor acordată de un angajator, pe baza contractului de muncă, în favoarea tovarăşului sau a persoanei de sex opus cu care lucrătorul întreţine o relaţie stabilă în afara căsătoriei, intră în noţiunea de remuneraţie prevăzută la art. 119 din Tratat. Un astfel de avantaj nu intră deci în câmpul de aplicare al Directivei nr. 76/207, menţionată în a 5-a întrebare adresată de instanţa de trimitere (a se vedea hotărârea din 13 februarie 1996, Gillespie e.a., C-324/93, Rep. p. I-475, pct. 24).
15. Reiese din redactarea celorlalte întrebări, ca motive ale hotărârii de trimitere, că judecătorul naţional caută să ştie dacă refuzul de către un angajator de a acorda o reducere de preţ la transporturi în favoarea persoanei de acelaşi sex cu care un lucrător întreţine o relaţie stabilă constituie o discriminare interzisă de art. 119 din Tratat şi de Directiva 75/117, când o astfel de reducere este acordată în favoarea tovarăşului lucrătorului sau a persoanei de sex opus cu care acesta întreţine o relaţie stabilă în afara căsătoriei.
16. Doamna Grant consideră, mai întâi, că un astfel de refuz constituie o discriminare directă bazată pe sex. Ea arată că angajatorul său ar fi luat o decizie diferită dacă avantajele în cauză în litigiul la acţiunea principală ar fi fost reclamate de un bărbat trăind cu o femeie şi nu de o femeie trăind cu o femeie.
17. În această privinţă, doamna Grant susţine că simplul fapt că lucrătorul de sex masculin care a ocupat postul înaintea sa a obţinut reduceri de preţ la transporturi pentru partenera sa de sex feminin, fără a fi căsătorită cu aceasta, este suficient să identifice o discriminare directă bazată pe sex. Conform ei, dacă un lucrător de sex feminin nu beneficiază de aceleaşi avantaje ca un lucrător de sex masculin, toate lucrurile fiind egale de altfel, acesta este victima unei discriminări bazate pe sex (apropiere numită a „criteriului elementului distinctiv unic” – but for test).
18. Doamna Grant susţine apoi că un astfel de refuz constituie o discriminare bazată pe orientarea sexuală, inclusă în noţiunea de „discriminare bazată pe sex” vizată de art. 119 din Tratat. Conform ei, diferenţele de tratament bazate pe orientarea sexuală îşi găsesc originea în prejudecăţile privind comportamentul sexual sau afectiv al persoanelor de un sex şi sunt bazate, în realitate, pe sexul acestor persoane. Ea adaugă că o astfel de interpretare decurge din hotărârea P. c. S., citată deja, şi răspunde atât rezoluţiilor şi recomandărilor adoptate de instituţiile comunitare cât şi evoluţiei normelor internaţionale în materie de drepturi ale omului şi a normelor naţionale în materie de egalitate de tratament.
19. În fine, doamna Grant arată că refuzul care i‑a fost opus nu este obiectiv justificat.
20. SWT, ca şi guvernele francez şi al Regatului Unit, consideră că refuzul unui avantaj ca cel în cauză în litigiul din acţiunea principală nu este contrar art. 119 din Tratat. Aceştia arată, mai întâi, că hotărârea P. c. S., citată deja, limitată la cazul conversiilor sexuale, se mărgineşte să asimileze discriminările bazate pe schimbarea de sex a unei persoane discriminărilor bazate pe apartenenţa unei persoane la un sex determinat.
21. Ei susţin apoi că diferenţa de tratament de care se plânge doamna Grant nu este bazată pe orientarea sau tendinţa sa sexuală, ci pe faptul că aceasta nu îndeplineşte condiţiile fixate de regulamentul întreprinderii.
22. În sfârşit, conform lor, discriminările bazate pe orientarea sexuală nu sunt „discriminări bazate pe sex”, în sensul art. 119 din Tratat sau din Directiva nr. 75/117. Aceştia invocă mai ales, în această privinţă, redactarea şi obiectivele acestui articol, absenţa de consens între statele membre asupra asimilării relaţiilor stabile între persoane de acelaşi sex relaţiilor stabile între persoanele de sex opus, absenţa de protecţie a acestor relaţii în baza art. 8 sau 12 din Convenţia de apărare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, din 4 noiembrie 1950 (în continuare „Convenţia”) ca şi absenţa de discriminare decurgând, în sensul art.14, din aceeaşi Contract.
23. Comisia consideră şi că refuzul opus doamnei Grant nu este contrar nici art. 119 din Tratat, nici Directivei 75/117. Din punctul său de vedere, discriminările bazate pe orientarea sexuală a lucrătorilor pot fi considerate ca „discriminări bazate pe sex” vizate de acest articol. Aceasta arată totuşi că discriminarea de care se plânge doamna Grant nu este bazată pe orientarea sa sexuală, ci pe faptul că ea nu trăieşte „în cuplu” sau cu un „tovarăş”, în sensul pe care dreptul celei mai mari părţi a statelor membre, dreptul comunitar şi dreptul născut din contract le dau acestor noţiuni. Comisia consideră că, în aceste condiţii, diferenţa de tratament operată de reglementarea în vigoare în întreprinderea în care lucrează doamna Grant nu este contrară art. 119 din Tratat.
24. La analiza elementelor din dosarul cauzei, trebuie mai întâi răspuns la problema de a şti dacă o condiţie fixată de un regulament de întreprindere, ca cea în cauză în litigiul din acţiunea principală, constituie o discriminare bazată direct pe sexul lucrătorului. În caz de răspuns negativ, va trebui apoi cercetat dacă dreptul comunitar pretinde ca relaţiile stabile între două persoane de acelaşi sex să fie asimilate de orice angajator relaţiilor între persoane căsătorite sau relaţiilor stabile în afara căsătoriei a două persoane de sex opus. În fine, va trebui examinată problema de a şti dacă o discriminare bazată pe orientarea sexuală constituie o discriminare bazată pe sexul lucrătorului.
25. În primul rând, trebuie arătat că reglementarea aplicabilă în întreprinderea în care lucrează doamna Grant prevede acordarea de reduceri de preţ la transporturi lucrătorului „tovarăşului” său, adică persoanei cu care el este căsătorit şi de care nu este legal despărţit, sau persoanei de sex opus, cu care el întreţine o relaţie „semnificativă” de 2 ani sau mai mult, persoanelor din familie care sunt în sarcina sa ca şi tovarăşului său urmaş.
26. Refuzul opus doamnei Grant este bazat pe faptul că aceasta nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de această reglementare şi, în particular, că aceasta nu trăieşte cu un „tovarăş” sau cu o persoană de sex opus cu care ea întreţine o relaţie „semnificativă” de 2 ani sau mai mult.
27. Această ultimă condiţie, din care rezultă că lucrătorul trebuie să trăiască în mod stabil cu o persoană de sex opus pentru a putea beneficia de reduceri de preţ la transporturi, este, la fel ca celelalte condiţii alternative prevăzute de regulamentul întreprinderii, aplicată independent de sexul lucrătorului avut în vedere. Astfel, reducerile de preţ la transporturi sunt refuzate unui lucrător bărbat dacă trăieşte cu o persoană de acelaşi sex în aceeaşi manieră în care sunt refuzate unui lucrător femei dacă trăieşte cu o persoană de acelaşi sex.
28. De îndată ce condiţia fixată de regulamentul întreprinderii se aplică în acelaşi mod lucrătorilor de sex feminin ca şi celor de sex masculin, ea nu ar putea fi considerată ca reprezentând o discriminare direct bazată pe sex.
29. În al doilea rând, trebuie examinat dacă, fiind vorba de aplicarea unei condiţii ca cea în cauză în litigiul în acţiunea principală, persoanele care întreţin o relaţie stabilă cu un partener de acelaşi sex sunt în aceeaşi situaţie ca persoanele căsătorite sau cele care au o relaţie stabilă în afara căsătoriei cu un partener de sex opus.
30. Doamna Grant arată mai ales că dreptul statelor membre, ca şi cel al Comunităţii şi alte organizaţii internaţionale asimilează din ce în ce mai des cele două situaţii.
31. În această privinţă, dacă este adevărat că, aşa cum a arătat doamna Grant, parlamentul european a declarat că deplânge orice discriminare motivată de tendinţa sexuală a unui individ, totuşi Comunitatea nu a adoptat până în prezent norme procedând la o astfel de asimilare.
32. În ceea ce priveşte dreptul statelor membre, dacă în unele dintre ele comunitatea de viaţă între două persoane de acelaşi sex este asimilată căsătoriei, deşi incomplet, în cea mai mare parte a statelor membre ea nu este asimilată relaţiilor heterosexuale stabile în afara căsătoriei decât pentru un număr limitat de drepturi sau nu face obiectul niciunei recunoştinţe particulare.
33. În ceea ce o priveşte, Comisia europeană a drepturilor omului reţine că, în ciuda evoluţiei contemporane a mentalităţilor vizavi de homosexualitate, relaţiile homosexuale durabile nu provin din dreptul la respectarea vieţii familiale protejată de art. 8 (a se vedea, mai ales, decizii din 3 mai 1983, X şi Y) Regatul Unit, nr. 9369/81, DR 32 p. 220; din 14 mai 1986, S. c. Regatul Unit, nr. 11716/85, DR 47 p. 274 şi din 19 mai 1992, Kerkhoven şi Hinke c. Ţările de Jos nr. 15666/89, nepublicată) şi că dispoziţii naţionale care asigură, în scopuri de protejare a familiei, un tratament mai favorabil persoanelor căsătorite şi persoanelor de sex opus coabitând ca soţ şi soţie decât persoanelor de acelaşi sex având relaţii durabile nu sunt contrare art. 14 din Convenţie care interzice mai ales discriminările bazate pe sex (a se vedea decizii: S. c. Regatul Unit, citată deja, alin. 7; din 5 octombrie 1989, C. şi L.M. c. Regatul Unit nr. 14753/89, nepublicată, alin. 2, şi din 10 februarie 1990, B. c. Regatul Unit nr. 16106/90, DR 64 p. 278, alin. 2).
34. Într-un context diferit, Curtea europeană a drepturilor omului interpretează de altfel art. 12 din contract în sensul că nu vizează decât căsătoria tradiţională între două persoane de sex biologic diferit (a se vedea hotărârile Curţii europene a drepturilor omului din 17 octombrie 1986, Rees, Série A nr. 106, p. 19, alin. 49, şi din 27 septembrie 1990, Cossey, Série A nr. 184, p. 17, alin. 43).
35. Rezultă din cele ce preced că, în starea actuală a dreptului în cadrul Comunităţii, relaţiile stabile între două persoane de acelaşi sex nu sunt asimilate relaţiilor între persoane căsătorite sau relaţiilor stabile în afara căsătoriei între persoane de sex opus. În consecinţă, un angajator nu este obligat de dreptul comunitar să asimileze situaţia unei persoane care are o relaţie stabilă cu un partener de acelaşi sex cu cea a unei persoane care este căsătorită sau care are o relaţie stabilă în afara căsătoriei cu un partener de sex opus.
36. În aceste circumstanţe, nu-i poate reveni decât legislatorului să adopte, la nevoie, măsuri susceptibile de a rezolva această situaţie.
37. În ultimul rând, doamna Grant susţine că rezultă din hotărârea P. c. S., citată deja, că diferenţele de tratament bazate pe orientarea sexuală sunt, în urma „discriminărilor bazate pe sex”, interzise de art. 119 din Tratat.
38. În această ultimă cauză, Curtea era întrebată despre problema de a şti dacă o măsură de concediere bazată pe schimbarea de sex a lucrătorului în cauză trebuia privită ca o „discriminare bazată pe sex” în sensul Directivei 76/207.
39. Judecătorul de respingere se întreba, într-adevăr, dacă această directivă nu avea un câmp de aplicare mai larg decât Sex Discrimination Act 1975 (lege privind discriminările bazate pe sex), pe care îl avea de aplicat şi care, conform acestuia, nu acoperea decât discriminările bazate pe apartenenţa salariatului în cauză la un sex sau altul.
40. În observaţiile lor în faţa Curţii, guvernul Regatului Unit şi Comisia susţinuseră că Directiva nu interzicea decât discriminările cauzate de apartenenţa salariatului în cauză la un sex sau altul, dar nu cele bazate pe conversia sexuală a salariatului.
41. Ca răspuns la această argumentare, Curtea a arătat că dispoziţiile Directivei care interzic discriminările între bărbaţi şi femei nu erau decât expresia, în domeniul limitat care este al lor, a principiului egalităţii, care este unul dintre principiile fundamentale ale dreptului comunitar. S-a considerat că această circumstanţă pleda împotriva unei interpretări restrictive a câmpului de aplicare a acestor dispoziţii şi conducea la aplicarea acestora din urmă la discriminările care îşi găsesc originea în conversia sexuală a lucrătorului.
42. Curtea a considerat că astfel de discriminări erau, în realitate, bazate în mod esenţial, dacă nu exclusiv, pe sexul persoanei în cauză. Un astfel de raţionament, care conduce la a considera că aceste discriminări trebuie interzise cu acelaşi titlu ca şi discriminările bazate pe apartenenţa unei persoane la un sex determinat, cu care ele sunt foarte strâns legate, este limitat la cazul conversiei sexuale a unui lucrător şi nu se aplică deci diferenţelor de tratament bazate pe orientarea sexuală a unei persoane.
43. Doamna Grant consideră totuşi că, după modelul anumitor dispoziţii de drept naţional sau ale convenţiilor internaţionale, dispoziţiile comunitare în materie de egalitate de tratament între bărbaţi şi femei trebuie interpretate în sensul că ele acoperă discriminările bazate pe orientarea sexuală. În această privinţă, reclamanta în acţiunea principală se referă mai ales la pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice din 19 decembrie 1966 (culegerea Tratatelor Naţiunilor Unite, vol. 999, p. 171), în care, din avizul Comitetului drepturilor omului instituit conform art. 28, noţiunea de „sex” ar viza şi preferinţele sexuale (comunicarea nr. 488/1992, Toonen c. Australia, constatări adoptate pe 31 martie 1994, a 50-a sesiune, pct. 8.7).
44. Asupra acestui punct, trebuie amintit că acest pact figurează în numărul instrumentelor internaţionale privind protecţia drepturilor omului de care Curtea ţine cont pentru aplicarea principiilor generale ale dreptului comunitar (a se vedea, de exemplu, hotărârile din 18 octombrie 1989, Orkem c. Comisie, C-374/87, Rep. p. 3283, pct. 31, şi din 18 octombrie 1990, Dzodzi, C-297/88 şi C-197/89, Rep. p. I-3763, pct. 68).
45. Totuşi, dacă respectarea drepturilor fundamentale care fac parte integrantă din aceste principii generale constituie o condiţie a legalităţii actelor comunitare, aceste drepturi nu pot în sine a avea ca efect lărgirea câmpului de aplicare al dispoziţiilor Tratatului dincolo de competenţele Comunităţii (a se vedea, mai ales, în ceea ce priveşte câmpul de aplicare a art. 235 din Tratatul CE faţă de respectul drepturilor omului, avizul 2/94, din 28 martie 1996, Rep. p. I-1759, pct. 34 şi 35).
46. În plus, în comunicarea Comitetului drepturilor omului la care se referă doamna Grant, acest organ, care nu este de altfel o instanţă jurisdicţională şi ale căror constatări sunt lipsite de valoare juridică constrângătoare, s-a mărginit, conform propriilor săi termeni şi fără a da motivare particulară, să „observe că, după părerea sa, referirea la „sex” la alin. 1 din art. 2 şi la art. 26 trebuie considerată ca acoperind preferinţele sexuale”.
47. O astfel de observaţie, care nu pare de altfel să reflecteze interpretarea în general admisă a noţiunii de discriminare bazată pe sex conţinută în diferite instrumente internaţionale privind protecţia drepturilor lor fundamentale, nu ar putea deci conduce Curtea să lărgească câmpul de aplicare al art. 119 din Tratat. În aceste condiţii, câmpul de aplicare al acestui articol, ca cea a oricărei dispoziţii de drept comunitar, nu poate fi determinat decât ţinând cont de cererea sa şi de obiectivul său, ca şi de locul său în sistemul Tratatului şi al contextului juridic în care această dispoziţie se inserează. Or, rezultă din consideraţiile care precedă că, în starea sa actuală, dreptul comunitar nu acoperă o discriminare bazată pe orientarea sexuală, ca cea care face obiectul litigiului în acţiunea principală.
48. Trebuie totuşi observat că Tratatul de la Amsterdam modificând Tratatul asupra Uniunii europene, Tratatele instituind Comunităţile europene şi anumite acte conexe, semnat pe 2 octombrie 1997, a prevăzut să adauge Tratatului CE un art. 6A care, după intrarea în vigoare a acestui Tratat, va permite Consiliului să ia, în anumite condiţii (vot în unanimitate la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului european), măsurile necesare eliminării diferitelor forme de discriminări şi a celor bazate pe orientarea sexuală.
49. În fine, ţinând cont de cele de mai sus, nu este necesară examinarea argumentului doamnei Grant potrivit căruia un refuz ca cel care i-a fost opus nu este obiectiv justificat.
50. Ca urmare, trebuie răspuns judecătorului naţional că refuzul de către un angajator de a acorda o reducere de preţ la transporturi în favoarea persoanei, de acelaşi sex, cu care un lucrător întreţine o relaţie stabilă, când o astfel de reducere este acordată în favoarea tovarăşului lucrătorului sau a persoanei de sex opus cu care acesta întreţine o relaţie stabilă în afara căsătoriei, nu constituie o discriminare interzisă de art. 119 din Tratat sau de Directiva 75/117.
 
Pentru aceste motive,
Curtea,
 
hotărând asupra întrebărilor adresate ei de Industrial Tribunal Southampton, prin hotărârea din 17 iulie 1996, declară:
 
Refuzul de către angajator de a acorda o reducere de preţ la transporturi în favoarea persoanei de acelaşi sex cu care un lucrător întreţine o relaţie stabilă, când o astfel de reducere este acordată în favoarea tovarăşului lucrătorului sau a persoanei de sex opus cu care acesta întreţine o relaţie stabilă în afara căsătoriei, nu constituie o discriminare interzisă de art. 119 din Tratatul CE sau de Directiva 75/117/CEE a Consiliului, din 10 februarie 1975, privind apropierea legislaţiilor statelor membre privind aplicarea principiului egalităţii remuneraţiilor între lucrătorii de sex masculin şi cei de sex feminin.

 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner