Anularea deciziei de încetare disciplinară a contractului de muncă. Repunerea în situaţia anterioară. Plata drepturilor băneşti cuvenite. Plata daunelor morale. Înlocuirea judiciară a sancţiuni

Tematică: Contestatie decizie sanctionare

S-a constatat astfel că s-a produs o lezare a imaginii a demnităţii contestatorului, prin emiterea a două decizii de sancţionare, la intervale foarte scurte de timp, ceea ce a condus şi la afectarea sănătăţii contestatorului, instanţa de fond apreciind corect că se impune acordarea acestora
(Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori si familie, Decizia nr. 147/R-CM din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)

Prin acţiunea civilă în conflict de drepturi, înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. (...) petentul E.G. a formulat contestaţie în contradictoriu cu intimata Autoritatea Rutieră Română împotriva deciziei nr. 1471/2.07.2007 emisă de directorul general al Autorităţii Rutiere Române, solicitând anularea acestei decizii, obligarea intimatului la plata unei despăgubiri egale cu salariul indexat, majorat şi reactualizat şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat pe durata celor 30 zile pentru care s-a dispus retrogradarea din funcţie, repunerea în situaţia anterioară emiterii acestei decizii şi suspendarea executării acesteia până la soluţionarea irevocabilă a litigiului, precum şi cheltuieli de judecată.
În motivarea contestaţiei s-a relevat instanţei că prin decizia nr. 1471/2.07.2007 emisă de directorul general al ARR a fost sancţionat disciplinar cu retrogradarea din funcţie, cu acordarea salariului corespunzător funcţiei în care s-a dispus retrogradarea pentru o durată de 30 zile, conform art. 264 alin. (1) lit. c) Codul Muncii pentru săvârşirea unor abateri disciplinare conform raportului de control înregistrat sub nr. 15526/18.06.2007 la ARR.
Prin acţiunea civilă în conflict de drepturi înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. dosar 3148/90/13.08.2007 contestatorul E.G. a solicitat ca în contradictoriu cu intimata ARR să se anuleze decizia nr. 1601/7.08.2007, cu consecinţa repunerii în situaţia anterioară emiterii acestei decizii, obligarea intimatei la plata de despăgubiri ce constau în salariul corespunzător funcţiei şi daune morale în cuantum de 30.000 lei, suspendarea executării deciziei nr. 1601/7.08.2007 cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestaţiei s-a arătat instanţei că acest contestator a fost sancţionat disciplinar cu desfacerea contractului individual de muncă în temeiul art. 264 alin. (1) lit. f) coroborat cu art. 61 lit. a) din Legea nr. 53/2003, deşi nici în decizia contestată, nici la comisia de cercetare disciplinară nu i s-a precizat ce anume nu a respectat din actul ARR 16589/29.06.2007.
La termenul de judecată din data de 8 octombrie 2007 instanţa a dispus conexarea celor două cauze, în temeiul art. 164 C. proc. civ., pentru o justă soluţionare a cauzelor.
Prin sentinţa civilă nr. 860 din 12 octombrie 2007, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, a fost admisă în parte contestaţia formulată de contestatorul E.G., a fost anulată decizia nr. 1601/ 7.08.2007 şi a fost repus reclamantul în situaţia anterioară, emiterii deciziei. A fost înlocuită sancţiunea retrogradării dispuse prin Decizia nr. 1471/2.07.2007 cu „B.F.”
Intimata Autoritatea Rutieră Română ARR a fost obligată la plata către reclamant a tuturor drepturilor băneşti cuvenite, de care a fost lipsit începând cu data de 2.07.2007, reactualizate, până la data punerii în executare a prezentei hotărâri.
S-a respins ca rămas fără obiect capătul de cerere privind suspendarea executării celor două decizii. Pârâta a fost obligată la 10.000 lei daune morale către reclamant şi la 6.000 lei cheltuieli judiciare către reclamant .


Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. B –, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., respectiv art. 3041 C. proc. civ.
În primul motiv de recurs se susţine că, în mod greşit a fost admisă cererea de conexare a dosarului nr. (...) şi dosarul nr. (...), reţinând aplicabilitatea prevederilor art. 164 C. proc. civ., neexistând identitate de obiect şi cauză. Astfel, dosarul nr. (...) a avut ca obiect contestaţie împotriva deciziei nr. 1471/2.07.2007, iar dosarul nr. (...) a avut ca obiect contestaţie împotriva deciziei nr. 1601/7.08.2007, privind desfacerea contractului individual de muncă.
În acest mod au fost nerespectate prevăzută art. 266 Codul Muncii, iar instanţa de fond a tratat mai întâi contestaţia împotriva deciziei de concediere şi apoi pe cea formulată împotriva deciziei de retrogradare din funcţie pe o perioadă de 30 de zile, deşi ordinea cronologică de săvârşire a abaterilor era inversă, iar cele două decizii privesc abateri şi sancţiuni disciplinare diferite, fiind diferit şi temeiul de drept în baza căruia s-a dispus aplicarea sancţiunilor.
În al doilea motiv de recurs se susţine că în mod nelegal s-a dispus suspendarea provizorie a executării deciziei nr. 1471/2.07.2007 emisă de Directorul General al Autorităţii Rutiere Române, în situaţia în care în speţa de faţă nu se pune problema unei executări silite sau a oricărui act de executare, nefiind aplicabile în cauză dispoziţiile art. 403 alin. (4) C. proc. civ. şi nici dispoziţiile art. 3712 alin. (1) C. proc. civ.
În motivul trei de recurs se susţine că prima instanţă, în mod eronat, analizând decizia nr. 1601/7.08.2007 prin care s-a desfăcut disciplinar contractul individual de muncă, a constatat că intimatul-contestator, E.G., nu a încălcat adresa A.R.R. nr. 16589/29.06.2007, reţinându-se greşit că acesta nu a comis vreo abatere disciplinară, ci a pus în executare decizia nr. 2218/25.04.2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Se susţine că prin decizia amintită nu se făcea nicio referire la faptul că operatorului de transport S.C. B. Transport SA i s-ar fi conferit dreptul de a executa traseul D – E. – Rm. V, pe o perioadă de 30 de zile de la data şedinţei de atribuire. În realitate, s-a stabilit că măsura administrativă dispusă de pârâta A.R.R. şi comunicată prin adresa nr. 24037/26.07.2006, a fost menţinută numai în privinţa traseului 047 D – E. – Rm. V, urmând ca operatorul de transport amintit să predea imediat licenţele aferente traseelor ofertei 27 gruparea 11, urmând să efectueze cursele pe aceste trasee până la 30 de zile, după data şedinţei de atribuire.
Potrivit art. 59 din Ordinul N. nr. 1987/2005, valabil la data emiterii actului nr. 24037/26.07.2006, operatorul de transport câştigător al unui traseu obţinut în urma unei atribuiri publice beneficia de un termen de 30 de zile de la data atribuirii, în vederea obţinerii contractelor încheiate cu autogările cuprinse în graficul de circulaţie sau a avizului emis de către Administraţia locală pentru punctele de plecare, oprire în trafic şi sosire, pentru localităţile în care nu există autogări autorizate. Agenţia teritorială a A.R.R. nu elibera licenţa de traseu pentru operatorul câştigător, până ce acesta nu făcea dovada obţinerii avizelor amintite, iar în această perioadă era necesară asigurarea continuităţii programului de transport pe traseul în cauză, încât, termenul de până la 30 de zile de la data atribuirii, menţionat în actul nr. 24037/26.07.2006 a fost acordat în scopul amintit.
Se menţionează că, la data emiterii deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu nr. 2218/25.04.2007, dispoziţia legală prevăzută de art. 59 din Ordinul N. nr. 1987/2005 era abrogată, fiind în vigoare Ordinul N. nr. 1892/2006.
Se susţine astfel că, din moment ce pentru operatorul de transport (...) N.T. SRL, câştigător al atribuirii publice din 15.06.2007 au fost eliberate licenţele pentru traseul 047, din data 20.06.2007, cu valabilitate din ziua respectivă şi până la data de 30.06.2008, nu mai există nicio justificare pentru Agenţia ARR V, să mai permită operatorului de transport (...) B. Transport SA, să efectueze traseul amintit, până la data de 14.07.2007.
Se menţionează că recurenta a răspuns, prin actul nr. 16589/29.06.2007 la cererile făcute de către ARR V, prin care i se cererea să precizeze data până la care avea dreptul să efectueze traseul D – Rm.V, (...) B. Transport SA.
Pe de altă parte se susţine că intimatul avea obligaţia să cunoască dispoziţiile Ordinului N. nr. 1892/2006, de care nu a ţinut cont instanţa de fond în pronunţarea şi motivarea sentinţei recurate.
Se precizează că instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, în legătură cu care s-a săvârşit abaterea disciplinară, respectiv adresa nr. 24037/26.07.2006, reţinând că decizia nr. 2218/25.04.2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost aplicată corect de către contestator, cu toate că, la data punerii în aplicare a deciziei amintite era în vigoare Ordinul N. amintit anterior.
În motivul patru de recurs se susţine că instanţa de fond a tratat cu superficialitate atribuţiile şi sarcinile de serviciu care îi reveneau contestatorului, ca şef de agenţie ARR.
Astfel, cu privire la prima abatere, privind nespecificarea autogărilor în care trebuie efectuat controlul, în programele lunare de control, instanţa de fond a reţinut că nu există o procedură în sensul amintit potrivit căreia trebuie să specifici expres autogările ce urmează a fi controlate, controlul în autogări fiind distinct de controlul în trafic.
Recurenta susţine că programările lunare de control privind controlul în trafic nu trebuie să cuprindă locul unde urmează a se desfăşura, acest lucru stabilindu-se în ziua în care se va desfăşura acţiunea, păstrându-se confidenţialitate şi caracterul inopinat al controlului.
Dacă s-ar preciza locul unde urmează a se desfăşura controlul cu o lună înainte, toată zona controlului ar fi evitată de către operatorii de transport. Însă, nu acelaşi lucru se poate spune despre controlul în autogări, deoarece trebuie cunoscută autogara ce urmează a fi verificată, urmând a se controla registrul de mişcare, în care sunt consemnate cursele efectuate şi modul de respectare a graficelor de circulaţie.
Se susţine că intimatul – contestator, ca şef de agenţie răspunde de întocmirea, urmărirea şi respectarea programelor de control, în mod greşit invocând lipsa unei proceduri care să specifice modul de întocmire a programelor lunare de control în autogări.
În motivul cinci de recurs se susţine că, în privinţa celei de a doua abateri disciplinare, constând în neînregistrarea şi nevizarea de către intimat a rapoartelor zilnice de control, instanţa de fond a fost indusă în eroare de către contestator, greşind motivându-se că aceste rapoarte de control se găsesc arhivate la sediul agenţiei ARR V, iar semnăturile reprezentanţilor ARR S., D., Poliţie Rutieră, dovedesc că s-a efectuat controlul. În realitate, după finalizarea acţiunii de control, se întocmeşte un raport zilnic de activitate în care se evidenţiază constatările şi sancţiunile menţionate în fişele de control întocmite pentru fiecare vehicul rutier verificat.
În situaţia de faţă actele de control nu au fost înregistrate şi aprobate de şeful de agenţie.
Al şaselea motiv de recurs referitor la a treia abatere reţinută în prima decizie de sancţionare se referă la faptul că există diferenţe între datele raportate către inspectorul rutier şi cele existente în documentele de la agenţie, iar instanţa de fond, în mod greşit a reţinut că aceste diferenţe de raportare se datorează formularelor de raportare, care conţin erori, situaţie adusă la cunoştinţa ARR B, prin referatele întocmite în zilele de 5 şi 7 iulie 2007.
Recurenta susţine că retrogradarea din funcţie a fost dispusă în data de 2.07.2007, iar controlul efectuat la Agenţia ARR V s-a desfăşurat în luna iunie, iar prin referatele din zilele de 5 şi 7.07.2007, contestatorul a încercat să-şi acopere greşelile amintite anterior.
Prin motivul şapte de recurs, se arată că este întemeiată sancţiunea aplicată pentru abaterea legată de faptul că nu au fost verificatele diagramele tahograf şi nu au fost trecute iniţialele inspectorului care a făcut verificarea, rapoartele încheiate cu prilejul verificării autovehiculelor nefiind semnate de către toţi reprezentanţii instituţiilor participante la control.
Se susţine că prin actul nr. 24254/ARR/27.07.2006 se precizează procedura privind controlul efectuat în trafic, precum şi modul de completare a rapoartelor de control a autovehiculelor verificate, pentru înlăturarea erorilor produse cu prilejul completării.
De asemenea s-a constatat că aceste rapoarte nu au fost semnate de către toţi reprezentanţii instituţiilor participante la control, contestatorul având obligaţia să verifice acest aspect, chiar dacă nu a fost prezent la faţa locului, pentru a se îndrepta lipsurile şi erorile.
În motivul opt de recurs se susţine că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că intimatul contestator nu ar fi săvârşit o abatere disciplinară, atunci cînd a dispus retragerea licenţei de traseu pentru operatorul de transport, (...) I. SRL Rm.V, cu motivarea că intimatul a pus în executare o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
În realitate, prin dispozitivul sentinţei civile nr. 31/F/C/20.03.2006 a Curţii de Apel Piteşti s-a constatat că reclamanta (...) T.D. SRL este câştigătoarea licitaţiei, dispunându-se ca ARR V să elibereze pentru această câştigătoarea licenţa de execuţie pe traseul E. – Rm.V, respingând capătul de cerere al (...) T.D. SRL, privind anularea actelor subsecvente elaborate de ARR.
Greşit a reţinut instanţa de fond că ARR B, prin adresa nr. 38208/30.11.2006 a pus în vedere ARR V să pună în executare hotărârea amintită, deoarece din adresa amintită nu rezultă cele reţinute de către instanţa de fond în motivare.
Recurenta susţine că ARR B a comunicat modul de aducere la îndeplinire a hotărârii judecătoreşti amintite prin adresa 38281/8.12.2006, arătând că pe acelaşi traseu nu pot să fie doi titulari de licenţă de traseu, cu punctaje diferite, respectiv (...) I. SRL şi (...) T. D. SRL.
În motivul nouă de recurs se susţine că instanţa de fond, în mod greşit a reţinut că pentru a se antrena răspunderea disciplinară a salariatului este necesară existenţa cumulată a unor condiţii, respectiv comiterea faptei ilicite cu vinovăţie, consecinţa dăunătoare şi existenţa raportului de cauzalitate, fără a se avea în vedere dispoziţiile art. 263 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, cu modificările şi completările ulterioare, care defineşte abaterea disciplinară. Astfel, se arată că abaterea disciplinară constă într-o faptă legată de muncă, o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici..
Recurenta consideră că angajatorul are prerogativa disciplinară, iar instanţa de judecată nu poate să dozeze sancţiunile aplicabile salariaţilor vinovaţi de săvârşirea unor abateri disciplinare.
Se susţine că intimatul nu a respectat dispoziţiile date de către ARR B, în executarea hotărârilor judecătoreşti irevocabile.
În al zecelea motiv de recurs se susţine că în mod greşit au fost acordate daune morale, în condiţiile în care intimatul este vinovat, iar cele două sancţiuni dispuse nu le-au lezat imaginea.
Prin notele scrise depuse la data de 20.02.2008, intimatul solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei de la fond ca temeinică şi legală.


Curtea, analizând recursul prin prisma criticilor formulate şi a probelor administrate constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 3041 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs, încadrabil în dispoziţiile art. 304, pct, .9 C. proc. civ. este neîntemeiat, urmând a-l respinge ca atare constatându-se că hotărârea a fost dată fără încălcarea sau aplicarea greşită a legii, respectiv art. 164 C. proc. civ.
Astfel, în mod corect s-a dispus conexarea celor două dosare al căror obiect şi cauză au o strânsă legătură între ele, ambele având ca obiect contestaţia formulată de E.G., împotriva a două decizii emise de către recurentă. Faptul că instanţa de fond a analizat mai întâi ultima sancţiune aplicată şi apoi prima sancţiune nu a condus la alte concluzii, la o altă soluţie.
Al doilea motiv de recurs, vizând nelegala suspendare provizorie a executării deciziei nr. 1471/2.07.2007 emisă de recurentă este inadmisibil, urmând a-l respinge ca atare, deoarece, încheierea prin care s-a dispus suspendarea provizorie este irevocabilă, legea neprevăzând calea de atac a recursului.
Astfel, prin Încheierea nr. 76/23.07.2007 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. (...) s-a dispus suspendarea provizorie a executării deciziei nr. 1471/02.07.2007 emisă de ARR – B.
Al treilea motiv de recurs, încadrabil în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este neîntemeiat urmând a-l respinge ca atare pentru următoarele considerente.
Prin adresa eliberată de ARR nr. 24037/26.07.2006 (fila 26 dosar (...), intitulată act, s-a solicitat ca (...) B. TRANSPORT SA Rm.V să predea de îndată la sediul ARR – V, licenţele pentru traseele ofertei 27, gruparea 11, urmând să execute cursele pe aceste trasee, până la 30 zile după data şedinţei de atribuire.
Acest act cu nr. 24037/26.07.2006 a fost contestat în instanţă de către (...) B. SA, iar prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2218/25.04.2007 a fost admis recursul (...) B. SA împotriva sentinţei nr. 118/F-C/18.12.2006 a Curţii de Apel Piteşti şi s-a dispus anularea, în parte, a măsurii administrative dispuse de către recurenta de faţă, prin actul nr. 24037/26.06.2006, care a menţinut-o numai în ceea ce priveşte traseul 047 D – E. – Rm.V.
Prin adresa nr. 11087/2.05.2007 (fila 35), recurenta aduce la cunoştinţă acest aspect intimatei – contestatoare, subliniind ideea că se menţine dispoziţia din actul nr. 24037/26.07.2006, numai în privinţa traseului 047 D – E. – Rm.V, dispoziţie în care recurenta dispune, respectăm, ca (...) B. SA să execute cursele pe traseele atribuite până la 30 zile după data şedinţei de atribuire.
Drept urmare, contestatorul a respectat dispoziţia amintită anterior, dată prin actul emis de ARR – B şi menţinută prin decizia inrevocabilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, încât nu-i este imputabil faptul nereal, în sensul că nu ar fi respectat dispoziţiile emise de superiorii săi, săvârşind o abatere disciplinară, în sensul art. 61 lit. a) a Codului Muncii, raportat la art. 264, lit. c) Codul Muncii.
Dimpotrivă, contestatorul s-a adresat autorităţii centrale, respectiv ARR- B, cu adresele nr. 2774/21.06.2007 (fila 37) şi nr. 2646/20.06.2007 (fila 55) solicitând ca recurenta să precizeze de urgenţă care este data şedinţei de atribuire în finalul adresei nr. 24037/26.07.2007 şi nr. 24038/26.07.2007, însă aceasta nu a răspuns acestei probleme, prin adresa nr. 16589/29.06.2007 (fila 24), menţionând că măsura administrativă dispusă de către recurentă, prin actul nr. 24037/26.07.2006 a fost menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie B, prin decizia nr. 2218/25.04.2007, măsură care a mai fost amintită anterior şi pe care contestatorul a respectat-o.
Drept urmare, în mod temeinic şi legal s-a dispus anularea deciziei nr. 1601/7.08.2007, emisă de recurentă, prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, deoarece intimatul nu a respectat actul ARR, cu nr. 16589/29.06.2007, reţinându-se că a fost respectată decizia irevocabilă a Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie B, situaţie în care era inevitabilă ignorarea normelor prevăzute de art. 56 din Ordinul N. nr. 1892/2006.
Procedând în acest mod, instanţa de fond nu a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi nici nu a schimbat natura ori înţelesul acestuia, pentru considerentele arătate anterior, şi care nu vor mai fi reluate, critica fiind greşit întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304, pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi respinsă ca nefondată.
Al patrulea motiv de recurs este neîntemeiat, urmând a fi respins ca atare. Astfel, în mod legal s-a statuat că nu au fost încadrate prevederile art. 7 din fişa postului, prin faptul că programarea întocmită de contestator nu cuprinde date concrete de identificare a autogării sau a operatorului de transport vizat, nesăvârşindu-se nicio abatere disciplinară.
Din contră, dacă s-ar proceda ca mai sus, controlul nu şi-ar atinge parametrii fixaţi şi nu ar mai fi un veritabil control, lipsind caracterul de confidenţialitate, şi caracterul inopinat al acestuia.
Motivul cinci de recurs este neîntemeiat, urmând a-l respinge ca atare, constatându-se că nevizarea rapoartelor zilnice de control, după efectuarea acestora şi neînregistrarea în agenţie este o abatere disciplinară, imputabilă contestatorului, dar cu consecinţe minime, care, coroborate şi cu comportarea generală la serviciu au condus, în mod legal, la înlocuirea sancţiunii, retrogradării, dispuse prin decizia nr. 1471/2.07.207, cu B.F.
Al şaselea motiv de recurs este, de asemenea neîntemeiat, urmând a-l respinge ca atare. În mod corect s-a reţinut că diferenţele existente între datele raportate către Inspectoratul Rutier şi cele din documentele existente la agenţie se datoresc formularelor de raportare, neavând relevanţă faptul că intimatul a sesizat acest aspect către recurentă, ulterior emiterii deciziei de sancţionare, respectiv în data de 5 şi 7 iulie 2007, semnalându-se erorile cuprinse în acestea.
Al şaptelea motiv de recurs este neîntemeiat, urmând a-l respinge ca atare. Corect s-a reţinut că nu-i este imputabil contestatorului nesemnarea rapoartelor de către reprezentanţii instituţiilor participante la control.
Motivul opt de recurs va fi respins ca neîntemeiat pentru considerentele expuse la motivul trei de recurs, precizându-se că intimatul a pus în executare o hotărâre irevocabilă, obligatorie pentru părţi, încât nu poate fi reţinută drept o abatere disciplinară, retragerea licenţei de traseu pentru operatorul de transport (...) I. SRL Rm.V, câştigătoarea licenţei fiind (...) T. D. SRL, aşa cum a statuat Curtea de Apel Piteşti, prin sentinţa 31/F/C/20.03.2006, care a dispus obligarea ARR – V să elibereze licenţă de execuţie pentru traseul E. – Rm.V şi retur, în favoarea acestui din urmă operator de transport.
Chiar recurenta, prin adresa nr. 38208/30.11.20006 a pus în vedere intimatei să pună în executare decizia amintită, cu respectarea Legii nr. 102/2006, coroborată cu Ordinul N. nr. 1892/2006.
Motivul nouă de recurs, încadrabil în dispoziţiile art. 304, pct. 9 C. proc. civ. este neîntemeiat, urmând a-l respinge ca atare, constatându-se că instanţa de fond a pronunţat o soluţie temeinică şi legală, dată fără încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Astfel, în mod corect s-a constatat că nu sunt întrunite condiţiile art. 262, alin. (2) din Legea nr. 53/2003, privind răspunderea disciplinară.
În urma analizei condiţiilor prevăzute de dispoziţiile legale amintite, corect s-a reţinut gradul redus de vinovăţie în săvârşirea abaterilor disciplinare analizate anterior, realizându-se sancţiunea, în funcţie şi de consecinţele minime de abateri respective şi de comportarea generală la serviciu a contestatorului, aplicându-se sancţiunea B.F.
Motivul zece de recurs este, de asemenea, neîntemeiat, urmând a-l respinge ca atare.
S-a constatat astfel că s-a produs o lezare a imaginii a demnităţii contestatorului, prin emiterea a două decizii de sancţionare, la intervale foarte scurte de timp, ceea ce a condus şi la afectarea sănătăţii contestatorului, instanţa de fond apreciind corect că se impune acordarea acestora
În baza art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata sumei de 1500 lei, cheltuieli de judecată, către intimat.

OPINIE SEPARATĂ
Pornind de la opinia majoritară în sensul că strânsa legătură de obiect şi de cauză dintre cele două contestaţii având aceleaşi părţi justifică aplicarea dispoziţiilor art. 164 C. proc. civ., în sensul soluţionării acestora împreună, consider că în mod greşit prima instanţă a examinat legalitatea şi temeinicia celor două decizii de sancţionare disciplinară în ordinea inversă emiterii.
Ignorând ordinea cronologică a sancţiunilor disciplinare aplicate aceluiaşi salariat, instanţa de fond a exclus nejustificat posibilitatea aprecierii eventualelor consecinţe pe care cea dintâi decizie le poate avea cu privire la individualizarea celei de-a doua sancţiuni, în cazul în care s-ar fi reţinut respectarea celorlalte condiţii de fond şi de formă ale răspunderii disciplinare.
Prin decizia nr. 1471/02.07.2007 contestatorul a fost sancţionat cu retrogradarea din funcţie pe o perioadă de 30 de zile, în temeiul art. 264 (1) lit. c) Codul Muncii.
Prima dintre faptele descrise şi considerate prin decizie ca fiind abatere disciplinară a constat în aceea că nu au fost clar specificate în programările lunare de control autogările vizate.
Se arată că fapta constituie o încălcare a prevederilor pct. 7 paragraful A, lit. c) din fişa postului, potrivit cărora şeful de agenţie răspunde de întocmirea, urmărirea şi respectarea programelor de control.
Din descrierea faptei rezultă că pentru lunile martie, aprilie, mai 2007, contestatorul, în calitate de şef de agenţie, a întocmit actul intitulat „Program de control inspectori – autogări, operatori de transport, sesizări”, specificând, de exemplu, că pentru ziua de 15.03.2007, între anumite ore trebuia efectuat control în zona Râmnicu V.
Drept răspuns la apărările salariatului, se arată în decizie că programul de control trebuie să cuprindă date certe, exacte spre a fi cunoscut obiectivul verificărilor ce urmează a se efectua.
Ï. însuşesc opinia majoritară potrivit căreia fapta nu constituie abatere disciplinară.
Menţiunile programelor lunare de control sunt suficiente pentru a se face cunoscute obiectivele verificărilor şi necesare spre a se asigura confidenţialitatea şi caracterul inopinat al controlului.
Pe de altă parte, nu se arată care sunt acele operaţiuni pregătitoare care ar impune cunoaşterea din timp a autogării ce va fi controlată. Verificarea îndeplinirii condiţiilor care au stat la baza licenţei de activităţi conexe desfăşurate de autogară nu presupune un studiu îndelungat anterior al dosarului în care se află actele de autorizare.
Prin urmare, legat de prima faptă reţinută în sarcina contestatorului, soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică.
Cea de-a doua faptă descrisă în decizie este aceea că rapoartele zilnice de control întocmite după efectuarea controalelor prin echipaje mixte nu se înregistrează în agenţie şi nu sunt vizate de către şeful de agenţie. Se arată în decizie, la descrierea faptei, că raportul din ziua de 29.05.2007 este fictiv, neavând la bază acte de control efectuate şi înregistrate.
Greşit s-a apreciat la judecata fondului că fapta săvârşită de contestator, constituind abatere disciplinară, a produs consecinţe minime. Aceasta deoarece a treia faptă, cu privire la care instanţa a reţinut că a fost săvârşită de contestator, constă în efectuarea de raportări lunare către Inspectoratul Rutier cu conţinut diferit faţă de datele rezultând din documentele existente la agenţie. Este fără îndoială că această faptă este consecinţa neverificării şi neînregistrării rapoartelor zilnice de control.
În funcţie de rezultatele controalelor, care trebuie apoi centralizate, se stabileşte strategia de lucru viitoare a autorităţii sau a organismelor cu care colaborează, cum sunt Ministerul Transporturilor şi Ministerul Internelor Administraţiei şi Reformei. A se vedea în acest sens art. 16 din O.M.T.C.T. nr. 852/2002.
Nu are relevanţă apărarea salariatului în sensul că formularul de raportare lunară a datelor este greşit alcătuit, aspect făcut cunoscut unităţii abia după efectuarea controlului în baza căruia a fost emisă decizia de sancţionare disciplinară.
Apărarea nu are relevanţă nici în privinţa raportării unui număr de controale la sediul operatorilor de transport sau la operatorii în regim de taxi diferit de cel evidenţiat în actele aflate la agenţie pentru luna mai 2007.
Raportarea exactă a activităţii lunare a inspectorilor are consecinţe şi în privinţa evaluării activităţii angajaţilor agenţiei.
Iar nerespectarea de către şeful agenţiei a atribuţiilor ce îi revin pe această latură a înregistrării şi avizării rapoartelor zilnice de control şi a raportării lunare a controalelor este de natură să prejudicieze activitatea A.R.R.
Cea de a patra faptă descrisă în decizie nu poate fi imputată contestatorului, cum corect s-a reţinut de tribunal.
Raportându-se la un singur control efectuat în ziua de 29.05.2007, angajatorul a reţinut încălcarea de către inspectorii agenţiei a unor atribuţii cum sunt: verificarea diagramelor tahograf, precizarea pe actul de control a iniţialelor inspectorului ce a efectuat verificarea şi semnarea acestuia de către toţi reprezentanţii instituţiilor participante la control.
Potrivit fişei postului – pct. 7 lit. e), şeful de agenţie A.R.R. organizează şi participă la acţiuni de inspecţie şi control în trafic, executate în comun cu personalul de specialitate al Inspectoratului de Poliţie Rutieră şi al Reprezentanţei Registrului Auto Român, cu privire la aplicarea reglementărilor specifice transportului rutier. Din lucrările dosarului nu rezultă însă că la controlul din ziua de 29.05.2007 a participat chiar şeful de agenţie şi că acesta ar fi întocmit necorespunzător actul de control.
În calitate de şef de agenţie nu se demonstrează ce atribuţii legat de coordonarea activităţii de control a încălcat. Şi aceasta pentru că se constată de către angajator întocmirea necorespunzătoare a unui singur act de control.
S-a afirmat de către recurentă că dacă şeful de agenţie ar fi avizat raportul de control ar fi constatat neregulile la întocmirea actului de control. Or, o asemenea faptă a fost reţinută în sarcina contestatorului la pct. îi din decizie.
S-a mai reţinut în decizia nr. 1471/2.07.2007 încălcarea de către contestator a dispoziţiilor pct. 5 lit. b) şi pct. 9 din fişa postului, potrivit cărora şeful de agenţie trebuie să aibă abilităţi manageriale şi răspunde pentru corectitudinea activităţilor desfăşurate şi a lucrărilor elaborate în cadrul agenţiei.
Se descrie fapta sancţionată astfel: prin adresa nr. 56/16.01.2007 este anunţată S.C. I. S.R.L. să depună licenţa pentru traseu seria (...) nr. 58783 deoarece nu mai sunt îndeplinite condiţiile care au stat la baza eliberării ei, conform art. 61 lit. a) din O.M.T.C.T. nr. 1892/2006.
La data de 15.06.2007, în baza de date a A.R.R., licenţa de traseu seria (...) nr. 58783 eliberată S.C. I. S.R.L. figurează ca retrasă.
Sentinţa nr. 31/F/C pusă astfel în executare nu dispune cu privire la licenţa deţinută de către operatorul S.C. „I.” S.R.L., ci obligă A.R.R. să elibereze prin Agenţia A.R.R. V licenţa pentru traseul Râmnicu V-E., operatorului de transport S.C. „T.D.” S.R.L.
Prin urmare, se arată în decizie, nu este vorba despre o retragere cu titlu de sancţiune, ci despre o predare a licenţei de traseu, ceea ce înseamnă că nu erau incidente prevederile art. 61 lit. a) din O.M.T.C.T. nr. 1892/2006.
Prin adresa nr. 38208/30.11.2006 s-a comunicat agenţiei ca până la data de 11.12.2006 să fie pusă în executare sentinţa nr. 31/F/C/20.03.2006 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti. Pentru aceasta urmează să fie încunoştinţat operatorul de transport S.C. „T.D.” S.R.L. să se prezinte la sediul agenţiei.
În lipsa altor precizări din titlul executoriu şi din adresa mai sus menţionată, agenţia trebuia să procedeze la eliberarea licenţei de traseu pentru S.C. „T.D.” S.R.L. şi să retragă licenţa S.C. „I.” S.R.L. numai după ce era asigurată continuitatea în desfăşurarea transportului, cu aplicarea regulilor stabilite prin O.M.T.C.T. nr. 1892/2006. Din lucrările dosarului rezultă că executarea sentinţei s-a făcut cu încălcarea procedurii atribuirii licenţelor de traseu.
Faţă de numărul faptelor săvârşite de contestator, la care se adaugă, potrivit celor reţinute de tribunal, lipsa raportării către Inspectoratul Rutier a evaluării întocmite pentru autorizarea S.C. „B.” S.A., fapte care constituie abateri disciplinare şi sunt de natură să prejudicieze grav activitatea de control, implicit buna desfăşurare a transportului rutier, consider că sancţiunea retrogradării din funcţie pe o durată de 30 de zile a fost aplicată cu respectarea criteriilor de individualizare prevăzute de dispoziţiile art. 266 Codul Muncii.
Prin decizia nr. 1601/07.08.2007, contestatorul a fost sancţionat cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă pentru încălcarea atribuţiilor prevăzute în fişa postului la pct. 7B, lit. b) şi c), a dispoziţiilor art. 9 şi art. 70 alin. (2) lit. a) şi c) din contractul colectiv de muncă, precum şi a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) lit. a) şi c) din regulamentul intern. S-a reţinut, de asemenea, încălcarea prevederilor art. 46 din O.M.T.C.T. nr. 1892/2006 şi ale art. 3 pct. 25 din O.U.G. nr. 109/2005 privind transporturile rutiere aprobată şi modificată prin Legea nr. 102/2006.
Potrivit menţiunilor deciziei, fapta constă în aceea că în calitate de şef agenţie, contestatorul a dispus emiterea adresei nr. 3072/03.07.2007 prin care, cu nerespectarea actului A.R.R. nr. 16589/29.06.2007, a comunicat operatorului de transport S.C. „B. Transport” S.A. că executarea traseului 047 D – E. – Râmnicu V încetează la data de 14.07.2007.
Apărările contestatorului au constat în aceea că adresa a fost emisă în executarea deciziei nr. 2218/25.04.2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu respectarea prevederilor Legii nr. 102/2006 şi ale O.M.T.C.T. nr. 1892/2006.
Acestea nu sunt fondate deoarece prin decizia menţionată a fost menţinută măsura dispusă şi comunicată de A.R.R. prin adresa nr. 24037/26.07.2006 în ceea ce priveşte traseul 047-D – E. – Râmnicu V.
Această măsură consta în predarea de îndată de către operatorul de transport S.C. „B. Transport” S.A. a licenţelor deţinute pentru traseul 047, urmând ca societatea să mai poată executa curse pe traseul în discuţie până la 30 de zile după data şedinţei de atribuire.
Potrivit dispoziţiilor art. 59 din O.M.T.C.T. nr. 1987/2005 în vigoare la momentul luării măsurii respective, termenul de până la 30 de zile este stabilit pentru a se asigura continuitatea în desfăşurarea transportului până la data la care operatorul desemnat câştigător al atribuirii publice din 15.06.2007 făcea dovada obţinerii licenţei de traseu pentru care este necesară încheierea contractelor cu autogările cuprinse în graficul de circulaţie sau avizarea de către administraţia publică locală a punctelor de plecare, oprire în tranzit şi sosire pentru localităţile în care nu există autogări autorizate.
Odată ce operatorului de transport desemnat câştigător al atribuirii publice din 15.06.2007 i-a fost eliberată licenţa de traseu în ziua de 20.06.2007, cu valabilitate din aceeaşi dată, nu mai era justificată efectuarea acestuia de către alt operator până la data de 14.07.2007.
Faptul că termenul până la care se poate asigura în continuare transportul pe un anumit traseu de către operatorul obligat la predarea licenţei nu este unul fix, că mărimea lui depinde de îndeplinirea de către operatorul desemnat câştigător a condiţiilor de obţinere a avizelor necesare pentru efectuarea traseului rezultă din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 46 şi 62 din O.M.T.C.T. nr. 1892/2006. Acesta era cunoscut de către contestator, aşa cum rezultă şi din conţinutul adresei nr. 3553/30.07.2007 emise de Agenţia A.R.R. V.
Prin adresa nr. 38208/30.11.2006 A.R.R. a pus în vedere Agenţiei V, într-o altă speţă, aşa cum s-a recunoscut în întâmpinarea la recurs, faptul că la aplicarea hotărârii judecătoreşti trebuie să se ţină seama de dispoziţiile Legii nr. 102/2006 coroborate cu cele ale O.M.T.C.T. nr. 1829/2006, potrivit cărora pe acelaşi traseu nu pot fi doi titulari de licenţă cu punctaje diferite.
Prin stabilirea termenului maxim de 30 de zile pentru executarea în continuare a traseului de către operatorul căruia i-a fost retrasă licenţa, în condiţiile în care noului operator i-a fost emisă licenţă de traseu cu valabilitate anterioară datei la care expira acest termen au fost încălcate prevederile legale menţionate. Situaţia a generat şi litigii între cei doi operatori de transport, pretinzându-se prejudicierea intereselor economice ale acestora.
Fapta constituie abatere disciplinară, intrând în atribuţiile contestatorului aprobarea prin semnătură a eliberării licenţelor, verificarea respectării reglementărilor în domeniu, administrarea transportului public de persoane prin servicii regulate- pct. 7 B lit. b) şi c) din fişa postului.
Executarea unei măsuri menţinute prin hotărâre judecătorească irevocabilă cu ignorarea prevederilor legale incidente în materie îi este imputabilă.
Iar faţă de existenţa unei alte sancţiuni disciplinare recente şi consecinţele produse sau care pot fi generate cu privire la desfăşurarea în bune condiţii a activităţii de control, implicit a efectuării în siguranţă a transportului public de persoane, criterii prevăzute a fi luate în seamă de dispoziţiile art. 266 C.muncii, dozarea sancţiunii este de asemenea legală.
Pentru cele arătate mai sus consider că soluţia instanţei de fond este rezultatul greşitei aprecieri a probelor administrate în cauză cu privire la existenţa abaterilor disciplinare şi la individualizarea sancţiunii disciplinare, precum şi a greşitei aplicări a dispoziţiilor legale incidente în speţă, astfel că sunt îndeplinite condiţiile de nelegalitate şi netemeinicie prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., în care se încadrează motivele de recurs aşa cum au fost argumentate, pentru admiterea recursului şi modificarea sentinţei în sensul respingerii contestaţiei formulate împotriva celor două decizii de sancţionare disciplinară, implicit a cererii de plată a daunelor morale, aceasta din urmă faţă de dispoziţiile art. 269 Codul muncii.
Judecător,
(...) T. (...)
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner