Excepţia de neexecutare a contractului. Nelegalitatea deciziei de sancţionare cu desfacerea contractului de muncă.

Tematică: Contestatie decizie sanctionare

1. Salariile angajaţilor au fost achitate cu o restanţă apreciabilă respectiv salariile pe luna decembrie fiind plătite în 16 februarie, se consideră că neprezentarea la locul de muncă a reclamantului, se datorează culpei pârâtei care nu şi-a îndeplinit la timp obligaţia de remunerare a muncii prestate de reclamant în V. 2. Susţinerea recurentei de a se respinge excepţia de neexecutare a contractului se constată a fi nefondată. În mod judicios s-a reţinut că părăsirea locului de muncă după ce pârâta salariul din decembrie i l-a achitat în februarie nu reprezintă o abatere disciplinară în sensul art. 263 Codul Muncii. În consecinţă, măsura luată de pârâtă de a concedia pe reclamant în mod firesc s-a concluzionat că este nelegală.
(Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1153/R din 4 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)

Prin sentinţa civilă nr. 1456 din 2 noiembrie 2007, Tribunalul Mureş a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul M.E., în contradictoriu cu pârâta SC „N.T.” SRL Tg-M; a anulat decizia nr. 51/15.03.2007 emisă de pârâtă; a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a echivalentului în lei la data plăţii a sumei de 2.304, 13 Euro, cu titlu de drepturi salariale restante; a respins restul pretenţiilor reclamantului; a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.


Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC „N.T.” SRL, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Hotărârea atacată fiind pronunţată fără temei legal. Se arată că s-a încheiat un contract individual de muncă pentru un şantier în V. cu un salariu de 500 Ron achitat în întregime de recurentă, cu plata cheltuielilor de transport şi cazare, indemnizaţia de detaşare, cheltuieli de hrană.
Se arată că perioada iniţială de detaşare era de 6 luni, dar datorită intrării în insolvenţă a companiei de transport s-a prelungit până în 15.03.2007, cu menţinerea drepturilor salariale şi a unui premiu de 1000 Euro la întoarcerea în ţară.
Referitor la drepturile salariale se arată că au fost virate cu o întârziere de 2 zile datorită unei deficienţe a sistemului bancar. Se susţine că refuzul de a se prezenta la locul de muncă a continuat şi după plata drepturilor salariale.
Se solicită respingerea excepţiei de neexecutare a contractului, precizând că recurenta nu are nicio culpă în neexecutare de către reclamant a obligaţiilor contractuale, existând obligaţia simultană de executare a obligaţiilor.
Se arată că recurenta a efectuat obligaţiile necesare detaşării reclamantului în V., dar s-a constatat că cetăţenii români titulari ai unui paşaport valabil nu au nevoie de viză pentru o perioada de până la 90 de zile în decurs de 6 luni de la data primei intrări. Se precizează că reclamanţii nu au invocat niciodată faptul că ar fi avut un statut ilegal în V. Se arată că recurenta a aflat că angajaţii nu aveau viza necesară abia în februarie 2007 când a intervenit refuzul angajaţilor de a se prezenta la locul de muncă. Se susţine că angajaţilor le revine obligaţia de obţinere a vizelor fiind o obligaţie personală.
Se arată că neîndeplinirea de către recurentă a obligaţiilor statuate de dispoziţiile art. 17 alin. (2) şi art. 18 Codul Muncii, nu este conformă cu realitatea, societatea angajatoare şi-a îndeplinit toate obligaţiile asumate .
Se susţine că invocarea de către reclamant a excepţiei de neexecutare a contractului individual de muncă, nu şi-ar fi îndeplinit obligaţia de informare cu privire la aspectele învederate de art. 17 alin. (2) rap. la art. 18 Codul Muncii este nefondată, cea ce impune cu forţa evidentei respingerea contestaţiei.
Referitor la caracterul temeinic şi fondat al procedurii de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă a reclamantului se arată că sunt întrunite toate condiţiile necesare răspunderii disciplinare a reclamantului, precizându-se că neprezentarea la locul de muncă a acestuia în perioada 15-27.02.2007 reprezintă o faptă ilicită care s-a răsfrânt negativ asupra relaţiilor stabilite între membri colectivului. Se susţine că odată ce s-a probat existenţa abaterii disciplinare, rezultatul dăunător şi legătura cauzată între făptaşi prejudiciul se prezumă, motiv pentru care angajarea răspunderii disciplinare a reclamantului este fondată.
Referitor la legalitatea procedurii de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă a reclamantului se arată că s-a respectat procedura aplicării sancţiunilor disciplinare. Reclamantul a fost convocat în vederea cercetării disciplinare prealabile, acesta s-a prezentat şi s-a emis dispoziţia atacată de recurentă.
Referitor la plata daunelor solicitate de reclamant pentru perioada decembrie 2006-februarie 2007, respectiv septembrie-octombrie 2006 se arată că este necesar a fi respinse având în vedere că precizarea de acţiune a fost depusă la al şaptelea termen de judecată.
Recurenta susţine ca fiind îndeplinite toate condiţiile de angajare a răspunderii patrimoniale, în speţă s-ar impune angajarea răspunderii patrimoniale a reclamantului pentru suma de 2744, 83 Euro.
Contrar celor reţinute de către instanţa de fond potrivit cărora în speţă nu sunt incidente dispoziţiile legale privitoare la compensare, s-a precizat faptul că anterior analizării incidenţei compensării, prima instanţă avea obligaţia de a analiza şi ulterior de a soluţiona petitul subscrisei privitor la angajarea răspunderii patrimoniale de dreptul muncii a reclamantului, în calitate de angajat al subscrisei.
Instanţa nici măcar nu s-a pronunţat cu privire la angajarea răspunderii patrimoniale, ori în condiţiile în care aceasta a omis să soluţioneze acest aspect, în mod evident compensarea celor două debite nu mai putea fi incidentă în speţă.
În cazul în care instanţa de fond ar fi analizat petitul privitor la angajarea răspunderii patrimoniale de dreptul muncii a reclamantului, în calitate de angajat al subscrisei şi ar fi constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile de angajare a răspunderii patrimoniale de dreptul muncii a reclamantului, atunci evident nu ar fi existat un titlu de creanţă menit a asigura compensarea celor două debite. E. a contrario, în cazul în care instanţa ar fi constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile de angajare a răspunderii patrimoniale de dreptul muncii a reclamantului atunci ar fi fost incidente şi textele legale privitoare la compensare.
Practic, cele două instituţii juridice trebuie analizate concomitent, admiterea sau respingerea răspunderii patrimoniale de dreptul muncii a reclamantului având repercusiune directă asupra compensării.
Or, astfel cum s-a învederat şi mai sus, în speţă sunt pe deplin îndeplinite condiţiile de admisibilitate privind angajarea răspunderii patrimoniale de dreptul muncii a reclamantului, ceea ce impune cu forţa evidenţei şi compensarea dintre cele două debite certe, lichide şi exigibile.
În ce priveşte petitul privitor la plata premiului se arată că plata premiului era condiţionată de îndeplinirea sarcinilor de serviciu, or în condiţiile săvârşirii abaterii disciplinare nu s-a mai acordat.
În ce priveşte art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se arată că în motivarea hotărârii atacate nu s-a reţinut starea de fapt, probată cu înscrisuri, temeiul de drept al hotărârii şi nu s-a motivat în niciun fel hotărârea atacată.
În întimpinarea depusă s-a solicitat respingerea recursului arătându-se că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ. neexistând motive de modificare a hotărârii pentru motivele invocate.
Se arată că nu există ipoteza încălcării legii şi respectiv aplicarea greşită a legii având în vedere corecta motivare a hotărârii atacate de către instanţa de fond, astfel că se solicită respingerea recursului declarat.


Examinând hotărârea atacată prin prisma prev. art. 304 ind. 1 şi 304 C. proc. civ. rap la art. 312 C. proc. civ. Se constată că recursul declarat este nefondat urmând a se respinge pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond în hotărârea atacată a făcut o corecta interpretare a stării de fapt şi de drept reţinând că reclamantul a fost angajat la unitatea pârâta din 14.08.2006 cu o durată a timpului de lucru de 8 ore pe zi, 40 ore săptămânal, şi cu un salariu brut de 500 lei.
S-a constatat că la data de 4.08.2006 prin acordul de montaj s-au stabilit condiţiile pentru desfăşurarea de către reclamant a activităţii pe şantierul din V. în perioada 22.07.2006-19/20.12.2006, 10 ore timpul de lucru, diurna 3, 5 euro/ora, suma de 400 euro din diurna plătibilă pe şantier, iar restul în ţară, asigurarea transportului reclamantului către casă de către societate, în luna decembrie 2006, cheltuielile de transport fiind suportate de societatea pârâtă.
Este necontestat că la 19.12.2006 prin decizia nr. 11 s-a prelungit şederea angajaţilor până la 15.03.2007 cu o diurna de 4, 5 euro/ora începând cu 1.01.2007, şi un premiu de 1000 euro ce s-ar încasa de familiile din ţară cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Pârâta a decis concedierea reclamantului în baza art. 61 lit. a) Codul Muncii raportat la art. 264 alin. (1) Codul Muncii lit. f), prin decizia nr. 51/15.03.2007, după ce a fost convocat la data de 14.03.2007 în vederea cercetării disciplinare, reţinându-se în sarcina reclamantului absenţa acestuia de la locul de muncă a mai mult de 3 absente nemotivate, respectiv 9.10, 2006; 9.02.2007; 15.02.2007; 27.02.2007.
În acest context instanţa apreciază că este necesar să sublinieze importanţa adresei nr. 365-(...) emisă de SC „N.T.”SRL prin care se arată că „salariile aferente lunii decembrie 2006 au fost virate azi 16.02.2007 în contul deschis la Banca Transilvania”, „salariile aferente lunii ianuarie 2007 vor fi plătite conform adresei primite de la firma L. în data de 28.02.2007”, „diurne, bilete de avion, premiu special pe luna decembrie şi restul premiului de 1000 euro cad în sarcina L. Austria”.
Aşa fiind faţă de aceste date din care rezulta că salariile angajaţilor au fost achitate cu o restanţă apreciabilă respectiv salariile pe luna decembrie fiind plătite în 16 februarie, se consideră că neprezentarea la locul de muncă a reclamantului, se datorează culpei pârâtei care nu şi-a îndeplinit la timp obligaţia de remunerare a muncii prestate de reclamant în V..
Ca urmare faţă de hotărârea atacată criticile formulate în recursul declarat, fila 6 recurs, că întârzierea plăţii salariilor a fost de 2 zile şi s-a datorat unei deficienţe a sistemului bancar, se resping ca nefondate,
În consecinţă susţinerea recurentei de a se respinge excepţia de neexecutare a contractului se constată a fi nefondată, instanţa de fond făcând o corectă aplicare a condiţiilor legale de îndeplinire a acestei excepţii. În mod judicios s-a reţinut că părăsirea locului de muncă după ce pârâta salariul din decembrie i l-a achitat în februarie nu reprezintă o abatere disciplinară în sensul art. 263 Codul Muncii. În consecinţă, măsura luată de pârâtă de a concedia pe reclamant în mod firesc s-a concluzionat că este nelegală.
Referitor la plata drepturilor salariale se consideră că în hotărârea atacată s-a făcut o corectă aplicare a prev. art. 132 C. proc. civ., considerând tardive pretenţiile formulate după data de 3.05.2007.
În ce priveşte plata drepturilor salariale se consideră că instanţa de fond a ţinut cont de faptul că aceste drepturi au fost plătite parţial, pârâta fiind obligată la plata diferenţei de 2304, 13 euro reprezentând 615, 38 rest din premiul de 1000 euro, 551, 25 diurna restantă pentru anul 2006, 1137, 5 diurna restantă pentru anul 2007.
Din actele dosarului reieşind că aceste drepturi nu au fost achitate reclamantului şi recunoscute de pârâtă.
În ce priveşte pct. 7 din art. 304 C. proc. civ. invocat de recurentă se respinge ca nefondat având în vedere că din considerentele hotărârii atacate reiese cu claritate temeiul de drept al hotărârii, precum şi starea de fapt conformă cu realitatea.
Aşa fiind se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta, considerând legală şi temeinică hotărârea atacată.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner