Contestaţie la executare. Depasirea limitelor mandatului. Recurs

Tematică: Contestatie la executare

Dispozitivul deciziei pronunţată în recurs nu necesită lămuriri suplimentare atâta timp cât s-a renunţat la un drept legal dedus judecăţii. În speţă sunt lipsite de relevanţă juridică susţinerile vizând modul în care apărătorul ales şi-a dus la îndeplinire mandatul încredinţat de parte, întrucât eventuala depăşire a limitelor mandatului putea forma obiectul căii extraordinare de atac a recursului, instanţa nefiind abilitată să cenzureze aceste aspecte pe calea reglementată de prevederile art. 2811 Cod procedură civilă.
(Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii muncă, Încheierea nr. 1420 din 11 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)

Prin contestaţia înregistrată la această instanţă sub nr. (...) reclamantul D.M. a solicitat în temeiul art. 2811 Cod procedură civilă lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivul deciziei civile nr. 1122 pronunţată la 10 mai 2006 de Secţia civilă a Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 2093/C/2006.
S-a susţinut că în temeiul deciziei menţionate anterior a solicitat pârâtul efectuarea menţiunilor cuvenite în carnetul de muncă, iar ca urmare a refuzului de a da curs cererii, la 4 mai 2006 a procedat la executarea silită a hotărârii formându-se dosarul execuţional nr. 196/2007, B.E.J. I. E., A.
În urma executării silite pârâta a efectual la poziţia 122 din carnetul de muncă următoarele menţiuni:
- se anulează înscrisul din coloana 7 de al poziţia 115-temei legal decizia civilă nr. 192/2006 a Curţii de Apel Timişoara;
- se menţin înscrisurile de la coloanele 1-6, poziţia 115-temei legal, decizia civilă nr. 179/2007 a Curţii de Apel Timişoara.
Înscrierile au fost efectuate de pârâtă în carnetul de muncă la poziţia 115, coloanele 1,2,3,4,5,6 în temeiul deciziei civile nr. 179/2007, cu toate că în cererea de executare silită nu s-a făcut referire la această hotărâre, iar dispozitivul deciziei menţionate nu cuprinde prevederi în legătură cu aceste înscrieri, astfel că în prezent la coloana 7 din carnetul de muncă nu au fost efectuate înscrieri din care să rezulte dacă mai este sau nu angajat în cadrul acestei societăţi comerciale.
Contestatorul a înţeles să invoce şi prevederile art. 78 alin. (1) din Codul muncii în conformitate cu care, atunci când constată nelegalitate concedierii, instanţa trebuie să dispună obligarea angajatorului la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi cu celelalte drepturi de care salariatul ar fi beneficiat.
Totodată, a menţionat că precizarea la acţiune depusă la 19 mai 2006 a fost un caz în care avocatul delegat a depăşit mandatul ce i-a fost acordat, neavând acceptul părţii de a renunţa la drepturile deduse judecăţii, situaţie în care sunt necesare lămuriri cu privire la nulitatea absolută a deciziei de concediere, întrucât din dispozitivul hotărârii nu rezultă obligaţiile stabilite în sarcina angajatorului.
Prin întâmpinare pârâta a pus concluzii de respingere a cererii întrucât dispozitivul deciziei civile nr. 1122/2006 a Curţii de Apel Timişoara nu necesită lămuriri suplimentare, aşa cum de altfel a hotărât aceeaşi instanţă prin încheierea nr. 1122 din 28 iunie 2006, reţinând că prin precizarea de acţiune reclamantul a renunţat la judecata petitului privind repunerea în situaţia anterioară emiterii deciziei de concediere [art. 78 alin. (2) din Codul muncii].
Din actele şi lucrările dosarului instanţa constată şi reţine că prin decizia civilă nr. 1122 pronunţată de Secţia Civilă a Curţii de Apel Timişoara la 10 mai 2006 în dosar nr. 2093/C/2006 a fost admis recursul declarat de reclamantul D.M.T., a fost modificată hotărârea tribunalului şi a fost admisă acţiunea astfel cum a fost precizată.
S-a dispus anularea deciziilor nr. 543 şi nr. 544 emise de S.C. D. S.A. A la 13 decembrie 2005, prin care angajatorul a luat măsura concedierii salariatului şi, respectiv, a obligării sale la predarea documentelor contabile, reţinându-se nulitatea concedierii ca urmare a nesocotirii procedurii prevăzute de lege.
Instanţa de recurs a mai reţinut şi faptul că la 19 ianuarie 2006, prin precizarea de acţiune reclamantul a înţeles să renunţe la petitul având ca obiect repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului de concediere [art. 78 alin. (2) din Codul muncii], situaţie în care nu s-a mai dispus reintegrarea salariatul în postul deţinut anterior.
Rezultă deci că dispozitivul deciziei pronunţată în recurs nu necesită lămuriri suplimentare atâta timp cât s-a renunţat la un drept legal dedus judecăţii.
În speţă sunt lipsite de relevanţă juridică susţinerile vizând modul în care apărătorul ales şi-a dus la îndeplinire mandatul încredinţat de parte, întrucât eventuala depăşire a limitelor mandatului putea forma obiectul căii extraordinare de atac a recursului, instanţa nefiind abilitată să cenzureze aceste aspecte pe calea reglementată de prevederile art. 2811 Cod procedură civilă.
Pentru considerentele expuse s-a apreciat ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată formulată de reclamantul D. M. în contradictoriu cu pârâta S.C. D. A S.A.
A obligat pe contestator să plătească pârâtei S.C. D. A S.A. 3.000 lei cheltuieli de judecată.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner