Anularea deciziei de sancţionare de către emitent.Excepţiile tardivităţii şi prematurităţii. Respingere. Retrogradare din funcţie. Nulitate.

Tematică: Contestatie decizie sanctionare

1. Este evident că o decizie anulată de chiar emitent nu mai poate face obiectul controlului de legalitate şi temeinicie al instanţei de judecată, fiindcă prin anulare efectele ei încetează, astfel că prima critică a recurentei în sensul nepronunţării instanţei de fond asupra deciziei anulate, nu se justifică. 2. Sancţiunea retrogradării în funcţie trebuia realizată în cadrul aceleiaşi profesii, respectiv conductor VD, eventual de la clasa 22 de salarizare în care este încadrată salariata, într-o alta, inferioară conform grilei de salarizare iar nu într-o funcţie necalificată, astfel cum intimata a procedat. 3. Sancţiunea nulităţii absolute a deciziei nr. 78/2007 este aplicabilă şi pentru nesocotirea procedurii legale referitoare la cercetarea prealabilă, în condiţiile reţinute de instanţa de fond privind lipsa convocării salariatei în scris de către persoana împuternicită de angajator să realizeze cercetarea prealabilă, cu precizarea: obiectului, datei, orei şi locului întrevederii pentru derularea respectivei proceduri. Declaraţia luată în tren, la locul faptei ce a fost considerată abatere disciplinară, la 20 august 2007 urmată de o notă de relaţii, luată ulterior nu răspunde exigenţelor textului de lege sus-citat şi drept urmare are ca efect nulitatea absolută a deciziei emise cu nerespectarea dispoziţiilor art. 267 alin. (1)-(4) Codul Muncii.
(Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1150 din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. (...) contestatoarea (...) F. a solicitat în contradictoriu cu intimata (...) „D.H.” SA B să se constate nulitatea absolută a deciziei nr. 72/31 august 2007, repunerea în drepturile avute anterior emiterii acesteia şi restituirea eventualelor drepturi reţinute ilegal prin aplicarea deciziei contestate.
Prin sentinţa civilă nr. 681 pronunţată la 25 februarie 2008, Tribunalul Prahova a respins ambele excepţii şi în fond a admis contestaţia modificată, constatând nulitatea absolută a deciziei nr. 78/17 sept.2007 emise de societatea intimată, a obligat intimata la plata către contestatoare a drepturilor salariale reţinute în baza respectivei decizii şi la 500 lei cheltuieli de judecată


Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a exercitat recurs intimata (...) „D.H. SA” B.

criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. Sub un prim aspect, recurenta a susţinut că instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra contestaţiei deciziei nr. 72/31.08.2007 cu care a fost iniţial învestită, cercetând doar contestaţia la cea de a doua decizie. O altă critică vizează greşita aplicare a prevederilor art. 264 alin. (1) lit. c) Codul Muncii pe care societatea recurentă a susţinut că le-a respectat întocmai la aplicarea sancţiunii.
Recurenta a mai susţinut şi că prima instanţă nu a ţinut seama de proba existentă la dosar referitoare la convocarea salariatei pentru cercetarea prealabilă, fiind astfel respectate dispoziţiile art. 267 alin. (2) Codul Muncii.
Cu prilejul dezbaterilor, recurenta a formulat o nouă cerere în recurs, solicitând ca instanţa de control judiciar să dispună întoarcerea executării silite întrucât sentinţa instanţei de fond pe care a recurat-o a fost pusă în executare.


Curtea, în raport de această solicitare a pus în discuţia părţilor, din oficiu excepţia inadmisibilităţii cererii, luând concluziile ambelor părţi (fila 14) stabilind că întoarcerea executării astfel cum este reglementată de dispoziţiile art. 4041 şi art. 4042 C. proc. civ., este o instituţie de drept procesual care are drept efect restabilirea situaţiei anterioare desfiinţării unui titlu executoriu sau executării silite însăşi.
În recurs potrivit art. 305 raportat la art. 294 C. proc. civ. nu se pot formula cereri noi şi nu se pot produce probe noi-cu excepţia înscrisurilor, ori cererea de întoarcere a executării este pe de o parte o cerere nouă, iar pe de alta, regimul său juridic este cel al oricărei cereri de chemare în judecată, fără niciun fel de drogări sub aspectul normelor procesuale aplicabile. În măsura în care prin soluţionarea recursului se va desfiinţa titlul executoriu, sunt incidente dispoziţiile art. 311 alin. (2) C. proc. civ. care operează de plin drept, astfel că pentru aceste motive Curtea va respinge cererea ca inadmisibilă.
Referitor la fondul cererii de recurs, verificând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate, a dispoziţiilor legale incidente în cauză dar şi sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul exercitat este nefondat şi urmează a fi respins ca atare, pentru considerentele care succed:
În mod corect prima instanţă, învestită iniţial cu soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei nr. 72/31 aug.2007, s-a pronunţat prin hotărârea atacată asupra contestaţiei modificate care vizează exclusiv decizia nr. 78/17 septembrie 2007 emisă de intimată şi prin care aceasta a anulat decizia anterioară (fila 13 dosar fond).
Este evident că o decizie anulată de chiar emitent nu mai poate face obiectul controlului de legalitate şi temeinicie al instanţei de judecată, fiindcă prin anulare efectele ei încetează, astfel că prima critică a recurentei în sensul nepronunţării instanţei de fond asupra deciziei anulate, nu se justifică.
Ambele excepţii invocate de intimată au fost corect soluţionate de instanţa de fond care, în raport de data contestaţiei formulate de salariată împotriva celei de a doua decizii purtând nr. 78/2007 şi de care aceasta a luat cunoştinţă la 18 oct.2007, a constatat că cererea completatoare formulată la data de 7 noiembrie 2007 nu este nici tardivă, nici prematură cum recurenta a susţinut inclusiv în calea de atac exercitată.
Referitor la critica din recurs vizând greşita aplicare a prevederilor art. 264 alin. (1) lit. c) Codul Muncii pe care societatea recurentă a susţinut că le-a respectat întocmai la aplicarea sancţiunii, Curtea constată că sancţiunea retrogradării în funcţie trebuia realizată în cadrul aceleiaşi profesii, respectiv conductor VD, eventual de la clasa 22 de salarizare în care este încadrată salariata, într-o alta, inferioară conform grilei de salarizare (fila 47) iar nu într-o funcţie necalificată, astfel cum intimata a procedat.
Sub acest aspect, în mod legal şi temeinic, prima instanţă a constatat încălcarea prevederilor art. 264 alin. (1) lit. c) Codul Muncii, dispoziţii care atrag nulitatea deciziei emise.
În plus, sancţiunea nulităţii absolute a deciziei nr. 78/2007 este aplicabilă şi pentru nesocotirea procedurii legale referitoare la cercetarea prealabilă, în condiţiile reţinute de instanţa de fond privind lipsa convocării salariatei în scris de către persoana împuternicită de angajator să realizeze cercetarea prealabilă, cu precizarea: obiectului, datei, orei şi locului întrevederii pentru derularea respectivei proceduri.
Declaraţia luată în tren, la locul faptei ce a fost considerată abatere disciplinară, la 20 august 2007 (fila 35 dosar fond) urmată de o notă de relaţii, luată ulterior (fila 43) nu răspunde exigenţelor textului de lege sus-citat şi drept urmare are ca efect nulitatea absolută a deciziei emise cu nerespectarea dispoziţiilor art. 267 alin. (1)-(4) Codul Muncii. Constatându-se deci că intimata a nesocotit dispoziţii legale ce atrag potrivit legislaţiei muncii, nulitatea absolută a deciziei nr. 78/2007 emise pentru a anula o decizie conţinând erori ale aceleiaşi intimate, prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică sub toate aspectele şi care va fi menţinută în totalitate, ca efect al respingerii recursului de faţă ca nefondat, în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ. Văzând şi cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimata-contestatoare, în temeiul art. 274 C. proc. civ. Curtea va obliga pe recurenta-intimată la plata cu acest titlu a sumei de 400 lei reprezentând onorariul avocatului ales (fila 12).
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner