Cerere privind obligaţia pârâtei de a plăti reclamantei salariul pentru 2 zile lucrătoare. Respingere. Plata concediului de 1 zi.

Tematică: Alte cereri

În mod netemeinic prima instanţă a reţinut că reclamantei nu i s-a achitat salariul aferent a 2 zile lucrate în luna decembrie 2007. În mod eronat prima instanţă a reţinut că reclamanta ar avea în temeiul art. 141 Codul muncii dreptul la compensarea în bani a 1,5 zile de concediu de odihnă. 2. Astfel, înscrisul invocat ca fiind o dovadă a achitării contribuţiilor de asigurări sociale nu rezultă faptul că s-ar fi realizat compensarea între TVA care trebuia să îi fie restituit angajatorului şi contribuţiile menţionate anterior.
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru minori şi familie, Decizia civilă nr. 1757/R din 24 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)

Prin sentinţa civilă nr. 1055 din data 12 mai 2008 pronunţată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) , s-a admis în parte acţiunea reclamantei E.G.B., a fost obligată pârâta S.C. G & X2 S.R.L. Z, să vireze A.A.S.-ul aferent perioadei octombrie 2007-ianuarie 2008 şi să-i plătească reclamantei salariul pentru 2 zile lucrate şi concediul aferent pentru 1, 5 zile şi s-a respins capătul de cerere privind acordarea bonurilor de masă pe lunile decembrie 2007 şi ianuarie 2008.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că, reclamanta a fost angajată a societăţii pârâte începând cu data de 3.10.2005, iar în data 25.01.2008 a solicitat unităţii pârâte lichidarea la zi, cu motivaţia că este nemulţumită de cuantumul salariului.
Unitatea pârâtă nu a aprobat această cerere a reclamantei, având în vedere faptul că reclamanta nu i-a acordat 15 zile de preaviz. Reclamanta a lucrat 14 zile, dar i-au fost plătite doar 12, cu motivarea că cele două zile rămase neplătite urmau să fie plătite în luna ianuarie, dar acestea i-au fost pontat ca fiind nemotivate (filele 19-22) .
Ca urmare a adresei emisă de instanţă, casa de Asigurări Sociale de Sănătate a făcut precizarea faptului că unitatea pârâtă nu a mai depus listele nominale, respectiv dovada plăţii contribuţiilor pentru angajaţii săi din luna octombrie 2007, în aceeaşi situaţie găsindu-se şi reclamanta (fila 14) .
Cu privire la capătul de cerere referitor la plata salariului pentru 2 zile lucrate, instanţa a reţinut faptul că unitatea pârâtă nu a făcut dovada acestei plăţi.
Astfel, conform art. 141 alin. (4) din Codul Muncii, „compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă”. Astfel, compensaţia se plăteşte oricare ar fi motivul încetării contractului individual de muncă.
Ï.-se în această situaţie de fapt, instanţa a admis şi acest capăt de cerere al reclamantei.
Cu privire la capătul de cerere privind acordarea tichetelor de masă, instanţa a reţinut că art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998 precizează faptul că „salariaţii din cadrul unităţilor cooperatiste şi al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocaţie individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator”.
Soluţionând cauza, tribunalul a constatat că textul de lege mai sus arătat este o normă legală permisivă şi nu imperativă pentru angajator, în acest sene fiind şi dispoziţiile art. 1 alin. (2) din aceiaşi lege care în completare arată că „tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat, după caz, ale bugetelor locale, pentru unităţile din sectorul bugetar şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori”.
Faţă de cele ce preced, urmează ca instanţa să respingă acest capăt de cerere al reclamantei.


Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termenul legal pârâta S.C. (...) 2, reprezentată legal prin administrator T.B., solicitând admiterea recursului şi pe cale de consecinţă respingerea cererii reclamantei-intimate.
Cu privire la plata drepturilor băneşti pentru două zile lucrate şi neachitate din decembrie, această solicitare a reclamantei, nefondată de altfel, rezultă dintr-o greşeală apărută în statul de plată din luna decembrie.
Astfel, după cum se ştie statele de plată se întocmesc în urma verificării foii colective de prezentă, pentru a vedea perioada efectiv lucrată de salariat pe luna respectivă.
Într-adevăr în foaia de prezenţă reclamanta are 112 ore lucrate şi 40 de ore concediu de odihna, iar în statul de plată s-a menţionat 96 de ore lucrate şi 56 de ore de concediu. Dar această neconcordanţă, dintre cele două acte, nu i-a afectat drepturile salariale. Aceasta deoarece în ambele înscrisuri pârâta are 152 de ore, pe care societatea era obligată se le plătească, cum de altfel s-a şi făcut.
Chiar dacă reclamanta a fost trecută cu mai multe zile de concediu, în statul de plată, îndemnizaţia de concediu este aceeaşi cu salariul acordat pentru munca depusă.
În acest sens s-a făcut trimitere şi la dispoziţiile art. 145 Codul Muncii, modificat prin O.U.G. nr. 65/2005 unde se prevede în mod expres că îndemnizaţia de concediu nu poate fi mai mică decât salariul de bază.
Referitor la concediul de odihnă, s-a arătat că societatea i-a compensat concediul de odihnă neefectuat, în bani, astfel că pretenţiile reclamantei sunt nejustificate.
S-a învederat că în speţă calculul pentru compensarea concediului în bani este unul simplu. Reclamanta ar fi beneficiat pe parcursul anului 2008 de 22 de zile de concediu, întrucât a prestat muncă doar 15 zile, din anul în curs, beneficiază doar de 6 ore de concediu, (ex. 22 de zile de concediu împărţite la 12 luni rezultă 1, 8 pe lună, care apoi le împărţim la 2 (pentru 15 zile) rezultă 0, 6 ore lucrate efectiv) .
Această sumă de bani, însă, s-a achitat, regăsindu-se în statul de plată din luna ianuarie 2008, unde reclamanta a lucrat 117 ore (foaia colectivă de prezenţă) şi a fost plătită pentru 120.
De asemenea, s-a mai arătat că la ultimul termen s-a mai depus o cerere de compensare făcută de societate şi aprobată de Administraţia Finanţelor Publice S, de unde rezultă că obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale au fost virate, probă care nu a fost luată în considerare de instanţă la momentul pronunţării hotărârii.

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea de Apel constată că recursul este parţial fondat, urmând să îl admită în parte pentru următoarele considerente:
Referitor la primul motiv de recurs se reţine că din G. colectivă de prezenţă aferentă lunii decembrie 2007 (fila 22 dosar fond) rezultă că reclamanta a lucrat 112 ore şi a avut 40 de ore concediu de odihna, iar în statul de plată aferent aceleiaşi luni (fila 20) s-a menţionat 96 de ore lucrate şi 56 de ore de concediu pentru reclamantă. Dar aşa cum a învederat şi recurenta, această neconcordanţă dintre cele două acte, nu i-a afectat drepturile salariale, deoarece angajatorul i-a plătit contravaloarea a 152 de ore, iar conform art. 145 alin. (1) din Codul muncii indemnizaţia pentru concediul de odihnă nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă.
Drept urmare, în mod netemeinic prima instanţă a reţinut că reclamantei nu i s-a achitat salariul aferent a 2 zile lucrate în luna decembrie 2007.
În ceea ce priveşte compensarea în bani a concediului de odihnă aferent perioadei lucrate de 15 zile în luna ianuarie 2008, Curtea apreciază că în condiţiile în care reclamanta ar fi avut dreptul la 22 de zile de concediu de odihnă dacă ar fi prestat activitatea tot anul la pârâtă, pentru activitatea desfăşurată într-o lună ar fi avut dreptul la 1, 83 zile de concediu de odihnă, iar pentru activitatea desfăşurată de 15 zile, (o J de lună) la 0, 91 zile de concediu, respectiv o zi de concediu de odihnă.
În consecinţă, în mod eronat prima instanţă a reţinut că reclamanta ar avea în temeiul art. 141 din Codul muncii dreptul la compensarea în bani a 1, 5 zile de concediu de odihnă.
Ultima critică adusă hotărârii instanţei de fond nu este întemeiată. Astfel, înscrisul invocat ca fiind o dovadă a achitării contribuţiilor de asigurări sociale (respectiv cererea de compensare fila 34 dosar fond) nu rezultă faptul că s-ar fi realizat compensarea între TVA care trebuia să îi fie restituit angajatorului şi contribuţiile menţionate anterior.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor legale menţionate anterior, a art. 3041 şi 312 alin. (1) C. proc. civ. se va admite în parte recursul declarat de pârâta S.C. (...) 2 S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1055 din 12 mai 2008 a Tribunalului Sălaj pronunţată în dosar nr. (...) , care va fi modificată în parte în sensul că se va înlătura obligaţia pârâtei de a plăti reclamantei salariul pentru 2 zile lucrătoare şi se va obligă pârâta să plătească reclamantei concediul de 1 zi aferent anului 2008.
Se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate referitoare la obligarea pârâtei la plata contribuţiilor de asigurări sociale aferente perioadei octombrie 2007-ianuarie 2008, respectiv la respingerea capătului de cerere privind achitarea contravalorii tichetelor de masă pentru lunile decembrie 2007 şi ianuarie 2008.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner