Demisie. Renunţarea la drepturi recunoscute prin lege. Nulitatea absolută a angajamentului de plată a unei sume de bain în cazul demisiei. Respingerea cererii reconvenţionale a pârâtei-intimate

Tematică: Detaşarea lucrătorilor

1. Mai mult, spre deosebire de dreptul civil care este guvernat de principiul libertăţii contractuale, în dreptul muncii libertatea contractuală este limitată prin lege (art. 38 din Codul muncii) în interesul protecţiei salariaţilor. Raţiunea acestei limitări reprezentând-o raportul de subordonare dintre părţile contractului individual de muncă, condiţiile acestuia trebuie interpretate strict deoarece relaţia de subordonare poate genera abuzuri. 2. Reţinând că scopul imediat (causa proxima) stabilit pentru contractele sinalagmatice este reprezentarea sau prefigurarea mentală a contraprestaţiei, Curtea apreciază că, deşi recurenta-reclamantă s-a obligat să plătească 2000 lei în cazul în care va demisiona în perioada 1.12.2006-1.12.2007, intimata-pârâtă nu s-a obligat la o contraprestaţie. Drept urmare, deoarece lipseşte scopul imediat, cauza clauzei a cărei nulitate se solicită nu este valabilă, iar sancţiunea specifică a nevalabilităţii cauzei actului juridic civil este nulitatea absolută a acestuia. În consecinţă, se apreciază că în mod nelegal prima instanţă a apreciat că „Angajamentul” luat de recurentă este valabil.
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru minori şi familie, Decizia nr. 708/R din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)

Prin sentinţa civilă nr. 1266 din 21.11.2007 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. (...) , a fost respinsă excepţia tardivităţii introducerii acţiunii formulată de pârâta SC E. SA V şi a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta D. B. în contradictoriu cu pârâta SC E. SA V şi, în consecinţă a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 2737 lei reprezentând drepturi salariale restante. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei 500 lei cheltuieli de judecată.
S-au respins celelalte capete de cerere.
Totodată a fost admisă în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta SC E. SA V în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvenţional D.B.N. şi în consecinţă a fost obligată pârâta reconvenţional D.B.N. să plătească reclamantei reconvenţionale SC E. SA V suma de 2.000 lei.
A fost respinsă cererea privind cheltuielile de judecată ca nedovedită.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că reclamanta a fost angajata pârâtei, în baza contractului individual de muncă înregistrat la ITM sub nr. E./2006.
La data de 1.12.2006, prin înscrisul sub semnătură privată intitulat „angajament” redactat şi semnat de reclamantă, înregistrat la sediul pârâtei sub nr. 4331/01.12.2006, reclamanta se obligă ca în cazul plecării din firmă în perioada 1.12.2006-1.12.2007, să plătească daune în sumă de 2000 lei.
Faţă de acest angajament reclamanta a invocat nulitatea absolută susţinând că s-au încălcat dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Constituţie fiindu-i îngrădită libertatea de muncă.
Invocându-se nulitatea absolută, prima instanţă a reţinut că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. d) Codul Muncii, aceasta putând fi invocată oricând, astfel că acţiunea nu poate fi considerată tardiv introdusă. Angajamentul din 1.12.2006, vizând raporturile de muncă dintre părţi,
poate fi interpretat ca o clauză a contractului individual de muncă, stabilită prin voinţa reclamantei şi acceptată de pârâtă. Reclamanta nu-şi poate invoca
propria culpă..
Astfel, prin acest înscris se obligă ca în cazul încetării raportului de muncă în perioada 1.12.2006-01.12.2007 să plătească daune în cuantum de 2000 lei.
La data de 5.09.2007, reclamanta a solicitat încetarea contractului individual de muncă începând cu 3.09.2007, măsură dispusă de pârâtă prin Decizia 268/07.09.2007. Contractul de muncă încetând anterior datei de 1.12.2007, reclamanta datorează pârâtei suma de 2000 lei la care s-a obligat prin angajament.
Angajamentul în sine nu constituie însă titlu executor astfel că, în mod greşit pârâta a reţinut drepturile salariale ale reclamantei, în sumă de 2737 lei, în baza angajamentului, reţinerile din salariu putându-se face doar cu respectarea dispoziţiilor art. 164 alin. (1) şi (2) Codul Muncii.
Pentru considerentele reţinute s-a apreciat întemeiată acţiunea reclamantei cu privire la plata drepturilor salariale şi cererea reconvenţională privind daunele în sumă de 2000 lei.
În privinţa daunelor morale solicitate de reclamantă, instanţa şi-a însuşit punctul de vedere majoritar exprimat în doctrină şi jurisprudenţă în sensul că potrivit dispoziţiilor art. 269 Codul muncii astfel, cum a fost modificat, daunele morale, se cuvin numai în măsura în care contractul individual de muncă cuprinde clauză în acest sens, nefiind însă cazul în speţă, acest capăt de cerere fiind respins.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. pârâta a fost obligată şi la cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Reclamanta-pârâtă reconvenţional nu a fost obligat la cheltuieli de judecată deoarece pârâta-reclamantă reconvenţional nu a făcut dovada unor asemenea cheltuieli deşi s-a pus în vede e reprezentantului acesteia să facă dovada cheltuielilor de judecată solicitate.


Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta D.B.N. solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei în sensul admiterii în tot a acţiunii introductive şi respingerea cererii reconvenţionale formulate de intimată.
În memoriul de recurs s-a arătat că nulitatea absoluta poate fi invocata de către oricine, iar dreptul constituţional al demisiei, ce nu suporta îngrădiri sau limitări, a fost exercitat numai atunci când intimata nu si-a respectat obligaţiile contractului individual de munca, respectiv neacordarea constanta a drepturilor băneşti. Nulitatea absoluta nu poate fi acoperita prin confirmare, deci părţile nu pot să deroge de la regulile imperative datorita interesului obştesc a interesului ocrotit.
În conformitate cu art. 11 din Legea nr. 53/2003 „clauzele contractului individual de munca nu pot conţine prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative” în speţă dispoziţia legală nerespectată fiind art. 41 alin. (1) din Constituţie, art. 3 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 53/2003.
De asemenea, art. 38 din Legea nr. 53/2003 prevede că “ salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovita de nulitate”. Prin urmare, în materia dreptului muncii, principiul consacrat de art. 969 Cod civil suferă limitări impuse de protecţia ce legiuitorul înţelege sa o ofere în relaţia angajator-salariat. Putem spune ca este şi un caz de aplicare particulara al art. 5 C. civ.
Recurenta a mai invocat dispoziţiile art. 57 alin. (4) din Legea nr. 53/2003, precizând că dispoziţia cu care ar trebui înlocuită clauza nulă este cea prevăzută de art. 195 din Legea nr. 53/2003 referitoare la obligaţia dezdăunării angajatorului de către salariaţii ce au beneficiat de un curs de formare profesionala şi îşi dau demisia mai devreme de 3 ani.
S-a mai arătat de către recurentă că a beneficiat de un tratament discriminatoriu comparativ cu intimata. Intimata a reţinut nelegal, în absenţa unui titlu executoriu ce 2000 lei cuveniţi prin „angajament”, astfel că nu îşi poate realiza dreptul prin intermediul instanţei întrucât este în culpă.
In ceea ce priveşte daunele morale s-a apreciat că se pot acorda şi în ipoteza în care nu este expres prevăzută o clauza contractuala în acest sens. Prin modificarea adusa art. 269 din Codul muncii de Legea nr. 237/2007 s-a conferit o posibilitate salariatului de a solicita în litigiile de munca acordarea de daune morale alături de cele patrimoniale.
În drept au fost invocate prevederile art. 3041 C. proc. civ., art. 41 din Constituţie, art. 11, 38, 57 din Legea nr. 53/2003, art. 5 C. civ.
Intimata SC E. SA V, prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.


Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că recursul este parţial fondat, pentru următoarele considerente:
Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, „Angajamentul” luat de recurenta-reclamantă în data de 1.12.2006, înregistrat la intimata-pârâtă sub nr. 4331/2006 (fila 6 dosar fond) reprezintă o clauză a contractului individual de muncă, din conţinutul înscrisului rezultând că ea reprezintă acordul de voinţă al ambelor părţi. Astfel, în actul menţionat se precizează că recurenta „este de acord şi se angajează” ca în cazul în care va demisiona în perioada 1.12.2006-1.12.2007 să plătească intimatei suma de 2000 lei cu titlu de daune.
Întrucât părţile se obligă reciproc una faţă de cealaltă conform art. 943 C. civ. contractul individual de muncă este sinalagmatic, cauza obligaţiei uneia dintre părţi o constituie executarea obligaţiei celeilalte părţi.
Reţinând că scopul imediat (causa proxima) stabilit pentru contractele sinalagmatice este reprezentarea sau prefigurarea mentală a contraprestaţiei, Curtea apreciază că, deşi recurenta-reclamantă s-a obligat să plătească 2000 lei în cazul în care va demisiona în perioada 1.12.2006-1.12.2007, intimata-pârâtă nu s-a obligat la o contraprestaţie.
Drept urmare, deoarece lipseşte scopul imediat, cauza clauzei a cărei nulitate se solicită nu este valabilă, iar sancţiunea specifică a nevalabilităţii cauzei actului juridic civil este nulitatea absolută a acestuia.
Mai mult, spre deosebire de dreptul civil care este guvernat de principiul libertăţii contractuale, în dreptul muncii libertatea contractuală este limitată prin lege (art. 38 din Codul muncii) în interesul protecţiei salariaţilor. Raţiunea acestei limitări reprezentând-o raportul de subordonare dintre părţile contractului individual de muncă, condiţiile acestuia trebuie interpretate strict deoarece relaţia de subordonare poate genera abuzuri.
În consecinţă, se apreciază că în mod nelegal prima instanţă a apreciat că „Angajamentul” luat de recurentă este valabil.
Deşi nu face obiectul prezentului recurs, în condiţiile în care la fond s-a respins excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, iar recurentei nu i se poate agrava situaţia în propria cale de atac conform art. 315 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 296 C. proc. civ., se reţine că deşi motivarea primei instanţe este incompletă, excepţia a fost corect soluţionată. Astfel, în condiţiile în care termenele prevăzute de art. 283 Codul muncii sunt considerate termene de prescripţie extinctivă, iar clauza cu privire la care s-a invocat nulitatea urma să-şi producă efectul la încetarea contractului individual de muncă, se apreciază că nu se poate considera termenul de prescripţie împlinit înainte de naşterea dreptului la acţiune.
În ceea ce priveşte daunele morale, deşi soluţia primei instanţe este corectă, Curtea nu este de acord cu argumentele expuse. Astfel, după modificarea Codului Muncii prin art. 1 din Legea nr. 237/2007 angajatorul poate fi obligat dacă sunt îndeplinite normele şi principiile răspunderii civile contractuale să îl despăgubească pe angajat şi pentru prejudiciul moral suferit în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătura cu serviciul, indiferent de prevederea unei clauze în acest sens în contractul individual de muncă. Însă în cauză nu s-a dovedit prejudiciul patrimonial care i-a fost cauzat recurentei, aceasta neindicând argumente sau indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor legale menţionate anterior, a art. 299 alin. (1) , 3041 şi 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. se va admite în parte recursul declarat de reclamanta D.B.N. împotriva sentinţei civile nr. 1266 din 21.11. 2007 a Tribunalului Maramureş pronunţată în dosar nr. (...) care va fi modificată în parte în sensul că se va constata nulitatea absolută a actului denumit „Angajament” cu nr. 4331/1.12.2006, înregistrat la pârâtă.
Având în vedere soluţia capătului de cerere din acţiunea principală care se referă la nulitatea absolută a înscrisului menţionat anterior, se va respinge cererea reconvenţională formulată de pârâta S.C. E. SA care se referă la executarea obligaţiei stabilite prin „angajament” .
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei asupra acţiunii principale.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner